VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Dumitru Budianschi: Cu cât situația financiară este mai stabilă, cu atât oamenii își permit mai lejer să împrumute bani pentru consum

Vocea Basarabiei: În cele ce urmează discutăm cu dl Dumitru Budianschi. Dl Dumitru Budianschi este matematician, economist, are masteratul în științe economice, finanțe publice și fiscalitate, până a fi numit în funcția de ministru al finanțelor, pentru că îl cunoașteți foarte mulți de pe timpul când a deținut portofoliul de ministru al finanțelor, până atunci a fost și deputat în parlament, chiar dacă o perioadă mai scurtă, dar oricum a fost și ales al poporului. De asemenea, de-a lungul carierei sale profesionale a fost director de program la Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, a activat în mai multe domenii, inclusiv cel al consultanței, expertizei, în diferite instituții de aici, din Republica Moldova, dar și de peste hotare, inclusiv la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Mondială, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Dumitru Budianschi, așa cum spuneam, a fost unul dintre membrii Cabinetului de miniștri pe timpul când în fruntea cabinetului se afla dna Natalia Gavrilița, dar este și unul din cei 4 miniștri, care nu s-au mai regăsit în guvernul Recean, în primăvară a fost desemnat de parlament în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Bine ați revenit la Vocea Basarabiei într-o altă postură!

Vocea Basarabiei: Mai întâi vreau să vă întreb – cât la sută din populația Republicii Moldova are credite bancare și nebancare, e cunoscut?

Dumitru Budianschi: Da, este cunoscut, a fost publicat și un sondaj efectuat de „Expert-Grup”, chiar recent, când a fost lansată campania de educație financiară, dar aceste date sunt la Banca Națională, eu nu vă pot da datele exacte. Însă este o pondere destul de impunătoare a persoanelor care au cont bancar, dacă nu greșesc, peste 60 la sută au cont bancar și, de asemenea, un număr destul de mare de persoane care accesează servicii financiare, în special servicii bancare. Adică, noi din punctul acesta de vedere, dacă e să luăm ca nivel de accesare a serviciilor financiare nu suntem lideri, dar comparativ cum este țara de dezvoltată nu stăm chiar atât de rău.

Vocea Basarabiei: Dar atunci când ziceți în comparație cum s-ar prezenta dezvoltarea țării, la ce vă referiți?

Dumitru Budianschi: În primul rând, desigur la produsul intern brut pe cap de locuitor.

Vocea Basarabiei: Și ce se mai constată? Că atunci când un segment mare al populației e în sărăcie, mulți dintre ei apelează la credite, nu?

Dumitru Budianschi: Nu vă pot răspunde la această întrebare, fiindcă motivația pentru care oamenii iau credite este diferită. În primul rând, banca atunci când acordă cuiva credit, persoana deja trebuie să satisfacă anumite criterii, inclusiv un criteriu de bonitate. Adică, eu nu aș spune că cei mai săraci sunt cei care merg după credite, nu am găsit un studiu să vedem exact cine sunt cei care merg după credite, am în vedere ca persoane, nu ca întreprinderi, dar probabil că există totuși o legătură mai curând pozitivă, cu cât societatea este mai avansată, mai bogată, cu atât mai des apelează la creditare.

Cu cât societatea este mai avansată, mai bogată, cu atât mai des apelează la creditare.

Vocea Basarabiei: Exact. Și cei care apelează la credite într-o x,78societate mai prosperă, cel mai probabil se gândesc să ia bani ca să-i investească în mici afaceri, nu neapărat de consum, pentru că în Republica Moldova o bună parte din aceste împrumuturi sunt direcționate către consum?

Dumitru Budianschi: Toată lumea utilizează creditele de consum.

Vocea Basarabiei: Toată lumea?

Dumitru Budianschi: Toată lumea. Apropo, cu cât situația financiară este mai stabilă, cu atât oamenii își permit mai lejer, să spunem așa, să împrumute pentru bunurile de consum.

Vocea Basarabiei: Printre cei mulți sau puțini care au apelat la împrumuturi sunt și eu și de asta o să vă întreb – ce înseamnă să stabilești comision, ce înseamnă să pui tarif, pentru că am avut și eu situații când am mers la unitatea bancară și nu știu dacă au reușit să mă convingă cei care mi-au oferit creditul și am înțeles eu cât de justificate sunt aceste comisioane, aceste tarife? Să ne spuneți dvs., cine și cum ne protejează? Ce ar trebui să întreprindă CNFP-ul și ce întreprinde?

