Bună dimineața, dragi prieteni ai Vocii Basarabiei! Sunt Iulian Ciocan și vă invit din nou la „Radiografia Săptămânii”, o emisiune în care iau în dezbatere teme de actualitate cu oameni pe care îi invit din zona artei și culturii. Invitata mea din această dimineață este o cunoscută jurnalistă – Ileana Rusu, dar care mai e și autoarea unui roman. Ileana, bine ai venit la Vocea Basarabiei!
Ileana Rusu: Bună dimineața, Iulian! Bună dimineața, dragi prieteni! Doamnelor și domnilor, vă salută Vocea Basarabiei! Acesta este sloganul postului, nu?
Vocea Basarabiei: Da, cam așa.
Ileana Rusu: Chiar e dimineață și vreau să zic că dimineața aceasta a fost tare zăpăcită pentru mine sau că eu sunt la fel de zăpăcită ca și această dimineață, dar plus ambuteiajele, plus… Tu ai observat câte mașini îs pe străzile Chișinăului?
Vocea Basarabiei: Îs o sumedenie.
Ileana Rusu: Îs o sumedenie… Noi care trăim într-un lux și avem trei mașini în garaj, nouă ne este foarte greu.
Vocea Basarabiei: Și să știi că invitații mei mereu au probleme să ajungă aici, la Vocea Basarabiei, din cauza acestor ambuteiaje. Dar, totuși, înainte să luăm în discuție niște teme pe care le-am selectat special pentru tine, vreau să te întreb – tu erai cunoscută mai mult ca jurnalistă?
Ileana Rusu: Da…
Vocea Basarabiei: Și, uite, la un moment dat, pac! și ai scris un roman.
Ileana Rusu: Și mai scriu…
Vocea Basarabiei: „Femeia de la poarta închisorii”. Din câte înțeleg, este un roman cu un pronunțat substrat social. De ce ai scris acest roman?
Ileana Rusu: (Râde.) Tu de ce ai scris atâtea romane?
Vocea Basarabiei: Bine, eu eram scriitor…
Ileana Rusu: Hai să-l întrebăm pe Picasso de ce a pictat. Nu știu, am scris, pentru că am vrut să scriu și vreau să scriu în continuare. Știi că este o mare diferență între profesiunea și menirea pe care o avem noi? Or, eu am crezut dintotdeauna că menirea mea este să scriu, eu n-o să concurez poate cu voi, condeiele mai rafinate, mai sofisticate, n-o să concurez nici cu lecturile voastre, ale tale, ale băieților de la „Contrafort”, ale lui Dumitru, dar cumva cred că mi-am găsit și eu un loc în toată lumea asta a literaturii.
Vocea Basarabiei: Da, este loc pentru oricine, sunt diferite nișe, așa că…
Ileana Rusu: Da, foarte multă lume scrie azi, scriu toți despre toate. Ideea este că azi foarte multă lume scrie, nu prea știu cine citește.
Vocea Basarabiei: Și romanul acesta e și despre închisorile din Republica Moldova?
Ileana Rusu: Da, este despre acest sistem, care, practic, nu s-a schimbat absolut deloc din perioada sovietică, pentru că sunt mai multe linii de subiect, unul fiind Mustafa, fiind, de fapt, despre tatăl meu, care a făcut 10 ani de închisoare și care oarecum acolo trece printr-o transformare și din banditul și răul satului devine un Martor al lui Iehova, este și familia în care am crescut eu cu această confesiune religioasă.
Vocea Basarabiei: Interesant, nu știam amănuntul acesta.
Ileana Rusu: Da, și el acolo are curajul… M-ai întrebat de ficțiune înainte de a intra în studio, deci cam viața lui de acolo este, de fapt, ficțiune, ceea ce mi-am imaginat eu, plus experiența mea de jurnalistă, pentru că în calitate de jurnalistă am fost în toate închisorile din Republica Moldova, în toate… Mergeam, făceam reportaje, subiecte, povești criminale.
Vocea Basarabiei: Eu știu că există niște norme…
Ileana Rusu: Bineînțeles că există ierarhii.
Vocea Basarabiei: …europene cumva. Nu, nu, deci legate de felul cam cum ar trebui să se simtă acolo un om, adică trebuie să aibă totuși niște minime condiții. Le au acești oameni în închisorile din Moldova, mâncarea e OK, camerele în care stau sunt OK?
