VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/Alexei Buzu, ministrul Muncii: Patru din 10 copii de la sate trăiesc în condiții de sărăcie

Vocea Basarabiei: Să discutăm cu ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Domnule Ministru, bine ați revenit la Vocea Basarabiei! 

Alexei Buzu: Bine v-am regăsit!

 Vocea Basarabiei: A câta oară o să vorbim despre protecția socială. În primul rând, bate la ușă un nou an, 2024, care sunt cele mai îmbucurătoare vești pe care le aduceți cetățenilor acestei țări?

Alexei Buzu: Anul 2023 a fost un an în care am încercat să recuperăm criza din 2022, am continuat programele de suport pentru cei mai vulnerabili și în această iarnă am avut programul de compensații. Majoritatea celor care beneficiază de compensație în factură vor plăti același tarif ca și anul trecut, am mărit plățile monetare. În 2024, noi anticipăm o creștere economică, inflația s-a temperat, vom dinamiza negocierile cu Uniunea Europeană, Guvernul Republicii Moldova, Republica Moldova, în termen mediu, va avea acces la mai multe fonduri. Noi anticipăm inclusiv faptul că reformele pe care le-am început atât în 2022, cât și în 2023 vor începe să dea roade și beneficii directe pentru cetățenii Republicii Moldova.

Inflația s-a temperat și anticipăm o creștere economică, așa că proiectele sociale vor da mai multe roade

Vocea Basarabiei: Știți care e cea mai frecventă întrebare pe care o aud eu în ultimul timp de la cetățeni? Se bucură în primul rând de acest succes al țării, că ar putea să ajungă țară membră a Uniunii Europene în 2030, așa cum promit autoritățile și chiar sunt recunoscători că vine ajutor mare și substanțial din partea partenerilor externi ca să fie îmbunătățită infrastructura, condițiile de trai, dar își doresc cel mai mult să fie direcționați bani pentru majorări de pensii, în primul rând.

Alexei Buzu: Dacă vom avea creștere economică, pensiile vor crește în mod direct, pentru că în legislația actuală avem prevederi legale care spun că atât timp cât există creștere economică, pensiile vor crește în raport cu succesul și performanța economică.

Vocea Basarabiei: Deci bani direct să fie accesați din partea UE pentru majorări de pensii este exclus acest lucru, da?

Alexei Buzu: În mod direct nu este posibil, dar dacă noi vom demara reforme, dacă vom crește exporturile către Uniunea Europeană, dacă vom reuși să încurajăm mai mulți cetățeni să își găsească un loc de muncă, dacă vom încuraja mai mulți cetățeni să-și formalizeze relațiile de muncă, atunci încasările în buget, economia în general va crește și asta va permite să creștem pensiile. În 2022 am reușit să creștem pensiile dincolo de inflație, deoarece în 2021 am avut o recuperare economică. Când vom avea creștere economică, vor crește și pensiile.

Peste 56 de mii de pensionari cu venituri mici vor primi un ajutor unic în ianuarie

Vocea Basarabiei: Dar ce ziceți Dumneavoastră pentru anul următor? În anul 2024 deficitul în bugetul pensiilor este de aproximativ 30%, ceea ce constituie circa 6,3 miliarde de lei, bani pe care guvernul îi va acoperi din bugetul de stat.

Alexei Buzu: Acest deficit încercăm să-l reducem cât mai mult posibil, prin faptul că vom încuraja mai multe persoane să muncească, vom încuraja mai multe persoane să se formalizeze. Aceste probleme sunt probleme structurale de timp, nu au apărut anul trecut sau de câteva zile, dar noi avem un angajament ferm, pe lângă faptul că implementăm mai multe programe, să susținem familiile cu venituri mici, să susținem pensionarii cu venituri mici, să creștem în mod structural și sustenabil pensiile și veniturile pensionarilor din Republica Moldova. Vreau să vă spun că în luna decembrie am lansat un program de suport pentru pensionarii cu venituri mici, ne referim în special la pensionarii care s-au născut înainte de 1945 și s-au pensionat înainte de 1999. Este vorba de 56 de mii de pensionari, aproximativ 10% din toți pensionarii cu limită de vârstă din Republica Moldova. Acești pensionari vor primi o a treia pensie, vor primi o plată unică de 3 000 de lei în luna ianuarie.

