VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Dragoș Galbur: Rezultatul acestui scrutin a fost unul din cele mai previzibile din toată istoria alegerilor locale

Vocea Basarabiei: Astăzi încercăm să facem un bilanț provizoriu al alegerilor locale, pentru că urmează în mai multe localități să aibă loc și turul doi al alegerilor, exact peste două săptămâni, pe 19 noiembrie. Tragem concluzii și poate chiar încercăm să vedem care sunt învățămintele acestei campanii electorale cu doi participanți care au fost înscriși în cursa electorală pentru a obține mandatul de primar al municipiului Chișinău – Dragoș Galbur, care a fost candidatul Partidului Național Moldovenesc pentru această funcție, și Ion Bulgac, care a fost candidatul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare. V-ați așteptat la aceste rezultate care s-au înregistrat în municipiul Chișinău? V-a surprins ceva?

Dragoș Galbur: Cumva din start era clar. Eu cred că în general rezultatul acestor alegeri din acest an a fost unul din cele mai previzibile din toată istoria alegerilor locale. La Chișinău mereu s-a pendulat, cel puțin, între doi candidați. Or trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că în acest an Ion Ceban nu prea a avut un contracandidat pe măsură.

Vocea Basarabiei: Dar de ce nu l-ar fi avut?

Dragoș Galbur: Nu că nu am fi noi mai buni, eu cred că suntem mai buni, mai integri, mai cu idei, mai cu inovații, dar resursa administrativă locală și-a spus cuvântul în aceste alegeri și la nivel național resursa administrativă centrală, să zicem așa, la fel și-a spus cuvântul, pentru că vedem foarte bine cine a câștigat majoritatea consiliilor raionale, și asta răspunde la multe întrebări.

Vocea Basarabiei: Deci, să precizăm – liderul Mișcării Alternativa Națională, Ion Ceban, a acumulat peste 50 la sută din sufragii, 50,62%, l-au votat 132.802 alegători. Ion Ceban a câștigat în toate suburbiile, cu excepția Băcioiului, acolo unde e aproape egalitate între el și Lilian Carp, reprezentantul partidului de guvernare.

E foarte important de menționat că partidul lui Ion Ceban a luat cu 45 de mii de voturi mai puțin decât Ion Ceban, deci, lumea încă nu a votat pentru partidul său, pentru proiectul său, ci a votat anume primarul aflat în funcție.

Vocea Basarabiei: Dar la Consiliul municipal a adunat destul de multe procente?

Dragoș Galbur: La egalitate cu PAS-ul.

Vocea Basarabiei: Și să-l ascultăm și pe Ion Bulgac, care înainte a începe această emisiune a făcut o comparație și eu am să insist să ne vorbească despre ceea ce spunea.

Ion Bulgac: Spuneam înainte de începerea acestei emisiuni că specificul acestor alegeri pentru Primăria municipiului Chișinău, din punctul meu de vedere, poate fi explicat printr-o metaforă, dacă doriți, nu știu dacă e cea mai fericită și nu știu dacă o să vă placă, dar noi spunem așa: „Imaginați-vă că în această duminică în piață au fost 27 de oameni, care au încercat fiecare să vândă câte o vacă. Unul a venit și le-a spus oamenilor că vaca lui e proeuropeană și e digitalizată, altul a venit și le-a spus oamenilor că vaca lui e română, că vaca lui dă cel mai bun lapte, dar unicul om care, de fapt, în această zi era în piață cu vaca legată de gard era Ion Ceban, pentru că Ion Ceban a condus primăria municipiului 4 ani”. Eu nu sunt mulțumit, eu de asta am candidat, pentru că mie nu-mi place modul în care Ion Ceban a condus Primăria municipiului Chișinău, pentru că eu nu sunt de acord cu modul în care se întâmplă lucrurile la Chișinău. Dar discuția cea mare și faptul că noi nu vom avea turul doi este legată de faptul că cei din partidul de guvernare n-au avut și ei o vacă legată de gard pe care s-o arate oamenilor. Ei au venit cu niște promisiuni așa cum au făcut și doi, și trei ani în urmă, pentru că, de fapt, erau în opoziție. Și atunci, eu cred că asta-i o discuție mare pe care trebuie s-o avem. Până la urmă, sincer, nu știu ce să vă spun, e genul de situație în care eu ca atare cu greu am acceptat să vin la emisiune, pentru că simt că uneori e cazul să stai și să te gândești oleacă…

Vocea Basarabiei: Pentru ce au votat alegătorii din Chișinău?

