Vocea Basarabiei: Astăzi discutăm cu poetul și actorul Ronin Terente. Ronin Terente este și colegul nostru, pentru că de ceva vreme este moderatorul unei emisiuni pe care sperăm că o urmăriți în fiecare zi de marți și de joi, emisiunea se numește „Despre Asta”, musafirii colegului nostru Ronin Terente sunt tineri, cei care reușesc să se afirme în societate și mulți dintre ei sunt din domeniul culturii. Eu am urmărit cariera ta și te-am văzut și în lanul cu porumb, și la prisacă, și la prășit, și la stână, și peste tot. Ce impresii ai despre țara în care te-ai născut?
Ronin Terente: Întâi de toate, vreau să vă zic că „Despre Asta”, podcastul pe care îl fac, produs de altfel de Vocea Basarabiei, face un an acum, pe 4 august, un an de când sunt aici, așa că mersi mult că încă aveți răbdare cu mine. Asta așa, ca să… Și în fiecare marți și joi, prieteni, dacă aveți posibilitatea, ocazia, dorința să urmăriți, să faceți cunoștință cu tineri artiști, atunci o puteți face la 20.15. Trebuie să-mi fac momentul acesta de publicitate ca după asta să putem vorbi liniștit. Cum mi se pare Moldova? Eu am avut ocazia să merg un pic prin țară și cu joburile anterioare, îi frumoasă, Moldova îi foarte frumoasă, eu acum m-am mutat la țară și îmi place foarte mult, nu cred că m-aș muta înapoi în oraș și nu cred, ultimii ani, am vreo 2-3 ani de când nici nu mă mai gândesc, dacă înainte îmi mai puneam problema să plec undeva, acum îmi pun problema doar să plec în vacanță sau la odihnă. Nu știu dacă aș mai pleca din Moldova…
Vocea Basarabiei: Dar un milion de cetățeni ai Republicii Moldova au ales calea pribegiei?
Ronin Terente: Da, dar eu nu cred că se simt bine acolo, eu cred că e o capcană toată treaba asta.
Vocea Basarabiei: Mulți dintre ei s-au integrat în alte societăți, acolo unde și-au dus familiile, și-au cumpărat case, au un job bun, au o carieră frumoasă, așa spun ei.
Ronin Terente: Da, dar nu au emoții, totul asta-i frumos, dar e fără suflet, or inevitabil…
Vocea Basarabiei: Au dor de casă.
Ronin Terente: E super, au căldură, au o pereche de adidași noi, pot să-și cumpere niște haine frumoase, dar nu cu haine e sătul omul și nu cu încălțăminte frumoasă, și nu cu geamuri termopan frumoase care dau în alt bloc sau până la urmă îs aceleași pietre și copaci peste tot. Nu asta îl face pe om fericit, nu asta îl face pe om împlinit și, mai devreme sau mai târziu, toți moldovenii pe care o să-i întrebați care au fost sau sunt plecați, mai mult de un milion, ați spus un milion, eu vă zic că toți acești un milion s-ar întoarce acasă, dacă ar fi aici condiții și un salariu decent, mâine-poimâine se întorc toți acasă.
Pleacă în mod deosebit specialiști sau eventuali specialiști, sau oameni care ar fi putut fi specialiști în domeniul lor aici, acasă, pentru că să pleci tu cu familia și să te aranjezi undeva, fie că e vorba de State sau în Europa, nu-i lucru ușor și nu poate ultimul bădăran din punctul X să facă lucrul acesta.
Vocea Basarabiei: Ce pierde Republica Moldova că nu-i are pe acești cetățeni acasă sau ce câștigă, pentru că nu trebuie să vedem doar partea goală a paharului?
Ronin Terente: Eu cred că știți, oamenii care decid până la urmă să plece sunt oameni care se pot adapta, gen: ei ar putea să învețe niște reguli noi, o limbă nouă, nu oricine poate învăța o limbă nouă, nu oricine poate să se adapteze. Deci, ceea ce vreau să zic e că pleacă în mod deosebit specialiști sau eventuali specialiști, sau oameni care ar fi putut fi specialiști în domeniul lor aici, acasă, pentru că să pleci tu cu familia și să te aranjezi undeva, fie că e vorba de State sau în Europa, nu-i lucru ușor și nu poate ultimul bădăran din punctul X să facă lucrul acesta. Oricum, trebuie să ai niște mici cunoștințe sau, cel puțin, deschidere.
