Vocea Basarabiei: Pentru că suntem în luna august și pentru că în luna august sunt marcate sărbători naționale, am găsit de cuviință să-l invităm la Vocea Basarabiei pe scriitorul, criticul literar, editorul de carte, jurnalistul, editorialistul de la Gazeta de Chișinău, Mircea V. Ciobanu, laureat al Premiului Național în anul 2022. Vom vorbi despre aceste două sărbători naționale – Ziua Independenței și sărbătoarea „Limba Noastră cea Română”. Bine ați revenit la Vocea Basarabiei!
Mircea V. Ciobanu: Bine v-am regăsit!
Vocea Basarabiei: A reușit Republica Moldova să devină un stat independent, pentru că unii încă mai iau, așa, între paranteze, „in”-ul și lasă doar dependent?
Mircea V. Ciobanu: Hai să spun așa: pur formal, există o Declarație de Independență pe care nu poți s-o ignori…
Vocea Basarabiei: …chiar dacă a fost arsă în 2009.
Mircea V. Ciobanu: Încă înainte de asta – și asta încercam eu să spun într-un editorial recent – a existat și prăbușirea propriu-zisă a imperiului la care a contribuit mai multă lume decât doar cei care au semnat această declarație și în lipsa acestui imperiu deja nu mai poți să depinzi de ei. Noi, de fapt, nu mai depindeam de imperiu de la 24 august 1991, când s-a declarat independentă Ucraina și noi deja nu mai eram, exact ca în 1918. Atunci a fost la 24 ianuarie, când Ucraina și-a declarat independența, Republica Democratică Moldovenească a devenit și chiar s-a declarat independentă, pentru că era atunci o autonomie cum se declarase în noiembrie-decembrie 1917. În sensul acesta, da.
Vocea Basarabiei: Dar faptul că s-a obținut o declarație a fost și o încărcătură simbolică, și nu numai simbolică?
Mircea V. Ciobanu: Bineînțeles, dar eu vreau să vă spun că erau și alternative. De exemplu, dincolo de declarații de independență în raport cu imperiul, care portavoce sau esența imperiului totuși s-a concentrat la Moscova, în Rusia, ca întotdeauna și au existat câteva căi, nouă ni se pare că a existat o singură cale, adică o cale normală, după mine, absolut firească pe care au abordat-o balticii, care au rupt toate relațiile și s-au integrat, și-au re-declarat, și-au re-dobândit independența, de fapt, ei au fost avantajați în sensul acesta, sigur că în cazul nostru, mai ales că toți au recunoscut Pactul secret Ribbentrop-Molotov, acum rușii îl recunosc și în manualele lor de clasa a X-a și a XI-a, în cazul acesta, sigur că trebuia reparată aceeași greșeală. Adică, teritoriile care au fost ocupate ilegal în 1940 trebuiau să revină în albia firească a românismului, deci în România. Asta ar fi fost soluția ideală și nu că nu ar fi implicat probleme, sigur că cineva s-ar fi revoltat și sigur că fiecare ar fi avut opinia sa, dar când se încadrează într-o albie firească lucrurile mai ușor se întâmplă.
Vocea Basarabiei: De ce nu s-a întâmplat acest act, vă este clar?
Mircea V. Ciobanu: Eu nu prea aș vrea să dau vina pe cineva, fie de aici, de la Chișinău, fie de la București, pentru că m-am obișnuit să răspund pentru ce am putut eu să fac și ce am făcut sau nu am făcut eu. Și acum să spun că cineva nu a făcut, nu a procedat corect, îmi vine foarte greu.
Vocea Basarabiei: Dar dvs. credeți că decizia depindea doar de Chișinău și București atunci în ‘91?
Mircea V. Ciobanu: Doar că în ordinea inversă – de București și de Chișinău, pentru că teritoriile luate de Rusia Sovietică au fost luate de la România. Deci, noi invocăm că am putea să repetăm actul din 27 martie-9 aprilie 1918, dar nu mai era așa, deja era un teritoriu integrat în România, răpit de la România, normal ar fi fost să-l revendice România. Poate pentru că este o altă conjunctură politică de mai mare corectitudine și, hai să zic, studiere a contextelor, ar fi putut și să consulte și Chișinăul, și cetățenii: „hai să vă întrebăm, fraților, în mod firesc ar trebui să reveniți”, dar ar fi putut să n-o facă în felul acesta, ci pur și simplu să-și revendice exact așa cum și-au revendicat alte țări independența.
