Bună dimineața, dragi prieteni ai Vocii Basarabiei! Sunt Iulian Ciocan, vă invit din nou la „Radiografia Săptămânii”, o emisiune în care iau în dezbatere teme de actualitate cu oameni pe care-i chem din zona artei și culturii sau care au o oarecare tangență cu arta și cultura. Invitatul meu din această dimineață este un tânăr prozator, un tânăr autor de proză SF, Mihai Avram. Mihai, bine ai venit la Vocea Basarabiei!
Mihai Avram: Salut, Iulian, îmi pare bine!
Vocea Basarabiei: Vreau să discut cu tine, bineînțeles, câteva subiecte de interes public, lucruri care ne interesează pe toți, dar înainte de asta vreau să te întreb – de ce scrii literatură SF? Pentru că știu că ai un job oarecare, deci asta ar veni ca un supliment, să zic așa, la ocupația ta principală. E o pasiune, e un hobby, de ce faci literatură?
Mihai Avram: Păi, există multe unghiuri la chestia asta. În primul rând, îmi place să o fac, îmi aduce multă energie, îmi place tot procesul acesta de emers, te emersezi în ceva, adică intri în procesul acesta de scris și îmi aduce o deosebită plăcere să trec prin tot procesul acesta, să creez personaje, să creez situații, să le descriu, să le construiesc, îmi place procesul de documentare. Înainte de scris, merg prin oraș, ascult ce vorbește lumea, reușesc să…
Vocea Basarabiei: Scuză-mă că te întrerup, asta înseamnă că proza pe care o scrii are legătură cu realitatea?
Mihai Avram: Da, absolut!
Vocea Basarabiei: Chiar dacă e SF?
Mihai Avram: Chiar dacă e SF, da. De fapt, literatura SF este o fațadă, nu e neapărat că tot ce e scris în SF nu e real, adică e un mic element, hai să zicem, 90 la sută oricum e ficțiune clasică și mai adaug vreo 10 la sută că se petrece în cosmos. De exemplu, un polițist ia mită, dar mașina e zburătoare, adică polițistul ia mită și așa, și așa. (Râde.)
Vocea Basarabiei: E vorba despre mită.
Mihai Avram: Da, da, da.
Vocea Basarabiei: Lucruri pe care le întâlnești.
Mihai Avram: Și îl descrii, chiar dacă se întâmplă la 100 de metri în aer, e același proces și e aceeași șpagă, și același polițist, noi știm arhetipul, noi știm șoferul, noi știm incidentul, doar că circumstanțele sunt puțin neordinare și atunci asta e viziunea mea. Dar de ce scriu? Pentru că îmi place subiectul. Eu cred că literatura trebuie să fie conectată și în context curent. Dacă ne uităm la selecția de filme pe care le avem în cinematografe în ziua de azi, vedem că o mare parte din ele sunt SF, chiar câteva titluri imediate care îmi vin în minte – Terminator, Matrix, Star Wars – sunt titluri mari cu care noi toți am crescut.
Vocea Basarabiei: Am văzut chiar recent un serial foarte interesant, Buncărul…
Mihai Avram: Da, adică se produce foarte mult conținut de entertainment, SF și atunci, eu cred că este loc pentru mai mult scris în direcția aceasta, eu mă identific cu tema respectivă, mie îmi este ușor să construiesc așa tip de literatură.