Vocea Basarabiei: Și atunci, ei au făcut și sacrificii?
Ronin Terente: Sigur că au făcut sacrificii. În altă ordine de idei, cu toții sacrificăm ceva, adică cel puțin ne vindem timpul ca să plătim niște facturi, până la urmă și acesta-i un sacrificiu. Eu cunosc oameni, am avut ocazia să stau cu oameni din afară și eu pot să vă spun că da, e super, totu-i bine, e foarte bine și salariul e OK, și totul e super-OK, dar sunt nefericiți. Când stai cu ei dimineață la mahmureală sau la 4 dimineață la bucătărie și discuți cu ei, tu înțelegi că, de fapt, într-un final îi stoarce. Da, societatea e frumoasă, da, sunt chestii frumoase, dar până la urmă totul se transformă în rutină. Și ce rămâne după rutină? – mă întreb eu.
Sunt un poet mai apreciat la București decât la Chișinău, dar eu nu m-aș fi putut adapta, pentru că agitația aia mă făcea să mă simt nervos, mă făcea să mă simt tot timpul parcă încordat.
Vocea Basarabiei: Dar ce e fericirea, dacă consideri că unii dintre ei sunt nefericiți?
Ronin Terente: Fericirea e atunci când ești în locul potrivit, când ești util, când ești acolo unde ești necesar, când ești acolo unde ești așteptat și sigur că și casa. Un exemplu de fericire e casa, da, casa e acolo unde are cine te cuprinde, unde are cine te strânge în brațe. Casa poate fi oriunde – unde-s copiii tăi sau unde-i mama ta, unde-i tatăl tău, unde ți-i familia acolo ți-i casa, nu-i o problemă, deci nu vorbesc acum de casă, dar vorbesc de aspectul emoțional al chestiei. Ce ne face pe noi fericiți? Pentru că fericirea în esență este ceva ce durează foarte puțin, adică însuși momentul de fericire din punct de vedere chimic și, de fapt, tehnic vorbind e un moment, e o clipă, dar starea de liniște pe care o caută oamenii… Ce caută până la urmă toți oamenii, toți privitorii noștri, ce vor ei într-un final, pe toți ce ne leagă? Toți vrem dragoste și toți vrem să fim fericiți, toți vrem să ne simțim liniștiți, toți vrem pur și simplu să ne simțim bine, cald, nici fierbinte, nici rece, toți oamenii vor să se simtă liniștiți. Și acum mă întreb – ce îți dă liniștea asta? Agitația? Eu am încercat să mă mut, de exemplu, la București, eu am stat acolo o vreme și eu am înțeles că eu n-aș putea sta în agitație. Da, lumea era culturală, da, erau artiști, da, erau petreceri, da, eram invitat, de altfel eram mult mai apreciat decât sunt acasă, eu acolo citeam poezii fără să am… Adică eram și sunt un poet mai apreciat la București decât la Chișinău, dar eu nu m-aș fi putut adapta, pentru că agitația aia mă făcea să mă simt nervos, mă făcea să mă simt tot timpul parcă încordat. Și în esență ce făceam?
Vocea Basarabiei: Parcă se zice că stresul e acolo unde e sărăcie, unde nu-ți ajung bani, unde nu ești împlinit ca profesionist?
Ronin Terente: Uitați-vă la vagabonzii din parc, par ei stresați?
Vocea Basarabiei: Aproape deloc…
Ronin Terente: (Râde.) V-ați răspuns la întrebare?
Noi suntem un popor care a trăit după 2000 încoace fără unul din părinți. Noi nu știm ce înseamnă iubire, nu știm, nimeni nu ne-a spus niciodată…
Vocea Basarabiei: Bine sunt diferite categorii de cetățeni.
Ronin Terente: Da, sunt diferite categorii, dar într-un final… Cred că și dvs. ați observat lucrul acesta foarte bine, pe toți moldovenii îi leagă câteva lucruri de bază. În primul și în primul rând, noi toți venim din sărăcie, noi nu suntem un neam de baroni de hăt nu știu unde, noi toți venim din sărăcie, noi am avut 2, 3, mi se pare că 4 boieri, în genere de când suntem noi ca stat, deci noi nu am fost oameni bogați niciodată aici, noi toată viața noastră am trăit sărac, noi am prășit cu sape din lemn, ăștia deja zburau rachete în cosmos, noi încă aveam sapele alea prost cioplite. Ce vreau să zic? Că nu sărăcia, sărăcia nu a fost niciodată o problemă în Moldova. Faptul că oamenii au devenit lacomi în momentul în care a venit capitalismul peste noi și am devenit cumva brusc lacomi, asta, de fapt, e problema, pentru că noi la un moment dat brusc am devenit făloși. Or, asta o văd eu ca o problemă. Faptul că suntem săraci sau ușor naivi asta ne face, eu aș spune mai mult decât atât, noi încă suntem un popor foarte frumos și foarte inteligent din punct de vedere emoțional chiar. Da, noi suntem cum suntem, avem noi minusurile noastre, ca fiecare popor, toți le au, dar noi suntem încă destul de frumoși și sărăcia asta, și naivitatea asta nu ne face chiar atât de urâți, eu v-aș spune, chiar și în afară, dar lăcomia, lăcomia e o problemă cu care ar trebui să luptăm. Și ea se întâmplă de ce? Pentru că noi am fost săraci și la un moment dat… Eu vă spun un caz care mi s-a întâmplat mie în viață. Deci, mie îmi plăceau un tip de bomboane cu cocos, îmi plăceau foarte mult, ele costau 25 de bani, era o nimica toată, eu eram clasa a III-a probabil sau a II-a, și asta a fost prima oară în viață când eu am băgat mâna în buzunarul lui taică-meu și i-am furat 25 de lei, ca să cumpăr o cutie de aia întreagă, noi am mâncat-o foarte repede cu frații mei ca să nu ne prindă, după asta am pus toate astea și le-am îngropat în pământ. Peste vreo două ore mi s-a făcut foarte rău de la faptul că am mâncat prea multe ciocolate brusc, deci atunci am putut să simt efectul și după asta stăteam și mă gândeam, eram copil, dar oricum mă gândeam, mi-a trebuit mie asta?… Eu oricum puteam să cer de la tata 5 lei și să-mi iau 10 sau de ce am vrut eu atâtea? Dar eu am vrut să mă satur, pentru că asta era o necesitate a mea, simțeam că eu vreau să mă satur de chestia asta. Acum, de exemplu, eu am un job, eu pot să-mi permit să-mi cumpăr 10 cutii din alea de bomboane, dar ele nu-mi mai trebuie. Adică, ce vreau să zic? E faptul că eu de-a lungul timpul am încercat să moderez și să mă gândesc: dar de ce să mănânc până o să mi se facă rău, dacă pot să mănânc 5 azi și 5 mâine? Adică, ce vreau să zic? O măsurică… Mie mi se pare că secretul ar fi măsura, or, noi, din păcate, nu avem o măsură în tot ceea ce facem, asta-i una și a doua la mână, ca să-mi termin gândul acesta, e și faptul că noi suntem un popor care a trăit după 2000 încoace fără unul din părinți. Noi nu știm ce înseamnă iubire, nu știm, nimeni nu ne-a spus niciodată, buneii noștri au trecut prin foame, război, străbuneii, de exemplu, concret ai mei au trecut foamete, război, chestii, după aia au fost deportările, după care au fost probleme, o sumedenie de probleme, după aia au fost trădări, pentru că cineva trebuia să trădeze pe altcineva și la un moment dat noi ne-am trezit în 2000, când parcă, parcă, parcă putea să ia foc, s-au dus mamele noastre sau s-au dus tații noștri și fără mamele noastre tații noștri, de fapt, majoritatea dintr-înșii și-au pierdut hățurile. Și atunci, noi suntem un popor crescut în sărăcie și în lipsă de dragoste și de aia noi tot ce facem acum la moment nu facem decât să ne acoperim astea două mari traume prin ceea ce facem noi și chiar și prin elementele acestea de fală, eu văd ca rezultat tot ce se întâmplă în jurul nostru, mai ales în domeniile negative sau chiar și dacă să vorbim de politică, anume acoperirea acestor două traume. Oamenilor parcă li-i frică de faptul că au fost săraci sau că au crescut fără dragoste, dar nu e nimic, nu e o problemă în asta. Întrebați, nu știu, întrebați de dragoste și veți primi dragoste.