Ileana Rusu: Nu, nu, nu, deci le au doar cei care sunt un fel de, nu știu, există un argou în lumea asta a lor, care sunt un fel de smotreașcii, un fel de autorități interlope acolo, ei beneficiază și de Wi-Fi, telefoanele mobile sunt la fiecare în buzunar câte două-trei și tot așa mai departe, condiții… Bine, eu am fost măritată acolo, hotelul de acolo nu corespunde nici pe departe nici măcar cu condițiile din hotelul „Cosmos”, din hotelurile din Chișinău, dar nici mâncarea acolo, să nu crezi… Eu am asistat la niște scene acolo, chiar la poarta închisorii, eu am văzut când aduceau din dubițe și coborau, uite, niște miei foarte mari, niște bucăți de purcei, niște pești imenși. Deci, cineva o duce foarte bine, huzurește acolo, adică noi la libertate…
Vocea Basarabiei: Asta era pentru cineva anume?
Ileana Rusu: Da, pentru cineva anume. Adică sunt care trăiesc așa, bine-mersi, o duc ca în sânul lui Dumnezeu. Pentru ei, să iasă de acolo, ar trebui cumva să se acomodeze, să se includă aici în lucru, în viața socială… Deci, mai bine stau acolo.
Vocea Basarabiei: Da, curios. Să trecem la temele noastre. S-au întâmplat câteva accidente rutiere, cu consecințe foarte grave în ultima perioadă. Mie mi s-a întipărit în minte cazul dramatic al unei fete, care a rămas fără picioare, deci a fost lovită de o mașină pe viaduct, acum am văzut o nouă știre foarte dramatică, un individ care se pare că nu avea permis de conducere a lovit câteva mașini. În urma acestui accident, o femeie de 29 de ani a murit și a lăsat în urma ei doi copii – de doi și cinci ani.
Ileana Rusu: Da, două fetițe. Cunosc cazul.
Vocea Basarabiei: Și asemenea cazuri sunt multe, ceva se întâmplă grav pe șoselele noastre, foarte multe accidente. Și iată că în urma acestor accidente a reacționat – m-a mirat chiar cumva faptul acesta – ministra sănătății, Ala Nemerenco, care le-a adresat vitezomanilor, celor care comit aceste accidente sau care ar putea să comită accidentele un mesaj. Și ea propune ca acești vitezomani să fie trimiși la muncă în spitale, și a zis așa: „…să spele în locul infirmierelor sângele din ambulanțe, să ducă din sala de operație picioarele și mâinile amputate, să le spună ei, nu medicii, rudelor care au rămas fără apropiați sau ai căror apropiați sunt acum într-o stare gravă, să le aducă ei această veste”. Și întrebarea mea este: cum vezi acest mesaj al dnei Nemerenco și în ce măsură poate el să-i responsabilizeze pe acești vitezomani?
Ileana Rusu: Probabil, dna Nemerenco lansează acest mesaj după ce a avut loc un accident foarte grav, cel mai proaspăt caz de la Camenca, trei minori au ajuns la spital în urma acestui impact rutier. Probabil, mesajul dnei Nemerenco pornește tocmai de aici, dar hai să ne amintim, Iulian, eu nu mai știu cu exactitate în ce an, au fost introduse pentru șoferii prinși beți la volan câteva ore de morgă. A fost la noi valabil așa ceva sau era doar pentru români, uite, eu nu-mi amintesc exact?
Vocea Basarabiei: Nu îmi amintesc nici eu. A fost așa ceva la noi?
Ileana Rusu: Sau doar s-a vorbit, pentru că în România era aplicată această sancțiune. Deci era lipsit de permisul de conducere, în plus, era obligat să lucreze la morgă nu știu câte ore. Eu nu cred că asta are vreun efect, pe cuvântul meu de onoare. Ce se întâmplă? Dacă înainte puteam acuza, nu știu, guvernarea, regimul, instituțiile statului abilitate pentru eliberarea permiselor de conducere, că ar fi luat mită, acum, cel puțin, eu cunosc, eu personal am încercat să vorbesc cu cineva să fac o lipeală, să fac șpagă și nu știu ce, deci categoric au fost împotrivă, nu au vrut să-mi accepte mita pentru ca să-mi pună notă la examen ș.a.m.d. Nepoțelul meu a dat examenul de vreo 7-8 ori, ca să înțelegi, adică să acuzi acum aceste instituții și organe abilitate de resort ale…
Vocea Basarabiei: Vrei să spui că ele funcționează acum OK și mita nu…
Ileana Rusu: Eu nu știu cum funcționează, ce se întâmplă, atunci cum se întâmplă.
