Despre relația regiunii transnistrene cu Rusia, despre limba română și dificultățile de predare a acesteia pe malul stâng al Nistrului, despre războiul din Ucraina, o discuție cu Eleonora Cercavschi, directoarea Liceului “Ștefan cel Mare” din Grigoriopol, care spune că a devenit de nevoie luptătoare, pentru că ţine la adevăr şi la demnitate.
Vocea Basarabiei: Astăzi avem o invitată specială, doamna Eleonora Cercavschi, directoarea Liceului „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol. Noi încă mai continuăm să zicem „temporar cu sediul la Doroțcaia”, așa e, doamnă directoare?
Eleonora Cercavschi: Din păcate, așa este.
Vocea Basarabiei: Și cum se explică acest lucru, că nu puteți să reveniți acolo unde au fost începuturile activității acestei instituții?
Eleonora Cercavschi: Cu părere de rău, vom începe al 20-lea an de studii în școala de la Doroțcaia, adică începând din 2002, când am fost izgoniți din sediul școlii din orașul Grigoriopol. Nu ne-am gândit, în primul rând, eu nu m-am gândit că cineva poate să-și bată joc de copii în așa hal și atâta de mult timp. Refugiul a fost o soluție ca această școală să supraviețuiască, dar totuși nutream speranța că la mijloc sunt copiii și cei adulți se vor gândi la soarta acestor copii.
Vocea Basarabiei: Dar v-ați gândit că fenomenul acesta al separatismului se va prelungi pe o perioadă atât de lungă?
Eleonora Cercavschi: Sigur că nu m-am gândit. Dacă aș fi știut că se va întâmpla așa ceva, nu știu dacă făceam pasul acesta. Fiind destul de tânără pe atunci, vedeam lucrurile nu știu cum altfel și mi se părea că adevărul va triumfa foarte curând.
Vocea Basarabiei: Dar dvs. vă este clar, totuși, ce vor autoritățile de la Tiraspol? Ce au vrut, ce vor și ce ar mai putea să dorească?
Eleonora Cercavschi: Este greu să înțelegi ce doresc ei. Unicul lucru care se poate de înțeles este că vor să facă cât mai rău, să aducă cât mai multă suferință, pentru că, credeți-mă, nu suferă numai vorbitorii de limbă română acolo, suferă și vorbitorii de limbă rusă.
Vocea Basarabiei: În ce sens ar fi suferința lor?
Eleonora Cercavschi: În toate sensurile. Dacă nu ai libertate, desigur că suferi.
Vocea Basarabiei: Libertatea de a circula, libertatea de a gândi, libertatea de a activa?
Eleonora Cercavschi: La asta am vrut să ajung – libertatea de a gândi, libertatea de a se pronunța, libertatea de a alege o școală, libertatea de a alege medicul de care ai nevoie etc. Suferă toată lumea în privința acesta, dar nu pot să lămuresc acest fenomen și nu știu dacă cineva o să poată să-l lămurească. Cum au reușit autoritățile, nu pot să spun că doar cele de la Tiraspol, dar însăși Moscova, să-l convingă pe omul flămând că este sătul? Fiindcă oamenii sunt flămânzi, nu au cum să fie sătui cu salariile și pensiile pe care le primesc.
Vocea Basarabiei: Dar cetățenii împărtășesc ideologia, politica care se promovează în această regiune din stânga Nistrului?
Eleonora Cercavschi: Este greu de spus. La nivel de bucătărie, nu, nu împărtășesc, dar nici nimeni nu se revoltă. De aceea nu înțeleg fenomenul acesta, adică cum poți să-l convingi pe om.
Vocea Basarabiei: Și, mai ales, eu stau și mă gândesc – cetățeanul care are acest act în mână pe care e scris „RMN”, el știe că regiunea nu e recunoscută de nimeni, el știe că o regiune nerecunoscută are puține șanse de a se dezvolta, de a avea o perspectivă clară, iar cetățeanul e acolo, în găoacea lui, și el de frică? Există frică acolo?
Eleonora Cercavschi: Frică există. Oricare om care s-a născut acolo, el deja este îmbibat de această frică de care el nici nu-și dă seama că asta este frică. Dvs. vorbiți de pașaportul acesta „RMN”. El e acceptat din lipsă de informație. Este foarte multă lume acolo care n-a ieșit din găoacea aceasta și n-a văzut altceva. Pentru dânsul acesta este un document normal, el îl acceptă ca pe un document normal. Și vă spun asta în cunoștință de cauză, pentru că foarte mulți copii avem deja înscriși în școala noastră din satul Butor, din satul Tașlâc, părinții cărora vin și ne prezintă aceste documente cu „RMN” și unii părinți nu știu că acesta este un fals și nu poate fi considerat drept document. Însă faptul că aduc copiii la noi înseamnă că în ei nu a murit sentimentul național.
Vocea Basarabiei: Probabil că mulți s-au împăcat cu gândul că acolo s-a plătit puțin pentru gazul consumat, puțin pentru energia electrică consumată și a fost o momeală pentru cetățean acest lucru, el nu a pus pe prim-plan demnitatea lui, dar s-a conformat ușor la ceea ce i se spunea din altă parte?
