Vocea Basarabiei: Discutăm cu dna Nadejda Zubco, șefa Biroului pentru Relații cu Diaspora despre cei plecați peste hotare, despre ce servicii oferă BRD moldovenilor stabiliți în diasporă, dar și alte teme de actualitate.
Astăzi, cetățeni ai Republicii Moldova se află în câte țări de pe glob?
Nadejda Zubco: Este foarte greu să faci o statistică. Moldovenii noștri sunt peste tot și cumva ne poartă faima în întreaga lume. Nu cred că este regional vreo țară în care nu se află, cel puțin, un moldovean. În schimb, ca națiune suntem foarte buni și știm să ne valorificăm patrimoniul și asta arată activitățile frumoase care se organizează în diasporă. Mai mult ca atât, noi știm că în luna august și, de fapt, de sărbători, de două ori pe an, în decembrie-ianuarie și în august, diaspora noastră vine acasă la rude și părinți și cu ocazia asta colegii care au fost până la mine la BRD, în 2014, au organizat prima ediție a Zilelor Diasporei. Până atunci se organiza doar Congresul Diasporei, o dată la doi ani. Respectiv, tradițional, în fiecare an, Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Biroului Relații cu Diaspora, organizează Zilele Diasporei, un eveniment la care așteaptă diaspora să vină, să participe, să contribuie în procesul de organizare la toate edițiile care sunt organizate.
Când moldovenii din afara țării se pot adresa la BRD?
Nadejda Zubco: Cetățenii se adresează când au nevoie de ceva concret la nivel de stat, când își doresc o consultație sau să identificăm o instituție de suport, ne contactează pe noi când își doresc să vină acasă și doresc să cunoască modalitățile și serviciile care sunt. La fel, ne contactează când sunt organizate evenimente și este nevoie de suport și participarea noastră.
Interviul integral îl puteți urmări mai jos: