VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Dan Barna: Sunt premise bune ca până la finele acestui an să vină invitația formală și R. Moldova să înceapă negocierile de aderare la UE

Vocea Basarabiei: Astăzi avem un oaspete special, venit de peste Prut, dl Dan Barna, care este vicepreședintele Uniunii Salvați România, vicepreședinte al Partidului European ALDE și vicepreședinte al Camerei Deputaților din România. Mulțumim mult că ați revenit la Vocea Basarabiei!

Dan Barna: Mă bucur să am ocazia să ne revedem, să fiu din nou aici, după ce pe 21 mai am condus o delegație mare de politicieni din România, din USR, la Adunarea proeuropeană, unde am văzut că proiectul „Moldova Europeană” are o susținere populară masivă, iată că…

Vocea Basarabiei: Ați mai mers la 5 iulie și în cadrul Reuniunii OSCE ați vorbit despre Republica Moldova.

Dan Barna: Da, și sper să vorbim și despre asta. Și iată acum că sunt împreună cu 11 parlamentari USR vom merge în câteva raioane în jurul Chișinăului să vorbim exact despre asta. Am promis că USR are Moldova ca o prioritate, că o păstrăm pe agenda noastră și vom reveni cât de des, suntem din noi aici, și în Chișinău, și împrejur.

Vocea Basarabiei: Ce înseamnă „Moldova e o prioritate pentru USR”, pentru că Moldova e o prioritate pentru întreaga Românie, nu?

Dan Barna: Este adevărat, dar contează și acțiunile politice concrete pe care le promovăm și, că tot ați adus vorba adineaori, eu sunt în Parlamentul României și președintele delegației Parlamentul României la Adunarea Parlamentară OSCE, la Organizația de Securitate și Cooperare în Europa, și consider una din reușitele mele personale, realizată împreună cu dna Veronica Roșca, colega mea de aici, din Parlamentul Moldovei, am reușit la Adunarea OSCE din această vară de la Vancouver din Canada să trecem o rezoluție dedicată exclusiv Republicii Moldova, o rezoluție prin care ținem tema situației de securitate din Republica Moldova pe agenda politică internațională. Nu-i puțin lucru, nu trec mii de rezoluții acolo, trec doar câteva, trebuie să le voteze toate statele, acolo e regula „toți, -1”, adică trebuie să ai o susținere generală, am reușit să convingem toate delegațiile de importanța acestui subiect și în acea rezoluție se cere foarte clar urgentarea acțiunilor de retragere a armatei ruse din Transnistria, necesitatea asigurării susținerii proiectului european al Moldovei și direcția aceasta de aderare, adică lucruri care sunt pe agenda europeană și astea au fost promovate – de asta vă răspund la întrebarea ce înseamnă prioritatea – poți s-o ai la televizor, s-o declari, să-ți rupi cămașa despre un subiect despre Moldova, dar acțiunile concrete contează mult mai mult.

Războiul din Ucraina a deschis o nouă linie de oportunități – și politice, și de aderare pentru Moldova.

Vocea Basarabiei: Dl Barna, dar despre evacuarea trupelor ruse din stânga Nistrului se vorbește cam de prin anii 2000, de atunci când tot în cadrul OSCE s-a adoptat acea rezoluție și Rusia s-a angajat că își va retrage trupele și munițiile?

Dan Barna: E adevărat, numai că lucrurile politic au evoluat foarte mult. Avem acest război din Ucraina care a deschis o nouă linie de oportunități – și politice, și de aderare pentru Moldova. Asta putem s-o recunoaștem foarte clar, dacă nu era acest conflict de la granițele Moldovei, puțin probabil ca proiectul de aderare să fi făcut pași semnificativi înainte. O altă linie este acest proiect de aderare a Moldovei pe care îl susține nu doar USR-ul și nu doar eu, care fac, bineînțeles, eforturile care țin de mine, dar toată clasa politică de la București susține acest demers și sper, și chiar sunt optimist, am discutat și cu colegii din Ministerul de Externe, sunt premise bune ca până la finele acestui an chiar să vină invitația formală și să înceapă negocierile, ceea ce ar fi un lucru excelent.