Eu aici ar trebui să mă cert cu Vladimir Beșleagă, transnistreanul, care întotdeauna spune că „vouă vi-i ușor să cedați, dar dacă exact așa cum abandonați voi Transnistria, cei de la București abandonează Basarabia și toți împreună abandonăm Bucovina de Nord?
Vocea Basarabiei: Și unde se punea hotarul, dacă se scotea de la Prut, pentru că problema transnistreană a apărut înaintea declarării independenței Republicii Moldova?
Mircea V. Ciobanu: Normal că în acea situație, dacă așa ar fi derulat lucrurile, deși nu știu dacă ar trebui să comentăm faptele istorice din punct de vedere ipotetic, dar sigur că atunci ar fi apărut această problemă – dar ce facem, ce este sau nu este? Sigur că ar fi trebuit… Eu aici ar trebui să mă cert cu Vladimir Beșleagă, transnistreanul, care întotdeauna spune că „vouă vi-i ușor să cedați, dar dacă exact așa cum abandonați voi Transnistria, cei de la București abandonează Basarabia și toți împreună abandonăm Bucovina de Nord?” etc., etc.
Vocea Basarabiei: Asta mi-a spus-o și mie de multe ori…
Mircea V. Ciobanu: Dar pusă în discuție, chestiunea putea fi rezolvată, inclusiv cu toate consultările acestea pe care le vrea lumea cu populația. Dar… Și aici vine celălalt aspect al întrebării dvs. despre independență. Da, independența declarată, politică am avut-o de la 27 august 1991, independența energetică parcă am obținut-o mai alaltăieri, dar încă nu se știe, aici încă plutim și este un lucru esențial, pentru că e vorba de întregul sistem economic, nu e vorba doar de energie.
Vocea Basarabiei: Și în joc iarăși e pusă regiunea transnistreană…
Transnistria este acel bolovan gândit, pe timpuri gândit nu să ne mențină pe noi pe orbită, ci cap de pod, pentru că nici nu trebuia să se oprească la Prut, planurile erau mai mari.
Mircea V. Ciobanu: Exact. Deși toată lumea înțelege, toată lumea care știe lucrurile…
Vocea Basarabiei: Toate liniile electrice trec actualmente prin Transnistria.
Mircea V. Ciobanu: …înțelege că Transnistria este acel bolovan gândit, pe timpuri gândit nu să ne mențină pe noi pe orbită, ci cap de pod, pentru că nici nu trebuia să se oprească la Prut, planurile erau mai mari.
Și chiar în componența Imperiului Rus, niciodată nu s-a lucrat într-un sistem de rusificare atât de metodic, cum a fost pe timpul Uniunii Sovietice.
Vocea Basarabiei: Balcanii?
Mircea V. Ciobanu: Da, până la Bosfor și Dardanele. Adică nici România nu era finalitatea absolută preconizată în aceste planuri imperiale. Și ziceam că dincolo de aceste aspecte ale independenței mai este și aspectul psihologic sau personal care îi vizează pe fiecare și, vreți-nu vreți, dar cred că niciodată în istoria noastră, în istoria Basarabiei, care a fost și sub ruși, și în componența Moldovei istorice, și în componența României, și unde am mai fost noi, și chiar în componența Imperiului Rus, niciodată nu s-a lucrat într-un sistem de rusificare atât de metodic, cum a fost pe timpul Uniunii Sovietice.
Vocea Basarabiei: La rusificare ajungem un pic mai târziu, pentru că o să vorbim și despre limba română la ea acasă.
Mircea V. Ciobanu: Da, dar am vrut să spun că independența mai ține și de asta, pentru că nu-i o problemă, dacă vreți, noi mâine ne declarăm uniți cu România. Am ajuns la un consens, da? Cei de la București, cei de la Chișinău au înțeles că altă soluție nu este. Acum vă dați seama câte „Tatarbunaruri”, așa, punem între ghilimele termenul, dar înțelegem despre ce este vorba, apar astăzi, imediat, gata formate, nici măcar nu trebuie să investești în ele, doar le dai un semnal. Adică și de asta trebuie să ții cont, nu trebuie să fie o frână, dar trebuie să ții cont și de asta.