Vocea Basarabiei: Da, iar ceea ce ai spus anterior despre legătura asta cu realitatea mi se pare important, pentru că îmi amintesc eu foarte bine chiar și un scriitor clasic SF zicea: Eu mă îndepărtez de realitate, plec undeva pe alte planete, imaginar așa, tocmai pentru a mă întoarce pe pământ. Deci, îngroș niște lucruri, le hiperbolizez pentru a le arăta, de fapt, mai pregnant cumva, ceea ce se întâmplă în viața noastră de zi cu zi. Mă bucur că scrii, pentru că scriu și eu, suntem cumva colegi, dar o să trecem totuși la niște subiecte din astea de actualitate, pentru că așa este concepută emisiunea mea. Uite, vreau să încep cu niște accidente rutiere care se țin lanț și pe mine deja lucrul acesta a început să mă îngrijoreze foarte tare. Eu am văzut o suită de accidente rutiere cu consecințe extrem de grave, deci am văzut o fată care a fost lovită pe viaduct și a rămas picioare; am văzut după asta un biciclist tânăr, un copil lovit mortal; am văzut un accident, a scris presa despre asta, pe bulevardul Decebal, la Botanica, un individ care a lovit câteva mașini, în consecință, o femeie de 29 de ani a murit, au rămas câțiva copii fără mamă; acum văd, iată, chiar înainte să te invit la această emisiune, un accident rutier la Sângera, o mașină condusă de o polițistă – atenție! – polițistă în stare de ebrietate a lovit trei pietoni, în consecință, o femeie de 30 de ani a murit, a rămas o fată de șase ani fără mamă și, colac peste pupăză, un accident acum la Cahul, un microbuz a lovit într-un stâlp, accident soldat cu un mort și câțiva răniți. Eu trăiesc în acest oraș de foarte multă vreme și de fiecare dată mă întrebam ce se întâmplă pe străzile acestui oraș, eu văd tot timpul oameni grăbiți, un soi de vitezomani de aceștia care nu știu ce se întâmplă cu ei – au, într-adevăr, niște probleme atât de mari de rezolvat, și anume în clipa aceea ei trebuie undeva să zboare cu viteza luminii? Nu știu ce se întâmplă. Tu cum vezi situația aceasta? Ce se întâmplă pe șoselele patriei?
Mihai Avram: Chiar recent am studiat problema siguranței rutiere. Eu vin din domeniul consultanței și, respectiv, pe consultanță am făcut și unele cercetări ce țin de mobilitate atât în municipiu, cât și în țară. Eu nu neapărat văd 100% din vina accidentului șoferul, hai să zicem, în cel mai rău caz e 99%.
Vocea Basarabiei: Dacă e în stare de ebrietate, totuși, aici da.
Mihai Avram: Poate să ajungă până la 99%, dar atunci prima întrebare care mie îmi vine este: ce se poate face pentru a preveni astfel de accidente pe viitor? Și atunci eu văd asta ca o responsabilitate a autorităților. În primul rând, autoritățile trebuie să creeze o astfel de infrastructură rutieră care să împiedice șoferii să facă abuz de viteză.
Vocea Basarabiei: Asta ce ar însemna?
Mihai Avram: Ar însemna obstacole fizice la intersecții și la trecerile de pietoni, asta ar însemna iluminare…
Vocea Basarabiei: Limitatoarele acestea de viteză…
Mihai Avram: Și limitatoare, dar nu numai. De exemplu, în foarte multe suburbii ale orașului vedem treceri de pietoni neiluminate, adică proiectele de iluminare a trecerilor de pietoni sunt o favoare pe care o poate face o autoritate publică locală pentru șoferi, pentru că intenția acelui șofer nu este că calce pietoni, el merge, el are cu totul altă traiectorie, el se grăbește la serviciu sau în altă parte și dacă intersecția ceea nu este bine iluminată și este pe un drum cu patru benzi, atunci acesta este un loc unde statistic va apărea un accident mai devreme sau mai târziu. Și atunci nu avem decât să preluăm experiența europenilor la acest capitol, există o serie de experți care vin și fac auditul securității rutiere. Ei vin, verifică starea infrastructurii, se face asta într-o microzonă, la nivel de pilot, după care o s-o extindem, ei indică locurile unde este cel mai probabil să apară accidente rutiere și ele pot fi prevenite în mare parte. Eu v-aș spune că orice autoritate publică locală, care zice că nu are bani pentru a-i investi în securitatea rutieră este un nonsens, pentru că, după statistica OMS, statele pierd în medie de la 3 la 5% din PIB-ul anual ca rezultat al tuturor accidentelor rutiere care se întâmplă în țară.
Vocea Basarabiei: Asta-i interesantă statistică, n-am mai auzit-o. 3-5% din PIB în urma accidentelor rutiere?
