Vocea Basarabiei: În cele ce urmează vom discuta despre prezentul și viitorul Republicii Moldovei și în ce măsură este gata fiecare dintre noi să pună umărul la schimbările, la transformările care sunt atât de necesare și importante pentru ca să modernizăm țara, pentru ca Republica Moldova să parcurgă acest drum european și cu capul sus. Iată de ce, am invitat-o în studioul Vocii Basarabiei pe Victoria Dunford, un nume bine cunoscut în Republica Moldova și peste hotare. Despre Victoria pot să spun că e un om cu inimă mare, e un om care reacționează prompt la orice solicitare din partea celor care merită să fie ajutați, dar mai bine despre Victoria Dunford a scris chiar Victoria Dunford: „Sunt o persoană diferită. Îmi place să fiu de folos, prefer să fac bine. E greu să fii diferit. Nu prea accept „nu” ca primul răspuns și nu mă opresc la prima ușă care se închide în fața mea.” Mai spune Victoria despre ea: „Sunt perseverentă, determinată, ambițioasă și știu exact ceea ce vreau de la viață. M-am îmbarcat la un drum neparcurs, însă am făcut deja o cărare solidă. Am demonstrat de multe ori că se poate.” Este recunoscătoare pentru ajutorul pe care îl oferă Republicii Moldova, inclusiv prietenii pe care și i-a făcut ea aici și peste hotare, în special pentru deschiderea Centrului „Phoenix”, un centru model pentru copii cu nevoi speciale din nordul Republicii Moldova, mai exact de la Râșcani. În 2017 a fost decorată de regina Marii Britanii Elisabeta a II-a, cu Medalia Imperiului Britanic, fiind astfel prima moldoveancă, care s-a învrednicit de această distincție. Tot în 2017, Victoria a lansat și o carte, care are scopul de a inspira. Oricine poate merge pe drumurile de glod, cum era pe atunci la Mihăileni, și apoi poate ajunge la Palatul reginei britanice. În 2017 i-a fost conferită distincția de „Cetățean de onoare al satului Mihăileni”, acolo s-a născut Victoria. În 2018 a fost decorată cu Premiul Național al Republicii Moldova. „Cea mai mare realizare a mea, scrie Victoria, este că am reușit să adun împreună multă, foarte multă lume bună și împreună să facem o diferență aici, acasă, în Republica Moldova. Îmi place la nebunie să citesc, îmi place să descopăr destinații noi, îmi plac persoanele simple”, pe care le definește Victoria ca „persoane cu multă omenie și mai degrabă omenia vorbește, și nu funcția despre om”. Este originară, așa cum spuneam, din Mihăileni, a făcut studiile la Facultatea de Chimie Analitică la Universitatea de Stat, după care a continuat să studieze și în Marea Britanie. În 2006 a venit cu un program de 2 ani de experiență în Marea Britanie și nu s-a mai întors în Moldova cu traiul, deoarece acolo și-a găsit jumătatea, s-au căsătorit și au rămas în Marea Britanie. Dar dorul și dragostea față de Moldova au făcut-o ca în 2012 să înființeze o asociație de caritate, dedicată exclusiv Republicii Moldova și, încă o precizare, a fost decorată de președintele Republicii Moldova cu Medalia „Meritul Civic” pentru implicarea și ajutorarea persoanelor cu dificultăți în 2015. Victoria, să vorbim mai întâi despre proiectele sociale și cât de greu este ca aceste proiecte să dea rod în Republica Moldova. Ai mai fost aici, la Vocea Basarabiei, și am mai vorbit despre dificultăți, despre indiferență, despre birocrație, despre atitudinea cu care nu merită să fie tratat omul care are intenții bune. Dar, așa cum zici tu, nu te sperie greul. Să vorbim despre proiectele sociale și cât de mult are nevoie Republica Moldova de aceste proiecte sociale.