Vocea Basarabiei: Asta este și întrebarea mea, ce se întâmplă pe aceste șosele, deci, ce-i cu acești oameni care se grăbesc nu știu unde?
Ileana Rusu: Dar poate să ne gândim și la faptul că lumea este mult mai stresată decât a fost acum 4-5 ani? De exemplu, ar putea asta să fie legat și de stresul pe care îl trăim zilnic.
Vocea Basarabiei: Sau poate de lipsa culturii, mai spune cineva.
Ileana Rusu: Dar eu cred că este pur și simplu iresponsabilitate, eu mă folosesc permanent de un serviciu de taxi, când am bani și îmi permit să mă duc sau să vin, deci, eu am observat foarte mulți tineri implicați în acest job, care habar nu au pe unde să meargă, habar nu au, deci merg prin Chișinăul acesta parcă ar merge prin coclauri, știi, îi lipsă totală de responsabilitate. În plus, aglomerația la trafic, eu nu știu, aș putea acum să deviez scriitoricește spre niște chestii, că există niște locuri blestemate, ore blestemate ș.a.m.d., că există anumite porțiuni de drum, cândva realizam o emisiune, unde se întâmplă cele mai multe accidente rutiere.
Vocea Basarabiei: Dar știu că este așa o porțiune în satul acesta mare, Peresecina.
Ileana Rusu: Peresecina, chiar și la Măgdăcești, aici, nu departe, chiar în coastele Chișinăului, toți ar zice că există această, dar dacă stau și mă întreb acum, accidente au loc peste tot. Adică ce, am devenit o țară de drumuri blestemate sau cum se explică aceasta? Asta dacă ar fi să deviez de dragă dimineață pe niște căi paranormale, dar o salut pe dna Nemerenco, doar că probabil ar trebui să existe un, nu știu, să ajungă la un consens cu Ministerul de Interne, ar trebui să facă ceva în comun, ar trebui… Adică, la nivel declarativ, eu tot pot să stau și să spun foarte multe. Și crezi că asta-i sperie pe ei?
Vocea Basarabiei: Tu ai mașină?
Ileana Rusu: Nu am mașină, am troleibuz și abonament.
Vocea Basarabiei: De ce nu îți iei mașină?
Ileana Rusu: Pentru că am o fobie, mă tem să conduc mașina, nu știu de ce. Tu tot nu ai?
Vocea Basarabiei: Nu am nici eu, am și eu frica asta.
Ileana Rusu: Mă tem, nu știu, îmi pare că pur și simplu m-aș pierde în toată această avalanșă de mașini și de oameni.
Vocea Basarabiei: Trebuie să ai nervi de oțel, mi-au spus-o mulți șoferi, în Chișinău este foarte complicat să șofezi, trebuie mereu să fii pe fază.
Ileana Rusu: Dar în schimb te înveți a înjura, dragul meu, mai ceva ca un student de la Teologie. Știi de ce studenții de la Teologie înjură cel mai fain?
Vocea Basarabiei: Nu știu.
Ileana Rusu: Pentru că ei știu toți sfinții. (Râde.) Eu am voie să râd sau nu?
Vocea Basarabiei: Da, sigur! Noi știm că ești o jurnalistă care folosește foarte des umorul și ironia.
Ileana Rusu: Și mai ales autoironia, mie îmi place să mă amuz de mine. Eu nu știu, dna Nemerenco, tot respectul meu, că încă dumneaei acceptă să mai stea în această funcție, pentru că eu cunosc câteva personalități care au refuzat categoric, probabil, dna Nemerenco deja nu mai are ce face, a început reformele, ar trebui să le ducă până la urmă, doar că, ți-am zis, ar trebui să se așeze la masa de discuții cu cei de la Ministerul de Interne. De ce nu a făcut-o anterior, cât era dna, cum o chema pe dna ministră? Eu îmi cer scuze, dragi prieteni, ei așa des se schimbă că pur și simplu nu-i țin minte, pe cuvântul meu. Trebuia să se așeze cu dna…
Vocea Basarabiei: Am înțeles. A fost o doamnă pe vremea președintelui Dodon, îmi amintesc, care cumva începuse lupta cu pandemia, da.
