Vocea Basarabiei: În cele ce urmează vom vorbi despre cultură, despre turism, despre fenomenul migrației, despre revenirea diasporei acasă, despre cum ar trebui să se dezvolte Moldova în continuare, având acest statut de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană, despre Moldova de azi și despre Moldova de mâine discutăm astăzi cu Mariana Iurcu, care este muzeografă la Muzeul de Istorie și Etnografie din Călărași, dar și specialist în turism în cadrul Centrului de Informare Turistică tot din Călărași. Dumneaei a făcut parte din diasporă, aproape două decenii a muncit peste hotare, dar iată că a revenit acasă.
Mariana Iurcu: Da, și nu regret, am revenit cu mare drag. Fiind cândva diaspora, astăzi nu mă mai regăsesc cu așa titulatură…
Vocea Basarabiei: Dar te-ai identificat mult timp cu cea de-a doua Moldovă, pentru că așa unii au încercat să-i spună, din moment ce peste un milion de cetățeni și-au găsit rostul în lumea mare, se zicea că e Moldova celor rămași acasă și Moldova celor plecați?
Mariana Iurcu: Da, este adevărat! De opt ani sunt acasă și de cinci ani nu mă supăram dacă eram considerată diaspora, pentru că foarte mulți se supără pe acest termen. Chiar cu mândrie spuneam că „da, eu am fost și foarte mult m-a ajutat faptul că eu am trăit, am învățat, am muncit acolo, astăzi sunt acasă și mă pot plenar manifesta aici acasă”.
Vocea Basarabiei: Dar când zici că te-a ajutat foarte mult acea ședere de acolo din străinătate, pe ce pui preț în primul rând?
Mariana Iurcu: Personalitatea a crescut foarte mult, pentru că eram și tânără, nu aveam nici 20 de ani când am plecat și acolo pur și simplu am crescut și am înțeles cine sunt eu și ce vreau să fiu, cum vreau să fiu, pentru că am avut de la cine să iau exemple, plecam dintr-o Moldovă a anilor ’90 cu partea cea mai urâtă a acelor vremuri…
Vocea Basarabiei: Ce înseamnă partea cea mai urâtă a acelor timpuri?
Mariana Iurcu: Și racket, și banditism, și hoție de pe stradă, că așa au fost vremurile. Noi la Călărași, printre altele, suntem cu reputația că cel mai mare banditism a fost aici și au fost cazuri când și de pe stradă te furau ca să se manifeste ei într-un fel.
Vocea Basarabiei: A fost greu să iei atunci acea decizie că trebuie să alegi calea pribegiei sau era cineva din rude plecate peste hotare?
Mariana Iurcu: Nu, eu am fost prima, dar a fost foarte greu, am plâns, mă simțeam ca și cum nu eram dorită acasă.
Vocea Basarabiei: Cine te-a convins să mergi peste hotare și ce înseamnă că nu ai fi fost dorită acasă, aici, în Moldova?
Mariana Iurcu: Circumstanțele au fost, ziceam de anii aceia ’90 urâți, eram studentă și nici măcar să-mi fac studenția nu a fost posibil, dar am avut prieteni de familie care m-au susținut și au spus: „Mariana, nu te teme, mergi că până la urmă nici nu știi care o să fie destinul tău”. Sunt mulți care și-au dorit să plece și nu au putut, au fost cazuri când se plăteau foarte mulți bani ca să poți pleca.
Vocea Basarabiei: Apropo, ai plătit pentru viză?
Mariana Iurcu: Da, am plătit, am plătit pentru o viză falsă și bani mulți au fost…
Vocea Basarabiei: Te-ai împrumutat cu bani ca să pleci peste hotare?