Ion Bulgac: Aici este foarte important să operăm cu cifre. În primul rând, prezența la vot a fost mai mare decât data trecută – unu la mână. Doi la mână – Ion Ceban a reușit să acumuleze mai multe voturi decât a acumulat data trecută. Întrebarea mare e – de unde vin voturile acestea? Acesta este un indicator foarte clar de frustrare împotriva guvernării la nivel național.

Vocea Basarabiei: Dar poate și din tabăra celor care sunt nehotărâți, pentru că acest segment încă este mare?

Dragoș Galbur: Eu cunosc oameni care au votat cu PAS sau chiar sunt membri PAS, dar la Primăria Chișinăului l-au votat pe Ion Ceban. Acest paradox care cuprinde alegerile locale din acest an la Chișinău ne va purta multă vreme să căutăm răspunsuri, pentru că, într-adevăr, știind că anumite suburbii ale Chișinăului întotdeauna au votat partide proeuropene, de dreapta, proromânești, iar astăzi vedem la rezultate că au votat masiv cu Ion Ceban. Este surprinzător, este de neexplicat, dar, până la urmă, cifrele vorbesc de la sine.

Vocea Basarabiei: Și totuși, 28 de candidați e un număr mare. Dacă stăm și ne gândim cine și-a dorit și a râvnit acest mandat de primar al Chișinăului, nu poți să spui că nu a fost de unde face o alegere ca să știi cui să-i dai votul?

Dragoș Galbur: Ba da, a fost. Din 28 de candidați câți au participat, eu vă asigur că, cel puțin, 22 au fost acolo de umplutură și au fost puși să rupă din voturile celor de dreapta, au fost impuși. Bine, nu le dau numele, că nu au dreptul la replică, dar au fost de umplutură, oameni care nu au avut ce livra, oameni care nu pot vorbi în public, oameni care vin cu idei lipsite de substrat, oameni care promit scăderea prețului la gaz în calitate de primar de oraș sau oameni care promit reparația centurii, care nici măcar nu ține de administrația publică locală. Deci au fost oameni puși acolo ca să se ducă să tulbure mintea alegătorilor. Și le-a reușit.

Vocea Basarabiei: Ion Ceban, când a ieșit în fața publicului, a spus că va fi primarul tuturor. Îi va reuși acest lucru?

Ion Ceban nu poate să fie primarul tuturor, pentru că Ion Ceban este un exponent al Moscovei, al Federației Ruse aici, în Republica Moldova, și oamenii deștepți, oamenii cu carte, iată oameni cum suntem noi, dl Bulgac, niciodată nu vor fi păcăliți de un Ion Ceban.

Vocea Basarabiei: Dar n-a prins acest mesaj că el ar fi omul Moscovei?

Dragoș Galbur: N-a prins, pentru că au avut grijă și așa-zișii parteneri din Vest, vorbesc de reprezentanții Statelor Unite ale Americii, au reușit să-i șteargă imaginea de pro-rus, au reușit să-l europenizeze și să-l transforme dintr-un de ăsta care făcea proteste împotriva Uniunii Europene la Bruxelles într-un partener de încredere al Uniunii Europene. Asta-i dureros pentru noi, pentru că noi din start, din fașă promovăm tot ce este european, românesc, valorile europene aici, în Republica Moldova, și ne pomenim peste noapte cu un pro-rus până în măduva oaselor transformat de către partenerii europeni în partenerul lor de încredere. E dureros, dar vom trage concluziile de rigoare.

Vocea Basarabiei: Dar, apropo, în această campanie electorală nu am auzit măcar un candidat care s-a înscris în cursă să vorbească despre faptul că el are simpatii pentru Rusia, că și-ar dori o relație bună cu Rusia.

Dragoș Galbur: Ba da, cred că Bolea de la „Renaștere” a făcut asta.

