Bună dimineața, dragi prieteni ai Vocii Basarabiei! Sunt Iulian Ciocan, vă invit din nou să urmăriți, să priviți, să vizionați emisiunea „Radiografia Săptămânii”, o emisiune în care, așa cum bine știți, invit oameni din zona artei și culturii pentru a discuta teme de actualitate. Dacă nu te interesează politica pe tine, vine politica peste tine și s-ar putea să te pună într-o mare dificultate. Invitata mea din această dimineață este o tânără actriță – Mihaela Popescu, de la Teatrul Fără Nume. Mihaela, bine ai venit la Vocea Basarabiei!
Mihaela Popescu: Bine v-am găsit! Și mulțumesc pentru invitație!
Vocea Basarabiei: Hai să te întreb mai întâi, cum se descurcă în timpurile noastre complicate actorii, am auzit că guvernanții v-au mărit nu demult salariile?
Mihaela Popescu: Da, s-au majorat salariile și de luna viitoare vom avea oricum mică, dar, cel puțin, o majorare. Eu cred că, în general, pentru actori în toate timpurile au fost vremuri complicate, eu nu pot să zic că 10 ani în urmă nu erau timpuri complicate pentru actori, adică mie mi se pare că oamenii din zona artei, din zona culturii au fost tot timpul mai neglijați, să zic așa, și cred că am dreptate.
Vocea Basarabiei: E adevărat ceea ce spui, dar totuși au fost niște timpuri cu totul și cu totul deosebite: pandemia, războiul, deci bănuiesc că atunci teatrul a avut niște probleme pe care nu le-a avut acum 10 ani?
Mihaela Popescu: Da, când a început pandemia, eram încă studentă la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice și a fost o perioadă de groază, pentru că nu ne imaginam cum poți să faci actorie la distanță, online, stând acasă. Lucram atunci cu Luminița Țîcu la unul dintre spectacolele noastre de licență, „Lut”, și țin minte că am fost nevoiți să facem un examen, o bucată din acel spectacol să-l facem online, și asta ne-a speriat. Și atunci când au început încet-încet să se deschidă sălile, teatrele se deschiseseră atunci cu distanța dintre două scaune așa, între spectatori, iar noi cu măști, cu dezinfectante ș.a.m.d.
Vocea Basarabiei: Erați în scenă cu măști?
Mihaela Popescu: Nu eram în scenă cu măști, vă dați seama, dar ceea ce ținea de repetiții și așa – da, eram nevoiți să purtăm măști. Chiar a fost o perioadă de groază, pentru că nu îți imaginezi cum poți să exiști, ce poți să faci. Hai să zic așa, poate pentru actorii care sunt bugetari și sunt angajați ai statului a fost OK, pentru că primeau salarii, în același timp, psihic, moral, atunci când nu iese în scenă eu cred că actorul are nevoie de asta și asta îl distruge.
Vocea Basarabiei: Fără public, nu știu cum poți să te simți actor...
Mihaela Popescu: Da, absolut!
Vocea Basarabiei: Spune-mi, te rog, Mihaela, ai putea să-mi conturezi un portret–robot al consumatorului de teatru, al celui care cumpără bilete la un spectacol, cine sunt oamenii aceștia? Niște tineri visători și dornici de frumos sau poate niște bătrânei de aceștia care nu au ce să facă și vor să-și coloreze existența searbădă? Cine sunt oamenii aceștia?