Vocea Basarabiei: Vreau încă un pic să vorbim despre lăcomie. Îi consideri lacomi pe acei politicieni despre care s-a ajuns să se vorbească că sunt oligarhi, au fost oligarhii acestui stat?
Ronin Terente: Ați văzut cu siguranță case mari în care se încălzesc numai două odăi și restul prind mucegai, le-am văzut cu toții, am fost și eu în așa case și cred că toți cei care ne privesc. La ce bun casa aia mare, dacă oricum stai în 4 odăi? La ce bun să ai zeci de case sau, de exemplu, 10 mașini, dacă mergi numai cu două, la ce bun să ai 10 case, dacă trăiești doar în una? Vă mai dau un exemplu, mie mi-e mai ușor să vorbesc în parabole și în exemple ca să mă înțeleagă și cei de acasă. Mulți ani în urmă lucram cu taică-meu, puneam gazon, făceam grădinărit la tot felul de mahări din zona Telecentru și lucram pe Drumul Viilor la o gospodărie, ca acum îmi amintesc, asta a fost prima gospodărie, de regulă, nouă nu ni se dădea voie să intrăm în casă sau să mâncăm pe lângă casă, trebuia să mâncăm pe undeva ca nu cumva să murdărim, era o casă de 3-4 nivele, ca să mă înțelegeți, dintre care un nivel era în pământ. Am intrat, de exemplu, acolo am avut ocazia să văd cea mai mare lustră din viața mea, am văzut-o într-o casă la Telecentru, adică o lustră cum n-am mai văzut. Ce vreau să zic? Ne-au invitat o dată să mâncăm într-o casă, era o casă cu 4 etaje și avea o bucătărie foarte mare, aveau o masă din marmură enormă și când zic enormă, mă refer la vreo 4 metri lungime și acolo fiecare sunet făcea un ecou, pentru că absolut totul era din marmură, chiar și respirația, chiar și bătăile inimii ți le auzeai cu ecou. Și noi cu taică-meu stăteam și mâncam cu grijă, ca nu cumva să dăm pe jos, nu cumva să pătăm marmura, Doamne ferește, și m-a luat așa un fel de, pentru că era rece, marmura e tot timpul rece, oricât de mult ai încălzi casa, ea rămâne rece, și m-a luat așa un fel de… și mă gândeam: măi, dar de ce, ei nu tot mănâncă? Cât ocupă un om ca să mănânce, uite, îi trebuie cam atâta, iată acesta-i spațiul ideal ca tu să mănânci și mai mult de atât nu-ți trebuie. Doi oameni, uite, la masa asta mănâncă 4 oameni fără probleme, la masa asta stăm 6 oameni fără nicio bătaie de cap. La ce bun? Și încercam să-mi dau un răspuns și zic, probabil îi pentru oaspeți, ca să-mi urmăriți ideea, zic, probabil lucrul acesta îi făcut ca într-o zi să vină oaspeții, o să vadă și wow, ce casă! Ei, dar oare chiar îi marmoră, pentru că și WC-ul era din marmură? Oho, oho! Pentru că omului care stă acolo asta nu-i trebuie, e de fapt absolut inutil, e frumos, dar e inutil.
Ce rost din banii tăi, dacă ai nimerit, de exemplu, pe o insulă nepopulată?