Vocea Basarabiei: O să vorbim mai pe îndelete despre integrarea europeană a Republicii Moldova, cât de mari sunt aceste șanse ca Moldova să facă pași siguri apropiindu-se de Uniunea Europeană ca, eventual, în 2030 să ajungă stat membru, pentru că este o promisiune pe care o fac cu insistență autoritățile Republicii Moldova, dar mai sunt forțe politice care au și alte viziuni, și alte gânduri.

Dan Barna: Și altă agendă, până la urmă…

E greu de spus dacă acest conflict va mai ține jumătate de an sau niște ani, pentru că se vorbește și despre perspectiva unui conflict înghețat

Vocea Basarabiei: O să vorbim și despre unii, și despre alții, dar ca să continuăm cu rezolvarea problemei transnistrene, dvs. insistați că trebuie Federația Rusă să-și retragă trupele și munițiile din stânga Nistrului. Acum, pe timp de război, când, iată, un an și aproape 6 luni vorbim despre această invazie rusă în Ucraina, credeți că celor de la Kremlin le arde de această rezoluție sau de alte acte internaționale care spun același lucru?

Dan Barna: E foarte clar că și acest conflict, dar, mă rog, toate care au existat în istorie, dacă ne dăm un pic un pas în spate și ne uităm cam ce se va întâmpla într-un viitor pe care, din păcate, nu-l știm, e greu de spus dacă acest conflict va mai ține jumătate de an sau niște ani, pentru că se vorbește și despre perspectiva unui conflict înghețat, similar cu Războiul Rece, care să dureze mult, un interval de timp e greu de anticipat acum, dar e foarte clar că la finalul lui lucrurile nu vor mai rămâne la fel, pentru că este un conflict de schimbare a unui status quo, a unei geografii regionale, să-i spunem așa. Or, în acest context, tocmai astfel de rezoluții și astfel de poziționări foarte clare sunt necesare pentru a fi avut în vedere la conturarea acelei soluții despre care deocamdată se discută, nu e foarte clară, dar dacă nu vorbim despre asta, cu siguranță nu se va întâmpla, dacă începi să faci pași, și e valabil orice proiect politic, energiile la un moment dat vor duce la acest rezultat, pentru că sunt convins că nu vom rămâne să trăim decenii cu niște bucăți de armată, care stă în silozuri, practic, ca să spun așa, acolo.

Vocea Basarabiei: Dar, în opinia dvs., Republica Moldova se va integra în UE cu sau fără Transnistria?

Dan Barna: La momentul acesta, e greu să dau un răspuns tranșant și nu mă aventurez, eu sper să fie cu Transnistria.

Vocea Basarabiei: Este interes ca să fie soluționată această problemă și aici sunt mai multe aspecte puse în discuție, pe de o parte, cei din regiunea transnistreană exportă în proporție de 70 la sută mărfuri pe piața Uniunii Europene, iar pe de altă parte, totuși este o enclavă, este o regiune separatistă, care încă nu se conformează legislației Republicii Moldova. Republica Moldova, autoritățile ei nu pot exercita controlul asupra acestei zone, ei sunt considerați mai mult politicieni care ar conduce o regiune și cred că relația bună cu Federația Rusă îi avantajează mai mult.

Dan Barna: Există, și am văzut și în discuțiile la nivel european și această perspectivă de un regim special de graniță, care ar putea să fie o variantă, oricum pentru Republica Moldova direcția la momentul de față e cea pe care am văzut-o și pe 21 mai, având acea susținere, este direcția pe care actualul establishment, actuala structură politică de conducere a Moldovei, în frunte cu Maia Sandu, au adoptat-o și direcția europeană, pentru că dacă ne uităm retrospectiv în toate perioadele în care Moldova a jucat fie cartea acelei neutralități, că nu suntem nici într-o parte, nici în alta, fie…

România a fost în urmă cu 20-30 de ani exact cum e Moldova acum, astăzi există și știu că și în societatea din Moldova există, cum există și în România, o parte din societate nostalgică, „Doamne, era bine pe vremea comuniștilor, că aveai loc de muncă, că îți dădea statul casă” și toate aceste narațiuni…

Vocea Basarabiei: …că suntem și cu unii, și cu alții.