Mariana Iurcu: Da, pentru că eu nu știu dacă exista cineva… Norocul meu e că nu am împrumutat cu procente, am împrumutat de la persoane care nu mi-au cerut mai mult decât să le întorc suma pe care mi-au împrumutat-o și au fost persoane care m-au încurajat, până și părinții, unul era împotrivă ca eu să plec, iar altul mă împingea să plec. „Cât ai să stai pe spatele nostru?”, că așa era perioada, vremurile grele când erau mulți la o masă și țin minte că am apelat la o agenție fictivă. A fost norocul meu că nu s-a întâmplat nimic grav, nu am fost dusă prin șanțuri, prin ape, prin iazuri, ascunsă, nu. Ne-au învățat cum să mințim, să spunem că suntem sportivi, mi se pare că, dacă nu greșesc, că sunt aproape 30 de ani de atunci.
Vocea Basarabiei: În câte zile ai ajuns și care a fost destinația?
Mariana Iurcu: În vreo 3-4 zile am ajuns în Polonia. Apropo, cred că asta este prima dată când spun asta, atunci a fost prima mea călătorie peste hotare în calitate de turistă. Am mers prin Austria, un pic am vizitat, Polonia un pic am vizitat… Eu cred că atunci m-am îndrăgostit de acele orașe frumoase, bine amenajate, curate.
Vocea Basarabiei: Ca astăzi să fii un promotor al turismului, dar despre asta o să vorbim mai târziu. Și după Polonia, ai mers mai departe?
Mariana Iurcu: În Italia am ajuns, destinația mea a fost Italia. Straniu a fost, țin minte și acum, era noiembrie, târziu, rece, am ajuns seara, autocarul ne-a lăsat și… descurcați-vă. Ne-au lăsat la Gara feroviară din Padova. Eram speriată, Doamne, limba n-o cunoșteam, bani aveam puțini, pe atunci erau cartele cu care puteam să sunăm și țin minte că primul lucru pe care l-am făcut, am cumpărat acea cartelă, că tot m-au învățat alții, și am sunat acasă măcar să le spun că am ajuns și totu-i bine. Și m-a umplut plânsul, i-am spus lui mămica că totu-i normal, să nu retrăiască, dar vreau acasă. Adică nici măcar bine n-am ajuns și eu deja plângeam că vreau acasă. Întâmplător s-a apropiat de mine o doamnă, printre altele, tot din Călărași, dar nu ne cunoșteam, și ea cumva a văzut, pentru că acolo la gară sunt mulți marocani, tunisieni, oameni de culoare, eu fiind tânără și mai bălaie, acum m-am mai bronzat de când sunt în Moldova, și ea și-a dat seama, probabil că a observat și privirea mea pierdută, plânsul, s-a apropiat și cumva mi-a dat o mână de ajutor. Și-i mulțumesc și pe această cale.
Vocea Basarabiei: Și nu ți-ai imaginat atunci că vei avea o ședere de 18 ani în Italia?
Mariana Iurcu: Nu. Când m-am dus, m-am gândit că mă duc pe câțiva ani, îmi dau datoriile și-mi fac de un apartament ca să nu mai stau acasă, unde nu mai aveam loc…
Vocea Basarabiei: Erați mulți în familie?
Mariana Iurcu: Nu eram mulți, dar așa erau vremurile, când orice bucățică de pâine trebuia s-o motivezi pentru ce o mănânci, nu pentru că stai pe spatele părinților, dar pentru că tu muncești, tu contribui la bugetul familiei. Eram trei, doi frați și eu, eu fiind cea mai mare. Și acesta a fost scopul meu.
Vocea Basarabiei: Și ai avut un singur job în acești 18 ani, un singur loc de muncă?
Mariana Iurcu: Nu, au fost mai multe, pentru că a fost foarte greu. În primul rând, greu se găsea un loc de muncă, jumătate de an nu am avut de lucru și am mers la toate centrele de caritate să ne alimentăm o dată pe zi. Și asta era bine, pentru că ne hrăneau bine, în privința asta italienii sunt bine puși la punct. Până la momentul când cineva din Ucraina, apropo, tot Mariana o cheamă, ne-am întâlnit într-un parc unde ne adunam de obicei, acolo erau mai puțini români, dar erau mai mulți moldoveni și ucraineni, ea întâmplător a venit, m-a văzut, eram de-o seamă și ne-am împrietenit și ea mi-a spus că vrea să plece acasă definitiv, pentru că se gândea să-și refacă viața, să se mărite și acolo ea nu vedea un sens și mi-a zis că, dacă ea va pleca, o să-mi dea mie locul ei de lucru, dacă eu n-o să-mi găsesc. Într-adevăr, timp de o lună, ea nu știu cum așa s-a decis, dar cred că a fost și voia lui Dumnezeu, că eram deja într-o stare depresivă din cauza faptului că stăteam acolo, nimeni nu mă lua, pentru că eram slăbuță, micuță și nimeni nu avea încredere să-i ofere de lucru unei persoane atât de tinere. Și grație Marianei, eu am luat tot lucrul ei, nu avea mult, dar era exact cât îmi trebuia ca să mă mențin și apoi treptat am mai adăugat. Deci am fost menajeră prin casele din Italia.
