VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Cizmarul / Dincolo de aparențe / AUDIO

Bâtul Lionea, așa cum îi ziceau nepoții, și Moș Lionea cum îl numeau cu respect sătenii, avea de fapt prenumele Andrei. De unde și cum s-a ajuns de la Andrei la Lionea nimeni nu știa cu exactitate. Când îl întreba cineva cum a ajuns Lionea din Andrei, răspundea mai în glumă mai în serios că Andrei s-a înecat în râul Volga, iar din râul Nistru s-a născut Lionea.

Oamenii ca oamenii, îi tălmăceau vorba fiecare în felul său. Unii înclinau spre gândul că-i vorba de o glumă, alții că probabil și-a schimbat numele ca să poată reveni acasă din valul deportărilor, de aceea și unii, și alții nu insistau prea tare asupra adevărului în ultima instanță, pentru că era periculos să te ai de rău cu moș Lionea.

Or, în sat cine nu are nevoie de încălțăminte fie ea nouă, fie veche, dar care poate fi reparată. Iar moș Lionea era unicul cizmar în câteva sate. Iar orice moldovean știe cu cizmarul, cu popa și doctorul mai bine să te ai de bine decât de rău. Nu-i vorbă, că puteai să-ți cumperi o pereche de cizme ori pantofi și din universalul satului, dar, iarăși, una e să-ți cumperi încălțăminte de la magazin pe cel mult doi ani și cu totul alta e să-ți comanzi o pereche de cizme de hrom la moș Lionea.

Cizmele lui Moș Lionea oboseai să le porți. Cel puțin cinci ani pic de apă nu se strecura la picior. Toți cinci ani se păstrau nou-nouțe, iar după cinci ani gospodarul încă vreo trei ani avea de le purtat prin ogradă. Era cizmar iscusit, cu har deosebit moșul. Trecea ața prin ac și după ce trecu de 90 de ani fără a-și pune ochelarii. Mai dihai ca cei tineri îi era vederea. Poate și din acest motiv umblau după el și femei mult mai tinere decât dânsul. Nu se știe cum și în ce mod le ademenea, cizmrul, dar ele se lăsau amăgite și cu mândrie spuneau că sunt nevestele lui Moș Lionea. El avea grijă de dânsele. Nu le obijduia. Nu striga la ele. Le iubea cum găsea de cuviință. Cum considera el că trebuie să iubească un bărbat trecut de tinerețe, dar tânăr la suflet și la chip. Căci era zvelt, vânjos, fără zbârcituri adunate de prin te miri care beciuri. Nu prea zăbovea prin baruri și cafenele. De aceea arăta mai tânăr de ani decât mulți alții care chiar erau mai tineri. Și sigur că  unicul reproș care auzeau ele de la bunel erau niște vorbe de ale lui venite de undeva din niște sentimente de gelozie.

Și dacă se luase cu o vădană din satul vecin mai tânără cu 20 de ani, e pentru că femeia ceea așa își dorise. Și dacă toți îi ziceau moș, e pentru că așa prinseseră să-i zică încă de pe timpuri când puterea sovietică, luându-i pământurile îl transformară din moșier în cizmar. Pe fostele lui moșii acum gospodăreau alte vreo 10 familii din sat și el uneori trecând pe lângă gradinele lor le spunea cu blândețe: Auzi, Vasilică, tu sădește cartofii mai în fundul grădinii că acolo pământul e mai de cernoziom și ai să ai roadă mai bună. Noi, pe timpuri, așa sădeam. Și gospodarii îi urmau sfatul, căci știau că aceste pământuri ale lui au fost și numai el cunoaște cel mai bine unde și ce rodește.

Cu aceste sfaturi și se terminau îndeletnicirile agricole ale moșului. Nimeni nu și-l amintea cu sapa în mână. În schimb ca astăzi îl văd toți cu țintișoare de lemn între buze, care una câte una le potrivea pe perimetrul tălpii unei cizme. Erau la mare întrebare cizmele cusute de el cu ținte nu de metal, dar de lemn tare ca să nu le mănânce rugina. Co pereche de cizme de hrom bunelul era cel mai mare prieten și a celor de la Raion, dar și al sătenilor, care comandau și ei cizme, numai că de chirză, adică din piele de calitate mai joasă, dar tot atât de trainice.

În primăvara lui 92 și-a pus o pereche de cizme de hrom pe umăr și s-a dus la Tighina.  A tot umblat din tranșee în tranșee căutându-l pe mai marele. Voia  să i le înmâneze personal, ca să-i aducă  noroc. Nu l-a mai găsit, că s-a întâlnit într-o tranșee  cu un flăcău din sat și au făcut schimb.  Acela a coborât de pe umăr o mitralieră. Iar Mosul i-a dat  în loc cizmele. Cizmele într-adevăr s-au dovedit a fi cu noroc, căci așa și s-au întors împreună de la război… Tânărul cu ultimele cizme de hrom cusute de un cizmar căruia Nistrul i-a fost locaș de botez pentru totdeauna.

Autor: Leonid Smolnițchi

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.