VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VB la Ruseștii Noi: Satul și statul au nevoie de integrare europeană. Votul de duminică va influența viitorul multor localități

Mâine, duminică, 5 noiembrie, vor avea loc alegeri locale generale, alegeri ce se vor desfășura într-o singură zi pe întreg teritoriul Republicii Moldova, excepție făcând localitățile aflate sub controlul ilegal al Tiraspolului. Scrutinul de mâine va fi monitorizat de peste 1.500 de observatori naționali și internaționali. Despre importanța alegerilor de mâine vorbim la acest sfârșit de săptămână.

* * *

În cadrul actualului scrutin electoral vor fi aleși pentru un mandat de 4 ani reprezentanții administrației publice locale, respectiv 898 de primari și 11.058 de consilieri locali. Pentru a fi validate, la alegeri trebuie să participe cel puțin o pătrime din numărul persoanelor înscrise în listele electorale din fiecare circumscripție. Vocea Basarabiei a căutat să afle de la locuitorii din Ruseștii Noi, comună din raionul Ialoveni, cât de hotărâți sunt ei să-și exercite duminică dreptul la vot.

– Este un drept al nostru, al votanților de a fi prezenți pe 5 noiembrie, de a ne face datoria, de a alege candidatul care se propune din partea comunei Rusești. Noi avem 8 candidați și avem posibilitate de a-l alege pe 1 din cei 8, fiecare alege după cum socoate.

Alexandra Răileanu, Ruseștii Noi, Ialoveni

Vocea Basarabiei: Ce se alege la acest scrutin local – omul, programul, geopolitica?

– La nivel de primării nu se face mare politică. La unele persoane poate să le placă partidul, dar să nu le placă omul, la altele poate să le placă invers – omul, și să nu le placă partidul, dar cred că e corect să alegi omul pentru sat, că, până la urmă, alegerile sunt la 5 noiembrie, după 5 noiembrie, oamenii au să trăiască cum au trăit – în prietenie și în bună înțelegere. Nu trebuie să facem politică și tam-tam, mai ales la nivel rural, politica se face sus, la guvern, la președinție.

Vocea Basarabiei: S-a semănat dușmănie pe parcursul acestei campanii electorale între cetățeni?

– Această dușmănie a fost mai mult în spațiul online.

Vocea Basarabiei: Și cum vedeți dezvoltarea satului după ce va fi anunțat câștigătorul acestor alegeri?

– Noi depindem de proiecte, că nu avem buget local și cred că niciun sat, să fim sinceri și realiști, din Republica Moldova nu-și poate permite cu bugetele locale, nu ne permitem, mai ales că Ruseștii Noi nu se compară cu Bardarul sau cu Costeștii, vorbim de raionul nostru, de pe Valea Botnei. Și văd dezvoltarea să continue mai departe în ritmul care este cu atragerea proiectelor.

Vreau ca după alegerile locale să continue dezvoltarea localității tot în acest ritm și atragerea unor noi proiecte.

Vocea Basarabiei: Dar ideea ca să fie comasate mai multe localități cum vi se pare?

– Părerea mea e că nu. Să dăm un exemplu de aici de la noi din zonă – Ruseștii Noi, Văsieni, Bardar. S-ar face o denumire nouă, dar oricum văsienenii au să rămână vița lor, bărdărenii – vița lor, ruseștenii – vița lor, fiecare o să aibă specificul lor și vatra strămoșească. Asta este ca politică administrativă de gestionare a resurselor, a proiectelor, dar ca local, ca patrie nu sunt de acord. Nu, nu sunt de acord cu comasarea. Eu înțeleg comasarea prin atragerea proiectelor și prin economisirea de cheltuieli, toată scăparea e numai atragerea proiectelor, trebuie să ne învățăm, în primul rând, a scrie proiecte.

Vocea Basarabiei: Cunoașteți foarte bine, după implementarea proiectelor urmează și întreținerea drumurilor, care costă foarte mult, canalizare, care trebuie cetățeanul să plătească o taxă și, dacă sunt mai puțini cetățeni, taxa e mai mare, dacă e mai multă lume, atunci taxa se diminuează?