Victoria Dunford: Mulțumesc frumos pentru așa o introducere. Am uitat că am scris aceste cuvinte despre mine. De fapt, mă reprezintă în totalitate. Este foarte complicat să faci bine, indiferent în ce domeniu, cred eu. Să faci o schimbare este și mai complicat, pentru că schimbările dor de multe ori și poate nu dor pe o persoană sau alta, dar, la un moment dat, omul trebuie să se obișnuiască cu schimbarea, pentru că doar prin schimbare putem merge spre mai bine și mai frumos. Să fii om cu cineva care face bine e mult spus, eu cred că trebuie să fii om cu orice om și asta e ceea ce ne lipsește de multe ori în Republica Moldova. Da, poate și peste hotare, dar aici este mult mai complicat. Este foarte complicat la momentul când vezi că trebuie să faci ceva, când vezi că e posibil și impedimentele acestea cumva sperie. Poate ele nu mă sperie pe mine și cumva cred că pe mine mă provoacă și eu devin mai activă. Tot timpul îmi apare întrebarea: dar pe câți oameni îi sperie, câți oameni au mai încercat și au plecat, anume din cauza, nu că nu au fost destul de puternici, dar n-au știut că e posibil? Eu personal cunosc conaționali care au încercat să ducă un camion cu echipamente, dar s-au oprit, pentru că este complicat. Cum ziceam și în culise, 4,7 milioane, cam atât preconizăm noi că o să ne coste Secția de chirurgie nou-născuți. La moment, aș fi putut să îi ofer la zece organizații nonprofit să facă zece proiecte și eu să mă duc numai să văd cum s-a făcut proiectul…
Oamenii trebuie motivați să facă mai multe, deoarece solidaritatea și implicarea contează
Vocea Basarabiei: Și să faci poze, și să demonstrezi că banii au ajuns…
Victoria Dunford: Și să penetrăm, de exemplu, Moldova. Dar eu cred că schimbarea trebuie făcută, pentru că, dacă eu nu fac secția aceasta la standardele pe care mi le propun la banii ăștia, atunci altcineva are să o facă mai rău, ori n-o va face la standardele acesta. Asta a fost ideea mea și cu „Phoenix”-ul, să creăm exemple concrete. Undeva există reticența asta: de ce pui uși medicale, și nu pui „penoplast” sau plastic? Pentru că eu vreau trainic, vreau ca peste 10 ani cineva să zică: „Uite, aici a fost făcut reparația calitativă”, nu doar pentru un an-doi, ca să creez mai multe probleme decât să le repar.
Vocea Basarabiei: O să vorbim un pic mai mult despre ceea ce se întâmplă astăzi la această secție de la Centrul Mamei și Copilului. Proiectul a fost inițiat cât timp în urmă?
Victoria Dunford: Practic, ideea a venit în luna aprilie, am făcut „Hora Binelui” în luna iunie, unde s-au adunat primii bănuți. Secția a fost închisă pe 25 septembrie, noi am început lucrările pe 8 octombrie.
Vocea Basarabiei: E o perioadă scurtă, dar în această perioadă scurtă, totuși, ai spus că ați început cu acei nu chiar bănuți, că, totuși, acolo s-au colectat mijloace, la acea „Horă” pe care ați organizat-o, dar banii aceia erau pentru un început, pentru un fundament, chiar dacă acolo deja spațiul este…
Victoria Dunford: Deci, eu mai am nebunia asta, pentru asta cred că și mi se spune, am câștigat cumva titlul ăsta de Mad Woman, ca să încep proiectul fără a avea toți banii. Nu am ascuns asta, noi am reușit și am adunat la un eveniment, în North Hampton, făcut de voluntarii noștri, 23.000 de lire, la „Hora Binelui” am adunat 25.000 euro, din proiectele pe care le-am scris, din granturi pe care partenerii noștri le-au donat am pornit la drum cu 160.000 de lire, dar proiectul în totalitate o să treacă de 200.000. Atunci noi mergem și lansăm, și batem de la ușă la ușă, și într-o lună de zile… Mulțumim celor care s-au autosesizat și au donat – cineva ne-a donat teracotă, cineva ne-a donat rigipsul… Eu tot timpul zic că donația nu este numaidecât în bani, puteai să vii să oferi 10 zile de voluntariat la dărâmat, pentru că am avut foarte mult de dărâmat în această secție. Vă închipuiți, fiecare perete era cu teracotă?
Vocea Basarabiei: Și rămâneți la ideea că veți reuși în termenele stabilite să terminați reconstrucția?
Victoria Dunford: Da, eu rămân foarte încrezută în asta. Recent am lansat și o campanie pentru a aduna și mai multă lume frumoasă, „Provocare de o liră, un euro, un dolar”, noi o numim. Oricine poate dona un euro, o liră, nu cerem ca să donați lunar. Ideea este să ajungem la 100.000 de oameni care să doneze 1 euro și atunci, dacă noi ajungem la 100.000 de oameni care să doneze un euro, putem schimba cate o secție pe lună.