Vocea Basarabiei: E puțin, pentru că totuși, pe perioada rece a anului, cheltuielile sunt mari.

Alexei Buzu: Suntem de acord, de aceea, pe lângă această plată unică, pe lângă pensia pe care o primesc, care a crescut în ultimii ani, iarăși nu suficient, dar totuși a crescut peste rata de inflație, aceste gospodării primesc compensații în factură, primesc compensației sub formă monetară. În acest an avem aproximativ 80 de mii de gospodării care primesc atât compensație în factură, cât și compensație monetară ca o perioadă de tranziție, pentru că anul trecut au beneficiat de acest lucru și ne-am dorit ca și în acest an, acest grup extrem de vulnerabil, să beneficieze de ambele prestații. În acest an am mobilizat foarte multe resurse pentru a susține persoanele vulnerabile. Vreau să amintesc în 2023, inclusiv la începutul anului viitor, peste 150 de mii de gospodării au beneficiat de plăți între 3 000 de lei, cum a fost grupul de pensionari cu venituri mici, 5 000 de lei, 4 900 de lei, vorbim în special de gospodării cu persoane cu dizabilități, gospodării cu vârstnici și gospodării cu copii care se află în situații de criză sau în sărăcie.

Vocea Basarabiei: Credeți că acum stăpâniți informația mult mai exactă în comparație cu anul trecut, când de aceste compensații au beneficiat un număr mult mai mare de cetățeni? Sau încă mai este loc de a face curățenie, să zic, în aceste liste ale celor care merită să beneficieze de aceste compensații?

Alexei Buzu: Noi credem că și anul trecut și în acest an, sistemul a putut aprecia destul de bine veniturile din gospodării. Înțelegem că într-o societate, într-o țară unde există un nivel destul de înalt de informalitate, nu putem să cunoaștem toate veniturile, dar am explicat și anterior, în sistemul de vulnerabilitate energetică, consumăm, utilizăm date din trei surse: datele raportate de către solicitanți, datele raportate de către furnizorii de energie și datele din sistemele publice pe care le avem. În acest an sursele de date le-am extins și mai mult, avem 30 de operații adiționale în acest an, comparativ cu anul trecut. În acest an am oferit și mai multă transparență, fiecare solicitant care s-a înregistrat în sistem poate să consulte, să vadă care este venitul global pe care l-a depistat sistemul sau care l-a declarat, care este tariful compensat și așa mai departe. Cu siguranță anul viitor vom fi și mai buni în acest sens. Eu cred că, comparativ cu alte programe, alte inițiative, dacă comparăm cu numărul de beneficiari, care este la moment de aproximativ 776 de mii de solicitanți, vorbim de peste 60% de gospodării din Republica Moldova, vorbim de procesarea a peste un milion de persoane care s-au declarat în sistem, vorbim de faptul că majoritatea din aceste persoane primesc compensații, majoritatea acestor persoane s-au înregistrat într-un timp destul de simplu, ca o procedură simplă, dacă comparăm cu oricare altă interacțiune a cetățenilor din sectorul public sau chiar din sectorul privat. Deci, dacă ne  imaginăm un alt exercițiu similar, de exemplu, un cetățean merge să-și cumpere un abonament la internet, un abonament la telefon, un cetățean se duce la bancă să obțină un credit, vă asigur că procesele pe care noi le-am pus la punct sunt mult mai simple comparativ cu oricare altele. În nicio instituție publică sau privată nimeni nu vine doar cu buletinul și o factură pentru a obține anumit suport, iar noi în cadrul guvernului am depus acest efort, pentru că vrem să arătăm o nouă paradigmă, o nouă modalitate în care guvernul poate oferi suport cetățenilor fără să îi umilească, fără să-i impună să stea în rând în frig, să colecteze documente și să-i trateze cu demnitate și cu respect.