Dumitru Budianschi: De la 1 iulie, CNPF-ul a preluat acest mandat de protecție a consumatorului financiar, printre care un serviciu important este creditarea. Până la moment, noi avem în competență OCN-urile (organizațiile de creditare nebancară), acestea, de fapt, a fost în competența CNFP-ului și până la 1 iulie, dar acest sector a fost și cel mai, să spunem așa, cu o pondere mare de supra-îndatorare, cu probleme, la un moment dat a ajuns în situația cu împovărarea cetățenilor care se împrumutau de la aceste organizații de creditare nebancară la un nivel destul de mare, astfel încât parlamentul în 2022 a venit cu niște modificări prin care a schimbat foarte mult situația, astfel încât a exclus aceste abuzuri. În primul rând, s-au introdus 3 limite importante pe creditare, care sunt valabile pentru toate formele de creditare, eu mă refer la creditarea de consum, adică pentru persoanele fizice. Aceasta înseamnă că creditorul nu poate să impună o dobândă mai mare de 50 la sută anual, a doua limitare este că cheltuielile cu comisioane și alte plăți în afară de dobândă nu pot să fie mai mari de 0,04 pe zi a treia limitare este că povara totală pe credit nu poate să fie mai mare decât dublu corpului creditului. Adică, dacă m-am împrumutat cu 100 de lei, povara totală nu poate să fie mai mare de 200 de lei. Deci, aceste modificări care au fost aduse în 2022 au jucat un rol foarte important în atenuarea acestei probleme de supra-îndatorare. În verificările noastre din anul acesta, noi am depistat la câteva organizații încălcări de acest tip și am prescris întoarcerea sumelor care au fost încasate conform legii suplimentar. Care este pedeapsa dacă aceste limite se depășesc? Pedeapsa este foarte dură, doar dacă a inclus în contract aceste prevederi care depășesc aceste limite, creditorul nu are dreptul să încaseze mai mult decât corpul împrumutului, adică, dacă a introdus așa ceva în contract, el legal nu are dreptul să încaseze mai mult decât suma pe care a împrumutat-o. De aceea multe organizații au început foarte rapid să-și restructureze portofoliile, alte organizații au fost mai puțin receptive și au mers pe calea că dintr-o sută de oameni au să vină acolo câțiva, dar restul n-au să vină. Noi acum finalizăm un regulament privind controlul și în curând o să mergem în control deja targetat pe respectarea prevederilor legate de protecția consumatorului, inclusiv pe creditare și atunci practic toată lumea care va fi în portofoliul de contracte care vor fi analizate se va descoperi că au fost încălcări, indiferent dacă persoanele s-au plâns sau nu, aceste organisme vor fi impuse să întoarcă înapoi, dacă au încasat ceva mai mult, dacă nu s-au conformat de bunăvoie.

Vocea Basarabiei: Dar asemenea precedente nu există?

Dumitru Budianschi: Există. Noi avem foarte multe petiții care vin la comisie să solicite să verifice anumite contracte dacă nu sunt depășite aceste limite, dar partea bună este că, așa cum am spus, o bună parte din organizații benevol contactează debitorii și încearcă să reseteze aceste contracte sau să facă o înțelegere ș.a.m.d.

Vocea Basarabiei: Dar ce aud eu de la clienți? Că ar fi organizații cu bună-credință și cu mai puțină bună-credință, pentru că în multe cazuri clientul când citește un anunț că în 5 minute ți se perfectează oferirea unui împrumut, mulți dintre cei care vor să intre în posesia acestor bani nu mai citesc contractul cap-coadă, nu mai cunosc prevederile acelui contract, clauzele lui și atunci și cel care oferă credit se uită la această persoană și își dă prea bine seama că pe asta poți cumva să o amăgești sau cum să zic?

Dumitru Budianschi: Iată, de fapt, dvs. prin întrebare ați atins câteva subiecte ce țin de părțile componente ale protecției consumatorului și deseori în discuțiile despre ce ar însemna protecția consumatorului observăm că nu toată lumea își dă foarte bine seama ce ar însemna aceasta, de aceea aș vrea să dau câteva elemente. Deci, protecția consumatorului, de fapt, este un mecanism prin care se încearcă a fortifica cunoștințele consumatorului, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a impune anumite reguli creditorului sau prestatorului de servicii prin care beneficiarul de servicii să poată să fie, în primul rând, ferit de abuzuri, în al doilea rând, ferit de fraude și, în al treilea rând, trebuie să aibă toată informația necesară într-un mod explicit, clar, astfel încât consumatorul să poată să-și dea seama exact care sunt obligațiile lui și care este capacitatea lui de a face față la acele obligații. Mai mult decât atât, acele informații trebuie să fie atât de clare și – atenție! – trebuie să fie într-o formă în care să poată să fie comparate cu alte produse de același tip, astfel încât consumatorul să poată să compare ofertele de la diferiți prestatori de servicii, astfel încât consumatorul să poată să ia decizia cea mai bună. Adică să acceseze serviciul care perfect îi satisface acele necesități pentru care a apelat la un serviciu sau altul. De asemenea, protecția consumatorului înseamnă o activitate împreună cu furnizorii, fiindcă protecția consumatorului în mare măsură vine, dacă nu vine poate în favoarea unui anumit furnizor, vine în favoarea sectorului în întregime, fiindcă sporește încrederea consumatorilor față de sectorul respectiv, sporește competiția în sector și astfel se obține o calitate mai bună a serviciilor, se obține o eficiență mai bună a serviciilor și o diversitate mai bună a serviciilor.