Ion Bulgac: Și Albu tot le-a atins tangențial. Dna Ursu, dacă îmi permiteți, vreau ca telespectatorii să audă acest mesaj. Eu cred că noi continuăm să ne mințim foarte tare, foarte tare, noi singuri pe noi, așa, acasă când stăm în intimitatea noastră acasă la masă, când luăm decizii, când ajungem în secția de votare. Dragoș a atins cumva mai devreme faptul că suburbiile care mereu au votat proeuropeni, care au votat pro-români acum oamenii se duc și-l votează pe Ceban. D-apoi sunt aceiași oameni! Eu fac politică, eu simt un sistem de valori care nu se negociază, am niște principii care nu se negociază, eu am spus-o cu mai multe ocazii că eu, dacă o să ajung în situația în care să aleg între a face politică și a-mi negocia valorile pe care le am, mai bine renunț să fac politică, pentru că așa am fost educat acasă și așa am fost educat la școală. Acum noi trăim minciuni mari și eu în campania aceasta electorală am venit cu niște mesaje foarte tranșante, care cred eu și sunt sigur că oamenii ne-au auzit, pentru că avem cifrele care ne arată asta. Ei ne-au văzut, asta-i adevărat, dar nu știu de ce oamenii au preferat în continuare să se mintă, pentru că noi ne mințim că facem integrarea europeană, dar asta nu se întâmplă și ceea ce se întâmplă astăzi la nivel național, asta-i subiect de discuții foarte-foarte mari, pentru că la nivel de Chișinău, dacă tu spui că ai niște principii ca și om, oricine, dl Andrei de la Băcioi, de exemplu, atunci când tu știi că toată viața ta ai fost român și ai votat proeuropeni și te duci și îl votezi pe Ceban, de atâta că el are vaca legată de gard și tu o vezi, asta-i o problemă de educație pe care o avem noi…

Politicul a existat, există și va exista în primării și în consilii, și peste tot, pentru că așa-i în toată lumea, nu noi am inventat asta.

Vocea Basarabiei: Dar s-a votat Ion Ceban-figură politică sau s-a votat totuși Ion Ceban-gospodar al municipiului Chișinău?

Dragoș Galbur: Ion Ceban fiind primar la municipiului Chișinău a fondat o organizație politică în care a atras în mare parte funcționarii administrației publice locale, de aceea Ion Ceban este un om politic și votul pentru consiliu la fel este un vot politic. Nu putem vorbi de mare gospodar, eu când aud chestia asta și în campanie, că noi trebuie să alegem un gospodar sau cum spunea Chironda că trebuie să scoatem politicul din primărie, dar dacă trebuie să scoatem politicul din primărie, de ce candidezi pe listele unui partid, și nu candidezi independent? De aceea politicul a existat, există și va exista în primării și în consilii, și peste tot, pentru că așa-i în toată lumea, nu noi am inventat asta.

Vocea Basarabiei: În ce măsură ați reușiți să atacați problemele cu care se confruntă chișinăuienii în această campanie electorală?

Ion Bulgac: Eu îs foarte mândru de campania electorală pe care am avut-o și vă spun cu toată sinceritatea, eu îs sigur că am avut o campanie demnă, o campanie corectă, o campanie în care am ales să le comunic oamenilor principii, valori, lucruri care nu există astăzi deloc în discuția politică mare care se întâmplă la Chișinău și în Republica Moldova. Acum imaginați-vă că în campania aceasta electorală eu am avut un mesaj antinomenclatură, antibirocrație, antisistem. Și eu am așteptat să mă voteze cine? Pentru că jumătate de Chișinău sunt angajații direcți ai lui Ion Ceban, omul la modul efectiv a adus în partid și în primărie toți oamenii care lucrează în primărie, în orice structură a primăriei, familiile lor, înțelegând că astăzi Republica Moldova, și am spus-o și data trecută când am vorbit cu dvs., nu oferă certitudine, nu oferă stabilitatea unui job și atunci unica siguranță de care omul poate să se anine cumva e că Ion Ceban îi oferă lui o stabilitate și un job, omul a transformat primăria într-un SRL, într-o societate comercială în care îs doar angajații lor…

Vocea Basarabiei: Bine, dar nu sunt 132 de mii de persoane?