Vocea Basarabiei: Totuși, în mediul rural mai găsesc oameni care spun că s-ar fi strecurat anumite erori și trebuie de precizat și acest lucru, pentru că cetățeanul, dacă nu a beneficiat de aceste compensații, crede că asistentul social i-a vrut rău și nu l-a inclus, și nu i-a pus acolo informația corectă sau că feciorul din străinătate a uitat să apese pe buton la urmă…

Alexei Buzu: Vrem să încurajăm toți cetățenii și să le spunem că dacă ei nu sunt de acord sau consideră că există anumite probleme, erori s-au strecurat în cadrul sistemului, pot să apeleze echipa Ministerului. Noi vom investiga cazul în speță și dacă se depistează, constatăm că a fost produsă o eroare, toți cetățenii vor primi compensațiile din momentul în care s-au înregistrat.  Dacă depistăm o eroare în luna ianuarie, cetățenii s-au înregistrat în noiembrie, vor primi retroactiv atât pentru noiembrie, pentru decembrie și așa mai departe. Stăm la dispoziție și până la ziua de ieri am avut peste 61 de mii de apeluri telefonice pe care le-am recepționat, peste 28 de mii de solicitări electronice pe care colegii mei de la minister le-au clarificat.

Vocea Basarabiei: Și cum ați clasificat aceste apeluri telefonice? Ce probleme au fost abordate?

Alexei Buzu: Cetățenii ne-au sunat, colegii mei au răspuns, sau au preluat apelurile care sunt legate de o eroare. Cineva, spre exemplu, a vrut să declare un venit lunar de 12 000 de lei, a adăugat încă un 0 și sistemul a înregistrat 120 000 de lei. De asta noi am oferit tuturor cetățenilor posibilitatea să verifice în cabinetul personal care sunt veniturile globale.

Vocea Basarabiei: Ei bine, vârstnicul de 70 de ani n-o să intre el să verifice în cabinet.

Alexei Buzu: Cu siguranță nu, în cazul dat avem colegii noștri, bibliotecari, asistenții sociali care comunică, care încurajăm să se comunice.

Vocea Basarabiei: Am întâlnit și bibliotecari, și asistenți sociali care nu stăpâneau foarte bine mânuirea computerului și atunci erau și ei puși într-o situație destul de dificilă.

Alexei Buzu: Eu vreau să apreciez munca enormă a colegilor noștri din prima linie, a asistenților sociali, a bibliotecarilor care, într-o perioadă foarte scurtă, ne-au ajutat să înregistrăm. Noi vom investi în abilitățile lor digitale. Vreau să spun că în acest an, Ministerul și Guvernul, împreună cu partenerii dezvoltare a procurat calculatoare noi pentru toți asistenții sociali din Republica Moldova. În acest an ei vor primi calculatoare noi, toți asistenții vor fi conectați la internet, la telefonia IP, vom investi în dezvoltarea abilităților digitale, pentru ca ei pe viitor să poată să susțină, să ofere suport celor mai vulnerabili.

Vocea Basarabiei: Să le fie accesul mai mare și să nu fie erori multe.

Alexei Buzu: Exact, vom digitaliza. O altă precizare pe care vreau să o fac pentru toți cetățenii este că în sistemul de vulnerabilitate energetică nu există o decizie umană, nu decide ministrul Muncii, nu decide asistentul social, nu decide nimeni de la Minister. În sistem sunt colectate date, sunt modele logice, se compară venitul, consumul de energie, numărul membrilor familiei și atunci, în baza acestui model logic, se determină care este nivelul de vulnerabilitate și care este nivelul de compensație. Datele pe care le avem la moment indică că aproximativ 91% dintre cei care beneficiază de compensație în factură, vor achita aproape același preț la sursa de energie ca și anul trecut. În acest an, de plata monetară lunară, pe care am crescut-o de la 700 la 800 de lei, vor beneficia la moment 260 de mii de gospodării.