Ileana Rusu: Blonda aia? A, da, îmi amintesc, nu, tu confunzi, asta era viceministru la Apărare, prima ministră la Ministerul de Interne a fost acum, în…
Vocea Basarabiei: Tu la Interne te referi?
Ileana Rusu: Da, la Interne mă refer și, eu nu știu, ar trebui, nu am habar cum se eliberează aceste permise de conducere, cum, de unde și le iau ei.
Vocea Basarabiei: Da, bine, sunt și școli, sunt…
Ileana Rusu: Bineînțeles că sunt foarte multe școli, toată lumea azi vrea să conducă o mașină, toată lumea, absolut, dar, uite, eu îmi amintesc o chestie, am fost la Bruxelles, la Parlamentul European, am avut și o vizită de documentare la NATO, era acolo dl, îmi scapă acum, reprezentantul Republicii Moldova, Vitalie Goian, am intrat acolo pe teritoriul Alianței Nord-Atlantice și mă uit, văd într-un garaj foarte multe biciclete, foarte multe, deci, un număr imens, mă uit la d-lui și îl întreb, zic: „E cumva vreo piață de biciclete”? Biciclete, motociclete…
Vocea Basarabiei: Oamenii vin cu bicicleta la job.
Ileana Rusu: Și el îmi zice: „Aici, cel mai mare general vine cu bicicleta”. A venit cu bicicleta, și-a lăsat rucsacul, costumul, haina cu care a venit, s-a dus, a făcut un duș și-a îmbrăcat uniforma și este general.
Vocea Basarabiei: Da, am văzut multe biciclete și eu în Amsterdam și în Berlin, dar întrebarea mea este – de ce moldovenii preferă mașinile și nu vor să urce pe bicicletă, și nu vor să facă piste pentru biciclete? Ce se întâmplă cu moldovenii?
Ileana Rusu: De ce nu se fac piste? Asta probabil este problema autorităților locale, nu? Ele trebuie să facă aceste piste, eu văd deja…
Vocea Basarabiei: Eu mă gândesc totuși că autoritățile locale nu le fac, pentru că moldovenii nu vor.
Ileana Rusu: Nu există cerere?
Vocea Basarabiei: Da, moldovenii nu vor să urce pe biciclete, așa cred eu, nu înțeleg de ce, adică 200 de metri el vrea să le facă cu mașina.
Ileana Rusu: Dar nu crezi tu că noi cumva din poporul cela, renumitul popor harnic și, vai, atât de umil, noi ne-am transformat în niște leneși? Pur și simplu niște leneși, ne-am urcat în mașină, ne-am pus locul moale, pardonul pe scăunel și ne-am dus până la magazin să ne luăm niște chifle, știi. Adică…
Vocea Basarabiei: Da, când poți și pe jos să faci distanța asta sau cu bicicleta.
Ileana Rusu: Poți și pe jos. Nu știu, eu cred că noi suntem sătui de lux, or, ăsta e sindromul sărăciei, că noi vrem să arătăm că noi avem.
Vocea Basarabiei: Sau poate că am dus-o greu pe vremuri cumva și…
Ileana Rusu: Ți-am zis, sindromul sărăciei, dar Kapushon cântă într-un cântec cu Pavel Stratan, că noi ne luăm în loc de casă Mercedes. Asta facem noi, deși pentru foarte multă lume, ca să nu exagerăm, să nu generalizăm, pentru foarte multă lume mașina nu este un lux, este pur și simplu o necesitate, o soluție, pentru că, având mașină, bineînțeles, ești mult mai mobil, tu te poți deplasa dacă ai mai multe chestii de rezolvat și nu știu ce.
Vocea Basarabiei: Da, dacă reușești să eviți ambuteiajele.
Ileana Rusu: Și mai este o problemă. De ce să nu spunem lucrul acesta? Aceste gadgeturi care au apărut, tu nu vezi câți șoferi, eu mă uit din troleibuz, merg la volan și se uită în telefon și vorbesc, iarăși este lipsă de atenție, imediat ai lovit sau te-a lovit și gata. Deși sunt amendați șoferii care sunt prinși la volan cu telefoane mobile, deci sau lumea are bani să plătească amenzi, sau habar nu am. Îmi pare rău, pentru că dacă eu aș fi șoferiță, probabil ți-aș putea explica mai multe, dar îmi este suficient uneori când merg, ți-am zis, să văd, să observ niște fenomene care lasă foarte mult de dorit.