Ion Bulgac: OK, nu sunt 132 de mii, mai departe hai să ducem discuția, dacă eu vin și le comunic oamenilor că la nivel național reforma justiției e eșuată, cine trebuie să mă voteze, procurorii? Dacă le vorbesc oamenilor despre faptul că avem nevoie să liberalizăm tot ce înseamnă spațiu pentru mediul de faceri, cine să mă voteze, pensionarii? Și atunci foarte tare se îngustează spațiul în care având niște principii și niște valori corecte și clar setate poți opera, pentru că oamenii au transformat tot ce înseamnă politică în Republica Moldova și cei care sunt votați în continuare au transformat asta într-un circ, într-un teatru al absurdului și în niște lucruri care nu au absolut nicio legătură cu realitatea. În același timp, eu cred că am avut o campanie electorală corectă și eu știu sigur că sunt oameni care ne-au văzut și care ne-au auzit și noi am obținut niște voturi și de la asta o să începem să construim. Azi au fost 2.000 de voturi, OK, peste un an au să fie 20.000 și peste 4 ani o să fie 200.000.

Vocea Basarabiei: Asta și-ar dori Ion Bulgac…

Ion Bulgac: Asta mi-aș dori eu și eu sunt convins că așa o să fie, pentru că înțeleg foarte clar că o construcție politică apărută aproape un an în urmă este foarte greu să crească organic, sănătos până la modul în care în câteva luni să ia primăria. Mandatele noi le avem, noi avem localități la nivel național unde am luat primăria din primul tur, noi avem localități la nivel național unde am trecut în turul doi, noi avem consilii raionale în care am obținut mandate de consilier, dar am făcut toate acestea corect și natural, cu mesaje corecte, care nu s-au negociat.

Vocea Basarabiei: Dar am auzit și alegători care ziceau că „ei încă sunt prea tineri, nu au experiență” și se perpetuează asemenea declarații încă de la proclamarea independenței și până astăzi.

Dragoș Galbur: Da, ne-am confruntat, și cred că dl Bulgac va confirma, cu discriminarea de vârstă, ne-am confruntat direct în această campanie electorală. Dar ce înseamnă „n-au experiență”? Funcția de primar este despre leadership, despre a fi lider și de a avea energie, trebuie să fii combativ, dar cel mai important, trebuie să fii integru. Și aici eu am mai spus și anterior, dar o să mai menționez o dată: multă lume de la noi votează cu corupții, cu persoanele corupte, cu persoanele cu care știu că în următorii 4 ani s-ar putea intersecta ca să soluționeze o problemă, să împingă o șpagă, să semneze un act. Și de aceea multă lume are nevoie de corupți în funcțiile publice în continuare, ca să poată să-și aranjeze viața, businessul.

Dacă e să căutăm pe internet în istoricul declarațiilor, o să vedeți că și Ilan Șor, și Vlad Plahotniuc la un moment dat au declarat că vor un sistem de justiție performant și funcționabil.

Vocea Basarabiei: Dar tot această lume, pe de altă parte, parcă ar condamna actele de corupție și ar spune că nu și-ar dori să trăiască într-o țară unde instituțiile încă nu pot presta servicii de calitate, dar așteaptă mită să li se ofere atunci când au nevoie de un act, de un serviciu?

Dragoș Galbur: Declarativ, da. Dacă e să căutăm pe internet în istoricul declarațiilor, o să vedeți că și Ilan Șor, și Vlad Plahotniuc la un moment dat au declarat că vor un sistem de justiție performant și funcționabil. Deci, declarativ toată lumea condamnă, doar că 30 de ani iată tot stăm în această mocirlă și tot ne zbatem, și mimăm procesele de integrare sau de aderare la Uniunea Europeană, mimăm procesele de justiție, mimăm construcția unui sistem eficient de sănătate. Iată ce suntem noi în ziua de azi, un stat care mimează că este stat.

Vocea Basarabiei: Dar, pe de altă parte, alegătorii totuși o bună parte din ei și-ar dori persoane integre, oneste, persoane care să obțină această credibilitate că sunt capabile să facă ordine în acest stat, iar pe de altă parte, iarăși insist cu această idee, s-au folosit bani mulți și foarte mulți. Dacă e să credem și informațiilor pe care le-a prezentat șeful SIS-ului, atunci în campania electorală banii erau pompați…

Dragoș Galbur: Cum noi am umblat prin sate, de exemplu, să promovăm candidații pe care i-am avut în această campanie, chiar și în Chișinău, și noi venim cu idei sănătoase, eu am trăit în străinătate, am văzut lucruri care funcționează și sunt aplicabile și la Chișinău, și alegătorul: „Da, da, frumos, interesant, da, captivant” și în secunda a doua vin oamenii lui Șor cu pungile cu bani și s-a spulberat tot visul european și toată lupta cu corupția și justiția.