Eleonora Cercavschi: Sigur, faptul că plătesc mai ieftin pentru gaze, în schimb plătesc scump pentru lipsa de libertate.
Vocea Basarabiei: Dar câți își pun această întrebare la modul serios și caută răspunsul la ea?
Eleonora Cercavschi: Pur și simplu, oamenii sunt lipsiți de informație. Eu nu cred că Republica Moldova n-ar fi putut să instaleze o antenă oarecare acolo, ca oamenii să fie informați. Spre regret, până nu demult au predominat interesele pe ambele maluri.
Vocea Basarabiei: Dar acum se întrezărește această șansă de reglementare transnistreană?
Eleonora Cercavschi: Păi, dacă vrei să faci ceva… Când ai un vis și vrei să-l transformi în realitate trebuie să acționezi. Prin ceea ce se face în ultimul timp de către noua guvernare, eu văd că se dorește acest lucru. Dacă nu vor apărea interese, pentru că noi am fost martori 30 de ani că au fost doar interese, dar n-a fost nicidecum dorință de a soluționa această problemă.
Vocea Basarabiei: Chiar credeți că nimeni din guvernările precedente nu s-a gândit la modul cel mai serios cum pot fi reîntregite cele două maluri ale Nistrului?
Eleonora Cercavschi: Poate cineva s-a gândit, dar nu factorii decizionali.
Vocea Basarabiei: Nu?
Eleonora Cercavschi: Nu, nici vorbă nu poate să fie.
Vocea Basarabiei: Haideți să vorbim despre studii, despre școli, despre epopeea școlilor cu predare în grafia latină din stânga Nistrului. Iată, pe parcursul acestor ani rezistența a fost cea care a înfrumusețat cel mai mult, că ați reușit să țineți flacăra aprinsă, dar ce ne spuneți despre suferințele prin care ați trecut?
Eleonora Cercavschi: Pe cine îl interesează suferințele altcuiva?Dacă persoana în cauză nu este în suferință, nu poate să-l înțeleagă pe cel care are necazuri. Noi de atâta amar de vreme suntem în suferință. Nu știu dacă poți să redai cum e să trăiești în frică 31 de ani. Noi trăim în frică, noi nu știm ce o să se întâmple cu noi peste un minut, peste o oră, peste o zi sau dacă o să ne trezim dimineață. Dar cui să-i spunem despre aceste lucruri, cine ne ascultă, pe cine îl interesează? Da, noi am făcut ceea ce am făcut, aceste 8 școli, acum au rămas doar 7, că am rezistat acolo. Ca atare, noi am făcut munca instituțiilor de forță. Femeile și copiii au apărat integritatea țării și până acum continuăm să facem acest lucru.
Vocea Basarabiei: Vă este clar de ce s-a încercat să vi se pună bețe în roate din partea autorităților locale de acolo din stânga Nistrului?
Eleonora Cercavschi: Pentru că au avut ambiții, ei se socot mai presus decât oricine și au luptat cu localnicii. Pe unii i-au convins dintr-odată, alții nici n-a trebuit să fie convinși, fiindcă oamenii aceștia nu au fost liberi niciodată.
Vocea Basarabiei: Cetățenii din stânga Nistrului?
Eleonora Cercavschi: Desigur. Ca și cetățenii din Federația Rusă, ei nu știu ce-i asta libertate. Dacă nu știi ce-i aceea libertate, cum să lupți pentru ceea ce nu cunoști?
Vocea Basarabiei: Dar dacă nu ar fi fost acolo fosta armată a 14-a, armata rusă, actualmente, credeți că situația se schimba mai ușor în bine?
Eleonora Cercavschi: Evident! Eu sunt martor ocular. Când s-a început această schimbare în întreaga Republică Moldova oamenii ieșeau, veneam împreună cu lumea din stânga Nistrului cu tricolorul în mână la diferite manifestații de la Chișinău. Și lumea era bucuroasă, și tricolorul a fost inaugurat în localitățile din stânga Nistrului. Oameni dornici de libertate, dornici de schimbare au fost și continuă să fie. Dovadă este faptul că, după 31 de ani, aceste școli cu predare în grafie latină există, părinții își aduc copiii, numărul elevilor a început să crească.
Vocea Basarabiei: Cine sunt elevii care învață la aceste 7 instituții?
Eleonora Cercavschi: Sunt copiii buni, ai căror părinți își doresc un viitor bun pentru copiii lor.
Vocea Basarabiei: Dar vin doar din familiile de moldoveni sau vin și din alte familii?
Eleonora Cercavschi: Au început să vină un număr destul de mare de copii din școlile ruse. Și când spui la Ministerul Educației că vin copii din școlile ruse, auzi: „Vai, ce-i de bine că vin copii din școlile ruse!”. Dar este și o problemă pentru cadrele didactice, pentru că un cadru didactic, având chiar un singur copil vorbitor de limbă rusă, face două lecții paralele, este o muncă. Și Ministerul Educației ar trebuie să se gândească la acest lucru.