Vocea Basarabiei: Dar pe de altă parte, parcă e mai ușor să dialoghezi, să porți negocieri cu reprezentanții mediului de afaceri și ei să îți dea o sumă mai mare sau, totuși, aici contează și solidaritatea, și implicarea?
Victoria Dunford: Contează solidaritatea și implicarea oamenilor. Cum ziceam, 1 euro pentru cineva nu-i mult. Dacă ajungem să convingem oamenii, iar oamenii se conving doar pe exemple, și când demonstrez că ce promiți, aceea ai făcut, atunci, cum spuneam: chiar cu 1 euro se adună 100.000 euro pe lună. Noi putem să facem, plus diferența care nu este o luăm de la mediul de afaceri. Dacă ajungem să mergem secție după secție, o să mai batem și la ușa ministerului. Asta e prima secție de spital, nu-i primul proiect de infrastructură, noi am avut peste 20 de proiecte de infrastructură în Moldova, dar în spitale este prima secție. Cred că este cel mai provocator proiect, pentru că noi am mers în gospodăria cuiva și facem într-un fel, nu facem regulă, dar facem ceea ce considerăm noi că este corect. În același timp, mediul de afaceri tot e mic, de asta noi trebuie să avem puterea oamenilor, ca oamenii să înțeleagă că schimbarea începe de la noi, ca oamenii să se simtă parte a acestei schimbări, să nu mai așteptăm că guvernul trebuie să facă.
Vocea Basarabiei: Dar totuși, din curiozitate, câte persoane sunt cele care au zis că dau 1 leu sau 1 euro, sau o liră?
Victoria Dunford: Paradoxul e altceva: noi avem deja, de când am lansat campania de o săptămână, avem peste 100 de donatori, dar nimeni nu donează doar o liră, toți intră și donează 5, 10, 20, 200 euro. Și iarăși, mulțumim foarte mult! Nu suma contează, contează ca noi să ne unim cât mai mulți, pentru că este o sumă pe care oricine poate să-și permită să o doneze.
Vocea Basarabiei: Tu ai fost întrebată și ai răspuns la această întrebare, dar vreau să revin. Totuși, de ce ai decis că e nevoie la Centrul Mamei și Copilului să existe această secție pentru copii nou-născuți?
Victoria Dunford: În primul rând, noi am livrat echipamente în peste 39 de spitale. Eu am văzut spitale din Republica Moldova în deal și în vale. Am ajuns și la secția aceasta, iar în viziunea mea era inutil, deci nu puteai să donezi nimic acolo când îți cădea teracota în cap.
Vocea Basarabiei: Cum ai ajuns? Te-a invitat cineva să vezi ce se întâmplă acolo?
Victoria Dunford: Noi am mers la Centrul Mamei și a Copilului anul trecut cu 2 camioane cu paturi de terapie intensivă. Am adus 196 de paturi pentru republică și le-am distribuit cumva strategic: Spitalul Oncologic, Centrul Mamei și Copilului, Spitalul Cahul, Spitalul Bălți, deci spitalele strategice din țară, cum le vedeam eu, pentru că paturile erau foarte performante. Am mers apoi să vedem unde au fost distribuite, unde au fost instalate. Eu merg acum prin spital și văd echipamentul pe care l-am adus în 2013, ceea ce e și frumos, și în același timp cumva trist. Ambasadorul organizației noastre, Gabriel Nebunu, a ajuns în secția aceasta cu o rudă de-a lui și eu ziceam că „uite, visul meu este să fac o secție, am terminat cu „Phoenix”-ul, vreau să repar o secție de spital, să o văd ca în UK”. Și el a zis: „Uite, eu am văzut o secție, care e cea mai strașnică”. Când am mers acolo, m-am convins că Gabriel avea dreptate…
Vocea Basarabiei: Era cu mucegai?