Vocea Basarabiei: Mulți acum vorbesc despre acele timpuri că a fost greu, că trebuiau să învețe limba, că trebuiau să fie persoane de încredere pentru cei în familiile cărora ajungeau, dar mulți vorbesc și despre o experiență frumoasă, adică nu doar despre partea goală a paharului, dar și de partea plină.
Mariana Iurcu: Experiența mea a fost doar frumoasă, doar un singur caz mi s-a întâmplat când trebuia să am grijă de o doamnă bătrână, dar eu n-am rezistat mai mult de o săptămână și am abandonat-o, nu am vrut, pentru că sărea la bătaie, era bolnavă și am vorbit cu fiii ei că, îmi pare rău, dar eu nu o să stau cu ea. Acesta a fost unicul caz, în rest, eu am fost foarte bine tratată, m-am comportat foarte bine, foarte loial față de fiecare casă în care mă aflam, și foarte mulți ani, cred că vreo 5-7 ani am lucrat ca babysitter într-o familie, practic, eu am crescut împreună cu copiii și în familia ceea m-am împrietenit foarte mult cu mama fetelor și ea a avut grijă de mine ca de o soră mai mică.
Vocea Basarabiei: Frumos, o relație frumoasă, dar în 18 ani de câte ori ai reușit să revii în Republica Moldova?
Mariana Iurcu: Doar abia în 2006 am putut să vin acasă, când a fost adoptată acea lege de soggiorno, când s-a oferit posibilitatea de a aduce actele în regulă pentru oamenii străini care se aflau acolo. Până în 2006, nu, asta a fost cred că la vreo 5 ani de când plecasem de acasă. Poate și spre bine asta a fost, pentru că aveam să cheltui mai repede banii ducându-mă și venind acasă, dar astfel timp de 6 ani eu, cel puțin, am putut strânge ca să-mi cumpăr acel apartament sau locul meu mult dorit. Mama l-a cumpărat în timp ce eu eram acolo și când am venit a trebuit numai să-mi fac reparație și să mă mut în el. Eu cred că din primele trei zile m-am simțit la mine acasă.
Vocea Basarabiei: Dar cum s-ar fi descurcat cetățenii acestui stat, dacă nu ar fi plecat peste hotare în căutarea unei bucăți de pâine?
Mariana Iurcu: Cu siguranță ar fi supraviețuit, dar eu mă bucur că a fost această experiență pentru țara noastră și eu sper foarte mult să reușească cei care își doresc să meargă acolo să o facă, pentru că este o platformă de dezvoltare. În primul rând, vedem lume nouă, vedem cum sunt ei educați, nu că noi am fi sălbatici, că nu acesta este mesajul meu, dar faptul că atunci când tu vezi că toate lucrurile merg strună și este curat, automat încerci să-i imiți, dacă pot așa să mă exprim, să-i copiem și să facem exact așa cum fac ei. Dacă fac bine, de ce nu? Or, aici noi ne comportăm urât în societate, în sens că aruncăm pe unde se nimerește, veșnic ne lamentăm că nu sunt urnele unde trebuie, dar asta este doar o simplă scuză, pentru că dacă tare-tare vrei, îl pui în buzunar gunoiul, dar nici nu-l arunci pe stradă. Dar în Italia sau în Anglia, în Anglia mai puțin, că în Anglia e altfel, dar în Italia, cel puțin, noi, moldovenii, învățăm foarte mult. În primul rând, învățăm să ne comportăm decent, civic și totodată luăm lucrurile cele mai bune de acolo.
