Vocea Basarabiei: Astăzi vom discuta despre caritate și generozitate, despre cine sunt persoanele care întind o mână de ajutor pentru cei mai nevoiași, cine sunt cei nevoiași și de ce au ajuns într-o stare atât de critică în Republica Moldova. Despre aceste și alte subiecte, discutăm cu Irina Rusanovschi, care este întâi de toate un om cu inimă mare și cu suflet frumos. Din inițiativa și munca dumneaei mulți ani la rând, a fost posibilă organizarea a mai multor acțiuni de caritate îndreptate în special către nevoile copiilor suferinzi din diferite zone ale Republicii Moldova. Bine ați ajuns la Vocea Basarabiei!
Irina Rusanovschi: Bună ziua și bine v-am găsit. Vă mulțumesc foarte mult, doamna Valentina, pentru această invitație și ocazie frumoasă să discutăm.
Vocea Basarabiei: Haideți să începem de la cariera Dumneavoastră. Mai întâi ați practicat voluntariatul. Cum era înainte să devii voluntară și cum se înțelege astăzi practicarea voluntariatului în Republica Moldova? Totuși sunt diferențe.
Irina Rusanovschi: Cred că întâi am să vă zic unde am pus semința, dorința de a ajuta. Primul meu job fiind la Centrul Mamei și Copilului, la Secția de Internare pentru Pediatrie, în fiecare zi vedeam mame cu copii care veneau să se interneze. De obicei, foarte mulți copii erau cu dezabilități, din păcate, mama era de una singură și voiam să fac ceva mai mult decât să stau și să le scriu fișa de internare și să internez în spital. Încetul cu încetul, am început să fiu membru mai întâi la Rotaract Club, unde am fost zece ani de zile, ca să încerc să ajut comunitatea, după care, am fost voluntar la o altă asociație și mă implicam în diverse activități. Am început să vizitez, pe atunci erau internate-care acum bine că s-au închis-la Cupcini, Strășeni, Leova, Nisporeni, am început să văd copiii, iar atunci dorința a crescut și mai mult, așa a încolțit dorința de a ajuta. Când mergi și vezi copii, la Strășeni, de exemplu, era un băiețel și mi-a șoptit că vrea o minge, nu poți să te duci acasă cu gândul că cineva a cerut o minge, trebuie să faci tot posibilul să te întorci înapoi cu mingea, iar când vezi bucuria copiilor, dorința crește. Astea au fost primele semințe, undeva prin anii 2000.
Depunem mult efort pentru a sprijini copiii orfani sau din familii numeroase să-și continue studiile
Vocea Basarabiei: Doresc să precizez că, Irina Rusanovschi este Președinta Asociației Obștești Centrul Internațional de Colaborare și Dezvoltare Phoenix, membră a Clubului Rotary Chișinău Centru și membră a Clubului Internațional al Femeilor. Mai sunt alte activități?
Irina Rusanovschi: Da, ele într-un fel au toate aceeași legătură, de a face, de a ajuta comunitatea unde trăim, țara unde trăim. Mai sunt coordonator la Moldova World Children’s Fund, care este o fundație din Carolina de Nord, într-un fel am devenit și parteneri, pentru că după ce am început colaborarea cu ei, am creat Phoenix. Este un parteneriat frumos și ne place.
Vocea Basarabiei: Atunci când ați amintit cât de sensibilizată ați fost trecând pragul unui internat, ne amintim de acele instituții care au activat mulți ani, dar nici până astăzi nu s-a decis totalmente soarta copiilor care au frecventat acele orfelinate și internate.
Irina Rusanovschi: La un moment dat, am fost martoră la tot ce se întâmplă, bucuria era foarte mare ca să văd că deja se închid și copiii sunt deja în familii, dar este o etapă unde trebuie să vedem într-adevăr soarta la fiecare copil în parte. Dacă m-aș întoarce în anii care au fost, e clar că n-am avut asociația și experiența pe care o am acum, dar contează foarte mult să investim în oameni, în copii.
Vocea Basarabiei: De ce se consideră o reformă lentă și cu impact minim?
