Vocea Basarabiei: Astăzi vorbim cu protoiereul Maxim Melinti, paroh al Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Ghidighici, suburbie a municipiului Chișinău. Maxim Melinti este un nume bine cunoscut în parohie, dar și în afara parohiei și despre acest lucru ne vorbesc foarte mult și părerile care se adună din rândurile generației tinere. Se credea că cel tânăr mai greu ajunge la biserică, dar nu este tocmai așa. Despre cele sfinte, despre cât de important astăzi este să ai relație bună cu Cel de Sus, despre cum trebuie să ne comportăm în societate, despre cum trebuie să educăm un copil, despre cum e să faci fapte bune și de ce trebuie să faci fapte bune vorbim astăzi cu părintele Maxim Melinti. Bine ați venit la Vocea Basarabiei!
Maxim Melinti: Bine v-am găsit, dragă Voce a Basarabiei!
Vocea Basarabiei: M-am uitat acum pe sondaje și am văzut că sondajele arată că biserica, armata, primăria sunt în topul celor trei instituții care se bucură de multă și foarte multă încredere din partea cetățenilor. Biserica mulți ani s-a aflat pe primul loc, acum, uneori, se regăsește pe primul loc, alteori – pe al doilea sau chiar pe al treilea. Despre ce vorbesc aceste rezultate?
Biserica a fost și rămâne o instituție transparentă, aproape de nevoile și problemele cetățenilor de orice vârstă și origine socială
Maxim Melinti: Despre ce vorbesc? Vorbesc despre situația deloc ușoară care se întâmplă și pe plan național, dar și pe plan mondial. Și dacă altădată lumea se axa doar pe cele auzite în târgul din oraș sau din sat, acum această informație este accelerată și oricine poate să afle despre orice. Adevărul e că nu neapărat știri veridice, ci mai mult fake-uri, dar asta este situația, lumea oricum este informată, corect sau greșit, dar este informată și cunoaște ce se întâmplă, repet, atât pe plan național, cât și pe plan mondial. Și de aici reiese și opinia publică sau atitudinea față de anumite fenomene, față de anumite instituții, precum armata, poliția, instituțiile medicale, școala, universitatea, guvernul, parlamentul, președinția și, nu în ultimul rând, desigur că biserica. Fiindcă biserica a fost, rămâne și trebuie să rămână o instituție transparentă, o instituție aproape de nevoile și problemele cetățenilor de orice vârstă și origine socială, probabil că unele răspunsuri, unele comentarii sau unele acțiuni ale slujitorilor sau bisericii în general, nu vorbim doar ale unei mitropolii, în general vorbim de biserică creștină sau de confesiuni au avut un impact negativ care a influențat anumite opinii. Pe de altă parte, să știți că nu atât opinia de încredere în biserică mă interesează, cât m-ar interesa altfel de opinie și nu atât opinie, cât viața reală, cum trăiește cetățeanul nostru, aceasta este cea mai veridică opinie.
Vocea Basarabiei: Haideți să vorbim despre viața cetățeanului din Republica Moldova, pentru că și aici uneori părerile sunt împărțite, că sărăcia îl face pe om să ajungă la disperare, iar despre disperare și deznădejde se zice că ar trece la categoria păcatelor și nu e bine să trăiești cu deznădejdea. Este sărăcie în Republica Moldova și cine sunt săracii?
Maxim Melinti: Săracii, cu părere de rău, sunt foarte mulți și atunci când vorbim despre sărăcie nu vorbim doar de cei care stau în stradă, fără adăpost, care cerșesc, copiii străzii, care sunt tot mai mulți, și nimeni nu reacționează, nu există niciun mecanism care să reabiliteze această problemă, acest fenomen, dar, din punct de vedere economic și social, eu cred că totuși cetățenii țării noastre au reușit în ultimii 30 de ani să trăiască mult mai bine decât altădată. Și asta se vede și după case, locuințe, automobile de lux cu care circulă conaționalii noștri și-s foarte scumpe, comparativ cu alte țări europene dezvoltate, care nu-și permit asemenea lux în viața de toate zilele și, totodată, avem oameni săraci. Oameni săraci care au trăit o viață întreagă, au muncit la instituții de stat, instituții de învățământ, instituții medicale și acum au ajuns în pragul sărăciei, cu o pensie mizerabilă, cu niște facturi exagerat de mari și scumpe. Și ce face omul, cum trăiește?
Vocea Basarabiei: Și multe persoane sunt supărate pentru acest contrast izbitor în anumite situații.