Vocea Basarabiei: Bine, dar crezi că acel om și-a pus vreodată întrebarea de ce a construit acea casă?
Ronin Terente: Ca să mă întorc la întrebarea aceasta, probabil că și-a pus-o, dar el a făcut-o ca să le arate altora. Or, exact asta se întâmplă și cu politicienii aceștia sau cu oligarhii aceștia care devin. Ceea ce fac ei, ei fac să le arate altora că, uite, eu, adică ego-ul, eu, eu, eu. În esență, ce se întâmplă? Bine, ajung să aibă toți banii din lume și după aia mor de cancer. Adică, toți banii din lume îi ai și ce folos? Sau, de exemplu, au toți banii din lume și fug și se ascund ca niște șoareci prin toată lumea. Adică, ce rost din banii tăi, dacă ai nimerit, de exemplu, pe o insulă nepopulată?
Vocea Basarabiei: Bine, dar de când e lumea și pământul au fost săraci și au fost bogați. Ne amintim și o melodie a regretatului Nicolae Sulac, care cânta: Patru scânduri și un cui/ Asta-i toată averea lui. Toți știu că acolo vor ajunge, dar există iată această dorință ca să mă deosebesc de alții. Și de ce ar trebui de fiecare dată să vorbim doar critic la adresa celor care sunt bogați, pentru că, de exemplu, într-o societate bogații sunt cei care achită impozite, impozitele ajung în vistieria statului și de acolo se achită pensii, se achită salarii?
Ronin Terente: Eu n-am nicio problemă cu bogații…
Vocea Basarabiei: Și totuși, astăzi se discută mult și despre kitsch, și despre nonvaloare, și despre degradare. Și ce auzim de la toată lumea? Că ar vrea să trăiască într-o lume mai bună.
Ronin Terente: Da, ați observat că acum noi trăim în epoca business-trainerilor? Adică toți te învață că, uite, tu o să fii propriul tău angajat, tu, tu, tu, deci tot accentul e pe că eu, că nu știu ce… Toată povestea asta cu ego-ul e o bulă de săpun care o să explodeze, dar…
Vocea Basarabiei: Cine face lumea mai bună?
Ronin Terente: Sunt artiști care prezintă anumite valori, or ei sunt poate la moment nu atât de cunoscuți ca ăia care fac nonvalori, dar distanța lor de parcurgere este ca în Ahile cu broasca țestoasă, dacă știți povestea cu Ahile și broasca țestoasă, deci sunt aceștia care sunt influenceri acum care momesc ca Ahile, au să alerge super, bravo lor, au să fugă cât au să fugă, până au să obosească, dar sunt alții, de exemplu, eu mă consider o broasca țestoasă, eu consider că eu și în 10 ani, eu o să merg încetișor, dar eu în 10 ani o să fiu aproape același. Bine, eu o să mă mai maturizez, o să mai treacă timpul, poate o familie, probabil un copil sau doi, cine știe, 10 ani au să mai arate, dar eu nu sunt cu nimic mai rău decât eram 10 ani în urmă. Adică, ce vreau că zic? Că lucrul meu funcționează.
Vocea Basarabiei: Nu ești mai rău?