Mihaela Popescu: Eu cred că oricum sunt oameni de diferite vârste și fiecare teatru are publicul său. Chiar ieri am jucat spectacolul „Mahamaya Electronic Devices”, un text de Ivan Vîrîpaev, cu care am colaborat într-un proiect – „Teal House” – în Republica Moldova. El a deschis un proiect în Varșovia, o piesă pe care vrea să o joace în mai multe limbi și o piesă care pune niște întrebări globale: Ce este religia? Ce este Dumnezeu? Ce este iubirea? Ce sunt eu, ca om, în acest univers? Există multe-multe întrebări existențiale. Și eu pot să zic că la premieră am fost impresionată, pentru că e un spectacol totuși atipic pentru publicul nostru și nu fiecare este obișnuit să vadă 4 oameni în fața lui care vorbesc la microfon într-un ritm anumit și îți pun niște întrebări, îți dau niște răspunsuri, în același timp la alte întrebări nu-ți dau anumite răspunsuri. Și eu m-am mirat să văd în sală oameni de 18-20 de ani și oameni de 50 de ani, care au perceput informația fiecare în felul său și care au înțeles-o în felul său, dar, în același timp, au rămas cu anumite întrebări și asta este menirea acestui spectacol, să-ți pună întrebări, să te facă să vii a doua, a treia oară, să înțelegi mult mai multe și să înțelegi, de fapt…
Vocea Basarabiei: Teatrul nu ne dă soluții, teatrul ne pune întrebări, ne face să ne gândim. Spune-mi, tu, ca actriță tânără, ai vrea ca publicul tău să fie preponderent compus din tineri?…
Mihaela Popescu: Da, exact! Aș vrea, pentru că eu cred că teatrul trebuie să educe publicul tânăr, trebuie să-l învețe să meargă la teatru, și nu forțat, trebuie să-l intereseze. Asta este și problema teatrelor – cum educăm noi publicul? Ce spectacole îi oferim? Cum îl interesăm?
Vocea Basarabiei: Eu am văzut deunăzi, pe niște site-uri am citit, am văzut chiar un video, înregistrat de o cameră de luat vederi dintr-un parc în care treceau 4 tineri și ca niște karateka loveau cu picioarele niște bănci, le răsturnau. S-a vorbit, s-a scris foarte mult despre asta – în ce lume trăim, ce-i cu acești tineri… Oare tinerii aceștia merg la teatru? Aceștia care răstoarnă băncile și lovesc cu picioarele în coșurile de gunoi?
Mihaela Popescu: Eu cred că ei nu merg la teatru, ei nu citesc, ei nu sunt informați și eu cred că, nu știu, și orașul acesta, noi suntem cei care trebuie să-l păstrăm și să-l îngrijim și de noi depind foarte multe lucruri. Și atunci când văd că se răstoarnă bănci, se face murdărie, se împrăștie gunoi, se aruncă gunoi pe jos, adică eu cred că noi suntem responsabili de orașul acesta, de țara asta și totul începe de la noi. Și atunci când tu îți permiți să faci aceste lucruri, eu nu știu, poate o să sune așa că sunt destul de bătrână, dar eu mă minunez și în cazuri excelente despre noua generație care vine, adică mi se nimerește să stau de vorbă cu așa niște băieți culturalizați și eu zic: wow, ce generație! Și în același timp văd și a doua parte a monedei, care nu este atât de frumoasă.
Vocea Basarabiei: Da, bine, aici sigur că e bine să nu generalizăm, pentru că nu e pădure fără uscături atât în zona tinerilor, cât și în zona celor mai vârstnici. Uite, să ajungem la un coleg mai vârstnic, o somitate în domeniu, aș spune, regizorul Petru Vutcărău, cred că și tu îl cunoști, și toți îl cunoaștem. Dl Vutcărău a avut zilele astea o postare care a provocat dezbateri, nedumeriri, bucurii, deci, tot felul, o gamă întreagă de reacții. El a scris așa, el vorbea despre faptul că în ultima vreme în teatrul nostru proliferează limbajul licențios, înjurătura, porcăria, tot felul de cuvinte urâte. Și dau doar un citat din postarea lui: „Scena, care cândva era considerată un loc sacru, un altar, acum riscă să devină o gunoiște, o latrină, un veceu public, un loc unde se scurg toate deșeurile și excrementele societății”. Și aici, dl Vutcărău imediat a aruncat, a trimis o săgeată spre Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, pe care ai absolvit-o tu, „Bravo, AMTAP!”, a scris dl Vutcărău. „La gunoi cu rușinea! Cei 7 ani de acasă? – Vai, ce banalitate!”. Întrebarea mea este: ești de acord cu aserțiunea dlui Vutcărău? Într-adevăr, în teatrul nostru proliferează acum limbajul licențios și cât de periculos este el? Trebuie să existe niște limite în folosirea lui?