Irina Rusanovschi: Pentru că, fiecare copil are o istorie aparte și atunci trebuie văzute toate etapele. Dacă copilul a fost într-o instituție în care a fost îngrijit și după nu s-a mai lucrat la statutul acestui copil, nu se știe ce se face mai departe. Vă dau un exemplu, dacă copilul a fost cinci ani într-o instituție și nu a fost vizitat de părinți, de nimeni, după care, el este în societate, vrea să devină student, vrea să obțină o profesie, neavând statutul format, statutul de copil orfan, nu poate să beneficieze de o cazare gratis sau o bursă din partea statului. Vedem că undeva n-a fost hotărâtă complet soarta acestor copii, unora dintre ei, nu a tuturor. Nu pot să mă pronunț la nivel de lege.
Vocea Basarabiei: Ca intenție, s-a considerat un pas bine chibzuit, pentru că, într-adevăr, acești copii, găsindu-se într-o familie, au cu totul altă atmosferă. E o mare diferență, dar am vorbit și cu unii care au fost copiii internatelor și spun că au avut o viață interesantă și nu regretă nici pentru un minut soarta pe care au avut-o.
Irina Rusanovschi: Când erau atunci internate, depindea foarte mult și de cine era director.
Vocea Basarabiei: Îmi amintesc la Cărpineni, căci am fost de foarte multe ori la școala-internat de acolo, erau copii minunați și era un colectiv de cadre didactice foarte bun, mărinimoși, fiecare dintre ei erau atașați de copiii de acolo.
Irina Rusanovschi: Așa este, domnul Tinu este director la Cărpineni, teritoriul instituției este acum un centru de refugiați, mai păstrăm legătura cu dumnealui și are idei pe viitor și într-adevăr, acolo copiii se simțeau ca într-o familie mare.
Vocea Basarabiei: Ar mai trebui să se mai insiste încă pe subiectul ăsta sau e unul clarificat?
Irina Rusanovschi: Eu cred că încet lucrurile se clarifică de la sine, cu speranța că în curând vom avea și în acest domeniu ceva schimbări, pe care deja le simt. Eu sunt foarte încrezută că lucrurile merg spre bine.
Vocea Basarabiei: Cum găsiți oamenii care să vă ajute pe Dumneavoastră, să-i ajutați pe cei care sunt în dificultate?
Irina Rusanovschi: De la început nu a fost ușor, dar însăși încrederea și primul proiect început, văzând rezultatele roditoare, am posibilitatea să colaborez mai departe, mă refer la asociațiile cu care lucrez de mult timp, Moldova World Children’s Fund din Carolina de Nord și alte fundații din Olanda sau Italia, cu Elveția am mai avut proiecte și tot păstrăm legătura. Ce-i drept, în ultimii doi ani de zile am foarte mulți parteneri și sponsori cu care colaborez, mai ales de când s-a început și conflictul în Ucraina, avem un proiect care este de către guvernul japonez, Japan Platform, împreună cu Peace Wins, din Israel, mai este și o fundație din Canada, Sunt foarte multe fundații, lumea lucrează prin încredere și prin rezultatele care sunt.
În multe sate avem sărăcie, iar oamenii nu cer multe, ci să aibă un loc de muncă
Vocea Basarabiei: Toate aceste fundații caută să vă găsească sau încercați Dumneavoastră să căutați pe aceștia, probabil ar trebui să aibă o vagă impresie pe cine ajută, de ce ajută, cui trimite ajutoare, pentru că vin TIR-uri întregi.
Irina Rusanovschi: M-au căutat, dar am și căutat. De exemplu, o fundație din Olanda a vorbit cu altă fundație din Olanda, deja ei între ei sunt cei care comunică: „Doriți să faceți ceva cu Republica Moldova? Irina se ocupă.”
Vocea Basarabiei: Haideți să vorbim despre cei cu care ați stabilit un parteneriat frumos de peste ocean și ne referim La Carolina de Nord, din Statele Unite ale Americii. E o relație frumoasă pentru că s-a constituit un grup de cooperare: Republica Moldova și Carolina de Nord. Ellen Marshall, de la înființare și până astăzi, continuă să se afle în fruntea acestui comitet de cooperare. Ce ați reușit să faceți cu sprijinul lor?