Mihai Avram: Da, în medie, și asta-i vorba de milioane. Republica Moldova evident că este restantă la combaterea unor astfel de situații, în primul rând, pentru că nu există cultura lucrului cu datele. De exemplu, eu m-am așezat într-o zi cu un inginer pe date și am zis: „Arată-mi, te rog, datele deschise gratuite cu privire la mobilitatea din Republica Moldova”. El a deschis și în câteva minute deja aveam în față harta la cum se mișcă mașinile în Moldova și noi am depistat că există un sector pe traseul Chișinău-Bălți unde viteza medie de deplasare este 130 km/oră. Viteza medie de deplasare, înseamnă că mai multe automobile se mișcă cu viteza de 150 km/oră și mai puține sau tot atâtea cu 110 și undeva în medie e 130. Păi pe sectorul acela trebuie de pus camere sau de pus obstacole, sau cumva de făcut în așa fel, încât, dacă și apare o ciocnire… Pui obstacole, în primul rând, delimitezi benzile, să nu aibă loc accidentele frontale, după care pui camerele de monitorizare ca să reduci automat viteza șoferului. Un șofer ce face, când vede o cameră? El oricum reduce din viteză, indiferent dacă camera ceea este pornită sau nu.
Vocea Basarabiei: Eu sunt de acord cu tine, dar, uite, am auzit o asemenea idee din partea unui șofer, care a zis că „dle, când mă duc spre Soroca, îmi ia foarte mult timp deplasarea, pentru că în fiecare localitate sunt tot soiul de limitatoare, trebuie să merg cu 50 km și atunci călătoria mea se transformă într-un coșmar imens, dacă ar fi peste tot și n-aș putea să merg cu 100 km, ar trebui să merg ore în șir”.
Mihai Avram: Corect, pentru că autostrăzile în mod normal când se planifică, ele se planifică în afara orașului.
Vocea Basarabiei: Dar la noi merg prin sate.
Mihai Avram: Dacă ele merg prin sate, inevitabil trebuie să existe limitatoare de viteză și asta, da, chiar dacă este un disconfort pentru șofer, eu nu l-aș numi coșmar, că eu tot am mers pe acel traseu de nenumărate ori. Nu este coșmar, pur și simplu este un disconfort. Am fost la Orhei chiar în weekendul trecut, da, trebuie să te oprești în localități, să mergi cu 50 km/oră, așa e limita, dar e mai bine asta decât să cauzezi o tragedie.
Vocea Basarabiei: Absolut!
Mihai Avram: Și atunci, eu cred că, bine, hai să zicem nu în cazul șoferiței acesteia care era sub influența alcoolului, dar în mod normal dacă un șofer de TIR lovește o doamnă pe trecerea de pietoni din neglijență, păi nu este doar vina lui. Societatea își construiește imaginea și-l demonizează imediat pe șofer, adică cine este el, este un ucigaș, însă dacă trecerea ceea de pietoni nu este iluminată, n-are cum 100% din vina accidentului să fie a lui. Deci, autoritățile trebuie să facă în așa fel, încât să evităm tragediile, pentru că avem o tragedie că moare un pieton, avem o tragedie că o familie rămâne fără soț, adică fără cel care câștigă pâinea și atunci autoritățile publice trebuie să facă maximum posibil ca să limiteze numărul acesta de tragedii. Și asta se face nu cu nenea polițist stă la intrarea în Strășeni ascuns după tufari și se gândește cum să-și facă cota zilnică de amenzi sau mite. Deci, nu! Ideea polițiștilor trebuie să fie utilitaristă, adică acolo unde este risc să se producă accident, acolo trebuie să stea mașina de poliție, nu acolo unde lumea merge cu 5-10 km mai mult decât viteza permisă, și ei acolo au șansa să ridice bastonul și să oprească mașina. Deci, pe traseul Chișinău-Bălți, unde viteza se încalcă cu regularitate și este risc sporit de accident, acolo nu este mașina de poliție, dar în localitatea Strășeni, unde lumea încalcă cu 10 km, stau tot timpul polițiști.
Vocea Basarabiei: Dar cum îți explici tu asta, ce se întâmplă, de ce nu există o mașină acolo unde ar trebui să fie?
Mihai Avram: Pentru că, în primul rând, trebuie să existe dorință.
Vocea Basarabiei: Și ea nu există?
