VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Ramona Strugariu, europarlamentară: Implicările Rusiei nu trebuie să ne împiedice, ci să ne facă mai fermi în acțiuni

Vocea Basarabiei: Urmează să discutăm cu un oaspete special, venit tocmai de la Bruxelles. Doamna Ramona Strungariu, care este europarlamentară, Dumneaei este și Vicepreședinte al Delegației Uniunii Europeane din Republica Moldova. Bine ați venit la Vocea Basarabiei!

Ramona Strungariu: Bună seara și bine v-am găsit. Mulțumesc frumos pentru invitație. 

Vocea Basarabiei: Vă mulțumim pentru amabilitate și pentru receptivitate. Acum suntem în așteptarea unei decizii importante pe care să o ia Bruxelles-ul la mijlocul lunii decembrie, mai exact, Consiliul European va spune când încep negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Credeți că se va lua ușor această decizie? Mai cu seamă, să vă întreb dacă toate cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene vor spune „Da” pentru Republica Moldova și pentru Ucraina?

București și Chișinău, umăr la umăr în parcursul european al R. Moldova

Ramona Strungariu: Cred că Republica Moldova este categoric pregătită să înceapă negocierile pentru aderare, e primul lucru pe care îl spun și nu o spun doar eu, a spus-o foarte ferm Parlamentul European în repetate rânduri, chiar în cea mai recentă rezoluția a sa. Sunt și purtătoare de mesaj a tuturor colegilor mei care susțin acest demers european al Republicii Moldova. Comisia Europeană a spus-o în raportul pe care l-a prezentat cu recomandările de rigoare, deci, nu există loc de îndoială. Ce se întâmplă mai departe, e o discuție mai complexă între statele membre, cu tot cu „cârcotașii” de serviciu care nu au neapărat o problemă cu Republica Moldova sau cu faptul că Republica Moldova nu ar fi pregătită, discuția se poartă într-un context un pic mai larg, adică este vorba despre Republica Moldova și despre Ucraina, este vorba despre niște discuții bugetare, despre niște instrumente pe care le creăm la nivel european pentru a sprijini mai departe aceste demersuri europene. Sigur, e un pic de gâlceavă, pentru că, sunt lideri europeni care argumentează cu o voce destul de stridentă că nu sunt pregătiți să dea undă verde în primul rând Ucrainei, ”De unde luăm banii?” și “Ce o să facem mai departe?” și tot felul de motive.

 Vocea Basarabiei: Mai sunt țări din Balcani care așteaptă de ceva timp. 

Ramona Strungariu: Sigur, există și alții la rând. Acum știți, e evident că nu e vorba despre cine s-a așezat primul la rând, ci despre o abordare pe bază de merit, pentru că și Turcia s-a așezat de exemplu la rând de foarte multă vreme, dar nu înseamnă că e mai pregătită sau că în acest moment merită să facă parte din familia europeană. Pe de altă parte, știm că, de exemplu, una dintre cele mai puternice voci și foarte puținele de altfel, care se opun sau invocă tot felul de argumente și solicită lucruri suplimentare, este cea a lui Victor Orban, care este un liberal și care, la rândul lui, are niște socoteli de încheiat cu Comisia Europeană. Are niște miliarde de euro reținute acolo pe condiționalități, care au legătură cu statul de drept,  deci mecanismul de condiționalitate activat, respectiv, încearcă să-și obțină, probabil la rândul lui, niște lucruri, punând astfel problema, ceea ce arată un pic a șantaj politic. E o chestiune care s-a mai întâmplat, nu e prima dată când folosește asta ca să poată să pună pe masă argumentele lui pentru Ungaria și pentru politicile liberale pe care le-a adoptat. 

După o decizie pozitivă a Consiliului UE, trebuie să avem un calendar de aderare clar până la primăvară

Vocea Basarabiei: Acum se consideră că este și principial, într-un fel, să se spună clar când încep aceste negocieri, dacă i se oferă această posibilitate Republicii Moldova. Chiar și o distanță de câteva luni ar putea să însemne cu totul altceva.

 Ramona Strungariu: Nu suntem în vremuri tocmai liniștite. Cred că asta este o chestiune pe care o vede și înțelege toată lumea. Dincolo de această realitate, lucrurile trebuie să meargă mai departe, pentru că așa oprim lumea în loc și așteptăm să vedem ce se întâmplă mai departe cu războiul din Ucraina, cu celelalte războaie care au început, conflictul din Israel, tot felul de tulburări pe care le vedem în regiune și dincolo de granițele Uniunii Europene. Prioritățile se schimba de fiecare dată, din perspectivă financiară și din perspectivă de securitate. Deci, eu cred că odată ce există această undă verde a Consiliului, trebuie să avem un calendar de aderare foarte clar până la primăvară, trebuie stabilit fiecare capitol de negociere, așezat așa cum trebuie. Știu că Republica Moldova se pregătește și că și-a constituit deja grupuri de lucru, fiind în curs de a pregăti capitol cu capitol, de aderare, 35 de capitole.