Irina Rusanovschi: Moldova World Children’s Fund este din Carolina de Nord, după cum v-am zis, iar doamna Ellen Marshall este membru fondator al acestei fundații. Ne cunoaștem deja de 11 ani, deoarece, până a deschide Asociația Centrul Internațional de Cooperare și Dezvoltare Phoenix, am început să fac primele proiecte, fiind voluntar pentru Moldova World Children’s Fund. Ne bucurăm foarte mult de acest parteneriat deja de 25 de ani, îl considerăm cel mai puternic dintre Republica Moldova și Carolina de Nord, care este nu doar pentru asociația care o reprezint, dar și la nivel de stat cu diferite instituții, precum Universitatea de Medicină, cu schimbul de experiență între medicii stomatologi. Însăși cu Phoenix, am început în primele noastre proiecte, să aducem ajutor umanitar. A fost o experiență, când un avion militar a ajuns în aeroportul din Mărculești și am primit cărți în limba engleză, ca să le aduc în Chișinău și să le distribui la bibliotecile universitare și școlare. Moldova World Children’s Fund a avut primul proiect la casa doamnei Ana Furtună, care a crescut 28 de copii orfani, le-a fost tutelă și a avut o problemă, acoperișul fiind dărâmat de vânt, a fost primul proiect care a început în Moldova, acum vreo 20 de ani în urmă, până a începe colaborarea cu mine. Ei au venit de urgență și au schimbat acoperișul, până în ziua de astăzi păstrăm legătura și ajutăm deja pe nepoții doamnei Ana Furtună. De asemenea, îmi place foarte mult în colaborarea aceasta că ajutăm copii orfani sau din familii numeroase să-și continue studiile, pentru că este important să dăm posibilitatea unui tânăr să-și poată obține o profesie, să-i susținem. Chiar acum doamna Secretar de stat împreună cu Oficiul ei, vreau s-o menționez pe Lora Sinigur, care este acolo și depune foarte mult efort pentru a ajuta Republica Moldova. Sunt două containere pe ocean care se îndreaptă înspre Moldova și vor ajunge la sfârșitul ianuarie, în dependență de cât se vor reține în port, acum este o problemă de logistică din cauza a ceea ce se întâmplă în țara noastră vecină. Ei sunt în permanență alături de noi, în diverse proiecte, am reparat podelele la grădinițe de copii, mobilier la școală, geamuri la o altă grădiniță, deci proiecte sunt foarte multe.
Vocea Basarabiei: Sunt multe proiecte pe care le-ați câștigat, dar atunci când le-ați scris trebuia să găsiți persoanele țintă, copii, familii, instituții, cum să știi ce se întâmplă și pe cine trebuie de ajutat la Briceni sau Cahul?
Irina Rusanovschi: Ce ține de proiectele legate de Carolina de Nord, de două ori pe an, vine președintele fundației, aici în Moldova și mergem împreună să vizităm. Înainte de asta, avem cerere, persoane care ne contactează și ne spun care sunt necesitățile. Dumnealui vine și stă o lună întreagă și mergem în instituții, vedem proiectele care au fost desfășurate, cum au fost desfășurate și proiectele care sunt pe viitor. Este lume care uneori mă contactează și îmi spune: „Irina, noi avem nevoie în spital de paturi sau mobilier”, atunci eu încerc, prin cunoștințele și partenerii din alte asociații care sunt din Europa, să le găsim aceste necesități. Clar lucru, nu poți să-i ajuți pe toți, o faci atât cât este posibil și la toți le spun, nu este niciodată o promisiune, îmi place să ajut, în măsura posibilităților care sunt.
Vocea Basarabiei: Eu, pentru că deseori mă deplasez în Moldova profundă, ajung în sate unde sărăcia se vede că e mare și discut cu persoane care trăiesc în asemenea condiții. Uneori văd în ochii lor puțină dezamăgire, pentru că, așa cum cred ei, în unele localități, ar ajunge mai des ajutoare, comparative cu aceste sate uitate de stat și Dumnezeu, de care aproape că nimeni nu-și mai amintește. Ce înseamnă sărăcia și cine sunt săracii, pe pentru cine luptați să îi ajutați?