– Da, asta e legat de proporții, cu cât mai mulți cetățeni, cu atât cu mai puțini bani contribuie fiecare. Sperăm să fie bine și să continuăm ceea ce s-a pornit, că dacă să luăm în comparație comuna noastră cum a fost 15-20 de ani în urmă și acum s-a dezvoltat, și nu numai a noastră, dar întreaga țară.

Vocea Basarabiei: Moldova va mai balansa – cu Estul sau cu Vestul?

– Aici, în primul rând, trebuie să atragem mare atenție la diplomație, să fim diplomați și cu unii, și cu alții, că suntem dependenți și de unii, și de alții, trebuie să trăim bine și cu Estul, și cu Vestul. Eu nu sunt contra nimănui.

Trebuie să să fim diplomați și cu unii, și cu alții, că suntem dependenți și de unii, și de alții, trebuie să trăim bine și cu Estul, și cu Vestul

Vocea Basarabiei: Dar ajutor de unde vine mai mult, din Est sau din Vest pentru dezvoltare?

– Cu siguranță că la ora actuală ajutorul vine din Vest, am trăit în Italia…

Vocea Basarabiei: Depopularea Republicii Moldova a fost și este una din probleme, se crede că cei care au plecat vor reveni. Există această posibilitate, șansă ca acei din străinătate să revină în Republica Moldova și în ce condiții? Înțeleg că ai avut experiență, viață de migrant

– Părerea mea e că au să revină prima generație, dar generația a doua care sunt născuți acolo, au prins rădăcini în diasporă, indiferent de țară, cred că mai greu, mai greu au să revină, pentru că deja sunt obișnuiți cu viața de acolo, cu traiul, cu studiile, cu toate atitudinile și este mai greu să revină.

Vocea Basarabiei: Câți ani ai muncit peste hotare?

– Am fost în total 15 ani în Italia, nu toți 15 au fost de muncă, întrucât m-am dus încolo fără acte, dar fără acte era imposibil de muncit oficial.

Vocea Basarabiei: Și ai decis să revii pentru totdeauna acasă?

– Da, fizic am fost în Italia, în diasporă, dar cu sufletul am fost acasă, în Moldova, întotdeauna am avut dorul acesta de țară. Am revenit și din cauză că am un băiat de școală, la anul pe sistema noastră moldovenească la 7 ani, el acum are 6, în Italia era obligatoriu să-l dăm la 6 ani. N-am fost de acord să-i stricăm copilăria pentru un an de zile și din cauza asta am venit, iar al doilea motiv e că am vrut, am avut dorul de a mă întoarce. Oportunități sunt, trebuie să le cauți, că dacă stai și te plângi pe soarta ta și te uiți că acela face, celălalt drege, iar tu nu, trebuie să fii mai activ, mai practic, să te implici, să te duci să bați și ți se va deschide. Cum se spune? Caută și vei afla, stând acasă, nimeni nu-ți dă, acasă mă refer în casa ta, în gospodăria ta, nu acasă în țară. Trebuie să ieși, să cauți, să faci relații de prietenie, să te duci și chiar să încerci să lucrezi în mai multe domenii, căpătând experiență. Eu în Italia am lucrat în mai multe domenii și e o experiență de viață și practică, și dacă ai lucrat în mai multe domenii te simți mai practic, mai util pentru societate.

Valentina Ursu, Vocea Basarabiei, suntem în vizită aici, la Ruseștii Noi, sat din raionul Ialoveni. Suntem în ajunul alegerilor locale generale, pentru dvs. ce înseamnă participarea la vot? Au fost ani când ați lipsit?

– Nu, de atunci de când am căpătat dreptul de a vota, dar asta s-a întâmplat de la democrație încoace, că atunci era totul uniform, toți votau un partid, dar de la democrație încoace n-a fost niciun an, chiar dacă într-un an s-a întâmplat să nasc, erau alegeri prezidențiale atunci, au venit cu urna de vot acasă, dar de votat tot am votat. Îți execuți dreptul tău civic, ca cetățean, ca om, în primul rând.