Vocea Basarabiei: E un an electoral, trebuie să se aleagă următorii europarlamentari și probabil că, dacă se pierde această perioadă de primăvară-început de vară, atunci va fi mult mai complicat  și pentru Republica Moldova.

Ramona Strungariu: Da, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Eu spun de fiecare dată că nu trebuie să acționăm în detrimentul calității, dar înțelegând de fapt ritmul și viteza cu care trebuie făcute niște lucruri… Nu vă gândiți că dacă plecăm în campanie, uităm ce se întâmplă în Parlamentul European. Atâta timp cât există acolo activitate vom fi acolo și vom susține tot ce e nevoie să susținem, ca să meargă mai departe lucrurile pentru Republica Moldova. Vă spun că, momentul 2024 electoral pentru Europa, e foarte important pentru agenda Republicii Moldova și explic de ce, pentru că, s-ar putea să ne trezim cu secvențe în care conservatorii, AUR-iștii, tot felul de oameni și de partide politice, care au altă agendă, nu neapărat asta despre care vorbim noi, să vină și să fie acele voci care, teoretic, ar trebui să susțină extinderea Uniunii Europene și parcursul european al Republicii Moldova. Deci, e tare important pe cine trimitem în Parlamentul European în 2024, e esențial,  nu doar noi, să fie clar, e o chestiune mai largă în Europa, e momentul care poate decide soarta Europei pentru cel puțin următoarea decadă. Dacă se schimbă echilibrul de putere, extinderea nu va mai fi o prioritate, dimpotrivă ,dacă vin la putere cei care vor mai puțin Europa, deja dialogul arată altfel și lucrurile se așază într-un alt cadru.

 Vocea Basarabiei: Bine, dar, pentru cei care s-ar credea că extinderea Uniunii Europene nu e o prioritate, e ca și când ar da apa la moara Federației Ruse, pentru că, Moscova, Kremlinul, deocamdată încă nu e clar dacă se uită cu ochi buni la acest parcurs european al Republicii Moldova și al Ucrainei, al Georgiei.

 Ramona Strungariu: Sigur că da, sigur că dăm apa la moară, dar agenții Rusiei sunt peste tot, asta o știm foarte bine și sunt cuplate poate mai larg, aceste agende, sunt voci care spun ceea ce spun, primind bani de la Moscova, nu e ceva ce noi nu știam. Tot descoperim și avem tot felul de ramificații ale acestui lucru atât din perspectivă politică, cât și din perspectiva investigațiilor financiare pe care le facem. Uitați-vă la cadrul sancțiunilor, la lucruri pe care am început să le livram și să descoperim peste tot, cum și unde sunt așezați banii Rusiei sau pe cei care încearcă să evite în mod evident cadru de sancțiuni. Dar asta nu ne împiedică, cu atât mai mult, cred că trebuie să fim mai fermi.

Momentul electoral 2024 pentru Europa e foarte important pentru agenda Republicii Moldova

 Vocea Basarabiei: Credeți că, marile puteri totuși vor disputa zona lor de influență și mai ales, unde va rămâne Republica Moldova și Ucraina în această regiune în jurul Mării Negre?

Ramona Strungariu:  Eu nu cred că se mai pune problema zonelor de influență ale marilor puteri, ce discutăm noi acum pe masă, este un război între doua lumi:  una este acea liberă, democratică, cu valori, cu un anumit peisaj axiologic, cu toate lucrurile astea bune și drepte pe care poate le trăim sau am fost obișnuiți să le simțim ca pe un dat. Ei bine, nu sunt un dat, sunt lucruri câștigate greu, e o libertate câștigată cu sânge și un proiect construit cu foarte multe eforturi, uitându-ne în urmă, de unde am plecat, unde am ajuns și câte zeci de ani de pace, de fapt, am avut pe continent, pentru că a fost acest proiect posibil și pentru că l-am făcut funcțional și o lume imperială, imperialismul și iliberalismul, tot acel spațiu de care am scăpat, pe care l-am lăsat în urmă foarte mulți dintre noi, care se vede clar acum în atitudinea expansionistă a Rusiei și în ce se întâmplă în Ucraina, care sub nicio formă, în nici o dimensiune nu trebuie să câștige. Asta e o  responsabilitate comună, nu e doar responsabilitatea Ucrainei, nu e doar responsabilitatea unei țări sau  a alteia, este o chestiune care ne privește pe toți, pentru că noi toți trebuie să câștigăm, de fapt, acest război.

Vocea Basarabiei: Dar mai sunt încă mulți dintre cei care și-ar dori o Uniune Europeană slăbită.