Vocea Basarabiei: Și eu văd uneori niște vitezomani, niște mașini de acestea urlătoare, care trec pe lângă tine cu o viteză năucitoare, vreo 180-200 de kilometri, și în clipa ceea nu există niciun polițist alături. Deci, ei apar nu știu cum în alte părți, amendează pe cineva care a făcut o infracțiune minusculă, de exemplu, a urcat acolo pe un trotuar sau a depășit cu câțiva centimetri acolo o bandă a călcat și ăla primește amendă, dar aceștia care merg cu 180 parcă…
Ileana Rusu: Bine, ei au campanii de „Nopți albe”, atunci când depistează șoferii beți la volan, dar faceți niște „zile negre” pentru acești șoferi beți sau aghesmuiți, sau care consumă te mai miri ce, că oricum influențează asupra psihicului.
Vocea Basarabiei: Da, mergem spre un alt subiect pe care n-avem cum să-l evităm, toată lumea vorbește acum despre el. Este cel legat de plecarea a 45 de angajați ai Ambasadei Federației Ruse la solicitarea autorităților moldovenești. Deci, 22 de diplomați ruși și 23 de angajați ai personalului tehnic s-au întors în Federația Rusă după ce autoritățile Republicii Moldova au dispus reducerea numărului de angajați ai Ambasadei Federației Ruse. Problema care era? Că înainte de asta apăruse o investigație jurnalistică și în ea se spunea că pe clădirile Ambasadei Ruse sunt amplasate o mulțime de antene capabile să capteze orice tip de semnale la distanță lungă și cumva apăruse această presupunere că…
Ileana Rusu: Un fel de spionaj…
Vocea Basarabiei: Da, se face un fel de spionaj, că în Ambasada Rusă sunt niște tipi care cumva…
Ileana Rusu: Nu m-ar mira.
Vocea Basarabiei: A urmat o reacție destul de vehementă a Ministerului rus de Externe, care a spus că asta înrăutățește relațiile moldo-ruse și lucrul acesta va avea consecințe nefaste pentru aceste relații. Și întrebarea mea este – trebuia să facă Chișinăul lucrul acesta, nu trebuia? Nu trebuia să fim poate mai precauți, pentru că și așa relațiile cu Rusia sunt tensionate?
Ileana Rusu: Iulian, știi ce mă gândeam eu…
Vocea Basarabiei: Cum vezi?
Ileana Rusu: Mă gândeam că pe timpuri cumva scriitorii, artiștii, actorii erau o clasă sau erau o categorie de persoane care erau întotdeauna în opoziție cu puterea și cu acțiunile puterii. Deci, noi, scriitorii, o să mă refer la scriitori și jurnaliștii, bine, jurnaliștii întotdeauna au…
Vocea Basarabiei: Jurnaliștii mai puțin.
Ileana Rusu: Jurnaliștii mai puțin, dar scriitorii cumva erau vocea poporului, a Basarabiei, dacă vrei, vocea poporului care protesta, critica, dacă ar fi fost să vorbesc despre asta acum 30 de ani, probabil aș fi avut o altă atitudine, acum însă eu mă cam, nu știu, am devenit și eu, m-am atrofiat la foarte multe capitole, ți-o spun foarte sincer, or nici acest război din Ucraina, mie încă nu-mi este clar ce se întâmplă cu el, absolut.
Vocea Basarabiei: Nu-ți este clar?
Ileana Rusu: Eu sunt confuză, pe cuvântul meu de onoare.
Vocea Basarabiei: Păi n-a invadat Federația Rusă în mod brutal Ucraina?
Ileana Rusu: A invadat, exact, dar, nu știu, aici tac, gata, pentru că eu probabil s-ar putea să invoc niște nici măcar argumente, niște presupuneri de care eu nu sunt sigură. Bineînțeles, eu sunt solidară cu poporul ucrainean, nici nu se discută, personal am ajutat și refugiați, am găzduit și pisici ș.a.m.d., m-am implicat.
Vocea Basarabiei: Dubiile acestea pe care le ai sau ezitările acestea pe care le ai de ce anume țin?