Vocea Basarabiei: De câte ori ați regretat pentru votul pe care l-ați dat?

– Au fost și situații din astea în care crezi cu tot sufletul într-o persoană anume și se întâmplă diametral opus după. Și atunci îți pare rău că ți-ai epuizat și timpul, dar timpul chiar, fiindcă cel mai scump pentru om este timpul care decurge mai departe și anii pierduți, pentru că putea să fie o altă persoană și poate un alt parcurs să aibă țara. Dar vedeți că parcă crezi în oameni, vin îți spun, te conving și intră în sufletul tău ca mai apoi nu știu ce se întâmplă, parcă-s tumăniți, vrăjiți, nu știu ce se întâmplă cu oamenii din țara noastră. Îmi pare foarte rău că eu am trei copii și niciunul nu-i în țară, unul a rămas în România, doi sunt în Olanda. Și noi călătorim, ei vin la noi, noi mergem la ei…

Vocea Basarabiei: E frumos…

– Sigur că e frumos, nici nu mi-am închipuit că o să călătoresc atâta la vârsta asta, că știam numai Chișinăul, nici la Moscova nu am fost niciodată, deci câte-o excursie la Riga și unde am mai fost noi împreună, la Minsk trebuia să ne ducem…

Vocea Basarabiei: În spațiul sovietic.

– Da, da, dar așa, în altă parte n-am fost.

Vocea Basarabiei: Duminică, pe 5 noiembrie, ce o să votați – omul, partidul, promisiunea?

– Eu omul o să-l votez, persoana pe care o cunosc, o stimez și o apreciez.

Vocea Basarabiei: Pentru ce calități o respectați?

– În primul rând, ca om de omenie, am avut intersecții, tangențe cu persoana respectivă și am apreciat și atunci calitățile lui și cred că și în continuare n-o să mă dezamăgească.

Anatolie Ghinda, președinte al Circumscripției Electorale Ruseștii Noi

Vocea Basarabiei: Dar aveți și anumite așteptări de la cel care va ajunge primar și ca să fie un primar bun, să administreze bine treburile trebuie să aibă competențe, trebuie să aibă cunoștințe, trebuie să aibă o legătură bună și foarte bună cu cetățenii, pentru că împreună se rezolvă problemele în comunitate?

– Asta-i adevărat, dar omul cât trăiește învață și principalul e să-și dorească tare-tare funcția acesta, că dacă îți dorești obții și calitățile, și capacitățile acestea despre care vorbiți.

Vocea Basarabiei: O să luați în calcul și geopolitica atunci când o să intrați în cabina de vot?

– Nu ne mai uităm noi înapoi, mergem înainte, mergem spre integrarea europeană, nu-i cale de întoarcere în situația aceasta. Și sunt mai multe partide care au ca miză anume integrarea europeană.

Vocea Basarabiei: E pregătită Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană?

– Este de lucru mult în privința asta, foarte mult, foarte mult.

Vocea Basarabiei: Și lucrul acesta cine trebuie să-l facă?

– Tot noi, tot oamenii. Oamenii, dar ne-am dori ca și în fruntea societății, a țării tot să avem oameni cu viziuni clare.

Vocea Basarabiei: Cine ajută cel mai mult satele, Republica Moldova? E clar de unde vine asistență și ajutor mai mare și mai mult?

– Eu cred că lumea își dă seama, pentru că-i vizibil, proiectele europene din Elveția, România, deci, ce s-a construit – și grădiniță, și apeduct, și muzeu – toate au fost proiecte europene, nu au fost din alte surse.

Vocea Basarabiei: Din Rusia a venit, în sat astăzi există vreun proiect finanțat din partea Rusiei?

– Iată, să vorbească el, membru al consiliului, dar cred că nu-i niciun proiect venit din Rusia.

– Nu-i nimic absolut, nu-i nimic!

Vocea Basarabiei: Cine a ajutat mai mult satul?

– Ajutor a venit din Elveția, Franța, Polonia, Uniunea Europeană, din România a venit mult, am construit o grădiniță din talpă, o anexă frumoasă, cu toate utilitățile. S-a făcut, mulțumim partenerilor noștri din România, acum 200 de copii au toate utilitățile.