Ramona Strungariu:  Evident că da, face parte din poveste.  Eu n-am spus niciodată că lumea e aliniată în povestea asta cu Europa, extremiștii nu vor mai multă Uniune Europeană și nici conservatorii, de fapt, nu vor mai multă Uniune Europeană, unii din motive lesne de înțeles, poate vor să decidă acasă, de capul lor, fără să simtă presiunea regulilor. De altfel, aici, în Republica Moldova, știți foarte bine, că banii din Rusia, atunci când au venit, au fost umflați cu pompa de multe ori și nu erau chiar cifrele vehiculate, nici pe departe. N-au venit cu condiționalități prea complicate, ci mai degrabă cu o formă de captivitate, pe care, Slavă Domnului, Republica Moldova, o lasă din ce în ce mai mult în urmă. Știind, înțelegând lucid aceste lucruri, cu atât mai mult trebuie să ne mobilizăm. Gândiți-vă ce ar fi însemnat pandemia pentru noi toți, dacă n-ar fi existat Uniunea Europeană și solidaritatea asta extraordinară, care ne-a ajutat să punem laolaltă niște resurse și niște instrumente pe care le aveam, ca să salvăm sute de milioane de vieți, pentru că asta s-a întâmplat. Dacă nu era, cred că am fi fost într-o situație absolut dramatică astăzi.

 Vocea Basarabiei: Vreau un pic să vorbim despre recomandările pe care trebuie să le îndeplinească Republica Moldova. Cel puțin astăzi, autoritățile spun că peste 90 % din acele condiționalități, deja au fost îndeplinite. Pe de altă parte, aici pe interior, se discută foarte mult cum se evaluează această îndeplinire, pentru că, ceea ce se întâmplă în sistemul judiciar încă nu e clar, reforma asta e cu șanse, unii spun că în general a eșuat și că ar trebui de la zero să înceapă. Ce se întâmplă în această luptă care trebuie să continue împotriva flagelului numit “corupție” , ce se întâmplă pe dimensiunea oligarhizării, apoi, mai sunt și alte domenii în care trebuie să pătrundă suflul reformelor.

Ramona Strungariu:  Poate că lucrul despre care se vorbește puțin și ar merita vorbit mult mai mult, este cum gestionăm așteptările oamenilor în ceea ce privește reformele. Povestea asta o știu bine și din România, o știu și din alte locuri, oamenii așteaptă și așteaptă, poate pe bună dreptate, să se întâmple lucrurile ieri. Nu ai cum să judeci o reformă, când ea abia începe. Te uiți la ce rezultate are, pe o perioadă suficient de lungă de implementare, iar după niște ani, în care îți dai seama dacă impactul este sau nu este structura, dacă au început sau nu au început să apară niște rezultate, unele încep mai devreme, altele se văd mai târziu. Reforma, în general, înseamnă sacrificii, la început și niște măsuri, poate unele mai puțin populare, pe care trebuie să le înțeleagă lumea ca apoi să dea roade. Mă duc la justiție, pentru că știu că e un subiect care doare. 

Vocea Basarabiei: Doar că reforma abia începe, dar mandatul deja se termină…

Ramona Strungariu: Sigur, dar ca să vezi rezultate și să continue reforma, trebuie să dai încredere oamenilor care au început și au un mandat să continue această reformă, pentru că, unul dintre lucrurile pe care l-am văzut, de pildă, în România, dar nu doar în România, este că dacă fragmentezi permanent, schimbi oamenii permanent, nu există niciun fel de continuitate, sau prea puțină, nu mai înțelege nimeni nimic, riști să ajungi în scenariul de contrareforma și ar fi mare păcat. Justiția, probabil, este unul dintre cele mai grele domenii de reformat, nu spun cel mai greu, spun unul dintre cele mai grele, pentru că, îți trebuie resurse, îți trebuie oameni curajoși și bine pregătiți și toată capacitatea asta instituțională, ca să poți să livrezi. Ai nevoie și de cadru legislativ în același timp. Cum mai evaluează Comisia reformele? Desigur că, primul pas este cadrul legislativ la care s-a muncit foarte mult, el continuă, după aceea respectarea cerințelor Comisiei de la Veneția și în general, a factorilor care au monitorizat și care au contribuit, căci au fost parte activă, au avut o contribuție activă la reforma justiției, procesele extraordinare prin care se poate da pre-vetting, vetting, se poate pune un filtru de integritate, care contează enorm de mult în sistemul judiciar, ca să poată să înceapă niște lucruri. Gândiți-vă că oamenii, care trebuie să le facă, sunt încă puțini. Aproximativ 30% dintre magistrați au trecut o etapă de pre-evaluare, dar oamenii aceștia trebuie în continuare formați. Instituțiile care formează, mă gândesc la energie, dar și alte instituții, că nu e doar vorba despre judecători aici, ci despre tot eco-sistemul judiciar: vorbim de orice fel de autoritate de aplicare a legii, vorbim despre polițiști, vorbim despre procurori, despre judecători, despre tot ce înseamnă infrastructură, criminalitate economică, structurile fiscale, recuperare de prejudicii, toată povestea asta face parte din procesul de reformă a justiției. Sigur că, creezi cadrul legislativ, te apuci de format oamenii, unii dintre ei poate sunt mai puțin curajoși…

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.