Vocea Basarabiei: Astăzi vom vorbi despre școala viitorului și viitorul școlii, despre importanța cunoașterii istoriei, despre cum intră în istorie politicienii, ce se va cunoaște peste zeci de ani despre acest război, iată care a ajuns la un an și jumătate din imediata vecinătate a Republicii Moldova, războiul Rusiei pornit împotriva Ucrainei, despre locul și rolul profesorului în societate, despre toate acestea astăzi discutăm cu Cătălin Vacarciuc. Bine ați revenit, dle profesor, la Vocea Basarabiei!
Cătălin Vacarciuc: Bine v-am găsit! Mulțumesc pentru invitație!
Vocea Basarabiei: Mulțumim pentru disponibilitate! Sunteți unul dintre cei mai tineri profesori, în general, sau doar profesor de istorie cel mai tânăr?
Cătălin Vacarciuc: Tind să sper că-s cel mai tânăr profesor în general, dar cred că sunt colegi puțin mai tineri, pentru că eu sunt născut pe 14 septembrie și sper eu că-s cel mai tânăr, dar de istorie practic garantez.
Vocea Basarabiei: Ce este istoria?
Cătălin Vacarciuc: Este știința umanistă care studiază trecutul oamenilor din perspectiva timpului, mediului și a mentalității. Asta nouă ne-o spune definiția. Dacă s-o luăm mai filosofic, mai în profunzime, istoria este prezentul înaintașilor noștri. Așa spune și Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. Eu văd istoria ca un fapt împlinit, care nu trebuie nimănui nimic să demonstreze, este pur și simplu timpul care din perspectiva sa a rămas în trecut, adică timpul mereu se mișcă înainte, dar istoria este fix etapa ceea când el deja a trecut de la prezent spre trecut.
Vocea Basarabiei: Istoria adevărată versus istoria relativă?
Cătălin Vacarciuc: Nu există istorie adevărată, istoria nu gândește în categorii de genul acesta, oamenii au inventat ideea de adevăr, ficțiune, minciună, istoria este așa cum este. Deja este de datoria noastră să găsim adevărurile, ficțiunea care se ascunde și punctele care sunt mai importante, mai puțin importante ș.a.m.d.
Dacă este un profesor sau un istoric care lucrează la comandă, îmi pare rău, atunci o să avem oameni care pur și simplu lucrează pentru bani, nu pentru știință.
Vocea Basarabiei: Dar contează și cine scrie istoria?
Cătălin Vacarciuc: Sigur că contează din simplul motiv că odată ce un om are un discernământ va fi o istorie analizată critic, corect, științific. Dacă este un profesor sau un istoric care lucrează la comandă, îmi pare rău, atunci o să avem oameni care pur și simplu lucrează pentru bani, nu pentru știință.
Vocea Basarabiei: Dar astăzi e clar cine și cum a scris istoria tânărului stat Republica Moldova?
Cătălin Vacarciuc: Statul Republica Moldova încă nu are o istorie din perspectiva istoriei. Ce am în vedere? 32 de ani asta-i nimic, asta-i un copil în fașă, abia născut pentru istorie. Istoria noastră urmează să o scriem, la momentul actual, ceea ce noi vedem sunt deocamdată încă aprecieri ale oamenilor care au trăit deja în istorie, adică au făurit istoria tânărului stat Republica Moldova, dar el încă se dezvoltă, încă nu avem niște lucrări fundamentale, masive, cu colecții de documente despre Republica Moldova, pentru că o parte de documente sunt încă secrete, că nu a trecut încă timpul de secret, dar urmează să fie scrise. Sunt deja și aprecieri critice și juste, le avem în unele lucrări științifice, în unele de publicistică ș.a.m.d.
Vocea Basarabiei: Dar ce li se predă copiilor ca să cunoască istoria acestui tânăr stat?
Cătălin Vacarciuc: Ceea ce noi predăm copiilor ca să cunoască istoria acestui tânăr stat este un lucru simplu pe care noi îl facem, explicăm contextul general în care noi ne aflăm, cum am ajuns la el…
Vocea Basarabiei: Dar putem să participăm la această oră de istorie în variantă minusculă acum să ne spuneți?
Cătălin Vacarciuc: La o lecție de istorie?
Vocea Basarabiei: Da.