Victoria Dunford: Mucegaiul nu era cea mai mare problemă, toți pereții erau din teracotă de aceea 15×15 și toată cădea, se vedea cum era cârpită. Au avut cazuri, sunt pozele pe Facebook, caz real când au adus un copil de 1 kg de la operație și acolo a căzut teracota la 2 mm de capul lui. Doi medici au muncit să-i salveze viața copilului acela… În plus, Secția de chirurgie nou-născuți este unica secție din Republica Moldova care face intervenții la nou-născuți, nici Medpark, nimeni nu face, este unica secție din Moldova. Din două puncte de vedere, nu puteai să închizi ochii și să pleci. Eu am intrat acolo, nu am putut dormi vreo 3 zile, m-a șocat foarte mult. Credeam că am văzut tot în Moldova și când am văzut secția asta… OK, când te duci și la celelalte, îți dai seama că situația e… Sunt foarte multe întrebări care mi se pun: „De ce Centrul Mamei și Copilului?”, pentru că se mediatizează de ani de zile că acolo se investesc destui bani. Centrul Mamei și Copilului e cel mai mare spital din țară…
Vocea Basarabiei: Și atunci se crede că autoritățile trebuie să direcționeze bani cât e nevoie?
Victoria Dunford: Asta e una din probleme, că este cel mai mare spital. În al doilea rând, este cel mai strategic spital pentru toți copiii. Cele mai grave cazuri vin aici. Au 63 de secții, dintre care 20% sunt reparate – mai rău, mai bine -, dar reparate. Deci, nu că nu s-au investit banii, dar banii nu ajung. Eu nu cred că statul nostru este gata să preia toate serviciile, eu cred că dacă nu punem umărul și unul, și altul, noi ajungem încă 30 de ani să ne blamăm…
Vocea Basarabiei: Deci se complimentează într-un fel ceea ce poate statul și ceea ce pot cei care manifestă interes ca să existe condiții bune?
Victoria Dunford: Exact de asta ziceam că, dacă noi facem o secție și donatorii noști sunt de acord să mergem la altă secție și noi o să mobilizăm lumea aceasta, atunci noi o să ne așezăm la masă și cu Ministerul Sănătății, și cu administrația spitalului și o să zicem: „O parte din bani sunt ai noștri, o parte ai voștri”, pentru ca să reușim să facem mai multe secții…
Din orgoliu sau diferite interese, sunt mulți funcționari care încearcă să pună piedici la proiecte
Vocea Basarabiei: Și iarăși din curiozitate o să-ți pun întrebarea: da, cu greu, poate și mai ușor banii se vor aduna, pentru că lume cu inimă mare încă mai există și în Republica Moldova, și în afara Republicii Moldova și chiar fac acest lucru dezinteresat, pentru că le este cunoscută viața din Republica Moldova și posibilitățile financiare. Dar hai să vorbim, dacă acum mai sunt anumite piedici sau mai este uneori, nu știu dacă rea-voință, dar indiferența aceasta că „ai venit, ai adus, nimeni nu te așteaptă, nu m-ai anunțat”…
Victoria Dunford: Ea există foarte mult și nu înțeleg care ar fi soluția, pentru că soluția cu corupția cumva o știi, soluția cu banii cumva tot o găsești, dar soluția ca să schimbăm mindset-ul, mentalitatea oamenilor, ca să înțeleagă că funcția este temporară: deci, tu ești la un job, pentru care este plătit și dacă nu îți place funcția aceea, schimbă munca, fă altceva, dar nu încerca să pui piedici. Cu părere de rău, sunt foarte mulți funcționari care încearcă să pună piedici.
Vocea Basarabiei: Și cum s-ar explica acest lucru, totuși, nu le pasă?
Victoria Dunford: Probabil că este școala veche sovietică că „eu știu mai bine”. Chiar dacă undeva, când întrebi legea, „eu merg după hotărâre de guvern, după lege, dacă îmi arăți legea, că legea spune așa, e OK”. Pe de altă parte, zdruncini sistemul cumva, pentru că vii cu alte abordări, vii cu alte viziuni și zdruncini sistemul care, dacă se demonstrează că așa e corect, mai departe tot după sistemul ăsta corect trebuie să meargă. Iarăși e o schimbare, pe care lumea nu vrea să o accepte. Mai este partea birocratică: „tu cu mine nu te-ai împărțit”. De 11 ani, noi facem proiecte foarte multe, dar noi nu ne-am împărțit niciodată cu nimeni și n-am s-o fac, iar în momentul când o să fiu nevoită s-o fac, o să mă urc în avion și o să plec.
Vocea Basarabiei: Ideea că, totuși, banii decid totul nu ar trebui să fie luată ca bază, pentru că nu chiar în toate cazurile banii decid totul? Mă refer la bani atunci când e vorba de mită, de a corupe, dar e nevoie de bani să fie investiți.