Avem 750 de mii de gospodării care beneficiază fie de ajutorul de 800 de lei, fie de compensații în factură

Vocea Basarabiei: Cu 800 de lei cumperi prea puțin, cărbunii sunt scumpi, din moment ce au aflat cei care vând masă lemnoasă, au ridicat și ei prețul la lemn.

Alexei Buzu: Am verificat, am analizat care este prețul pe piață, e clar cu plată de 800 de lei nu poți acoperi tot coșul necesar, dar ajută să reducă din prețul final. Repet, pentru gospodăriile cele mai vulnerabile, noi avem alte prestații, cum ar fi ajutorul social. În medie, în acest an, în fiecare lună am transferat câte 1 800 de lei în medie la 33 de mii de familii. Avem 150 de mii de familii care au beneficiat de plată monetară unică. Avem aproximativ 750 de mii de gospodării care beneficiază de ea, fie plată monetară, fie compensație în factură, pe lângă pensiile, pe lângă alocațiile care sunt în sistem.

Vocea Basarabiei: Domnule ministru, 776 de mii de  gospodării s-au înregistrat, dar asta înseamnă că încă mai sunt și gospodării care nu au nevoie de acest ajutor pe care îl oferă statul ori s-au gândit că e mai bine să fie ajutat cel care se află într-o dificultate mai mare. Am mai vrut să vă întreb dacă se achită la timp pe masa monetară, fără întârziere?

Alexei Buzu: Se achită. Eu niciodată nu am înțeles acele personaje care au ieșit în public și au spus un lucru care știau că va fi infirmat în câteva zile, faptul că nu va fi plata monetară, faptul că nu există compensații și le-aș sugera că pe viitor cel puțin să fie un pic mai sofisticați în dezinformarea pe care o fac.

Vocea Basarabiei: Sau cetățeanul să caute mai cu insistență informația corectă, aflându-se la cei care reprezintă astăzi anumite instituții, la angajații instituțiilor statului.

Alexei Buzu: Fiecare beneficiar de compensații are în factură indicată care este compensația, care este nivelul de compensație. Noi avem familii care în prezent au primit pentru luna noiembrie plata monetară, ei cunosc, au fost informați.

Vocea Basarabiei: Fondul pentru acest sezon rece rămâne neschimbat?

Alexei Buzu: Am preconizat un buget de 2 miliarde 700 de milioane de lei.

Vocea Basarabiei: Și cât s-a folosit până astăzi?

Alexei Buzu: Urmează să centralizăm toate datele, pentru că, spre exemplu, pentru compensațiile în factură rapoartele nu vin în aceeași zi, avem mai mulți furnizori și îndată ce le vom centraliza, vom face aceste date publice.

Vocea Basarabiei: Pentru că am pomenit la începutul acestei discuții despre pensii și că mai sunt mici aceste pensii, rămâne în vigoare data de 1 aprilie, atunci când se indexează?

Alexei Buzu: Preconizăm ca în anul 2024, pensiile să fie indexate cu 6%. Vom vedea care este rata exactă a inflației în luna decembrie, pentru că legislația spune că pensiile se indexează cu inflația la sfârșitul de an, dar am planificat să indexăm cu 6 %, poate fi 5,5- 6%.

Vocea Basarabiei: Dar știți reacția cetățenilor celor care sunt vârstnici că pentru 3 000, 6 % e puțin și foarte puțin, pentru cel care are 10-15 000 pensia i se compensează mult mai mult.