Pentru mine a încerca a-ți imagina, cel puțin pentru o zi, că poți să revii în atmosfera Uniunii Sovietice ar fi, în primul rând, o rușine extraordinară pentru mine ca persoană, nu numai pentru națiune, nu numai pentru o parte a națiunii, pentru că există…
Vocea Basarabiei: Dle Ciobanu, l-am auzit pe liderul de la Kremlin Vladimir Putin spunând că regretă foarte mult destrămarea Uniunii Sovietice, dar acest lucru îl aud și de la foarte mulți cetățeni ai Republicii Moldova, stat independent de 32 de ani și această nostalgie încă mai are rădăcini adânci. Cum vă explicați dvs. acest lucru?
Mircea V. Ciobanu: Este exact ceea cu ce mi-am încheiat eu răspunsul la prima întrebare, adică această educație sovietică foarte intensă, foarte conștientă și care uitați-vă că nu e vorba numai de moldoveni, că noi suntem un teritoriu minuscul în raport cu tot teritoriul Uniunii Sovietice de pe timpuri, dar nu numai aici, dar și acolo unde au existat și mișcări mult mai consistente decât la noi, în aceleași republici baltice, în aceeași Ucraină, cel puțin în partea occidentală a ei, în Caucaz și chiar în republicile Asiei Mijlocii din componența Uniunii Sovietice, cu toate acestea a existat o mare forță de reeducare, de creare a omului nou, de care iată că nici astăzi nu ne-am spălat cu totul. Pentru mine a încerca a-ți imagina, cel puțin pentru o zi, că poți să revii în atmosfera Uniunii Sovietice ar fi, în primul rând, o rușine extraordinară pentru mine ca persoană, nu numai pentru națiune, nu numai pentru o parte a națiunii, pentru că există…
Vocea Basarabiei: Dar mulți semeni au altă părere…
Mircea V. Ciobanu: Păi au altă părere și când vorbim despre păreri, eu chiar sunt cel care îi permit oricui, cu condiția că asta este o părere a lui, și nu este o prejudecată care i-a fost inoculată. Eu îmi amintesc acum de una dintre disidentele ruse, Anna Politkovskaia, care a făcut o listă enormă de argumente, întrebându-se retoric: asta vreți voi, la asta vreți voi să vă întoarceți? Adică nu mai spunem de mine că eu am ținut neapărat, pentru mine a fost astăzi de neimaginat să vreau eu, Mircea V. Ciobanu, studentul de pe atunci sau chiar elevul de pe atunci, care căutam o carte disperat și nu puteam să o găsesc, una – pentru că nu a fost tipărită, a doua – pentru că a fost tipărită, dar era în depozite speciale, a treia – pentru că parcă nicăieri nu era interzisă, o carte în limba română, dar erai penalizat, erai exmatriculat, pentru că cineva ți-o găsea. Deci era absurd, dar nu numai asta. Oamenii elementar care trebuiau să cumpere un borcan de smântână de 200 de grame și pe care nu-l găseau sau trebuiau să stea rânduri interminabile; după legume amintiți-vă cum stătea lumea ca să cumpere ardei pe vremea aceea în perioada de vară.
Știu că foarte mulți vorbesc cu nostalgie mai ales despre armată că, uite, eram acolo… Și povestesc niște tâmpenii din armată, dar le povestesc cu plăcere.
Vocea Basarabiei: Și când se va termina cu această nostalgie?
Mircea V. Ciobanu: Ea nu se va termina niciodată, pentru că oricine are dreptul să fie nostalgic, mai ales că lumea asociază nostalgiile cu timpul când ei erau mai tineri și li se pare că, „uite, atunci ce frumos era, dle”… Dar eram în armată, eu în armată am fost la Oceanul Pacific, vă dați seama câtă romantică aici, ce ar trebui să-mi placă mie, eram marinar, eram acolo… Spun asta, pentru că știu că foarte mulți vorbesc cu nostalgie mai ales despre armată că, uite, eram acolo… Și povestesc niște tâmpenii din armată, dar le povestesc cu plăcere.
Vocea Basarabiei: Dar ce înseamnă să povestești tâmpenii? Adică habar nu aveau ce e cu acea armată?