Cătălin Vacarciuc: Așa, bine. Planeta Pământ ș.a.m.d. și-i mult de vorbit. Glumesc, desigur. În primul rând, trebuie să ne plasăm în contextul real al lucrurilor cum s-a ajuns la momentul existenței așa-numitei Republici Moldova, dacă să luăm din perspectivă istorică. Apare un stat, o formațiune statală independentă, trebuie să ne uităm cum am ajuns noi la asta și am observat că noi am fost integrați până atunci într-un organism politic mai mare cu denumirea de Uniunea Sovietică. Perfect. Dar cum am ajuns ca granițele dintre Prut și Nistru să ajungă în componența acestui imperiu? Ne uităm mai în spate, a fost existența noastră în componența altui stat, România Mare. Perfect! Dar cum noi am ajuns să fim parte a Uniunii Sovietice? Și iată de aici, luând de la firul ierbii, încercăm treptat să vedem cum este parcursul și observăm un lucru simplu: odată ce suntem ancorați în spațiul carpato-danubiano-pontic, în special făcând parte din romanitatea generală care se află pe această fâșie de pământ, mai bine spus, se află între Munții Carpați, râul Dunărea, fluviul Nistru și microzona bugo-nistreană, o părticică, acolo mereu au existat niște popoare care au perpetuat în istorie diferit, dar totuși am păstrat mereu un fir roșu al existenței unei etnii, a unui popor care mereu a fost distins din cele care au venit, care au ajuns. Treptat, acestea și-au format și ele structurile lor politice încă neindependente, încă nerecunoscute internațional, ca la 1330 să fie recunoscut un prim stat apărut – Țara Românească sau Valahia, ca după, la 1360 – Țara Moldovei. Și noi vedem, iată, în sfârșit, existența a ceva politic și mergem așa până la Republica Moldova. Îi mult.
Țara Moldovei a fost mai devreme decât România. Corect, pentru că România apare mult mai târziu, ei manipulează cu un lucru esențial, prin faptul că ei intenționat numesc România, nu Valahia sau Țara Românească, dar intenționat spun România, și nu dau greș, numai că asta este manipulare, nu este adevărat.
Vocea Basarabiei: De ce am cerut ca să intrăm în această lecție de istorie? Pentru că mai sunt politicieni de meserie istorici, care spun că mai întâi a fost Moldova, după care România și, iată, de aici se amestecă politicul cu istoria și interpretează fiecare în funcție de ce interes urmărește.
Cătălin Vacarciuc: Ei fac un lucru interesant aici, ei nu mint când spun că Țara Moldovei a fost mai devreme decât România. Corect, pentru că România apare mult mai târziu, ei manipulează cu un lucru esențial, prin faptul că ei intenționat numesc România, nu Valahia sau Țara Românească, dar intenționat spun România, și nu dau greș, numai că asta este manipulare, nu este adevărat. Și am spus chiar de la început, Țara Românească sau Valahia, cum era cunoscută atunci, de către străini denumită, din nou, din păcate, noi nu am avut sursele noastre scrise, ca să știm cum noi ne numim. Când auzim că spun că Ștefan cel Mare se socotea pe sine moldovan, apare o întrebare – unde-i scris? Eu vreau să văd un document unde Ștefan cel Mare într-un document spune: „Eu, moldovan fiind…”, niciodată, el s-a intitulat mereu ca domn al Țării Moldovei, prin faptul că aceasta-i proprietatea lui, totuși e Evul Mediu, e feudalism. Ei nu mint, în schimb, dacă noi am da aprecierea critică corectă, luând și în contextul general, și de epoca despre care vorbim, vedem simplu: Țara Românească sau Valahia – prima și după – Țara Moldovei. Dar asta în esență nu contează deloc, din simplul motiv că aceiași români, două entități politice diferite, care-i problema? Aceeași religie, aceeași cultură, aceeași credință ș.a.m.d.
Vocea Basarabiei: Dar iarăși fac trimitere la politicienii care spun, citându-l pe domnitorul Ștefan cel Mare: „Moldova nu e a mea, nici a voastră nu e, ci a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri…”
Cătălin Vacarciuc: Mulțumim lui Barbu Ștefănescu Delavrancea că ne-a scris acest citat în Apus de soare, noi îi mulțumim. Și mai are un citat frumos, și eu l-am memorat, când Ștefan cel Mare bătrân fiind și soția sa îi spune că va veni primăvara și va fi mai ușor și el îi spune: „Iarna e aici și niciodată nu va mai fi primăvară”, făcând aluzie la pletele sale albe. Frumos? Frumos! În realitate nu știm dacă asta vreodată a spus-o el. Atât. Faptul că Ștefan cel Mare se identifica pe sine ca moldovan – minciună, nu știm; faptul că undeva el a scris că îi moldovan – nu știm, minciună. Sunt minciuni din simplul motiv că nu este nicăieri, dacă noi afirmăm asta fără nicio dovadă, înseamnă că ori îi manipulare, ori îi minciună. Și cel mai des aceiași politicieni care intenționat, chiar dacă ei sunt istorici și ei știu foarte bine realitatea, că unii au învățat chiar la Facultatea de Istorie și Filosofie, unde eu am absolvit și au fost colegi de grupă cu profesorii cei care mie mi-au predat, e ridicol la urmă să credem că brusc ei au dat de adevărul suprem, care nu există, cum noi am înțeles încă de la început. Manipulează, ei tot vor să mănânce, tot vor bani și iată ei totuși cred că așa trebuie. Îmi pare rău.