Ronin Terente: Funcționează, eu cred că-s mai bun și în 10 ani o să fiu mult mai bun de atât. Dar ce vreau să zic eu? Că mai bine mergi ca o broasca țestoasă…
Vocea Basarabiei: Încet, dar sigur…
Ronin Terente: Și aceia care au fugit înainte inevitabil au să se oprească ori o să-i ajung. Adică, decât eu să alerg acum într-o goană după ceva ce strălucește, ca să mă prind la un moment dat ca cioara ceea în povestea cu cașcavalul și cu vulpea, adică nu văd sensul. Da, sunt oameni care acum au prins momentul, dar promovează niște nonvalori, apropo, eu am întâlnit pe cineva care promova nonvalori, dar îmi spunea că, uite, copiii de mâine, chestii, că prea multă toleranță și eu zic: bro, dar tu te uiți ce faci tu de fapt? Adică tu vinzi, scuzați-mă de expresie, vinzi rahat și te plângă că… Asta-i exact ca ăia care vin să se odihnească la pădure, găsesc gunoi și zic: „e, moldovenii care au lăsat gunoi…”, dau foc la gunoiul cela și înainte să se ducă seara lasă ei gunoi, pentru că-i noapte deja și nu mai reușesc să-l strângă. Adică, oare nu calci tu singur pe coada ta? Dar dacă tot tu calci singur pe coada ta și tu vrei să-ți crească niște copii și să-i educi, începe de pe acum să te pronunți, să dai un mesaj, pentru că TikTok-ul e ca și oricare altă chestie, că sunt și eu abonat la tot felul de chestii. Acolo contează la ce ești abonat, tu poți să înveți foarte multe lucruri chiar super-utile și în același timp depinde la ce ești conectat, dacă tu ești conectat numai la tâmpenii, numai tâmpenii și vezi.
Vocea Basarabiei: Care sunt interesele pentru care ești gata să consumi timp mult și foarte mult?
Mie îmi place tot ce e legat de domeniul cultură, educație, știință și istorie. Mie îmi plac tot felul de istorii, mai ales istorii cu tot felul de persoane reale, biografii, chestii de genul acesta mie îmi place să le urmăresc.
Vocea Basarabiei: Ai spus că revenim la mită și să ne explici atunci când oferi tu, din proprie dorință, cuiva ceva pentru care poate va fi catalogat ca o recunoștință și atunci când poate ești dator să oferi această mită.
Ronin Terente: Eu cred că diferența e între, deci, tu dai ca să ți se facă o chestie, în genere, sunt două tipuri de mită, cum eu le văd, adică să ți se facă o chestie sau ți s-a făcut o chestie. Dacă ți s-a făcut și tu mulțumești, e una, dacă trebuie să ți se facă, e un pic alta. Ei bine, puse amândouă pe cântar, și una, și alta nu-s neapărat cea mai bună soluție, adică ideal, într-o lume ideală, perfectă ar fi să nu, dar, de exemplu, eu am avut o problemă, am avut nevoie de o intervenție chirurgicală, era ceva destul de grav, era ceva urgent, grav și era ceva ce trebuia făcut la un doctor bun, nu puteam să mă duc la oricine. Eu am mai avut experiența cu alți doctori care nu m-au costat nimic, dar pe urmă m-a costat mai mult să mă lecuiesc de doctorul la care am fost. Și atunci, eu am întrebat în târg, cum ar veni, și de la un prieten am aflat de cineva, de un doctor foarte bun în domeniul meu, acum, bine, nu mai zic problema și numele, că nu contează. Și mie mi l-au recomandat și mi-au zis: „Uite, el o să facă toată treaba. Deci, tu te duci cu poliță, chestii, acolo nu-i problema, dar ar fi bine să…”. Eu am ținut cont de chestia asta și am făcut exact așa cum ar fi fost bine să…, adică i-am dat exact atâta cât a fost bine să…, nici un leu în plus, dar atitudinea a fost una faină și de atunci, uite, au trecut deja 3 ani, 4 ani, eu nu am mai avut probleme. Eu știu că și-a făcut omul treaba, el ar fi trebuit să-și facă treaba oricum, că el e medic și e la lucru, și n-are nicio importanță.
Vocea Basarabiei: Dar poate tu nu ajungeai la el…
Ronin Terente: Dar poate nu ajungeam la el, pentru că sunt alții de-alde mine, care tot ajung la el, adică una la mână, a doua la mână, de exemplu, eu am avut odată o mică problemuță cu poliția și am achitat să mă scutesc de chestia asta.
Vocea Basarabiei: De a fi penalizat, amendat?