Mihai Avram: Și ea nu există. Sistemul polițienesc este construit pe principiul: fiecare își câștigă pâinea lui. Așa cam este statu-quoul acum în poliție, mașinile de poliție sunt instrumente de colectat amenzi sau bani, înainte erau de colectat șpagă, acum sunt de colectat amenzi, dar tot e același sistem. E un sistem financiar, el nu-i un sistem de protecție a traficului, din păcate. Și atunci, chiar și cu dna ministră care a venit de la guvernarea de dreapta, noi ne-am așteptat la mari reforme, însă cei din poliție ca de obicei au agenda lor. Adică Poliția Rutieră are aceiași polițiști, care iau șpagă până în ziua de azi, care opresc șoferii care încalcă cu 5-10 km/oră și, mai ales, dacă este o doamnă la volan, ei au să înceapă s-o intimideze…
Vocea Basarabiei: Mihai, tu când spui că iau șpagă, cumva te referi și la niște experiențe personale sau din ce ai mai auzit, așa?
Mihai Avram: Sigur că inclusiv personale, în care cu maxim de tupeu îți zic: „Da’ nu vrei să rezolvăm altfel?” sau „hai, poate nu-ți mai scriu procesul acesta și câte puncte de penalizare…”, tot felul de Nuendo. Și eu îi zic: „Măi, dar ce, suntem la întâlnire, ca tu să flirtezi cu mine? Ori spune direct, ori cară-te de aici și du-te și-mi scrie procesul, ce înseamnă asta?”.
Vocea Basarabiei: Uite, tu ca driver, ca șofer din Chișinău, ești șofer chișinăuian, ai mașină, în Chișinău cam ce ar trebui de schimbat în planul acesta al infrastructurii rutiere? Dacă ai fi tu, de exemplu, un primar, că acum va fi lupta pentru alegerile locale și probabil fiecare primar vine cu agenda lui, am văzut unul care spunea, domnilor, ar trebui de lărgit un drum, nu știu, în sectorul Ciocana, altcineva zicea că ar trebui de…, dacă ai fi tu un candidat la primărie, ce ai face în planul acesta al infrastructurii rutiere din Chișinău? Cum vezi tu, ce ar trebui?
Mihai Avram: Prima problemă pe care o văd sunt ambuteiajele. Aș putea să comentez aici, dar ca să închid tema cu siguranța rutieră, pentru că în oraș tot este problema siguranței rutiere și, din păcate, nimeni nu se ocupă foarte bine de problema asta. Două principii simple aici trebuie de respectat, în primul rând, utilitarismul, adică trebuie de făcut astfel de infrastructură, încât să limităm statistica accidentelor și probabilitatea accidentelor. Deci, acesta e principiul de bază, adică asta-i cumva Constituția, după care trebuie să lucreze primăria, noi trebuie să lucrăm cu datele, ca să reducem statistic numărul accidentelor. Și asta ce înseamnă? Atunci când are loc un accident în trafic, polițistul scoate o foaie și ați văzut probabil absurdul acesta care există numai în Moldova, în România nu mai există chestia asta, două mașini se ciocnesc în trafic pe strada Ismail și stau acolo, și toți îi înconjoară, și se face un Doamne ferește. În țările normale, mașinile acestea pleacă din trafic, se documentează, se face o poză la locul accidentului și gata, nu mai formează impedimente la trafic.
Vocea Basarabiei: La noi stau și împiedică circulația.
Mihai Avram: Ei stau jumătate de oră, o oră, așteaptă poliția să vină cu rigla și să măsoare, să facă acolo niște chestii care-s absolut primitive. Și după asta polițistul ce face? El scrie pe o foiță și face un raport pe o hârtie la accident. Acum, dacă eram în Germania…
Vocea Basarabiei: Dar în Occident, în Germania, de exemplu, cum se face?
Mihai Avram: Dacă eram în Germania, în primul rând, se compilează un raport electronic cu date GPS, cu geolocația, pentru ca punctul acesta unde are loc un accident să fie documentat și să fie introdus într-o hartă, într-o hartă electronică și harta electronică, atunci noi, de exemplu, hai, masa asta este orașul Chișinău, unde este o concentrare mai mare de puncte, accidente rutiere – acolo trebuie de investit și de lucrat. Și e simplu, adică îți arată imediat…
Vocea Basarabiei: Acesta este un sistem de informare, dar la noi nu există așa ceva?
Mihai Avram: Nu! La noi, eu am lucrat pe un proiect cu poliția, deci, din păcate, baza aceasta de date este învechită sau nu există, în niciun caz nu există așa o bază de date în formă de hartă, unde tu să te uiți și să vezi în oraș unde au loc cele mai multe accidente rutiere, asta nu este atât de complicat de construit.