Dan Barna: Exact, sau depinde cum definim neutralitatea, în ambele variante am văzut că, de fapt, vorbeam de un izolaționism, care nu-ți generează dezvoltarea, pentru că dacă ne uităm, gândiți-vă că România a fost în urmă cu 20-30 de ani exact cum e Moldova acum, astăzi există și știu că și în societatea din Moldova există, cum există și în România, o parte din societate nostalgică, „Doamne, era bine pe vremea comuniștilor, că aveai loc de muncă, că îți dădea statul casă” și toate aceste narațiuni care…

Vocea Basarabiei: …prind, mai prind.

Dan Barna: Chiar prind în anumite componente din societate, însă, în realitate, Produsul Intern Brut al României acum e de 10 ori mai mare decât în perioada aceea.

Vocea Basarabiei: Și integrarea euroatlantică a ajutat țara ca să depășească cifrele de atunci?

Dan Barna: Diferențele sunt uriașe, oamenii pleacă acum din România, continuă să plece unii dintre ei, dar foarte mulți se întorc și își dezvoltă afaceri, adică lucrurile s-au schimbat major și semnificativ prin faptul că suntem membri ai Uniunii Europene, la fel este aceeași dramă pe care o trece astăzi Moldova, în care tinerii pleacă să-și găsească un destin în Europa și sunt, înțeleg, un milion…

Vocea Basarabiei: Așa se consideră, că peste un milion de cetățeni sunt în străinătate.

Dan Barna: Un milion de cetățeni moldoveni care sunt risipiți de la Londra, la Paris, la Berlin sau în Statele Unite, dar care momentan nu sunt încă în etapa de a veni și a-și dezvolta afaceri aici în Moldova, tocmai pentru că dezvoltarea nu e suficientă, or asta poate să vină cu Uniunea Europeană. Pentru România a venit, și nu trebuie reinventată apa caldă, e foarte clar, e o experiență pe care o avem la îndemână aici, alături, similară, or suntem aceiași, nu vorbim de o experiență dintr-un alt capăt de lume.

Vocea Basarabiei: Dle Barna, dar ce înseamnă aproape un milion de cetățeni ai Republicii Moldova să aibă pașaportul României pentru București și ce înseamnă un milion de cetățeni ai Republicii Moldova cu pașaportul României pentru Republica Moldova?

Dan Barna: Înseamnă, în primul rând, o bază pentru acea unitate de care am vorbit un pic, despre perspectiva de unire, am vorbit un pic înainte de emisiune, pentru că dincolo de o graniță formală, ne uităm la țări din Europa, cum este Beneluxul sau așa, în care, de fapt, granița e un concept mai degrabă teoretic-administrativ, practic comunitatea e aceeași. Or, baza aceasta de români care sunt și au două pașapoarte, să spunem așa, este cea de la care se poate porni foarte firesc, și spun asta pentru că din ce în ce mai în multe orașe din România văd, chiar la Brașov, unde avem un primar, colegul nostru, Allen Coliban, este Asociația Oamenilor de Afaceri Basarabeni din Brașov, care e foarte puternică și care au dezvoltat acolo afaceri și pe zona de agricultură, și pe zona de vinuri.

Vocea Basarabiei: Crește numeric?

Dan Barna: Exact. Adică nu mai sunt 2-3 rătăciți care și-au găsit și ei un adăpost și stau mai bine în România decât în Republica Moldova, sunt adevărate micro-comunități din oameni de afaceri, din oameni care nu doar că lucrează și primesc un salariu, ci chiar produc plusvaloare, plusvaloare care se produce și în Moldova, și în România prin această dublă apartenență, să spunem.

Vocea Basarabiei: Dar uneori ce se spune, că sunt mari supărări, pentru că vama se trece și în 3, 4, 5, 6, 7 ore?

Dan Barna: Asta ține și de abilitatea de a ne dezvolta administrativ, adică ceea ce este mai interesant e că, de fapt, se poate, am văzut în situația conflictului din Ucraina, am văzut la granița de nord, de exemplu, la Siret, în zona ceea, pentru că acolo am fost, după ce a început războiul am fost de câteva ori cu diverse ajutoare materiale, medicamente, alimente și există soluție prin care sau, mă rog, optimizări de fluxuri prin care nu s-a mai stat cu zecile de ore. Deci, cred că ține cumva și de asumarea unei voințe de fluidizare a unui trafic care, de altfel, într-adevăr, creează o frustrare foarte mare.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.