Maxim Melinti: Foarte-foarte mare contrast. Ceea ce ține de vorba că cine sunt mai mari criminali, potențiali criminali – cei bogați sau cei săraci, eu aș spune că cei bogați sunt mai predispuși, pentru că, așa cum ne învață și Sf. Scriptură, bogăția este un instrument care te ajută să te dezici de anumite principii, de anumite norme, de anumite valori. Și dacă acel sărac a furat o pâine sau o găină, vorba țăranului, de la un gospodar, el răspunde conform Codului penal și poate să ispășească pedeapsă și zeci de ani de zile și eu, în calitate de ex-preot din penitenciare, știu lucrul acesta nu din auzite.
Vocea Basarabiei: O să vă întreb și ce se întâmplă, și cine ajunge în penitenciare.
Maxim Melinti: Și dacă omul este mai avansat și în relații, și cumătrismul acesta al nostru popular, și cu bani, și cu mită, atunci el rezolvă, scapă de pedeapsă și continuă să facă crime încă mai mari.
Vocea Basarabiei: Vedeți, o constatare care, deocamdată, încă nu este pe deplin înțeleasă, așa cum nu e înțeles de ce anume cei bogați vorbesc deseori despre depresia în care ajung? Adică s-ar părea că au bani mulți, au de toate, ce le-ar lipsi?
Societatea a devenit consumeristă și individualistă, trăiește doar pentru propriul interes și câștig și pe nimeni nu-l interesează nevoile săracilor
Maxim Melinti: Nu comunică cu cele sfinte, nu comunică între ei. În genere, societatea noastră a devenit o societate…
Vocea Basarabiei: …consumistă?
Maxim Melinti: Și consumistă, dar și individualistă, trăiește doar pentru propriul interes, propriul câștig și, la drept vorbind, pe nimeni nu interesează acum nici nevoile săracilor, nici problema, hai să spunem, a Transnistriei sau problema migrației, ceva timp în urmă interesa problema Covid-ului, problema pandemiei, la începutul războiului din Ucraina erau toți agitați, acum parcă toți s-au relaxat.
Vocea Basarabiei: Dar cum vă explicați că lumea se împacă deja cu războiul la ușa statului?
Maxim Melinti: Că „nu mă afectează, văd că asta-i acolo, totdeauna problema cuiva nu este problema mea”.
Vocea Basarabiei: Adică, suferința cuiva nu ne afectează?
Maxim Melinti: Da, da, noi suntem atrofiați la capitolul respectiv, suntem atrofiați, mai ales dacă suntem aprovizionați cu cele necesare și credem că avem un beci foarte bine dotat și acolo în beci avem niște produse alimentare adunate, așa cum spune pilda Mântuitorului, pentru mulți ani, avem multe bunătăți strânse pentru mulți ani, dar nu ne dăm seama că războiul, crima, omuciderea ne afectează pe noi toți, toți suntem frați, toți suntem surori, suntem o familie, ne tragem de la aceiași Adam și Eva. Nu există cineva departe de noi, toți sunt aproape, toți sunt apropiații noștri.
Vocea Basarabiei: Dar iată vorbim totuși despre indiferență și că nu ne pasă atât de mult de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, mai departe de ograda noastră?
Maxim Melinti: Eu îmi amintesc o povestioară din copilăria noastră, cu siguranță o cunoașteți și dvs., în limba rusă se numea «Кошкин дом» („Casă pentru pisici”), despre acei motănași care au rămas fără locuință și cerșeau adăpost la mătușa lor, dar până când nu s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat cu motanii cei înstăriți, când le-a ars casa și au spus că doar cel care a trecut și trăiește impactul acesta al neajunsurilor, al greutăților știe să iubească, știe să dăruiască, știe să împartă bucata lui de pâine cu cel care este la fel ca și el.
Vocea Basarabiei: Părinte, dar eu deseori aud de la omul de la firul ierbii că parcă s-ar aștepta un cutremur de acesta mare, ca să-i trezească pe oameni la realități. Așa să fie, oare nu e suficient de mare necazul?
Maxim Melinti: Mă tem, mă tem, că am trecut și pandemia cu chiu și vai, și războiul încă nu a luat sfârșit, și noi încă nu ne-am trezit, încă nu ne-am deșteptat, suntem în hibernare, suntem în cochilia propriei zone de confort, ne-am ascuns acolo și ne este foarte bine, și ca să ieși de acolo trebuie să mergi în stradă, trebuie să comunici cu oamenii, trebuie să vezi care e treaba. Deci, noi o să ajungem într-o situație când oamenii pur și simplu o să fie închiși în locuințele lor și, Doamne ferește, moare cineva, nu vom ști când a murit el, pentru că nu se comunică, oamenii nu au nimic comun între ei.
Vocea Basarabiei: Exact. Dacă se închide fiecare în găoacea sa, atunci devine egoist.