Vocea Basarabiei: Uite, nu m-am gândit nici eu la asta, dar acum stau și mă gândesc că e un lucru foarte important să știm asta.
Mihai Avram: Asta e practica europeană, adică eu nu inventez nimic, asta deja se întâmplă.
Vocea Basarabiei: Și asta aparent e o chestie simplă probabil de realizat, adică dacă s-ar dori tare, s-ar putea face.
Mihai Avram: Și nici măcar nu e vorba de finanțe, pentru că, după cum am spus, există niște corelații clare că investiția în siguranța rutieră aduce randament economic, hai, extrem de cinici dacă suntem, adică ne uităm dincolo de tragedie. Omul este o unitate economică, o pierdere de 10 oameni este un declin, înseamnă că aici are loc o pierdere, atât în termeni de job, venituri ș.a.m.d., dar dacă omul acesta este și antreprenor, asta înseamnă încă mai mult, să zicem dacă el are o firmă cu 30 de persoane, este o pierdere. În mod cinic este o pierdere economică, și atunci investind în securitatea rutieră – noi ne asigurăm longevitatea acestor oameni care continuă să producă și, până la urmă, plătesc și taxe care se întorc înapoi în bugetul municipal.
Vocea Basarabiei: Da, uite, după ce mi-ai spus lucrul acesta stau și mă gândesc, eu știu, de exemplu, că la Peresecina, acolo este un sector unde s-au produs multe accidente. Dar de unde știu lucrul acesta? Mi l-au spus niște șoferi, mi l-au spus-o niște oameni sau am aflat eu dintr-un raport al autorităților, se pare că mi l-au spus niște oameni totuși, adică știu că acolo la Peresecina este un sector unde s-au întâmplat lucruri grave. Da, foarte curios ce mi-ai spus. Mergem mai departe, probabil că o să vorbim un pic despre independența Republicii Moldova, pentru că cu puțin timp în urmă, pe 27 august, Republica Moldova a împlinit 32 de ani. Eu am fost acolo pe 27 august, cam de la ora 10 până la 12, chiar în clipa în care Maia Sandu a ținut un discurs, după aia a fost un concert de fanfare, am făcut și un live, și mi s-a părut totuși că au fost cam puțini oameni, așa, m-am întrebat oare de ce, oare canicula era de vină. Într-adevăr, era foarte cald sau oamenii sărbătoresc acasăla o masă cu prietenii acolo, nu știu, un barbecue ceva. Tu cam ești de vârsta Republicii Moldova, așa, Republica Moldova are 32, tu ai 31, știu, tu ești…
Mihai Avram: Eu m-am născut cu două sau trei luni după independență.
Vocea Basarabiei: Tu practic ești un copil care a trăit, un om care a trăit toată viața în Republica Moldova. Cum te-ai simțit toți anii aceștia în țara asta, ce poți să ne spui despre țara asta? Tu ai mai fost și în străinătate, ai putut să compari Republica Moldova cu alte țări. Ce ai putea să spui, uite, 32 de ani Moldova a împlinit, țara noastră dragă? E dragă, pentru că aici ne-am născut!
Mihai Avram: Cu siguranță! Eu am o legătură foarte puternică cu Republica Moldova, de asta în continuare trăiesc aici, dar asta nu înseamnă că nu am gânduri de a merge peste hotare, am locuit și peste hotare.
Vocea Basarabiei: Unde ai fost?
Mihai Avram: În Olanda am locuit 5 ani, am stat și la New York circa 4 luni, am stat în Irlanda 4 luni, adică am mai văzut lumea, da.
Vocea Basarabiei: Ai mai văzut lumea.
Mihai Avram: Din 2015 locuiesc aici, asta înseamnă aproape 8 ani, cu o pauză de 4 luni.
Vocea Basarabiei: Deci, după ce ai fost în Olanda, Irlanda, New York, ai decis să vii în Moldova?
Mihai Avram: Da.
Vocea Basarabiei: Curios, unii nu fac chestia asta.
Mihai Avram: E contraintuitiv. Și înțeleg de ce. Pentru că, într-adevăr, unii oameni caută oportunități atât economice, pentru unitatea lor familială sau pentru viitorii lor copii, eu nu judec pe nimeni, fiecare își construiește viața așa cum o vede.
Vocea Basarabiei: Absolut, suntem liberi.