Vocea Basarabiei: Sunt două chestiuni despre care se vorbește de la proclamarea independenței și până astăzi – problema identitară și denumirea corectă a limbii care se vorbește în Republica Moldova. Ce părere are un profesor de istorie despre aceste două probleme care într-un fel fie că rămân marfă electorală, pentru că încă se mai vinde, există cetățeni care cred în ceea ce spun unii politicieni, fără ca să consulte istoria sau fără ca să mai ceară și a doua părere. Ce le spunem celor care urmăresc această emisiune?
Problema identitară nu există! Ea a fost creată artificial pentru a ține captivă noua Republică Moldova apărută ca urmare a proclamării independenței pentru ca aceasta să rămână în vizorul intereselor statului sovietic care murise și deja în vizorul Federației Ruse.
Cătălin Vacarciuc: Celor care urmăresc această emisiune le spunem simplu: problemă identitară nu există!
Vocea Basarabiei: Dar de ce a fost creată?
Cătălin Vacarciuc: Ea a fost creată artificial pentru a ține captivă noua Republică Moldova apărută ca urmare a proclamării independenței pentru ca aceasta să rămână în vizorul intereselor statului sovietic care murise și deja în vizorul Federației Ruse. Federația Rusă mereu a făcut această mișcare, mereu a fost nevoie să facă apelul acesta la factorul național, etnic, chipurile, prin care ei au o manetă de putere asupra noastră prin faptul că spun că „iaca, vedeți, la voi e rusofobie” sau alte chestiuni. Dacă ar fi fost factorul național o problemă la noi, eu personal nu aș fi învățat limba rusă, dar o cunosc, și o cunosc destul de bine, și cunosc și literatura rusă și am citit multă literatură științifică în rusă. N-am avut nicio problemă, niciodată nu am fost marginalizat din cauza asta și nici eu n-am marginalizat pe nimeni – unu la mână. Doi la mână – foarte mult content în limba rusă la noi, publicitate, peste tot este limba rusă prezentă. Cineva persecută? Nu! Din nou, este pur și simplu o manipulare pentru a argumenta o politică și-i de responsabilitatea noastră să punem căpșorul în mișcare, să învârtim becușorul acesta în creier, ca să fie cât mai multă lumină și să ne dăm seama că nu este, ea este falsă, ea este creată artificial pentru a învrăjbi populația și a crea un context pozitiv promovării unei politici cred că agresive.
Vocea Basarabiei: Dle profesor, dar se pare că și cadrele didactice vorbesc în limbaj diferit? Pentru că acum stau și mă gândesc, dacă ați merge în stânga Nistrului, la Tiraspol sau în altă localitate de acolo, sau în Găgăuzia, în una din localități, și ați vorbi cu colegi de-ai dvs., profesori de istorie, ați vorbi diferit, nu?
Cătălin Vacarciuc: Din păcate, am o experiență de a vorbi cu colegi din regiune, care, chiar dacă au făcut, chipurile, facultate de istorie sau sunt profesori de istorie, dar educați încă în perioada sovietică, aceștia rămân captivi unei mentalități Homo moldovanus, unei mentalități sovietice, din simplul motiv că aceștia și-au trăit anii cei mai frumoși acolo și au încă resentimentul acesta de apartenență la ceva mare, frumos, genial și încă și pâinea costa copeici, în general, e fix ceea ce trebuie, ce vrea omul. Vorbind cu dânșii, eu înțeleg că avem de lucru foarte mult la capitolul educarea specialiștilor, profesori, care după trebuie să-și asume să plece în regiune inclusiv să predea, dar, din păcate, oamenii nu vor s-o facă.
Vocea Basarabiei: Dar acești diferiți profesori educă aceleași generații și acum s-ar părea că și semenii între dânșii ar putea să vorbească în termeni diferiți?