Maxim Melinti: Nu neapărat egoist, el devine fricos, el nu are niciun suport și de aici apare și depresia. Depresia nu e pentru că el neapărat are anumite neajunsuri, dar pentru că mâncând în fiecare zi aceeași hrană și neavând acea vocație de a împărți bucata ta de pâine cu cineva, de a vizita părinții, de a te plimba prin parc, a merge la teatru, a merge chiar și la biserică să vezi cum trăiește lumea acolo, cum respiră, cu ce respiră. Pur și simplu, noi ne reducem sentimentele noastre, simțămintele noastre se atrofiază, noi am ajuns acum la niște instincte, vorba profesorului nostru – „papă, cacă și la joacă”, mă iertați de frază, pentru că, da, știm să facem și ne descurcăm foarte bine, mâncăm foarte bine, aruncăm multă mâncare, chiar foarte multă mâncare aruncăm.
Vocea Basarabiei: E multă risipă…
Maxim Melinti: E și multă risipă în timp ce avem foarte mulți săraci. Aruncăm foarte multe haine și dacă le și împărțim, nu le împărțim pe acele bune, ci acele care considerăm că nu mai sunt bune, deja sunt trecute de modă. Jucării, dacă și dăm, atunci dăm jucăriile cele stricate. „Na, părinte, știu că aveți copii săraci, na!”, și părintele Maxim împreună cu preoteasa Maria trebuie doar să deschidă coșul cela de daruri și să vadă că Spider-Man este fără o mânuță, trenuțul este fără roți, elicopterul este fără aripi ș.a.m.d. și trebuie să arunci, nu poți să le transmiți, nu-mi permite conștiința să fac pomană în așa format mizerabil.
Vocea Basarabiei: Și iată încearcă multe fețe bisericești să construiască aceste centre sociale, știm că și pe lângă biserica dvs. este Centrul social „Insula Fericirii”. L-ați dus la bun sfârșit?
Maxim Melinti: Mai avem de lucru, dar, chiar dacă încă nu e finisat, noi încercăm să acoperim serviciile în afara acestui centru cu produse alimentare și cu alte ajutoare.
Vocea Basarabiei: „Insula Fericirii” e o denumire frumoasă. De ce anume ați decis să-i puneți centrului social această denumire?
Maxim Melinti: O să vă mărturisesc că am avut chiar niște comentarii așa, mai dure vizavi de denumirea pe care am dat-o centrului social că, uite, ceva asemănător parcă cu protestant, nu-i de-al nostru, ortodox. Zic, bine, insula este ceva geografic, ceva pământesc, de-al nostru, pentru că trăim, în primul rând, pe pământ, dar cu toții dorim fericire și noi trebuie să fim cei care să emanăm fericirea, ca un router care emană Wi-Fi gratuit, fără cod, fără niște parole acolo și așa am socotit că trebuie să fie „Insula Fericirii”, pentru că să oferim prin dăruirea noastră, prin puținul nostru, prin dragostea noastră fericirea celor mai puțin fericiți.
Vocea Basarabiei: Și reușiți să-i faceți fericiți pe mulți din cei care au nevoie?
Maxim Melinti: Nu chiar pe mulți…
Vocea Basarabiei: Dar haideți să definim și noțiunea aceasta de fericire în general la moldoveni, și nu doar la moldoveni. Ce trebuie să știe cetățeanul despre fericire, când trăiește adevăratele bucurii, când el este un om fericit?
Maxim Melinti: Prima și cea mai importantă stare de fericire noi trebuie s-o naștem în sânul familiei. Adevărul e că în acești 30 de ani de „independență”, mă iertați că spun în ghilimele, pentru că suntem dependenți economic, social de toate țările care ne înconjoară și noi nu avem independența noastră, identitatea noastră, noi nu suntem independenți în deciziile noastre. Uitați-vă, abia anul curent noi cu chiu și cu vai am constatat că limba noastră totuși este română, nu oarecare alta. Da, poate pe plan social nu e atât de important, avem alte probleme, avem drumuri, avem sărăcie, dar trebuie să știm și identitatea noastră. Or, poporul care nu știe de unde provine, de unde pornește, el nu știe încotro merge și nu știe unde o să ajungă.
Vocea Basarabiei: Și cu acest lucru speculează politicienii.
Maxim Melinti: Păi sigur că există, întotdeauna au fost speculații și întotdeauna au fost interese pe fundalul…
Vocea Basarabiei: Pentru că în campania electorală în loc să meargă să spună soluțiile pentru problemele existente în societate, ei merg și spun cine suntem sau nu suntem.
Maxim Melinti: Da, suntem pro sau contra sau că o să facem, asta se întâmplă.
Vocea Basarabiei: Că denumirea corectă a limbii este moldovenească sau română și acestea sunt un fel de ademeneli pentru alegători.