Mircea V. Ciobanu: Nu, nu, nu, li se păreau amuzante tocmai (și aici cred că este o chestie incurabilă, pentru că fiecare om îi cu bolile lui, cu complexele lui) niște exerciții de masochism, amintindu-și cât de multe restricții, adică regimul acesta de cazarmă foarte multora le-a plăcut. Eu vreau să vă amintesc că nu numai în armată, oamenii care au trăit la țară își amintesc cum începea ziua de muncă la țară. La ora 5-6 dimineața, foarte devreme, dacă era zi de lucru, că dacă ploua, ningea sau, mă rog, era altceva, venea brigadierul, bătea în geam și spunea: „Azi mergem la prășit la tutun”. – „Păi, ieri parcă spuneai că mergem la livadă”? – „Am zis – la tutun!”. Adică, oamenii în această atmosferă de cazarmă făceau exact ceea ce li se spunea în fiecare dimineață. Ori plutonierul în armată, ori brigadierul în sat… Când omul acesta a devenit liber și deja el decide unde se duce azi-dimineață, lui i se pare ceva imposibil și el începe să se simtă stresat, el deja nu mai are niște repere.
Vocea Basarabiei: Chiar aud vorbe de la unii cetățeni care spun: „Dar la ce mi-ar fi trebuit mie această libertate despre care trâmbițați atât de mult că aveți nevoie de ea?”
Mircea V. Ciobanu: Exact! Și atunci când pe riscurile lui omul decide ce trebuie să facă și atunci când ratează, zice că „ia uite, mai bine era acolo, că aveam pe cine să dau vina, pentru că mă ducea de mână sau cineva îmi spunea ce să fac, nu aveam…”. Cineva spunea că „uitați-vă cu exodul de azi la ce am ajuns”, dacă ați ști voi ce înseamnă imposibilitatea exodului…
Vocea Basarabiei: Adică să rămâi și să nu te poți deplasa ușor peste hotare?
Mircea V. Ciobanu: Bine, sunt și cazuri mai particulare. Eu, de exemplu, după universitate m-am dus și am lucrat într-o organizație de construcții, deși eram de meserie profesor de limba română (moldovenească, pe atunci), din simplul motiv că mai la nord de Orhei, dar eu eram tocmai de la Drochia, nu erau solicitați profesori, toate locurile erau ocupate. Chiar îmi amintesc că directorul din sat de la mine, știți, câte cineva îmi zice: „Dar de ce n-ai rămas și tu, dle, în sat?”, iată eu am și argument. Din păcate, a murit Petru Vicol, care a fost director de școală, noi ne cunoșteam, încă umblam la fotbal împreună și i-am spus: „Poate ai un loc sau poate ai câteva ore, uite, eu vin de la Drochia, lucrez acolo, dar îmi rup câteva ore ca să vin…” Discuția era în 1988 și el îmi spune: „Până în anul 2020, eu nu am nevoie de cadre didactice”. Adică toate locurile în școală la el erau ocupate, deci până în 2020 nu mai puteam, după 2020 am ieșit la pensie și chiar nu mai puteam deja să mai vin.
Vocea Basarabiei: Dle Ciobanu, dar să revenim la deplânsul lui Vladimir Putin referitor la destrămarea URSS. Credeți că acest război pe care l-a pornit în 24 februarie 2022 a avut drept scop refacerea Uniunii Sovietice?
Mircea V. Ciobanu: Da, refacerea, dar cu corecții esențiale. Dacă vă amintiți, el a spus de ce avea dreptate Stalin și nu avea dreptate Lenin, adică cu nici un fel de autonomie, cu nici un fel de drept la autodeterminare, adică un imperiu care a fost până la 1917, nu refacerea Uniunii Sovietice, ci refacerea Imperiului Rus și încă cu scopuri care trebuiau să ducă foarte departe – Polonia, în cazul de față, nici nu se discuta că trebuia să intre în componență și atunci nu mai discutăm noi ce-i cu așa o mică regiune cum este Königsberg, Kaliningradul acolo, deodată toată este înghițită de asta și noi de-acum așa cu toată România până la Bosfor și Dardanele, pentru că așa au fost scopurile imperiului. Și toate astea nu sunt improvizațiile mele de moment, pentru că așa sunt rușii, niciodată nu se opresc, ci sunt declarațiile pe care dacă le citim, sunt cele două declarații ale lui Putin – una de pe 21 februarie 2022, mai amplă, și alta pe 24 februarie, în dimineața când a invadat Ucraina, când a invadat partea aceasta de Ucraină, că el deja ocupase o bucată și Crimeea în 2014.
