Se simțea umilită și pustiită. După ce o noapte se tot certase în șoaptă, ca să nu trezească copii, că nu trebuie să plece. După promisiunea că nu va pleca, a doua zi, totuși, a plecat. Dis-de-dimineață. S-a dus mișelește. Pe ascuns. Fără măcar s-o preîntâmpine. Să-i spună. De parcă în astă toamnă, căsnicia lor nu ar fi împlinit 15 ani. Simțea cum îi fuge pământul de sub picioare. Cum se năruiește tot ce au construit împreună timp de 15 ani. Nu-i venea să creadă că soțul ei, că bărbatul ei iubit, poate fi atât de fățarnic și atât de înșelător. Toată lumea, într-o clipă îi devenise dușman. Toată lumea i se părea ca a trădat-o. Până și vecină-sa Maria, cea mai bună prietenă a ei, cu care au stat într-o bancă din clasa întâi, și ea s-a dovedit a nu fi, până la urmă sinceră cu ea. Așa, mai mult în bătaie de joc, ca s-o ia în râs, i-a strigat de peste gard.
-Da ce n-ai găsit niște haine mai acătării pentru bărbat-tu? L-ai trimis la Chișinău de parcă l-ai fi trimis la scos sfeclă.
-Chiar la sfeclă și s-a dus, ce Chișinău visezi tu, Ileană?
-Ei hai, uite-te la dânsa, se face că nu știe. L-au arătat la ”Mesager” pe Ion al tău, călare pe tractorul vostru. E cu aistea cu greva. Și cât vă plătește oligarhul ziua?
Oligarhul era porecla liderului din sat, devenit pe timpul lui Voronin cu cel mai mult pământ cumpărat de la cotași.
Stătea ca proasta, și nu știa ce să-i răspundă vecinii. Parcă căzuse cerul peste ea. S-a dus totuși. Cu tot cu tractor. Tractorul lor care era cea mai mare avere a lor, pentru care au plătit la bancă 10 ani procente. Numai astă vară a devenit cu totul al lor. Acum, cine știe ce va mai fi. Dacă a vrut să protesteze, putea să protesteze, dar fără tractor, se revoltă în gând femeia. Dacă voia să se ducă, ducă-se, dar cu tractorul „oligarhului”, da nu să pună la bătaie averea noastră, bolmojea ea supărată.
Seara, când din știrile de la televizor, înțelesese că soțul nu va veni acasă, pentru că protestatarii au de gând să doarmă în tractoare, se duse la oligarh acasă, să o întrebe pe nevastă-sa, poate că ea știe, cam câte zile va dura protestul, că dacă ceva să-i ducă soțului ceva haine mai grosuțe, căci nopțile deveneau tot mai de toamnă, și bărbatul-său suferea cu rinichii. Mare îi fu mirarea când în ogradă întâlni, nu soția, dar chiar pe el, pe fermierul satului. Își luă inima în dinți și îndrăzni să întrebe. -Da ce dumneata nu ești cu toți la grevă? Că Vasile a meu n-o venit acasă.
- Cineva trebuie și să lucreze, răspunse puțin iritat, fermierul. Cineva trebuie să mai facă și niște bani. Știi cât costă o zi de protest? Dacă vom bate toți cărțile pe marginea drumului cine va plăti mâncarea și trudozilele.? În ziua de azi nimeni nu protestează Degeaba.
- Ieși pe poartă ca schija. A doua zi, cu primul autobus era deja la Chișinău., iar spre seară, împreună cu bărbatul-său intrară în ogradă. Pentru orice eventualitate, cheile de la tractor le ascunse numai ea știind unde, spunându-i răspicat soțului că mâine e rândul ei să fie tractorist și să plece l -a scos sfeclă.