Vocea Basarabiei: Să vă întreb și pe dvs. – ce veți face duminică, 5 noiembrie?

– Am să votez viitorul nostru, am să votez imaginea comunei Ruseștii Noi, să fie văzută, să fie știută. Ruseștii Noi cu Ruseștii Vechi – două sate cu oameni gospodari, frumoși, interesanți.

Pavel Codreanu, Ruseștii Noi, Ialoveni

Vocea Basarabiei: Cine merită votul dvs., cum i-ați face portretul-robot al celui care trebuie să ajungă primar?

– Noi am fost educați într-o familie de intelectuali. Tata a fost zootehnician, mama – bibliotecara satului și tata vorba lui tata: „Măi băieți, eu am văzut 5 valute, valutele acestea fac legi diferite și o singură lege care nu se schimbă și trebuie păstrată și de voi și s-o implementați și prin alții – asta-i legea omeniei. Să fiți oameni oriunde veți fi, că ești într-un minister sau ești undeva la ocnă, trebuie să fii om, omenia se prețuiește”. Și de-atâta am să aleg un Om.

Vocea Basarabiei: Omenia se prețuiește, dar ce se observă acum în societate, că e multă invidie, că e frustrare? Și ce se mai zice? Că dacă s-au certat frații, surorile, părinții, copiii e din vina alegerilor.

– Da, sunt și cazuri de acestea, da, cunosc. Dar hai să spunem așa, sângele apă nu se face, pe urmă lumea își dă seama. Numai că eu le spun așa: „Măi băieți, puneți capul în mișcare, votați cu inima și cugetul și gândiți-vă, fiindcă lucrul primăriei de mai departe depinde de votul nostru, de gândirea noastră. Analizați, uitați-vă, vedeți și faceți o concluzie bună, ca 4 ani de zile să nu vă aud că degeaba am votat, da’ ce mi-o trebuit? Ia ce-s prost…” Nu, nu mai dai înapoi, mergi înainte. Pe ăsta pe care l-am votat trebuie stimat, trebuie ajutat, să lăsăm frica. Înțelegeți care este boala aleșilor? Că ei când se văd pe scaun, încep așa, prin diferite metode să cultive frica în oameni, se tem să vină la adunări cu critică, se tem să-și pună candidatura, că „ce o să zică primarul ista, dar ce o să facă primarul ista?” Măi omule, noi suntem într-o societate democratică și construim, suntem abia la început și acum noi trebuie să ne manifestăm, să arătăm că suntem oameni.

Trebuie să punem mintea în mișcare, să votăm cu inima și cugetul, fiindcă viitorul localității depinde de votul nostru

Vocea Basarabiei: Pentru dvs. contează un primar autoritar sau un primar cu autoritate?

– Desigur că cu autoritate. Trebuie un primar care să fie stimat de lume, să fie reprezentantul cetățenilor. Când eram primar, să-mi fie iertată nemodestia, eu le spuneam așa: „Măi băieți, eu vreau ca să rămână în urma mea momente frumoase. Tinerii noștri care sunt au să crească mari și au să zică: «Măi, dar am avut și noi un primar, a fost un om bun și a făcut câte ceva». Să nu-și aducă aminte oțărâți și cu ciudă: «Măi, dar cine l-a mai pus și pe aista primar?». – «Voi m-ați pus»…”.

Vocea Basarabiei: Câți ani de zile ați fost primar?

– Nouă ani.

Vocea Basarabiei: Și ce au însemnat acei 9 ani pentru dvs.?

– Pentru mine au avut o importanță deosebită, am fost primarul tuturor oamenilor, n-am făcut niciodată diferență, chiar acei care mă criticau și nu mă doreau, nu mă vedeau primar, cu timpul, încet-încet îmi deveneau prieteni, deveneau activiști și făceam multe lucruri împreună cu dânșii.

Vocea Basarabiei: În ce perioadă ați fost primar?

– 2010-2019.

Vocea Basarabiei: Și dvs. până a include microfonul ați spus că un primar e bine să aibă două mandate și să se oprească. De ce credeți că doar două mandate sunt suficiente pentru un primar?