Ronin Terente: Acolo trebuia să se pornească un proces, nu era ceva grav, nu era ceva atât de grav, dar era mai bine să nu-ți apară prin acte scris că, uite, ai avut probleme cu poliția, mai bine să nu, și atunci s-a pus problema, deci, eu niciodată nu încep discuția, eu îmi dau seama că în jurul meu tot sunt oameni, care sunt și ei la lucru, adică eu nu încep cu chestia că eu, că nu știu ce, că relații, că o să sun, n-am nicio treabă, că-s oameni și aceia, și eu deodată le-am spus: „Păi, bine, eu n-am, dar cât ar trebui ca noi să rezolvăm chestia asta acum cât de curând posibil?” – „Uite, cam atâta.” – „Eu atâta n-am, dar am atâta, merge atâta?”- „Merge atâta.” Meargă nunta sănătoasă! Adică, noi zicem că e rău, da, e rău, sigur că e rău, dar alișverișul acesta face să funcționeze niște mecanisme. Adică, dacă noi am zice, de exemplu, de mâine nu s-ar mai da mită deloc, eu vă asigur că cel puțin 4-5 domenii ar stagna și ar fi mai problematic că nu se dă mită, decât s-ar da…
Vocea Basarabiei: Dar care ar fi aceste domenii care ar stagna?
Ronin Terente: Medical tot, da, posibil, mie, de exemplu, uite…
Vocea Basarabiei: Ai spus cinci domenii, hai.
Ronin Terente: Câteva, am zis patru, dar, de exemplu, ce ține de domeniul, să zic, juridic, uite, de exemplu, cineva care a fost prins, nu știu, cu un gram de iarbă, de exemplu, merită el să facă 7 ani de pușcărie la fel cum face și unul care, nu știu, a ucis în bătaie un om? Adică dacă-i pui pe un cântar faptul că cineva are un gram de iarbă la dânsul, eu nu văd crimă, în genere, eu nu văd în asta domeniu criminal, personal eu nu văd. Și atunci stăm și ne gândim că uneori se întâmplă că cineva, de exemplu, calcă un copil în viteză cu un BMW la trecerea de pietoni și cineva îi prins cu 2 grame și ei când ajung în fața instanței, acesta cu 2 grame are probabilitatea mai mare să facă pușcărie decât acesta care a ucis un copil, că deja a trecut atât timp și nu mai face pușcărie. Adică ceea ce vreau să zic e că nu mi se pare corect.
Vocea Basarabiei: Cinci domenii ai spus că le numești.
Ronin Terente: Da, OK, acesta. Mie mi se pare că domeniul medical, acolo tot e pe mulțumiri, dar el funcționează așa, adică tu să vii și să zici că el nu mai funcționează așa, asta-i ca și cum te-ai duce la o nuntă unde au venit socrii mari și socrii mici și le-ai zice că noi facem nunta fără socrii mari și fără socrii mici. Nu se face așa, adică poți să o faci fără nănași, dacă vrei, dar nu fără socri, asta-i una. A doua, toată povestea asta legată de biserici, mai ales prin sate, deci, toată chestia asta cu bisericile, acolo e un mecanism foarte interesant, care funcționează și el e împletit atât de interesant că tu să vii și să zici că nu mai vrei să cumperi lumânări sau nu vrei să dai nu știu ce acolo, da, el o să se roage pentru tine, nu-i problema în asta, dar nu funcționează, sunt niște mecanisme care așa funcționează, de exemplu. Pe urmă eu mai văd o chestie în domeniul, am zis juridic, am zis medical, am zis treaba cu poliția, treaba asta am zis-o, și încă un domeniu în care mie mi se pare că ar fi problematic, uite, de exemplu, trebuie să-ți faci, noi acum avem ghișeul acesta comun, sunt acte care pot fi făcute repede și sunt acte care pot fi făcute greu…
Vocea Basarabiei: Digitalizarea se consideră că va elimina toată birocrația.
Ronin Terente: Probabil. După mine, eu, de exemplu, n-am avut niciodată problema ca cineva să-mi zică: „Uite, dacă nu-mi dai, păi, categoric, nu”. Dar de ce am avut norocul acesta? Pentru că eu niciodată nu m-am dat pe mine mare, nu m-am pus pe mine mare erou, pentru că atunci când te dai, te înfoi în pene, este neapărat cineva care vrea să te penească, iar eu n-am vrut să fiu așa.