Mihai Avram: Și cred că asta și este parte din independență, adică independența înseamnă că noi nu suntem Coreea de Nord, unde forțăm oamenii să stea în Moldova și zicem: hai să stăm aici, pentru că suntem patrioți și să ne construim țara, până la urmă, trăim într-o lume liberă. Și cred că asta este un prim pas spre o capitală, o țară veritabilă, hai să zicem europeană, ceea ce este, de fapt, vectorul nostru. Dar independența cum aș aprecia-o? Păi, hai să zicem, până în anul 2022, până a început războiul din Ucraina, ideea de independență era cumva credibilă, însă în contextul războiului din Ucraina ne dăm seama, cu părere de rău, că independența asta nu este 100%, adică există până la urmă o dependență foarte puternică de Rusia.
Vocea Basarabiei: De un vecin foarte periculos.
Mihai Avram: De un vecin foarte insistent, și am văzut asta în momentul în care, să zicem, toți din noi ne-am bucurat că, în sfârșit, avem o guvernare majoritară de dreapta, dar nu trec nici două luni și începem să simțim primele efecte de presiune atât în termeni de ridicarea prețurilor la gaze, de interzicerea exporturilor, acum cu războiul din Ucraina, în general, atacarea vecinilor noștri, avem criza refugiaților în Republica Moldova, trebuie să ajutăm vecinii.
Vocea Basarabiei: Și dinspre Moscova vin mereu avertismente către Moldova – aveți grijă ce faceți!
Mihai Avram: Exact! De fapt, asta este… Eu ascultam un podcast despre arma atomică și acolo era spus că arma atomică are o funcție destul de elementară, funcția ei este să inducă teroare.
Vocea Basarabiei: Să te sperie.
Mihai Avram: Funcția ei nu este să arunce în aer nimic, funcția ei este să țină lumea în șah.
Vocea Basarabiei: Deci, simplul fapt că o ai deja pe alții cumva îi…
Mihai Avram: Da, exact, îi ții în cec. Adică aveți grijă că în orice moment pot să o folosesc, și utilitatea ei crește pe cât lumea crede mai tare că tu ai s-o folosești. Și atunci noi vedem…
Vocea Basarabiei: Acesta e cazul Rusiei, de fapt.
Mihai Avram: Exact! Noi vedem asta exact că se întâmplă în Rusia, adică ei amenință zilnic că vor să folosească arma nucleară, dau din deget Moldovei, dar nu doar Moldovei, eu sunt sigur că polonezii primesc o grămadă de amenințări, îs sigur că estonienii…
Vocea Basarabiei: Da, și Țările Baltice.
Mihai Avram: Țările Baltice, georgienii primesc o grămadă de amenințări de la ruși zilnic, asta nouă ni se pare, după felul în care e construită comunicarea, că Moldova e următoarea Ucraină, însă, dacă ne uităm la presa din Polonia, dacă am fi acum în Polonia și am citi știrile poloneze, s-ar părea că Polonia e următoarea Ucraină. Asta este tactica lor de terorism. Și atunci, dacă ne întoarcem un pic la subiect, este greu să crezi în visul de independență, care este parțială, Moldova nu este independentă 100%, pentru că noi avem armata rusă pe teritoriul Transnistriei. Atâta timp cât armata rusă este pe teritoriul Transnistriei – acesta este un mare impediment pentru dezvoltarea Republicii Moldova, în primul rând, pentru că armata aceasta ține zona subdezvoltată, este o scuză pentru criminalitatea care are loc în zonă, factura de gaz pentru Transnistria ne este pusă pe contul nostru, vrem noi sau nu vrem.
Vocea Basarabiei: Dar datoria ceea nu se știe a cui va fi în final, deci rămâne să vedem doar.
Mihai Avram: Nu contează, este un instrument de șantaj, până la urmă nu contează cine o să o plătească, cine nu o să o plătească, este un instrument suplimentar de șantaj, care este folosit pentru a induce teroare. Și atunci, dacă noi avem o țară în care oamenii oricum consumă știri, conținut de entertainment și infotainment și știri în rusă, toată toxicitatea aceasta, toate mesajele acestea curg și vin și lumea trăiește în frică. Cum poți să numești asta independență, dacă lumea trăiește în frică, că într-o zi un nebun care ți-e vecin o să arunce o bombă atomică? (…)