– Eu mă gândesc la două momente: în primul rând, persoana care dorește să fie primar la primul mandat își dă străduința, sufletul, al doilea mandat merge așa, pe inerție, dar la al treilea mandat de-acum stă. După ce am lăsat primăria, că eu așa m-am și programat, am dat totul din mine. De multe ori mă întâlneau pe drum mulți oameni: „Măi, de ce n-ai mai stat tu oleacă primar?” – „Cum să stau? Trebuie să lucrezi, nu trebuie să stai”.

Vocea Basarabiei: Dar ce le spuneți celor care sunt nehotărâți și mai degrabă arată o atitudine indiferentă față de participarea la vot?

– Păi la aceia le-aș spune: „Oameni buni, aveți prieteni, aveți părinți, aveți copii, s-ar părea că în mâinile voastre nu-i viitorul, dar taman că acesta este viitorul, noi doar trăim în societate, noi trăim toți într-o comunitate, aici, nu putem trăi de unii singuri, unul fără altul nu putem trăi și de-atâta aceeași școală, același drum, medicină, educație se face în comun. Omul își face multe lucruri singur – grădină, prag, casă, fântână, dar sunt lucruri pe care trebuie să le facă în comun – drum, educație, grădiniță, medicină etc.” Și iată aici noi delegăm un consiliu, din buzunarul nostru, mult/puțin plătim, statul ne mai ajută și iată aici consiliul care este un organ care gestionează chestiile acestea, dar primarul trebuie să execute, să se gândească, să-i pună pe consilieri la lucru: gândiți-vă pe cine trebuie să alegem în consiliu și pe cine să alegem ca primar. Și iată acești oameni ne vor face viitorul.

Vocea Basarabiei: Dar pe 5 noiembrie, duminică, votul dvs. va ține cont și de geopolitică?

– Nu! Eu am să votez omul.

Vocea Basarabiei: Dar omul cela fie că e cu partidul de stânga sau de dreapta, fie că e cu Moscova sau cu Uniunea Europeană?

– Nu, desigur că omul care-i cu Uniunea Europeană, persoana care eu știu că este cu trup și suflet pentru Uniunea Europeană, este Român cu litera mare, acela va fi votat.

Vocea Basarabiei: Și atunci e și geopolitica parte a deciziei dvs. de a vota pentru cineva?

– Da, în așa caz, da. Noi trebuie să ne rupem de Estul nostru sălbatic, prost și care ne-a ținut sub ciubota ceea și încă ne mai ține.

Vocea Basarabiei: Cum mai mențin acum influența asupra Republicii Moldova cei de la Kremlin?

– Of, Doamne! Încă sunt printre noi, moldovenii, oameni care îs influențați și îs zombați de politica lor, de propaganda lor, îi știu că sunt încă. În afară de aceasta, multe lucruri nu le cunoaștem, dar ei varsă în chestiile acestea și multe resurse financiare, și bagă acolo bani, în loc să-i dea la drumuri, ei îi bagă în mintea oamenilor, în ideologie. Eu, ca fost primar și care alergam după voturi, știu că votul vostru contează și îl mobilizează pe viitorul primar, de-atâta, oameni buni, trebuie să ne gândim că activismul vostru așa, ca un magnet, transmite și viitorilor consilieri, și viitorului primar și el o să vadă că, da, eu am fost susținut de majoritate, cei care nu m-au susținut tot am să fiu cu dânșii și astfel mergem înainte toți împreună.

Vocea Basarabiei: Dar ce mai e nevoie aici în sat să se facă?

– O! În satul Ruseștii noi suntem sub Chișinău și, cu părere de rău, foarte puține utilități avem, drumurile sunt rele, am în vedere în sat, sunt mahalale cu oameni în vârstă, care nu au puterea ceea să facă drumul; canalizare trebuie, gazificat satul trebuie, chiar și o grădiniță de copii încă ne mai trebuie, sunt 500 de copii, dar numai 200 sunt instituționalizați, foarte multe mame avem care-și duc copiii la Ialoveni, la Chișinău, la Bardar, la Văsieni. O școală, la urma urmei, ca să ne mândrim cu o școală. Când te uiți la școala noastră din cosmos, ea îi cu un etaj și lungă, în formă de labirint, nu prea seamănă a școală. Înăuntru, da, dar ne trebuie o școală bună, cu 3 etaje, frumoasă și, principalul, oamenii să se așeze locului, să facă copii și să trăiască pentru dânșii.