Victoria Dunford: Banii sunt importanți, banii se adună atunci când ai soluția, deci, banii vor veni atunci când ai soluții concrete. Cel mai mare impediment până la urmă nu sunt banii, ci oamenii.
Vocea Basarabiei: Dar conlucrați cu Ministerul Sănătății? Ca să ne fie clar, totuși, în ce ar consta această colaborare, pentru că oricum aveți nevoie inclusiv de o hârtie care trebuie să autorizeze…
Victoria Dunford: La moment conlucrăm foarte bine cu administrația spitalului, cu domnul Gladun (epidemiologul) discutăm toate întrebările. Am avut o întâlnire cu responsabili de la Ministerul Sănătății pe standarde, pentru că eu vreau standarde ca în Marea Britanie, dar în același timp vreau ca ele să fie ajustate la standardele Moldovei, ca să evităm greșeala datorată faptului că eu vin din Marea Britanie și vreau să fac spitalul așa, mâine vine cineva din România și vrea să-l facă altfel, iar poimâine…
Vocea Basarabiei: Totuși, aici e legea națională și nu poți să faci abstracție sau să sfidezi legea?
Victoria Dunford: Dar nu există un standard care să spună că trebuie ușa să o pui așa, și nu așa, că peretele trebuie să fie lavabil aici, și nu în partea aceea, nu există, este un standard, dar el e foarte de vag. Nouă ne spuneau că nu poți să folosești rigipsul, iar în Marea Britanie el se folosește la greu și atunci am luat legea și am citit. Este Planul de Acțiuni, ceea ce mă bucură foarte mult, al Ministerului Sănătății pentru anul 2024, care prevede să se facă un standard de reparare a spitalelor Republicii Moldova.
Vocea Basarabiei: Încă un lucru important, pe care ați reușit să-l promovați…
Victoria Dunford: Eu sper că noi o să mergem în paralel: noi o să creăm standardul în practică, ei o să-l creeze pe hârtie și ele se vor suprapune.
Vocea Basarabiei: În acest timp, de când ai venit cu inițiativa, de câte ori ai oftat, de câte ori ai zis că „mai bine nu mă implicam”?
Victoria Dunford: De trei ori pe zi cred că. Ei mai ascund de mine, este șeful de șantier, este echipa și încearcă să mai ascundă de mine, dar eu sunt destul de des pe acolo, nu-s în fiecare zi, dar sunt cel puțin de 2-3 ori pe săptămână.
Vocea Basarabiei: E nevoie de această supraveghere?
Victoria Dunford: Pentru supraveghere este deja echipa noastră, cu care am construit și „Phoenix”-ul, dar este vorba de nuanțe, care trebuie puse la punct. Este un plan, este un proiect, dar sunt nuanțe, care apar zilnic. Toate greșelile care s-au făcut de-a lungul anilor, noi acum trebuie să le reparăm, începând de la un robinet la fiecare stâlp, până la pereții care se dărâmă.
Vocea Basarabiei: Probabil că o să rămâi insistentă și vei spune că „nici pe departe nu e vorba despre imposibil, mergem până în pânzele albe – am promis, o să facem”?
Victoria Dunford: E un mesaj pentru toți cei care încearcă să facă astfel ca noi să nu mai venim: „Puteți dormi liniștiți, că nu plecăm, oricât de greu ar fi, nu plecăm, pentru că nu este prima dată!”
Vocea Basarabiei: De ce și-ar dori altcineva ca să nu fie această prezență a voastră aici?
Victoria Dunford: Pentru că ei știu cum e mai bine și mai bine ar fi fost să le dăm bani și făceau ei, probabil.
Vocea Basarabiei: Dar și ideea aceasta că „vreau schimbare, dar să nu înceapă de la mine” sau cum?
Victoria Dunford: Da, schimbarea trebuie să vină să o facă cineva, dar nu chiar să o facă cineva, dar ideea persistă că „voi dați-ne bani și noi știm mai bine cum să-i utilizăm”, dar nu e tot timpul așa, pentru că „nu întotdeauna știți mai bine cum să-i utilizați”. Asta e ideea.
Sistemul social se schimbă la maximum și este o reformă binevenită
Vocea Basarabiei: În ultimul timp, se insistă și pe ideea că e nevoie mare de reformarea sistemului social. Hai să vorbim un pic despre ceea ce se întâmplă acolo și cum ai defini această situație în care activează astăzi acest domeniu.