Vocea Basarabiei: Dar la modul serios în stânga Nistrului se pune preț pe educație?
Eleonora Cercavschi: Da, desigur! Dacă de la bun început se uitau la școlile noastre altfel, chiar eram și huiduiți, eram și luați peste picior, mă rog, am avut diferite situații, dacă am făcut și închisoare pentru chestia asta, vă dați seama că autoritățile transnistrene înțeleg că într-o bună zi aceste școli au să devină foarte dorite de localnici, ceea ce se și întâmplă deja. Și clar lucru, peste tot se pune preț pe calitate.
Vocea Basarabiei: Unii au reproșat că autoritățile de la Chișinău au acceptat cu ușurință să fie echivalate diplomele din stânga Nistrului. Dvs. ce punct de vedere împărtășiți?
Eleonora Cercavschi: Eu sunt împotrivă.
Vocea Basarabiei: De ce?
Eleonora Cercavschi: Pentru că nu pot să fie egalate notele, întrucât este o diferență de predare, inclusiv disciplinele diferă. Cum poți să egalezi, bunăoară, „Istoria” – ei nici nu au istorie acolo, îi spun „Istoria kraia” („Istoria regiunii”) – cu „Istoria românilor” sau „Istoria universală”? Nu ai cum să le egalezi. Cum să egalezi limba română, nota de „5” la limba română, să-i pui nota „10” copilului care uneori poate nici nu știe a scrie cu grafie latină? Eu cred că aceasta a fost o greșeală, era necesar să susțină măcar un examen la disciplinele de bază. Nu trebuie de dat nimic ușor, trebuie fiecare să înțeleagă că totul se obține prin muncă.
Vocea Basarabiei: Dar acest format de negocieri „5+2”, care este un format internațional, a reușit totuși să vină în ajutorarea dvs.?
Eleonora Cercavschi: Nu pot chiar exact să vă răspund la această întrebare, fiindcă niciodată nu am participat acolo și niciodată nu am stat de vorbă cu membrii acestui format, dar sunt niște lucruri care mă macină de ani de zile și nu știu cum să le aflu răspunsul.
Vocea Basarabiei: Concret despre ce nu puteți afla?
Eleonora Cercavschi: De exemplu, în fiecare zi noi suntem obligați să trecem așa-numita vamă. Este o bară care nu-i permite transnistreanului să treacă nici în stânga, nici în dreapta. Alături de acea bară este instalat postul polițiștilor noștri. Iată, cine a semnat acest document ca autoritățile transnistrene să se plimbe pe teritoriul Republicii Moldova, să-și bată joc de cetățeanul Republicii Moldova, iar poliția Republicii Moldova nu are dreptul să se implice? Pe mine mă interesează, și nu doar pe mine, dar pe foarte multă lume, cine a semnat acest document. Și dacă aș afla că această persoană care a pus semnătura pe acest document este și decorat cu vreun ordin al Republicii Moldova nu m-aș mira deloc.
Vocea Basarabiei: Lucrul acesta s-a întâmplat până în 2000…
Eleonora Cercavschi: Nu contează când s-a întâmplat, dar dacă ești reprezentantul unui stat, cum poți să pui semnătura pe un așa document? Și cum de polițistul Republicii Moldova nu are dreptul să-și apere cetățenii? Chiar și cu mine de multe ori s-a întâmplat, uneori mă atacă băieții din partea transnistreană, nu-mi dau voie să trec ș.a.m.d., iar polițistul stă acolo și se uită. Bine, a sunat la 112, au venit și ne-am descurcat, dar nu toți se descurcă, iar aceia își bat joc.
Vocea Basarabiei: Adică mai trăiți și astăzi umilința de a trece de la Grigoriopol la Doroțcaia și, invers, de la Doroțcaia la Grigoriopol?
Eleonora Cercavschi: Desigur, o trăim în fiecare zi.
Vocea Basarabiei: Copiii nu mai sunt intimidați acum?
Eleonora Cercavschi: Ba da! Depinde cine stă la post acolo și care îi sunt intențiile.
Vocea Basarabiei: Și care e pretextul care se avansează atunci când vă oprește sau vă reține?
Eleonora Cercavschi: Pretextul este că ei sunt acolo șefii. Chiar și astăzi, când veneam la această emisiune, ne-a oprit o domnișoară și ne-a spus: „Eu sunt aici șeful”. Mașina de serviciu cu care mă deplasam a îndrăznit să treacă peste o linie pe care o au ei acolo și dumneaei s-a apropiat și ne-a spus: „Eu sunt șeful aici. Dvs. de ce ați depășit?”.
Vocea Basarabiei: Ați avut deseori de furcă cu așa-zișii reprezentanți ai miliției transnistrene, ați vorbit ceva mai devreme și despre momentele când ați fost trimisă în temniță. E bine să le amintim celor care ne urmăresc despre aceste cazuri. Care a fost motivul?
Eleonora Cercavschi: Motivul a fost că luptam pentru introducerea limbii române și a grafiei latine în școală. Acesta a fost motivul și lor le trebuia să bage frica în ceilalți care mă susțineau, ca să ne facă să renunțăm. (…)