Mihaela Popescu: Am să încerc să fiu foarte coerentă și să mă exprim în jurul acestei situații. Eu cred că, în primul rând, dl Vutcărău a făcut o postare foarte generală și nu a dat începutul acestei probleme și de unde, în general, s-a pornit. Regizorul și pedagogul Mihai Fusu, care mi-a fost și mie pedagog, a făcut cu studenții anului IV un spectacol de licență, un spectacol-document, care se numește „Chișinău by night”. Spectacolul-document a avut la bază interviurile pe care studenții le-au colectat de la oamenii și persoanele nocturne ale Chișinăului, după care le-au adaptat în scenă, dar este limbajul exact cum a vorbit acel personaj, adică este genul de teatru verbatim, ei au adus în scenă exact acel personaj și sunt exact câteva istorii, mă rog, ei îs 11 acolo, sunt 11 istorii diferite.
Vocea Basarabiei: Deci, un soi de naturalism, realism, așa?
Mihaela Popescu: Da, dar teatru-document și verbatim. Dl Vutcărău a mai scris acolo niște chestii și astea sunt niște falsuri, pentru că el a încercat să dea vina și să spună că pedagogii din Academie promovează limbajul licențios, pe când asta nu este așa, și a zis că este de vină și rectorul Academiei. Eu absolut nu sunt de acord cu asta, pentru că eu mi-am făcut studiile acolo, eu am lucrat cu acești pedagogi și ei niciodată nu au promovat limbajul licențios. Eu sunt de acord cu faptul că înjurăturile și limbajul licențios sunt potrivite la momentul potrivit. Și atunci când nu sunt spuse pur și simplu, când tu ai un personaj și tu îl construiești în așa fel că tu nu-ți poți imagina personajul, iată, el este așa, el așa vorbește, el înjură… În primul rând, eu cred că asta e o temă atât de depășită deja și în România, și în toată Europa, adică nimeni nu mai atrage atenția. Dacă dl Vutcărău a văzut în spectacolul acela, care eu cred că este o odă Chișinăului, sunt foarte multe monologuri care nu au înjurături și eu cred că dacă tu vezi acolo doar înjurături – e trist, pentru că spectacolul acesta e chiar un spectacol bun, într-adevăr. Eu recomand tuturor celor care sunt interesați de teatru, să meargă să-l vadă și să-și facă singuri părerile lor. Pe mine m-a emoționat foarte mult, este făcut cu dragoste față de Chișinău și oamenii care lucrează în Chișinăul de seară și cât de mult ei iubesc acest oraș, cu toate plusurile și minusurile lui.