Ileana Rusu: Știi de ce țin? Țin de faptul că eu am un prieten care a plecat din România a doua sau a treia zi și s-a înrolat acolo, a devenit lunetist, mai vorbesc cu el uneori și-mi spune: „Nimeni nu are interes să se termine acest război”, asta îmi spune omul din mijlocul, din inima, nimeni absolut nu are interes.
Vocea Basarabiei: Deci, nici occidentalii?
Ileana Rusu: Nici occidentalii, deloc, asta mi-o spune el, fiind acolo, în cunoștință de cauză. Acum stau și mă întreb: să fie întreaga putere mondială atât de minoră în comparație cu acest Vladimir Putin, comparativ, încât să nu-i poată opri frânele? Eu nu cred! Dar asta gata, să revenim la subiectul nostru.
Vocea Basarabiei: Ileana, eu aveam o altă întrebare, pentru că ucrainenii mereu invocă un soi de reținere a Occidentului în a le da armament, spun că, dle, nu ne dați atâta de cât avem nevoie. Și atunci întrebarea mea era – de ce Occidentul nu le dă atât de cât au nevoie, să le dea tunurile alea cu rază lungă de acțiune?
Ileana Rusu: Nu te-ai gândit niciodată că poate prin acest război se spală foarte mulți bani, când vine vorba de armamentul acesta deja expirat? Este iarăși doar o opinie. Mie îmi pare foarte rău de acest băiat, actor, Zelenski, care pur și simplu s-a pomenit în coșmarul vieții lui, pe cuvântul meu, dar totul este o manipulare. Eu nu cred că cineva nu poate să-l oprească pe acest Putin. Demonstrați-mi, vă rog, că voi sunteți o putere mondială pe care și eu pot să o respect, întreaga Europă și întregul Occident ș.a.m.d. Nu cred! Tu crezi?
Vocea Basarabiei: Nu știu, eu sunt moderator…
Ileana Rusu: Bineînțeles că ești moderator, eu pot să mă dau cu părerea.
Vocea Basarabiei: Deci, ideea ta este că, de fapt, Occidentul nu prea vrea să-l oprească pe Putin?
Ileana Rusu: Ideea este că Occidentul, și nu doar Occidentul, naiba știe cine, puterea din umbră, nu știu cine.
Vocea Basarabiei: Sau se teme într-atât de tare de Putin încât nu…
Ileana Rusu: Nu știu, probabil este un război tare convenabil, atât. Ți-am spus ce mi-a spus prietenul meu, nimeni nu vrea, absolut.
Vocea Basarabiei: Și prietenul acesta e lunetist acolo? Interesant.
Ileana Rusu: E lunetist acolo, da. Dar, revenind, din câte cunosc eu, Ambasada Rusiei avea cei mai mulți angajați, fiind depășită doar de Ambasada României, nu? Din punctul meu de vedere, cred că a fost un gest corect, nu știu, personalul diplomatic…
Vocea Basarabiei: Maia Sandu după aia a spus, iată zilele astea a zis că și cei care au rămas pot să-și facă treaba mai departe și să ofere servicii consulare.
Ileana Rusu: Dar câți au rămas?
Vocea Basarabiei: Nu știu exact câți au rămas, cred că cam tot atâția câți au plecat.
Ileana Rusu: Deci, au fost 90 de angajați la ambasadă?
Vocea Basarabiei: Cam așa, cred că da.
Ileana Rusu: Dar ce aveau ei de rezolvat aici? Ori sunt atât de mulți cetățeni ai Rusiei aici, pe teritoriul Republicii Moldova?
Vocea Basarabiei: Probabil și în Transnistria mai sunt, nu știu.
Ileana Rusu: Păi și n-au ambasadă acolo, în Transnistria, dacă tot au recunoscut existența acestui stat-fantomă?
Vocea Basarabiei: Acolo un consulat cred că este la Tiraspol doar.
Ileana Rusu: Au un consulat, da? Uite, vezi, mai ales ce ține de chestiunile diplomatice, eu și diplomația mea sunt atât de departe de toată diplomația din Republica Moldova.
Vocea Basarabiei: Dar nu e riscant, uite, să facem așa ceva?