Victoria Dunford: Sistemul social se reformează la maximum la moment și este o reformă binevenită. O să aibă lacune la sigur. Orice reformă mare o să vină și cu lacune, și cu plusuri, și cu minusuri. Sistemul social în general era foarte delăsat, în sensul că nu s-a investit în el 30 de ani. S-a mai făcut, au venit organizații internaționale, noi am făcut legea cantinelor sociale sau legea protecției copilului, sau „Casă protejată”. Deci au venit cumva inițiativele, dar nu s-a făcut… Eu, în „Phoenix”, am cele mai bune servicii sociale în orașul Râșcani, dar ministerul nu poate să le contracteze de la mine, cumva sunt dispersate. Acum o să le unească, o să fie o costificare corectă, o să fie digitalizate, eventual, și fiecare persoană o să poată să aplice la ajutorul social. În multe localități, asistentul social și primarul pot să decidă cui îi dau lemne de foc și cui nu-i dau, cui îi dau asistent personal și cui nu-i dau.
Vocea Basarabiei: Mulți ani s-a decis și în funcție de culoarea politică, pentru că era nevoie de capital politic pentru un concurent anume.
Victoria Dunford: În plus, banii care ajung în sistemul social de multe ori se folosesc la drumuri și în alte scopuri, unde aduc capital politic. Dacă se descentralizează această reformă, fiecare persoană are drepturi egale, fiecare persoană o să poată să acceseze aceste servicii. În același timp, când scoți factorul uman, eroarea umană și pui cât de cât sistemul să decidă – este procesul, este digitalizarea, atunci multe greșeli se vor elimina.
Vocea Basarabiei: Despre ajutoare, să vorbim pe înțelesul tuturor cetățenilor, pentru că deseori când vorbesc cu omul simplu, el zice că în fiecare zi la radio, la TV aude că cineva a mai oferit ajutor Republicii Moldova, doar că lor nu le este clar unde ajung aceste ajutoare. De ce să nu-i fie clar cetățeanului unde, cine sunt beneficiarii acestor ajutoare?
Victoria Dunford: În primul rând, pentru că cetățeanul nu vrea să știe, asta este una din problemele mari. Toți doresc să audă televizorul, dar nu poți să pui statistici și rapoarte la televizor, ele se publică. La Ministerul Protecției Muncii fiecare lot de ajutor umanitar este raportat unde a plecat, asta e informație publică. Intri la minister și pentru fiecare organizație care a adus vezi unde a plecat și cum a plecat. Multe dintre organizațiile care aduc ajutor umanitar nu știu că trebuie să dea raportul acesta la minister și la vamă ca să ajungă public acolo. Cândva îmi pare că am vorbit la dumneavoastră și o să mai reiterez: noi în Republica Moldova avem foarte mare necesitate să facem legea organizațiilor nonprofit. Noi, ca asociație obștească, nu avem o lege, de asta și este incertitudinea asta: „ei, că ONG-urile sunt așa”, din cauză că ele sunt puse toate într-o oală și nu este o lege a ONG-urilor. În Marea Britanie, noi avem Charity Commission și dacă ai un număr ca Charity, atunci ești respectat, pentru că trebuie să treci niște pași de audit etc., în Republica Moldova nu avem.
Vocea Basarabiei: Vreți să spuneți că și aceste ONG-uri sunt specializate pe diferite dimensiuni, cele care fac caritate nu pot fi comparate cu altele care vorbesc despre politică sau despre alte domenii?
Victoria Dunford: Exact. Asociații obștești în Republica Moldova astăzi sunt ONG-urile, care fac o schimbare, și iarăși ONG-urile trebuie să aibă o lege clară, să știe că dacă tu ai primit 10.000 euro donații, în administrație nu poți cheltui mai mult de 1.000 euro, 10 procente maximum. În Marea Britanie, 7-15% se socoate organizație care activează corect. Trebuie să ai o contabilă, trebuie să ai un oficiu, trebuie să-l plătești, dar în același timp nu poți cheltui din 10.000, 2.000 se duc la beneficiar și 8.000 se duc în administrare. Asta e greșit și noi nu avem o lege care să reglementeze nuanța asta și din cauza asta mulți bani, nu spun că se spală, dar nu se duc la beneficiar, acolo unde trebuie. Plus la asta, asociații obștești sunt bisericile, asociații obștești au și partidele politice, asociații obștești sunt și, de exemplu, Asociația Femeilor de Afaceri. Nu e corect, pentru că ele trebuie reglementate.
