VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război în Ucraina, ziua 631: Zelenski declară că Ucraina a preluat inițiativa în Marea Neagră

Update: Președintele Volodimir Zelenski a declarat joi că Ucraina a preluat inițiativa Rusiei în Marea Neagră și a forțat flota navală și navele de război ale Rusiei să se retragă, datorită utilizării de către Kiev a dronelor maritime, relatează Reuters.

Acesta a mulțumit mai multor state cu ieșire la Marea Neagră, printre care și României, pentru cooperare.

„Pentru prima dată în lume, în Marea Neagră a început să opereze o flotă de drone navale – o flotă ucraineană. Am reușit să-i luăm Rusiei inițiativa în Marea Neagră”, a scris Zelenski pe Telegram, potrivit News.ro.

Zelenski a adăugat că încă din primele zile ale invaziei Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, Moscova a blocat porturile ucrainene de la Marea Neagră și a deteriorat porturile și infrastructura de export de cereale, perturbând piețele alimentare globale.

Update: Uniunea Europeană a prelungit protecția temporară pentru refugiații ucraineni până în martie 2025, dar mai multe țări intenționează să reducă treptat ajutoarele. În special, acestea vor reduce asistența, vor schimba condițiile de acordare a locuințelor și vor motiva oamenii să își găsească un loc de muncă, scrie Slovo i Dilo.

Irlanda intenționează să limiteze la trei luni cazarea gratuită a refugiaților ucraineni în locuințe de stat. În plus, guvernul țării va lua în considerare reducerea prestațiilor sociale pentru ucraineni.

Germania intenționează să oprească sprijinul financiar pentru refugiații din Ucraina – plățile vor fi reduse de la începutul anului 2024. Solicitanții de azil vor putea primi dreptul la asistență socială doar după trei ani de primire a prestațiilor reduse, nu după un an și jumătate, ca acum. După 36 de luni de locuit în cămine, ucrainenii vor putea primi doar „plățile de care au cu adevărat nevoie”.

În plus, Germania îi va încuraja pe refugiați să își găsească un loc de muncă. Beneficiarii de indemnizații de șomaj vor fi obligați să raporteze eforturile lor de căutare a unui loc de muncă cel puțin o dată la șase săptămâni. De asemenea, li se va oferi un loc de muncă de către o agenție specială, iar dacă vor refuza, li se vor putea reduce plățile.

Republica Cehă intenționează să reducă perioada de cazare gratuită a persoanelor strămutate de la 150 de zile la 120 de zile sau la 90 de zile începând de anul viitor. Nu vor fi create clase speciale pentru copiii ucraineni, iar aceștia pot, de asemenea, să anuleze o dată separată de înscriere la grădiniță sau la școală, notează gândul.ro.

În 2024, Polonia intenționează să anuleze treptat sprijinul social pentru ucraineni – alocații familiale, acces gratuit la școli și asistență medicală și altele.

Potrivit ONU, în prezent există 5,9 milioane de refugiați ucraineni înregistrați în țările Uniunii Europene.

Update: Ucraina afirmă că a doborât 16 drone și o rachetă în timpul atacurilor rusești din noaptea de miercuri spre joi.

Armata ucraineană a doborât 16 din cele 18 drone de atac lansate de Rusia, precum și o rachetă, potrivit Forțelor Aeriene ale Kievului, informează Reuters.

De asemenea, autoritățile au declarat că infrastructura civilă din regiunea Harkov (est) a fost avariată de rachete S-300, dar că nu au fost raportate victime.

Update: Noul ministru de externe al Marii Britanii, David Cameron, a sosit la Kiev în prima sa vizită de lucru în străinătate.

Anunțul a fost făcut de președintele Volodimir Zelenski într-o postare pe pagina sa de Facebook, unde a publicat și un scurt videoclip cu întâlnirea celor doi.

„Am avut o întâlnire bună, axată pe arme pentru prima linie, pe consolidarea apărării aeriene și pe protejarea populației și a infrastructurii critice. Sunt recunoscător Regatului Unit pentru sprijinul său!”, a scris Zelenski.

Update: Armata rusă a pierdut peste 1.300 de soldați în ultima zi, susține armata ucraineană.

Potrivit Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, 1.330 de militari ruși și-au pierdut viața pe front în ultimele 24 de ore. De la începutul războiului, 315.620 de soldați ruși au pierit în conflict, mai afirmă armata Ucrainei.

De asemenea, militarii ucraineni au distrus 5.388 de tancuri rusești (+11 în ultima zi), 10.121 de vehicule blindate de luptă (+17).

Rusia reprezintă o amenințare nu numai pentru Ucraina, ci şi pentru vecinii acesteia, a susținut miercuri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în cadrul unei conferințe privind parteneriatul germano-ucrainean la nivel urban, desfășurată în Germania.

Şeful statului ucrainean a spus că oraşele din Germania şi Ucraina au o atitudine europeană față de oameni, adăugând că această relație protejează viețile oamenilor. ”Este foarte important ca noi nu doar să folosim instrumentele de care dispune statul”, a afirmat liderul ucrainean, citat de Agerpres.

Oraşele Leipzig şi Kiev sunt înfrățite de 62 de ani, acesta fiind cel mai vechi parteneriat între oraşe din Germania şi Ucraina. Ucraina se învecinează cu Rusia, Belarus, Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi Republica Moldova şi este riverană Mării Negre şi Mării Azov.

Totodată, în cadrul discursului de miercuri seara adresat națiunii, Volodimir Zelenski a afirmat că „Rusia este încă capabilă să facă rău”. Acesta a informat că a vorbit cu premierii Italiei şi Canadei, precum şi cu preşedinta Slovaciei, în încercarea de a găsi mai multă protecție pentru Ucraina, unde Rusia continuă să întreprindă atacuri soldate cu victime în rândul civililor.

„Toată lumea din Ucraina, şi mai ales cei care au încetat să mai observe războiul pentru că sunt concentrați pe politică, trebuie să rețină acest lucru: Rusia este încă capabilă să facă rău. Nimeni nu poate închide ochii. Trebuie să luptăm. Trebuie să ne păstrăm apărarea ca prioritate absolută. Şi trebuie să adăugăm mai multă forță statului nostru în fiecare zi”, a menționat Zelenski în mesajul de miercuri seara către compatrioți.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.