Vocea Basarabiei: De altfel, dl Fusu a fost aici într-o emisiune a mea, am avut o discuție foarte interesantă cu el, dar, ca să încheiem această discuție, deci, din ce mi-ai spus, înțeleg așa: problema nu-i atât limbajul acesta licențios, de fapt, felul în care este folosit, dacă e folosit motivat – e OK, dacă, de exemplu, descrii o scenă cu oameni ai străzii – e clar că nu poți evita niște înjurături, pentru că ei, în mod normal înjură. Și atunci nu se pune problema, problema e atunci când tu folosești limbajul acesta aiurea, doar pentru a provoca, să zic, a epata sau pentru a arăta nu știu cărui om din sală că, uite, dle, trebuie să vii, că aici vei avea înjurături, cam așa. Mergem mai departe, intrăm în actualitate, asta trebuie să fac în această emisiune, îmi pare foarte rău, vouă nu vă place, voi, artiștii, vreți să discutăm despre performanțele voastre și să discutăm numai despre domeniul vostru, dar mie îmi place să vă scot din zona asta de confort. Uite ce vreau să te întreb, nu e săptămână în care să nu vină dinspre Moscova spre Republica Moldova avertismente de la tot soiul de la oficiali ai Federației Ruse. Excelează în această privință, în special, dna Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, aia îmi dă senzația că e un fel de „smotreașciaia po Moldove”, ca să folosesc așa, un slang rusesc, pentru că dna asta a făcut incursiuni și a ajuns până la școala ardeleană și până la Dimitrie Cantemir. Ea consideră că știe mai bine decât noi ce limbă vorbim, ea știe exact ce vrea poporul Moldovei, ceea ce mă lasă cumva perplex. În fine, ambasadorul nostru la Moscova, Lilian Darii, a fost chemat pe 20 noiembrie la Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, acolo i-a fost exprimat un protest în legătură cu persecutarea presei de limba rusă din Republica Moldova. Se are în vedere închiderea a 30 și ceva de portaluri și site-uri rusești de către autoritățile moldovenești, care, chipurile, difuzau informație de aceasta, venită din Federația Rusă. Drept răspuns, Rusia interzice intrarea pe teritoriul ei a mai multor oficiali moldoveni. E vorba de 11 deputați PAS, am văzut și lista, nu mai țin minte numele, cred că nici nu contează foarte mult. Eu pur și simplu m-am pus în locul acestor deputați, ultima dată am fost în Federația Rusă, probabil, în 1989 sau ‘88, nu mai țin minte, și de atunci n-am mai avut nici o ocazie, adică chiar dacă n-aș avea dreptul acesta – nu m-ar stresa prea tare, bănuiesc că nici deputații aceștia nu sunt foarte stresați.
Mihaela Popescu: Cred și eu așa.
Vocea Basarabiei: Vreau să te întreb pe tine, uite, tu, ca actriță tânără, ca un om tânăr, reprezentant tânăr al acestei societăți, pe tine te interesează relațiile dintre Federația Rusă și Republica Moldova? Cum le vezi tu?
Mihaela Popescu: Sigur că mă interesează! Și cu acest război care vine atât de puternic și emoțional peste noi, chiar ieri discutam cu un regizor ucrainean, care a venit la noi în Republica Moldova să lucreze cu noi pentru spectacolul „Mahamaya Electronic Devices”. Stând la hotel, a inclus televizorul și zice: „Dar voi aveți așa de multe televiziuni în limba rusă…” I-am spus că la noi în ultimul an s-a redus cât de cât numărul lor. Adică îți dai seama că ea oricum este și persistă? Eu aș mai reduce, fiindcă mai este acolo de redus. Eu nu știu dacă noi avem acum nevoie de relații cu Rusia. De ce? Pentru ce? Pentru ca noi să fim subjugați și să fim iarăși sclavii Federației Ruse? Noi și așa încă suntem și o să fim mulți ani sclavii Federației Ruse atâta timp cât există partide de stânga și sunt multe-multe alte chestii. Eu nu cred că interzicerea acestor deputați să vină pe teritoriul Rusiei îi afectează pe ei prea tare. Nu pot să mă pronunț, dar poate pentru niște relații, cu toate că eu nu știu ce relații economice noi avem cu Rusia ș.a.m.d., pentru că eu vorbesc cu oamenii care au plecat din Rusia și nu sunt de acord cu regimul de acolo și i-am întrebat: „Dar, uite-te, o să existe, de exemplu, sperăm cu toții că o să existe o revoluție în Rusia și lucrurile se vor schimba, dar nu se știe peste cât timp”. Și oamenii zic: „Dar eu nu știu dacă eu o să mă mai întorc acolo”. Iar eu le zic: „Păi, anume voi sunteți cei care puteți construi o nouă Rusie”…
Vocea Basarabiei: Da, există părerea asta că Federația Rusă, atunci când a început invazia asta în Ucraina, ne avea și pe noi în vizor și că intenționa să ajungă și aici. Crezi că ar fi posibil ca Rusia să ajungă aici cu tancurile?