Cătălin Vacarciuc: Asta și este problema la noi, că oamenii mai degrabă nu vor să discute sau să încerce să facă o revelație asupra proceselor care se întâmplă, asupra proceselor istorice despre care lor li se predă, să creadă 100% ceea ce lor li se spune, chiar dacă e o tâmpenie ordinară sau nu. Nu avem spirit critic, pentru că noi ca profesori trebuie să avem spiritul critic și asta trebuie să educăm și educabililor, copiilor, pentru a pune mereu semnul de întrebare. Când cineva îți spune că „iaca, eu îți spun acum ceea ce-i 100% corect”, deodată, semn de întrebare – de ce el vrea să-mi vândă mie anume opinia sa, ce urmărește el prin asta? Cred că problema e anume aici, noi trebuie să învățăm elevii din start să aibă un spirit critic, pentru că dacă…
Vocea Basarabiei: Dar de ce lipsește această gândire critică în societate?
Cătălin Vacarciuc: E simplu. În primul rând, mentalitatea noastră este predispusă unei lipse de gândiri critice, pentru că noi avem multe generații crescute inclusiv în perioada anterioară, sovietică, și nu zic cu titlu de rău, în care lor li se dădea produsul gata. Adică, iaca, poftim deodată paharul cu apă. Atât. E perfect? E Perfect! Funcționează? Funcționează! Dar nu se dă spiritul critic să se spună de ce anume paharul are așa formă, dar de ce apă anume, dar poate putem schimba ceva, putem face mai bine sau nu mai bine. Lipsa acestor semne de întrebare și capacitatea de a pune întrebări fondate și bine gândite a făcut ca și tinerii care cresc acum să fie la fel.
Noi, tânăra generație, generațiile care au format țara noastră și continuă să o dezvolte, cum cred ei, sau n-o dezvoltă, deja aici e discutabil, trebuie la fel să ne aducem aminte că atunci noi ne-am asumat și, odată ce noi ne-am asumat independența, haideți să-i dăm foială, să muncim spre prosperarea acestui stat.
Vocea Basarabiei: Să vorbim despre 27 august, pentru că suntem în ajunul acestei date, Ziua Națională a unui stat are menirea de a-i uni pe toți cetățenii săi, de a le aminti despre adevăratele valori, adevăratele aspirații. Ce se întâmplă în Republica Moldova, cum se unesc cetățenii, dacă mai degrabă se vorbește despre această dezbinare și chiar o scindare profundă a societății?
Cătălin Vacarciuc: La noi moldovenii se unesc, pentru că în Piața Marii Adunări Naționale se face concert, oleacă de frigărui, se unesc, numai că se uită esența acestei sărbători. Această sărbătoare trebuie să ne întoarcă în mintea noastră ideea că atunci au fost oameni care și-au asumat-o, cum și Marea Unire din 1918, au fost niște oameni care și-au asumat niște lucruri într-un context deloc frumos și favorabil. Atunci când tânărul stat Republica Moldova numai își declarase independența, peste un an sau chiar mai puțin, imediat noi am avut război. Au fost oameni care și-au asumat, în ciuda faptului că erau probleme foarte mari, dar și-au asumat să facă un pas istoric, asta nouă trebuie să ne aducă aminte, fix cum, de exemplu, pentru francezi este căderea Bastiliei. Căderea unei cetăți care, în general, era o închisoare nu contează atât de mult, contează însăși esența, simbolul acestei căderi a unei monarhii autoritare. Iată despre asta este vorba și pentru noi este momentul de revelație și reflecție asupra faptului că oamenii atunci și-au asumat, înseamnă că noi, tânăra generație, generațiile care au format țara noastră și continuă să o dezvolte, cum cred ei, sau n-o dezvoltă, deja aici e discutabil, trebuie la fel să ne aducem aminte că atunci noi ne-am asumat și, odată ce noi ne-am asumat independența, haideți să-i dăm foială, să muncim spre prosperarea acestui stat.
Vocea Basarabiei: Dle profesor, dar eu am fost în multe școli și am discutat cu generația tânără și, spre surprinderea mea, foarte mulți copii din clasele a X-a, a XI-a, a XII-a aproape că nu cunosc nimic despre războiul de la Nistru.