Vocea Basarabiei: Acele lecții sunt practicate acolo, în Italia, sau ele sunt aduse aici, acasă, pentru că deseori se zice că se mai împart cetățenii, o parte, da, au luat din aceste practici frumoase și le aplică oriunde s-ar afla pe globul pământesc, iar alții spun că încă mai sunt suficienți cetățeni ai Republicii Moldova care în străinătate respectă legea, sunt responsabili, iar atunci când se întorc acasă, ei își permit să uite și de responsabilitate, și de respectarea legii, și chiar de respectul pe care trebuie să-l aibă pentru cei din jurul lor?
Mariana Iurcu: Este adevărat și evident că sunt oameni și oameni și toți se comportă cu acei șapte ani de acasă oriunde s-ar afla. Eu vorbesc despre mine, că am împrumutat tot ce-i mai bun de acolo, au fost și lucruri urâte, negative și încerc să le evit pe cât e posibil, dar eu am idealizat această țară, eu nu am găsit nimic neplăcut, mai ales am apreciat-o cel mai mult când am plecat din Italia spre Anglia ca să lucrez, pentru că a fost o vreme când Italia se confrunta cu o criză, atunci când se întâmpla și cu Grecia, și cu alte țări mai slabe din Europa, atunci am mers în Anglia și iată doar în Anglia am apreciat cât de frumoasă e Italia.
Vocea Basarabiei: Dar în Anglia șederea a fost de lungă durată?
Mariana Iurcu: De trei ani.
Vocea Basarabiei: Trei ani în Marea Britanie și 15 în Italia?
Mariana Iurcu: Da. Și doar atunci am apreciat cât de frumoasă este limba italiană, mâncarea-i gustoasă, cultura, turismul, acolo unde nu te-i împiedica, acolo pietrele se unesc. Da, sunt și câteva defecte pe care le-am găsit, dar acestea-s nimic pe lângă ceea ce au ei bun.
Fiecare își decide propria lui soartă, regret că, deseori, punem pe umerii altora responsabilitățile noastre
Vocea Basarabiei: Și cât timp i-ar trebui Republicii Moldova ca să se apropie de acele condiții de acolo, de acea mentalitate, de acea civilizație?
Mariana Iurcu: Chiar ieri mă uitam la o emisiune cum o țară mică, la fel ca și a noastră și cât de ușor se dezvoltă, și cât de greu noi ne dezvoltăm și-mi ziceam că nouă ne mai trebuie timp ca să devenim ca țara la care mă uitam, la un documentar despre turism mă uitam. Totul depinde de noi, absolut de fiecare în parte, pentru că noi suntem așa un popor, nu aș vrea să-l vorbesc de rău, dar deseori punem pe umerii cuiva mai multe responsabilități decât pe ai noștri și, nu știu de ce, ne scutim de anumite responsabilități. Și vorbesc și la nivel de guvernare, și la nivel de instituții, și sistem și sunt împotrivă ca noi, moldovenii, să gândim astfel, pentru că nimic nu se face doar de unii și noi stăm să așteptăm ca trântorii să ni se facă, până nu suflecăm noi mânecile și ne ridicăm de pe scaun și facem și noi ceva.
Vocea Basarabiei: Dar și aici aud diferite aprecieri, unii spun că trebuie să treacă o generație, două și poate chiar trei ca să se schimbe mentalitatea, alții din contra spun că, dacă s-ar identifica o idee în jurul căreia să se consolideze o bună parte a acestei populații, atunci poate-poate că te mai uiți în stânga, te mai uiți în dreapta și nu vrei parcă să rămâi în urma celui care face fapte frumoase. În ce condiții totuși această transformare, această schimbare poate să aibă loc aici?
Mariana Iurcu: Haideți să discutăm prin comparație. Bunăoară, în Italia există o strategie de dezvoltare, la noi dezvoltarea aceasta este cumva haotică, fiecare face cum îi trăsnește prin cap, pentru că nici la nivel…
Vocea Basarabiei: …local și nici la nivel central nu există continuitate?