Mihaela Popescu: Eu cred că dacă nu era Ucraina și nu luptau soldații ucraineni, rusul era aici demult și, nu știu, viola femeile noastre ș.a.m.d.
Vocea Basarabiei: Doamne ferește!
Mihaela Popescu: Adică, vă imaginați, eu cred că noi trebuie să fim atât de recunoscători poporului ucrainean și soldaților ucraineni, pentru că ei luptă și pentru dânșii, și pentru noi.
Vocea Basarabiei: Și că mor în fiecare zi.
Mihaela Popescu: Este, acum războiul, nu știu, a luat o întorsătură, e foarte complicat pentru ei. Și citesc, și mă informez, și văd că sunt la limită, dar eu cred că ei vor rezista și trebuie să reziste. Eu cred că noi interesăm Rusia într-o măsură oarecare, dar pe lângă faptul acesta noi suntem foarte micuți pentru ei, adică nu știu ce ar putea ei să facă aici, pe lângă faptul că ce? Nu știu, să ne impună iarăși limba rusă?
Vocea Basarabiei: Să fim, de exemplu, „Moldavskaia Narodnaia Respublika”, eu mi-am imaginat, apropo…
Mihaela Popescu: Așa cum o fac în toate republicile.
Vocea Basarabiei: Eu am un roman în care mi-am imaginat cum Rusia și Transnistria ocupă Chișinăul și încerc să descriu acolo, am scris în 2015, Doamne ferește, nu-mi doresc să ni se întâmple așa ceva, sperăm să evităm chestia asta, dar probabil că ai dreptate, pentru că aceste avertismente nu sunt întâmplătoare, ele denotă un soi de interes al Federației Ruse față de noi, pentru că altminteri Zaharova nu ne-ar fi avertizat și nu ne-ar fi probozit, și n-ar fi vorbit despre Dimitrie Cantemir.
Mihaela Popescu: Și eu cred că, pentru că centrul de interes din Europa se schimbă, și centrul de interes în câțiva ani vor fi, iată, țările astea: și Ucraina, și Polonia, și eu cred că noi intrăm în acest vizor, și eu cred și sper că asta va fi o chestie favorabilă, cu toate că se întâmplă un război și nu poți să-ți imaginezi așa ceva, adică să profiți de faptul acesta, dar, în același timp, eu cred că centrul de interes al Europei se va schimba.
Vocea Basarabiei: Interesantă ideea asta. Precedentul meu invitat, tot un actor tânăr, Victor Untilă, mi-a spus aici, în această emisiune, că el a descoperit abia anul acesta în premieră Transnistria, a fost acolo și a spus că a rămas șocat când a mers puțin pe teritoriul transnistrean, a simțit că îi apare așa, un boț în stomac. Deci, omul a avut un mic stres. Și noi am făcut un promo din această mărturisire a dlui Victor Untilă, care a adunat la noi pe Facebook 118.000 de vizualizări, erau vreo 400 de share-uri, peste 250 de comentarii, ceea ce m-a uimit. În fond, era o chestie destul de cunoscută, în Transnistria, într-adevăr, lucrurile sunt nasoale. Ce facem cu Transnistria noi, că noi între timp ne integrăm spre Uniunea Europeană, crește și trendul acesta unionist, dar în același timp guvernarea ne spune că vrea să soluționeze problema transnistreană?
Mihaela Popescu: Cât e de corect să rugăm poporul ucrainean să ne ajute în această problemă? Nu știu cât e de corect.
Vocea Basarabiei: Să ne ajute așa cum, te referi la propunerile alea pe care le făcuseră anterior autoritățile, că ar putea cumva să…
Mihaela Popescu: Da! