VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Adrian Dupu, la o întâlnire cu membrii și susținătorii PNL din Ialoveni

Președintele PNL Diaspora Republica Moldova, Adrian Dupu, a continuat seria întâlnirilor cu membrii și simpatizanții Partidului Naţional Liberal din Republica Moldova. Astfel, împreună cu colegi din biroul de conducere organizației, Anatolie Dimitriu, Victoria Butuc – Guranda, Horea Pavel, și Vlad Darie, s-au aflat ieri la Ialoveni.

Au discutat alături de președinta raionului, de primari, consilieri raionali și locali, de lideri locali si sute de cetățeni despre importanța alegerilor europarlamentare din 9 iunie atât pentru România cât și pentru Republica Moldova.

PNL a fost și este cel mai mare susținător al Republicii Moldova, iar europarlamentarii PNL au fost cei mai vocali în susținerea parcursului european al Republicii Moldova. la Ialoveni este un număr mare de membri și susținători PNL care sunt gata să se implice pe deplin în această campanie.

Totodată, s-a luat hotărârea ca în cel mai scurt timp să fie constituită o organizație regională și în raionul Ialoveni.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.