Alexei Buzu: Cetățenii au dreptate, doar că vrem să spunem în felul următor, noi pentru pensia mare indexăm doar valoarea pensiei echivalentă la salariul mediu pe economie. Dacă cineva are, spre exemplu, o pensie de 15 000 de lei, noi indexăm doar partea pensiei care este echivalentă la salariul mediu pe economie. Totodată, vreau să comunic că acest Guvern a crescut pensia în 2021 și 2023, pensia minimă cu 120%. Ce înseamnă pensia minimă? Vreau să explic că de pensia minimă de pensionare beneficiază acele persoane care au stagiul complet de cotizare și atunci când li se calculează pensia sau li s-a calculat pensia, pentru că au lucrat în sectoare și au un venit asigurat destul de mic, spre exemplu, eu când merg în teritoriu merg și la Casa Națională de Asigurări Sociale și colegii, când calculează la un domn 1 800 de lei, pensia minimă în 2023, după indexare, a fost de 2 620 de lei. Diferența dintre 1 800 de lei sau 1 600 de lei și 2 620 de lei este achitată de către Guvern prin acel supliment de solidaritate. De acest supliment de solidaritate beneficiază aproximativ 110 de mii de pensionari în Republica Moldova. Noi pentru asta, în anul 2023, am achitat din bugetul de stat aproximativ 2 miliarde, 200 de milioane de lei. Deci, pentru cei care au stagiul complet de cotizare, din 2021 până în prezent, pensia minimă a crescut cu 120%. Acum este clar că nici pensia crescută cu 120% nu este suficientă. Cu siguranță trebuie să creștem pensiile și am zis că cea mai bună, cea mai eficientă, cea mai corectă și sustenabilă modalitate prin care putem să creștem pensiile este să creștem economia. În Legea cu privire la sistemul public de pensii este un articol care spune că în cazul în care există creștere economică, această crește economică se răsfrânge asupra creșterii pensiilor.

Vocea Basarabiei: Și totuși, eu am să insist să vă întreb, următoarea majorare când ar putea să aibă loc?

Alexei Buzu: Următoarea majorare va avea loc atunci când va avea loc  creșterea economică.

Vocea Basarabiei: Credeți că au înțeles tot cetățenii ce înseamnă acest lucru și o să vă întrebe: „De ce nu creșteți economia, de ce nu o dezvoltați, de ce nu creați mai multe locuri de muncă, de ce nu vin mai multe investiții? De ce?

Alexei Buzu: Depunem un efort să creștem economia. Eu vreau să spun că în acest an, Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, o agenție care este subordonată Ministerului Muncii, a ajutat și a plasat în câmpul muncii aproximativ 11 mii de persoane. Deci, în acest an, într-un an extrem de complicat, am ajutat 11 mii de persoane să-și găsească un loc de muncă. Vorbim de persoane din mediul rural, persoane vulnerabile, persoane fără competențe foarte bine dezvoltate, persoane cu dizabilități, tineri. Anul viitor trebuie să creștem turațiile. Cu siguranță am implementat toate acele programe de suport pentru populație. Anul trecut, Inspectoratul de Stat al Muncii a identificat 82 de persoane care munceau la negru. În acest an, după reformă, după ce am încheiat prima etapă a reformei acestei instituții, din luna noiembrie până la mijlocul lunii decembrie, într-o lună și jumătate, Inspectoratul a identificat 200 de persoane și a legalizat 67% din ei. Cu siguranță 200 este cifra care exprimă prima rândunică a acestei reforme, primele rezultate. Noi vom merge într-un mod foarte hotărât ca în primul rând să susținem, să ajutăm cât mai multe persoane să-și găsească un loc de muncă decent. Acele 11 mii de persoane care acum lucrează, datorită efortului colegilor noștri, plătesc taxe, au venituri mai mari; acele persoane care au fost legalizate plătesc taxe, au venituri mai mari În acest an, împreună cu colegii din sindicate și patronate, cu colegii noștri din Guvern, de la Ministerul Finanțelor, am negociat și am ajuns la decizia de a crește salariul minim de la 4 000 de lei, la 5 000 de lei. Această creștere va avea un impact pozitiv asupra creșterii salariului pentru 240 de mii de salariați.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.