Vocea Basarabiei: Dar nimeni din acești oameni nu și-a pus întrebarea de unde sunt acești bani?

Dragoș Galbur: Eu nu cred. Ca să-ți pui întrebări esențiale trebuie să fii autocritic, iar autocritica vine dintr-o educație elementară pe care o poți avea. Dacă nu ai făcut carte în viața asta și nu poți să fii autocritic, atunci nu-ți mai apar întrebările acestea, că e bine să iei bani de la Șor sau de la Plahotniuc? Ei pur și simplu îi iau și trăiesc cu ziua de azi, și nu le pasă lor că pleacă tinerii, că noi, într-adevăr, am rămas foarte puțini tineri în țară. Eu am văzut cum lumea ieri a batjocorit tinerii că ei ca și cum nu ar fi ieșit la vot. Greșit! Tinerii nu sunt în țară, la vot au ieșit ieri jumătate probabil din tinerii care sunt în Republica Moldova, dar restul tinerilor nu sunt în țară.

Noi vrem să recunoaștem că triumfalismul PAS-ului e o farsă? Dar pe mine nu mă interesează PAS-ul nicio secundă, ca să mă înțelegeți.

Vocea Basarabiei: Da, statistica spune că pe primul loc în topul prezenței la vot se află categoria de vârstă între 56 și 65 de ani și pe locul al doilea – cei care au atins vârsta de 67 până la 75 de ani. Dar eu vreau să revin la Ion Bulgac și să continuăm discuția despre banii care se folosesc în campania electorală.

Ion Bulgac: Înainte de asta, dacă nu vă supărați, ați menționat despre lipsa de experiență. În general, cred că ar fi extraordinar să schimbăm puțin tonul discuției, eu n-am venit în studioul acesta ca să mă plâng, n-am venit ca să spun iaca de ce nu ne-a reușit, eu am venit în campania asta electorală, un tânăr de 23 de ani, care a comunicat cu un eșantion de 900.000 de oameni la Chișinău, cu niște idei și cu niște valori, care au fost auzite și au fost văzute.

Vocea Basarabiei: A fi auzit încă nu înseamnă că ești înțeles la justa valoare.

Ion Bulgac: Dar dacă nu face nimeni, asta e mai bine?

Vocea Basarabiei: E adevărat. 900.000, da?

Ion Bulgac: Vorbind mai departe despre ceea ce ni se întâmplă, cred că e de bun-simț să menționăm că eu personal în campania asta electorală am luptat pentru dreptul meu de a face politică și cred că întrebarea cu vârsta mea s-a rezolvat. Pentru că eu am demonstrat în campania asta electorală că nu am intrat în nicio…, cu toate tentativele de a mă atrage și în scandaluri, eu am reușit să trec cu demnitate peste ele, am reușit să nu fac de râs nici partidul din care vin, nici familia din care vin, să comunic lucrurile pe care am considerat că sunt corecte să le comunic și, vă spun, construcțiile corecte durează. Noi suntem tineri și noi o să facem politică atâta timp cât asta o să fie rezonabil, întrebarea mare este – ce construim la Chișinău? Dar ce ne așteaptă în 2024? Întrebarea mare este – de azi înainte facem ce? OK, Ion Ceban a câștigat alegerile la Chișinău din primul tur, în alte localități urmează turul doi, dar după ce tragem linia, noi vedem ce se întâmplă la nivel național? Noi vrem să recunoaștem că triumfalismul PAS-ului e o farsă? Dar pe mine nu mă interesează PAS-ul nicio secundă, ca să mă înțelegeți. Eu îs o persoană cu niște viziuni foarte clare, pe mine mă interesează parcursul european, pe mine mă interesează în ce direcție merge Republica Moldova, pentru că la alegerile locale de peste 4 ani numărul tinerilor o să fie mai mic și oamenii au să spună că tinerii n-au ieșit să voteze și au să ne blameze, dar noi nu avem cifrele tinerilor care au plecat. Noi am spus că ei îs doar niște cifre, niște statistici undeva, în ultimul an din Republica Moldova au plecat 50.000 de oameni, dar ei îs acolo. Și după asta lumea se întreabă de ce tinerii nu vin să voteze? Pentru că ei nu sunt aici, pentru că i-ați fugărit, pentru că asta o să continue să se întâmple și în următorii 4 ani.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.