Vocea Basarabiei, Valentina Ursu, suntem în vizită aici, la Ruseștii Noi, Ialoveni, și încercăm să aflăm de la dvs., localnicii, ce importanță conferiți, în primul rând, acestui scrutin din 5 noiembrie? Ce se va decide în timpul acestor alegeri, care e miza lor?

– Scrutinul are o importanță foarte mare și mizăm de a alege un primar care a dezvoltat satul prin implementarea diferitelor proiecte. Da, a fost foarte dificil, a fost o perioadă nu prea bună, că au fost motive multe, că a fost pandemia, că a fost războiul, acum sperăm…

Scrutinul are o importanță foarte mare și mizăm să alegem un primar care va dezvolta satul prin implementarea diferitelor proiecte

Vocea Basarabiei: Acest vot va fi și unul geopolitic?

– Consider că da. Deci, Moldova trebuie să fie lângă Europa.

Vocea Basarabiei: De ce?

– Pentru că toate investițiile care se fac în comune, se fac din partea Europei. În primul rând au venit banii din Europa la toate proiectele și guvernul, și am avut parteneri de dezvoltare din România, care ne-au susținut și sperăm că ne vor susține, avem comune înfrățite și ne susțin ca parteneri de dezvoltare a comunei.

Vocea Basarabiei: Dar din Rusia ce ajutor a venit?

– Din Rusia, nu. La noi este puțin politizat satul, deoarece mulți dintre cei care au business mai mare au exportat în Rusia și ei încă mai tind spre Rusia, ei încă au viziunea, însă acum, poate un an, s-au mai domolit un pic, deoarece au dat de piața europeană, unde exportă și în țările europene și de acum s-au mai calmat.

Vocea Basarabiei: Deci, duminică veți merge la vot?

– Mergem duminică la vot împreună cu toată familia, cu prietenii, cu oamenii din jurul nostru mergem la vot.

Vocea Basarabiei: Dar ce-i spuneți celui care nu e decis – să meargă sau să nu meargă la vot?

– Îl vom provoca să meargă. Cred că prin convingere, prin discuții, prin colaborare cu oamenii o să-l convingem să meargă la vot, indiferent ce partid va lua, eu stimez foarte mult partidul de la guvernare, adică eu văd într-un mod, cu toate că doamna pe care o susțin este de la alt partid, dar cu ceea ce se întâmplă la guvernare sunt la curent și este viziunea fiecăruia să decidă pe cine mai mult susține.

Vocea Basarabiei, Valentina Ursu, suntem în ajunul zilei alegerilor, să vă întreb pe dvs.: câtă importanță conferiți zilei de duminică, 5 noiembrie? O să mergeți la vot?

– Fără îndoială! Eu îi îndemn și pe alții, nu doar că o să mă duc eu. Fiica mea de 20 de ani nu-i luată de la evidență de aici, dar vine de fiecare dată când sunt alegerile, ea vine de la Ciuciuleni, raionul Hâncești, și votează aici.

Vocea Basarabiei: Dar de ce nu s-a scos de la evidență de aici și să se pună acolo?

– Vrea poate moștenire să-i rămână aici. Și am o fiică peste hotare, aceea de-acum n-o să poată să voteze, dar eu îndemn, iată de 3 ori la rând, consecutiv, când eu gestionez în circumscripție alegerile și eu mă uit că primarul ca să facă progrese în sat nu este neapărat ca să fie de la un partid așa care-i înaintat, văzut, poate să conducă lumea și să o susțină numai dacă are capacități.

Vocea Basarabiei: Pentru ce o să vă dați votul?

– În primul rând, pentru capacitatea de a conduce cu consilierii, dar cu consilierii precedenți nu a fost contact, cu toate că prioritate a avut primarul, consilierii erau grupuri de interese.