Ileana Rusu: E foarte riscant, tot ce facem noi în raport cu Rusia este foarte riscant, totul absolut. Și s-a văzut, uite, spiritul meu civic îl cunoaște toată lumea, că eu tot timpul am vrut să critic, bla-bla-bla, nu știu ce, mare revoluționară, dar în momentul în care noi am rămas fără gaz, s-a găsit o soluție, cu mare risc, cu mare sacrificii, eu n-am subscris mesajelor de pe Facebook, „mai bine sărac, dar liber”. Nu poți să fii sărac și liber, Iulian, nu ai cum. Oamenii săraci au fost întotdeauna cei mai manipulați, din contra, oamenii cu putere, cu bani, cu finanțe în spate, cu monopoluri, ei nu pot fi manipulați, ei manipulează.
Vocea Basarabiei: Bine, acolo ideea probabil că era un pic alta, în sensul că adică nu trebuie să luăm gaze de la ruși, pentru că rușii cumva prin intermediul acestor gaze ne manipulează și ne…
Ileana Rusu: Dar totul este manipulare, noi suntem jurnaliști de atâția ani, noi știm că totul este manipulare și acest gest pe care o să-l fac eu, totul este manipulare, până la urmă, ne vom trezi iar cu vreun scandal diplomatic.
Vocea Basarabiei: Bine, dar în această emisiune ai venit nu ca să ne manipulezi?
Ileana Rusu: Dar tu ce faci? (Râde.) Faci „Radiografia Săptămânii”. Eu sper că nu te superi pe mine?
Vocea Basarabiei: Eu îți pun niște întrebări și aștept niște răspunsuri sincere. Nu, nu mă supăr.
Ileana Rusu: Sigur nu te superi pe mine? Nu, că eu sunt mai acidă, așa, știi. Tot ce facem noi… Acum care este atitudinea Rusiei în raport cu noi? Eu nici nu știu dacă are vreo atitudine, adică ne ține așa, ca pe un păducheș, știi, în momentul în care o să vrea să ne dea o sfârlă…
Vocea Basarabiei: Dar o să ne dea o sfârlă?
Ileana Rusu: Nu știu.
Vocea Basarabiei: Adică, eu de fiecare dată mă întreb dacă poate să ajungă un Kalibr pe aici, ca în Odesa sau în altă parte.
Ileana Rusu: Tu înțelegi? Există atât de multe versiuni și scenarii, că dacă mă uit la posturile de televiziune românești, mamă dragă… Deci ajung mai ceva ca în Iran sau nu știu ce, adică nu, sunt foarte multe, dar eu n-aș vrea… Să ajungă… Să ajungă în ce sens, Iulian, crezi cumva că au plecat? Tu crezi că a plecat Federația Rusă și cu toată politica ei?
Vocea Basarabiei: Păi, oarecum a plecat, suntem țară independentă.
Ileana Rusu: Bine, a plecat politic, dar la nivel de subconștient, noi, copiii sovietici, eu mă prind la gândul că noi de foarte multe ori gândim în rusă. Deci este atât de impregnantă toată chestia aceasta, ne-am născut odată cu ea. În același timp, eu n-aș vrea să denigrez întregul popor rus, pentru că mie îmi este dor de Dostoievski, mie îmi este dor de Soljenițîn, eu îl iubesc pe Robert Rojdestvenski, eu îl ascult pe Esenin în diferite interpretări. Adică ar fi prea de tot să…
Vocea Basarabiei: Da, înțeleg.
Ileana Rusu: Dar cum peștele de la cap se strică și vine în contradicție cu „nu judeca o națiune după un individ”…
Vocea Basarabiei: Dar ce ai făcut pe 24 februarie 2022, când ai văzut că Putin a invadat Ucraina? Mulți oameni știu că au plecat așa și au stat o vreme prin România sau prin alte țări, tu nu ai plecat nicăieri?
Ileana Rusu: Eu m-am trezit dimineață de la bubuituri și n-am înțeles ce se întâmplă, și am pornit televizorul, cred că am stat o săptămână într-o depresie profundă, butonam de pe un post de televiziune pe altul, am plâns. Deci chiar eram într-o depresie, pe cuvântul meu de onoare, plângeam, încercam să ajut persoane, refugiații care deja începuseră să vină aici, încercam să iau legătura cu persoane de acolo pe care le cunosc, băiatul meu avea prieteni tare buni, care au trebuit pur și simplu să o apuce în lumea mare. Bine, a fost o lovitură foarte dură peste toată umanitatea, mai ales peste noi, pentru că noi suntem cumva țara vecină cu Ucraina. Știi ce mi-e dor mie acum de Zatoka? Nu ai idee. Era atât de fain! (…)
