VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ion Tăbîrță: Chiar dacă următoarea guvernare va fi una de coaliție, mișcarea geopolitică a R. Moldova spre Vest va fi greu de deturnat

Cea mai mare problemă cu care se confruntă guvernarea în procesul de aderare la Uniunea Europeană este lipsa de specialiști. O spune comentatorul politic, Ion Tăbîrță, potrivit căruia guvernările, oricare ar fi acestea, trebuie să se gândească serios la scenariul invitării specialiștilor din România pentru a asigura calitatea procesului eurointegrării.

Potrivit lui Ion Tăbîrță, chiar dacă următoarea guvernare va fi una de coaliție, mișcarea geopolitică a Republicii Moldova spre Vest a început, iar acest proces va fi greu de deturnat.

În cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei, comentatorul politic a menționat că cel mai probabil, următoarea guvernare va fi una de coaliție, perioada guvernării monocolore fiind la final în Republica Moldova. Potrivit expertului, o guvernare eurosceptică poate stagna procesul aderării la UE, însă nu mai poate opri mișcarea geopolitică a țării spre Occident.

„Nu cred că în următoarea perioadă vom mai avea guvernări monocolore. Guvernările monocolore sau guvernarea unui singur partid, mai degrabă, a fost o excepție pentru Republica Moldova decât o normalitate. Până la urmă, vom avea o coaliție, coalițiile sunt problematice, zgomotoase, dar ele mențin un anumit echilibru. Decizia de lansare a negocierilor de aderare este importantă pentru că încep anumite procese, iar cursul istoriei nu mai poate fi deturnat. Da, parcursul european al Republicii Moldova mai poate stagna, dar mișcarea geopolitică a Republicii Moldova spre Vest a început. La noi după 2013 s-a pierdut dinamica proeuropeană, această dinamică a fost reluată abia în 2021”, a spus comentatorul politic Ion Tăbîrță, citat de IPN.

Potrivit comentatorului, lipsa persoanelor profesioniste care să contribuie la apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană este o problemă serioasă pentru actuala guvernare. Ion Tăbîrță spune că o soluție în acest sens ar fi invitarea specialiștilor din România, după modelul preluării șefiei Băncii Naționale de către Anca Dragu.

„Noi discutăm despre parcursul european al statului nostru, doar datorită faptului că Ucraina rezistă în război. Dacă Ucraina nu rezista, iar armata rusă ocupa Odessa și ajungea la hotarul Republicii Moldova pe segmentul transnistrean, lucrurile s-ar fi schimbat dramatic pentru noi. Acum, pentru că Ucraina rezistă, chiar să vină forțe anti-europene la cârma Republicii Moldova, noi am fi o enclavă într-un spațiu geopolitic occidental spre care tinde Ucraina. Pentru Republica Moldova cea mai mare problemă în acest proces de integrare europeană este resursa umană. Deja se observă o lipsă acută de specialiști. Putem critica mult modul în care a fost scos Octavian Armașu și adus un guvernator din România, dar acesta este un scenariu pe care orice guvernare va trebui să-l ia în considerare, dacă va dori să se apropie de Uniunea Europeană. Să aducă specialiști din România”, a mai spus comentatorul politic, Ion Tăbîrță.

La 22 decembrie 2023, printr-o hotărâre aprobată de Parlament, Anca Dragu a fost numită în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, președinte al Consiliului de supraveghere și a Comitetului executiv, pe un termen de șapte ani. Dragu a obținut cetățenia Republicii Moldova cu o zi înainte de numirea în funcție printr-un decret semnat de președintele Maia Sandu.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.