Irina Rusanovschi: Dacă să o luăm așa, Moldova se consideră cea mai săracă țară din Europa.
Vocea Basarabiei: Se consideră, este săracă, sau nu e chiar așa?
Irina Rusanovschi: La suflet suntem cei mai bogați.
Vocea Basarabiei: Dar material?
Irina Rusanovschi: Dacă vorbim despre localitățile la care ați spus că mergeți și le cunoașteți, există sărăcie, din păcate, pentru că nu fiecare își poate găsi un loc de lucru. Acum mi-am amintit că am avut un proiect cu raionul Leova, într-o localitate, în cadrul căruia trebuia să vizităm și beneficiarii finali. Am organizat echipele multifuncționale din 10 localități să lucreze împreună cu preotul și cu polițistul, împreună cu directorul de școală și directorul de grădiniță, la fiecare caz în parte, toți să se întâlnească și să discute fiecare caz aparte, după care, ne-am întâlnit cu beneficiarii, persoanele care sunt supuse sărăciei, abuzului, ca să le dăm niște broșuri și informații despre proiect. Când i-am întrebat de ce au nevoie, o doamnă s-a ridicat și a spus: „Noi nu vrem nimic de la Dumneavoastră, noi vrem să avem de lucru.”
Vocea Basarabiei: Adică să nu-i dați peștele, dar să-i dați undița.
Irina Rusanovschi: Ea mi-a zis că au de lucru și bani în toamnă și în primăvară, deci toamna când se strânge roada, primăvara când deja se seamănă sau mai este cineva care lucrează ziua. Acea femeie m-a trezit și m-am zguduit, dar pe de o parte mi-a plăcut răspunsul, a zis că nu are nevoie de nimic, doar de lucru pentru bani. Știți, aici trebuie să lucrez, dar nu e la nivelul meu și nu este competența mea, aici e la nivel de stat.
Vocea Basarabiei: Întrebarea mea era dacă aceste ajutoare ajung chiar la cei care merită, sau la cei care pe hârtie scriu o situație că ar trebui să-i plângi de milă de dimineață până seara?
Irina Rusanovschi: Lucrez foarte mult cu primăriile, pentru că fizic nu reușesc să merg la fiecare localitate și să distribui, dacă asta făceam cu 10 ani în urmă, astăzi nu reușesc fizic să merg. Totul depinde însăși de primărie, eu mi-am făcut concluzii și pot să numesc câteva primării cu care lucrez cu încredere, știu că într-adevăr, ajutorul o să ajungă. Eu cer poze, chiar dacă nu sunt postate pe Facebook, chiar dacă nu le fac publice, din două poze, pentru mine este clar dacă într-adevăr a ajuns la cei care trebuie. Da, cu siguranță nu putem să acoperim toate localitățile și toată lumea, pentru că este foarte mult. Chiar dacă de la Chișinău ne ducem la Băcioi, unde cu siguranță o să găsim 20-30 de familii care au nevoi și într-adevăr au necesitate de ajutor, atunci când vorbim de localități mai la distanță, facem tot posibilul să ajungem un este nevoie de suport.
Vocea Basarabiei: Sărăcia este acolo unde nu au ce munci persoanele?
Irina Rusanovschi: În mare parte eu consider că da, totuși, uneori întâmpinăm și alte cazuri, de exemplu, am mers odată la o familie unde sunt cinci copii, le-am luat și le-am dus mobilier, saltele, eram cu atâta entuziasm, am plătit mașina, am încărcat, ne-am dus și când am ajuns în ogradă, mi-am dat seama că mama copiilor întrebuințează alcool, nu era doar sărăcie, dar și mizerie, neglijență, în grădină nu era nimic, nicio găină, nici fructe și legume care să crească, pentru că era și vară. Nu am regretat că i-am ajutat, dar e clar lucru că undeva a fost o dezamăgire, pentru că nu vreau copiii să vadă că părinții nu lucrează și lor li se dă: “Aha, mama și tata primesc, eu tot pot să aștept și să primesc”, asta nu este o educație corectă, aici este nevoie ca să lucreze autoritățile locale și să vadă fiecare caz, ce se întâmplă și de ce.