Vocea Basarabiei: Să vorbim despre importanța acestor alegeri și dacă cumva e pusă în joc și geopolitica, și cetățeanul se va gândi că, totuși, Moldova trebuie să fie mai aproape de Est sau de Vest?

– Corect, este pusă, sigur că da. Mult au să depindă alegerile de anul acesta pentru viitoarele, doi ani la prezidențiale și pe urmă parlamentare au să depindă de acestea locale. Și dacă noi vom rata șansa aceasta de a ne menține pe drumul spre Uniunea Europeană, cale de întoarcere nu mai este, pentru că și așa noi suntem încă hărțuiți de clanurile acestea.

Vocea Basarabiei: Cetățeanul mai poate fi momit cu o pomană electorală?

– Încă poate fi momit, pentru că este încă sărăcie, sunt persoane care pentru 100 de lei nu-i contează lui buletinul cela, încă sunt, dar comparativ cu alte perioade, lumea s-a deșteptat, nu așa de ușor se corupe, chiar dacă cu mulți bani nu-l cumperi așa simplu.

Vocea Basarabiei: Dar cetățeanul își pune întrebarea câți bani cheltuie un partid, un candidat în campania electorală?

– Toți mă întreabă de unde au apărut partidele acestea, ele apar foarte ușor, dar e greu să-l înlături, sunt așa de multe. Pe 60 eu le știu oficial, dar încă-s mai multe.

Vocea Basarabiei: Sunt 60, dar la alegeri participă 35 și un bloc.

– Eu consider așa, că acele partide care nu s-au evidențiat pe parcursul dintre electorale, ele ar trebui să nu aibă așa mare prioritate, să nu fie luate în seamă.

Vocea Basarabiei: Și Moldova, și satul de peste 5, de peste 10 ani se va deosebi mult de ceea ce este astăzi?

– Satele, bunăoară, cum e satul nostru mai progresează, dar unele sate care sunt mai îndepărtate de centrele raionale nu au locuri de muncă și de-atâta și satele rămân părăsite. Și la noi sunt case lăsate, ei au plecat și înapoi nu se mai întorc.

Satul nostru mai progresează, dar unele sate care sunt mai îndepărtate de centrele raionale nu au locuri de muncă și rămân părăsite

Vocea Basarabiei: Dar multă lume îi plecată din sat?

– Eu am statistica. De la 4.900 înscriși pe liste, jumătate sunt plecați și unii mai vin din când în când, dar alții nu sunt scoși de la evidență, dar îs permanent acolo, au familii, însă aici stau la evidență. El îi înscris în listă, dar el nu vine și dintre care sunt pe loc nu vin, dar dacă sunt și plecați, procentul absenței crește.

Vocea Basarabiei: Și sunt săteni care n-au participat la 2, 3, 4, 5, 6 scrutine?

– Sunt, sunt, sunt! Eu n-am dus o statistică, dar sunt. Iată că atunci când vine turul doi, mă uit că nici la primul n-au venit, nici la al doilea. Aici trebuie să lupte fiecare să-l poată aduce pe altul. Măi, tu ia și adu măcar 3, dar așa, nu se duc la votare, dar cer pe urmă răspundere. Ei, cum așa?

* * *

Opinii adunate în Ruseștii Noi, localitate din raionul Ialoveni.

Mâine, 5 noiembrie, partidele politice au de trecut un test important – alegerile locale generale, care sunt de obicei un fel de repetiție a celor parlamentare. „O formațiune care pierde în aceste alegeri locale are puține șanse să demonstreze performanțe în lupta pentru puterea centrală”, spune editorialistul Nicolae Negru.

Vocea Basarabiei a discutat cu Vadim Pistrinciuc, fost deputat, actualmente este director executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, expert în politici sociale, politici publice și dezvoltarea comunităților locale. Acesta vorbește despre responsabilitatea și povara care cade pe umerii administrației publice locale. Și președintele comunității WatchDog, Valeriu Pașa, vorbește despre prioritățile pentru cei care vor câștiga mandatul de primar.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.