Cătălin Vacarciuc: Nu li s-a predat, probabil. Înseamnă că și asta este problemă. Cum putem să nu vorbim despre asta? Acesta a fost botezul nostru ca stat. Din start, spre război, și am reușit…
Vocea Basarabiei: Pentru că inițial se credea că această independență a fost pusă pe tavă…
Cătălin Vacarciuc: În niciun caz. Pentru această independență s-a luptat, prin faptul că s-a luptat și s-a făcut nemijlocita Declarație de Independență, după asta a fost nevoie chiar s-o menținem prin războiul de pe Nistru. Am reușit și am demonstrat că putem, da, sigur că cu liderii pe care i-am avut sau nu i-am avut și asta tot pentru noi e o lecție. Apropo, tot trebuie să fie o lecție – ce lideri avem noi, avem noi oare elită politică? Noi trebuie să ne dăm seama de faptul acesta și ca tineri inclusiv, ca să nu mai cădem în deriva asta a pseudo-liderilor sau oameni care ne promit multe. Au mai fost care au promis, și la urmă?
Vocea Basarabiei: Dar Declarația de Independență a ars în 2009?
Cătălin Vacarciuc: Ca simbolistică e cel mai frumos, dacă noi am ajuns la faptul că Declarația noastră de Independență a ars. Nu asta arată toate lucrurile într-un fel sau altul, dar în esență este o hârtie Declarația de Independență, dacă să ne uităm pragmatic.
Vocea Basarabiei: O hârtie, dar are valoare.
Cătălin Vacarciuc: Exact! Asta am vrut să spun. Dar valoarea ei este mult prea mare ca noi să ne permitem atât de prostește să o pierdem. Și asta și arată lipsurile pe care noi le avem, lipsuri intelectuale, pentru că n-am reușit să valorificăm și să păstrăm ceea ce e un certificat de naștere al nostru.
Vocea Basarabiei: Am vrut mai întâi să înțelegem contextul istoric prin care lumea modernă astăzi marchează aceste sărbători naționale?
Cătălin Vacarciuc: Aceste sărbători naționale în lumea modernă, contemporană, mai bine spus, sunt la fel ca și în trecut, mereu este nevoie de niște date notorii, care unifică populația în jurul acestora, cum am adus deja exemplu pentru francezi este Ziua Independenței, pentru oamenii din America la fel este Ziua Independenței sau pentru oamenii de culoare când este proclamarea libertății acestora, adică sunt niște date importante care, în esență, fac un lucru mai simplu, trec peste multe discuții istoric și spun că, uite, etapele de dezvoltare a statului nostru: X, Y, Z. Noi avem prima etapă – declararea suveranității, pe urmă independența și declararea limbii de stat, care era română și după asta vin agrarienii și o schimbă în moldovenească. Pentru noi sunt mai multe puncte de referință pe care noi trebuie să le ținem minte, care ne ajută să facem un curs rapid de istorie a țării noastre.
Avem niște factori care ne țin pe noi împreună, iată asta pe noi și trebuie să ne unifice, scopul nostru final este să prosperăm toți, nu numai cineva din părți.
Vocea Basarabiei: Dar, în general, cine suntem noi în majoritate, ce ne unește, dacă vorbeam că în UTA Găgăuzia spiritele sunt altele, dacă peste Nistru e o cu totul altă situație, dacă încă nu știm clar ce e la Bălți sau mai la nord de Bălți?
Cătălin Vacarciuc: Pe noi ne unește, înainte de toate, spațiul pruto-nistrean – unu la mână. Doi la mână – ne unesc interesele comune de a trăi în spațiul acesta? Ne unesc. Trei la mână – ne unește dorința de a fi într-o bunăstare economică? Ne unește. Patru – avem aceeași cultură? Pentru că chiar și acei din Găgăuzia sau acei din Bălți, la urma urmei, au aceeași cultură ca și noi, restul, cei din Chișinău, din Ialoveni ș.a.m.d. Avem niște factori care ne țin pe noi împreună, iată asta pe noi și trebuie să ne unifice, scopul nostru final este să prosperăm toți, nu numai cineva din părți.
Vocea Basarabiei: Ați spus bine, asta trebuie să ne unească, dar suntem răzlețiți.
Cătălin Vacarciuc: Suntem răzlețiți, pentru că ne ajută cineva să ne răzlețim. Ne ajută factorul extern inclusiv. În primul rând, noi aici trebuie să mai punem mult la cap, adică să mai citim cât mai mult, să ne dezvoltăm intelectual, și profesorii trebuie să facă asta cu tânăra generație – unu la mână. Și doi la mână – cei care deja au funcții, și unii deja au și epoleți pe umeri, trebuie să-și asume ca factorii externi, care tare ne vor binele, iată ca influența acestor factori să fie cât mai mică. Și la noi nu putem nega faptul că sunt interese externe care sunt promovate la greu, înseamnă că noi trebuie să ne facem treaba astfel încât să diminuăm din impactul acestora.