Vocea Basarabiei: Toate sunt trecute la categoria organizații non-guvernamentale?
Victoria Dunford: Da, asociații obștești. Legea trebuie cumva schimbată.
Vocea Basarabiei: Să revenim la ajutorul pe care îl oferă partenerii externi ai Republicii Moldova. Nu știu dacă există un calcul cât ajutor umanitar ar fi venit în Republica Moldova pe parcursul anilor de independență, dar despre pauperizarea populației se vorbește și în continuare. Și atunci întrebarea e: dacă atâta ajutor a ajuns în Republica Moldova, de ce nu scade numărul persoanelor sărace?
Victoria Dunford: Pentru că ajutorul care vine pentru persoane sărace este un ajutor de scurtă durată. Eu fug de aceste ajutoare. Eu le-am adus, noi am fost cu distribuiri prin sate, pentru că am avut parteneri diferiți. Am fost cu distribuire în centrele de refugiați. Anii trecuți am avut 36 de camioane, dintre care 22 au fost pentru centrele de refugiați și persoanele vulnerabile. Niciodată nu m-am dus într-o localitate de două ori, îmi pare că la Mihăileni am fost de trei ori pe parcursul a zece ani, pentru că în viziunea mea, dacă te duci la persoană azi, ea așteaptă să vii și mâine, și nu o mai scoți la capăt. Eu tot timpul am optat pentru proiecte în care le dai undița, și nu peștele. De asta, cumva cred că ele ajung, dar nu încurajează oamenii să iasă din asta.
Vocea Basarabiei: Putem să spunem foarte clar pe cine ajutăm cu acest suport?
Victoria Dunford: Depinde. Echipamentul pe care noi îl aducem este pentru persoane cu dizabilități: scaune rulante, rame de mers, cadre de mers și sunt pentru spitale. Acesta este proiectul nostru. Organizațiile care aduc ajutoare pentru familii – rucsacuri de iarnă, cadouri de Crăciun, îmbrăcăminte, încălțăminte etc. – ajung la beneficiarul final. Câte ajutoare au venit în Republica Moldova? E foarte simplu. Domnul Valentin Miron de la Ministerul Protecției Sociale, Departamentul ajutoare umanitare, are lista la tot ce a ajuns, mii de camioane, fiecare organizație care le-a dat, avem facturi pentru fiecare pix pe care l-am donat. Fiecare organizație are actul de donație sau factura de donație, dar cu cât mai multe ajutoare de consum vom aduce, cu atât mai săraci vom deveni. Lumea trebuie scoasă din confortul ăsta. Da, trebuie ajutați bătrânii, trebuie ajutate persoanele cu dizabilități, mamele persoanelor cu dizabilități, care nu prea pot lucra, familiile cu mulți copii care, dintr-un motiv anume, nu și-au bugetat câți copii pot să aibă. Dar așa, ca să mergem prin sate să le dam câte 30 de lei la toți…
Vocea Basarabiei: Știți că s-a făcut un obicei foarte rău, pentru că atunci când mai merg și eu în Moldova profundă, deseori aud de la cetățeni că „a venit acela, dar i-a dat doar vecinului și la mine nu a mai ajuns”? După asta încep să se urască unii pe alții, că la cineva a ajuns ajutor, la altul nu a ajuns.
Victoria Dunford: Pentru că te duci într-un sat și ești gata să oferi la 30 de familii, dar câte sunt vulnerabile? Odată am ajuns cu camionul la poartă, și nu l-am descărcat. Ne-am pornit să descărcăm și când am văzut casa, am încărcat înapoi și am plecat. Principiul meu era așa: nu aveam timp să mergem în fiecare sat, ceream de la primărie și asistentul social o listă de 30 persoane vulnerabile, îi chemam pe toți la Casa de cultură ori primărie, dar din lista asta mergeam cu englezii, cu britanicii la 5-6 familii și îi luam ad-hoc, nu cum îmi spuneau ei.
Vocea Basarabiei: Și dosarul nu era făcut după principiul că are nevoie de acest ajutor?
Victoria Dunford: Sunt persoane care se duc și cer, nu au nevoie, dar cer și sunt persoane care au nevoie, dar nu prea ajung să ceară. Aici e problema.
