VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Număr record de vizitatori la Parlamentul R. Moldova în anul 2023: Majoritatea, din raioane

În anul 2023, Parlamentul Republicii Moldova a fost vizitat de 10.088 de persoane. Astfel, a fost înregistrat un număr-record de beneficiari ai tururilor ghidate.

Potrivit serviciului de presă al Legislativului, în total, au fost organizate 359 de vizite de informare. Aproximativ 90% dintre beneficiari au venit pentru prima dată la Parlament, iar unii dintre ei au asistat și la ședințele plenare ale legislativului.

Potrivit datelor statistice, aproape 60% dintre vizitatori au venit din diverse raioane ale țării, iar puțin peste 31 % – din municipiul Chișinău. De menționat că, în anii trecuți, majoritatea vizitatorilor erau din capitală. Din numărul total de beneficiari ai tururilor ghidate, în jur de 10 % au fost cetățeni străini, veniți din 16 țări. Printre acestea figurează Statele Unite ale Americii, România, Germania, Italia, Austria, Olanda, Israel, Mongolia, Mexic etc.

Potrivit informațiilor de bilanț, majoritatea vizitatorilor, circa 78%, au fost copii și tineri: 59 % – elevi, 19 % – studenți.

Programul de vizite la Parlament a fost lansat în anul 2014 și, de atunci, peste 55.000 de persoane au beneficiat de el.

Tururile ghidate la Parlamentul Republicii Moldova se organizează în fiecare zi de luni, marți și miercuri. Acestea sunt disponibile în limbile română, rusă și engleză și pot fi programate accesând site-ul www.vizite.parlament.md.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.