Mariana Iurcu: Exact și nu există un punct care să ne unească sau o formulă după care să mergem cu toții. Ori de câte ori la patru ani cineva se schimbă, se schimbă totul, se surpă tot ce ai încercat să clădești timp de patru ani de zile și asta este frustrant.
Vocea Basarabiei: Adică ideea că până la mine nimic nu a fost bine și eu încep acum să fac acest bine e una păguboasă?
Mariana Iurcu: Ori se stopează ceea ce s-a încercat de făcut și nu se continuă, ori se renegă tot ce s-a făcut și se începe din nou. Și de asta ziceam că noi suntem foarte haotici în dezvoltare. Da, noi ne dezvoltăm, dar foarte lent și haotic, pe când în alte țări, și vorbesc de aceste două țări, ei dacă au înțeles că au nevoie să se dezvolte turistic, atunci ei la nivel național s-au mobilizat și au dat niște formule după care trebuie să se dezvolte. La noi cumva nu este așa, pentru că fiecare ministru care vine își are ideea lui, dar nu este o continuitate. Eu sper să fiu înțeleasă când zic asta, și nu vorbesc neapărat într-o manieră critică, dar este nevoie ca la nivel central să existe un punct care să ne unească.
Din păcate, politicul se bagă în instituțiile culturale, iar cultura este politizată
Vocea Basarabiei: Deci, o viziune clară, un proiect de țară, așa cum mai spun unii că întârzie, chiar dacă au trecut, iată, aproape 32 de ani de la proclamarea independenței, dar încă mulți mai rămân la ideea că nu s-a reușit să fie promovat un proiect de țară și pentru acest proiect de țară să-și dea votul și cel de la sud, și cel de peste Nistru, și cel de la nord, și cel din centru și de atâta se vorbește despre dezbinare, că e mai multă divizare a societății decât consolidare.
Mariana Iurcu: Este dezbinare și mai este un lucru pe care l-am observat și deja îl trăiesc, din păcate, se bagă politicul în anumite instituții sau în anumite sfere și acesta este un lucru rău, dacă pot să-l numesc așa, și noi, hai să zicem cultura, cultura se bagă în politică și politicul se bagă în cultură, ceea ce nu este bine.
Vocea Basarabiei: Deși cultură politică trebuie…
Mariana Iurcu: …trebuie și trebuie făcută altfel politica în cultură, dar nu în maniera în care a avem noi, că dacă nu ești din partid și dacă nu ești de aceeași culoare, cu tine nu se vrea să lucreze. Iată cumva în sensul acesta este această implicare.
Vocea Basarabiei: Ce reprezintă astăzi diaspora?
Mariana Iurcu: Eu sper că sunt oamenii aceia care încă își mai doresc să se întoarcă acasă, să ia doar ce-i bun, să facă planurile pe care și le doresc și într-o bună zi să se reîntoarcă, pentru că am foarte mulți prieteni, am foarte multe rude care deja sunt peste hotare și de fiecare dată când discutăm, ei mă admiră și mai că nu sunt un extraterestru pentru dânșii că, uite, cum eu am îndrăznit să revin, la ce bani am venit și mă admiră pentru ceea ce fac. Și eu le spun, la rândul meu, veniți și voi. Ei știți ce îmi spun? Că se tem că n-o să aibă loc unde să se întoarcă, ori case n-au să fie suficiente, ori că loc n-o să fie sub soare și răspunsul acesta este atât de ridicol…
Vocea Basarabiei: E un fals.
Mariana Iurcu: Da, dar, până la urmă, de undeva ai ieșit, tot acolo revii și tocmai că ne-am dezvolta, am mai crea și alte clădiri, pentru că foarte mult îmi doresc cetățenii noștri acolo unde sunt să împrumute stilistica de acolo și să vină s-o implementeze aici, pentru că avem deja și mâncarea de acolo pe care cumva o aduc la noi și o fac, alte fabrici ș.a.m.d. Deci, astfel se va dezvolta Moldova. Sper foarte mult să mă audă și să îndrăznească să revină.