Lumea trăiește cu o pseudofericire, pentru că fericirea adevărată este atunci când tu dăruiești, când dai cuiva fără ca să aștepți ceva în schimb
Maxim Melinti: Slavă Domnului de acum nimeni n-o să îndrăznească să pună sub semnul întrebării în ce limbă vorbim. Suntem români și punctum! Atât. Nu mai trebuie să discutăm subiectul acesta. Ei bine, vorbeam de fericire în sânul familiei. În acești 30 de ani, noi am stricat această instituție de familie prin migrație, prin emigrație, prin aceste plecări sezoniere sau de lungă durată ale unuia sau ale ambilor părinți. Și cu cine au rămas să trăiască acești copii? În cel mai bun caz cu bunicii, care nu neapărat au avut capacitatea să stăpânească cerințele, poftele, setea de a trăi pe deplin sănătos, corect și au rămas în voia sorții, în voia internetului, în voia TikTok-ului și acestea i-au ghidat și le-au oferit pseudovalori, preudomodele. Și când au venit părinții, ce au făcut? „Ce vrei, copilașul? Na, îți dau, numai tu să fii cuminte. Vrei un BMW, poftim și un BMW, vrei un apartament, na-ți și un apartament. Și ce dacă ai mers cu 200 km/oră pe strada principală a Chișinăului și ai lovit pe cineva, nu e problema ta, lasă că ne descurcăm noi cu procuratura, cu judecătorii, ne descurcăm, plătim, tu numai să fii fericit”. Pseudofericire. Asta nu este fericire, fericirea este atunci când tu dăruiești, când dai cuiva fără ca să aștepți ceva în schimb, când dăruiești în bază de dragoste, indiferent cum este persoana respectivă, cine este persoana respectivă, fără ca să aștepți ceva înapoi. Dar la moldoveni este o vorbă: „Măi, dar uite cu ce monedă l-am răsplătit pe cumătru, l-am ajutat, i-am pus bani pe masă și uite că acum nici nu vorbește”. Păi dacă i-ai făcut pomană. Ce înseamnă pomană? Ai dat de la tine, a zis bogdaproste, dă mai departe, nu te uita că nu ți-a întors ori că te-a înjurat, ori că te-a bârfit, că nu mai comunică cu tine, dă-i mai departe dragoste, emană dragostea ta, indiferent, pentru că dragostea ta o să se întoarcă precum bumerangul nu azi, nu mâine, peste o lună, peste un an. Și el dacă consideră că nu este corect o să te vadă și o să spună: „Măi, dar cum totuși încă ești fericit?”.
Vocea Basarabiei: Deci, lăsați să se înțeleagă că materialul nu înseamnă și fericire?
Maxim Melinti: Deloc.
Vocea Basarabiei: La bază trebuie să existe și spirit.
Maxim Melinti: Da, spiritualitate și credință. Iarăși, dacă vorbim despre biserică, noi în biserică suntem egali. Asta e unica instituție unde oamenii sunt egali.
Vocea Basarabiei: Cel bogat și cel sărac…
Maxim Melinti: Exact. Acolo noi trâmbițăm că fără credință, fără fapte nu aveți nici un drept, nici un privilegiu, nici un fel de acces, nu poți cumpăra raiul. Amintiți-vă de Mizerabilii lui Victor Hugo, uite că monsieur cutare vrea cu o monedă să cumpere cetățenia, locul în rai. Nu se întâmplă lucrul acesta, nu poți câștiga, nu poți amăgi. Biserica învață să nu fii corupt și în fața lui Dumnezeu noi nu putem să mergem cu titluri, cu funcții, cu cardul bancar, cu cumătrismul, aici noi învățăm.
Vocea Basarabiei: Dar ideea că cel bogat, dacă vine la biserică, devine ctitor și i se iartă toate păcatele?
Maxim Melinti: Nu neapărat. Tu faci milostenie pentru iertarea păcatelor sigur, dar aduci și sufletul tău, nu doar banii. Pe de altă parte, haideți să fim corecți ca și Victor Hugo, când spunea că bogatul acela a dat o monedă. Cât ai dat tu? Doi bani la o văduvă. Ce înseamnă doi bani la o văduvă, acei doi bănuți, pe când ea a dat totul ce a avut la dânsa? Nu că tu ai făcut o milostenie, ai făcut o ctitorie, continui să mai agonisești și ai spus că „măi, eu sunt ctitor”. Foarte bine că ești ctitor, dar tu mai departe trăiești cinstit? Cine ți-a iertat păcatele? Cel care ți-a iertat păcatele ți-a spus să nu mai greșești. Nu poți cumpăra împărăția, nu poți cumpăra cetățenia raiului, cum cumpără demnitarii noștri pașapoarte rusești, românești și nu mai știu de care. Nu există așa ceva, din moment ce tu dai, tu trebuie să te schimbi, tu dai din dragoste, nu pentru ca să apară numele tău undeva pe perete: ctitoria lui cutare sau cutărescu.