Protecția consumatorului în mare măsură vine în favoarea sectorului în întregime, fiindcă sporește încrederea consumatorilor față de sectorul respectiv

Vocea Basarabiei: Dar ca să ne fie foarte clar, aceste tarife, comisioane, dobânzi trebuie să fie în limita normei legale?

Dumitru Budianschi: Da, după cum am spus, dacă vorbim de credite, de exemplu, dobânda nu trebuie să fie nu mai mult de 50 la sută, restul comisioanelor nu trebuie să fie mai mult de 0,04% pe zi, deci acestea sunt stabilite, în aceste limite deja poate să fie orice tip de înțelegere, dar trebuie să se încadreze în acest limite.

Rata dobânzii aplicată pentru credite nu trebuie să fie mai mare de 50 la sută, restul comisioanelor să nu depășească 0,04% pe zi

Vocea Basarabiei: Ce-i sfătuiți dvs. pe cetățenii care decid totuși să meargă să ia un împrumut și să se adreseze unui prestator de servicii bancare?

Dumitru Budianschi: În primul rând, să se informeze. Acesta este primul lucru.

Vocea Basarabiei: Cultura financiară, cultura economică, cultura…

Dumitru Budianschi: Nu toată lumea desigur poate să înțeleagă ce este DAE-ul (dobânda anuală efectivă la credit) sau să calculeze de sine stătător, dar noi trebuie să tindem spre aceea ca să poată să utilizeze aceste noțiuni în contextul corect. De asemenea, nu trebuie să uităm ceea ce de fapt se întâmplă. Noi toți avem pe cineva care cunoaște mai mult, trebuie să-i întrebăm pe acei care cunosc mai mult, pe rude, prieteni ș.a.m.d.

Vocea Basarabiei: Deci să fim cât mai bine informați ca să nu poată cineva să profite de această necunoaștere?

Dumitru Budianschi: Atunci când simțim că ceva nu înțelegem, să încercăm să cerem sfatul cuiva apropiat și încă un moment – noi suntem într-o etapă în care vom progresa probabil foarte mult pe educația financiară. Și aici este implicat și Ministerul Educației cu programe de educație financiară, e adevărat, facultativă. Și atunci, părinții ar fi bine să încurajeze copiii să ia aceste cursuri de educație financiară facultativă, fiindcă în viață o să le prindă bine foarte mult. În al doilea rând, și Banca Națională, și noi, dar și furnizorii vom dezvolta în curând tot mai multe și mai multe produse de, eu nu aș spune educație, câteodată când spui „educație” sună prea teoretic, dar noi vom dezvolta produse prin care atunci când un consumator are nevoie de un anumit produs să poată să intre pe pagina CNFP și să vadă ce trebuie să facă înainte să acceseze, de exemplu, o asigurare. Și acolo va fi un loc unde va fi un fel de ghid – trebuie să te informezi la cutare, trebuie să atragi atenție la următoarele, au să fie și unele explicații. Și așa pentru fiecare produs separat.

Părinții ar fi bine să încurajeze copiii să frecventeze cursurile de educație financiară facultativă

Vocea Basarabiei: Dle Budianschi, să vă întreb dacă afacerea asta este una profitabilă, pentru că în Republica Moldova sunt multe organizații non-bancare, care oferă împrumuturi, credite și dacă e să comparămcu ceea ce se întâmplă în alte țări, haideți să trecem în spațiul european, acolo probabil e un număr mult mai mic de asemenea organizații, nu?

Dumitru Budianschi: Organizațiile de creditare nebancară și noi mai avem încă și asociațiile de economii și împrumut în număr de aproximativ 100…

Vocea Basarabiei: Deci, e un business profitabil, dacă sunt multe?

Dumitru Budianschi: Evident că, dacă se mențin pe piață, ele sunt profitabile, dar ele și au crescut ca volum de piață. Noi avem acum pe OCN-uri undeva 12 miliarde de lei, deci este o piață destul de mare, dar eu aș spune că noi nu trebuie să venim cumva cu o prejudecată – e mult, e puțin. Este important dacă aceste organizații își găsesc loc pe piață, dacă ele cu adevărat acoperă anumite necesități, înseamnă că au loc, dar în același timp este important ca acești consumatori să fie cumva protejați câteodată și de necunoașterea lucrurilor, dar câteodată și de faptul că au această toleranță a riscului mai mare decât normal și atunci pot să intre în datorii. Atunci și furnizorii, și autoritățile, Banca Națională, care cumva verifică dacă băncile sau OCN-urile aplică corect măsurarea bonității debitorului, să fie toate bine setate, bine puse la punct, astfel încât să fie acest filtru cât mai bun în interesul consumatorului, ca să nu se supra-îndatoreze, să nu intre în datorii la care din start era clar că n-o să le poată face față.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.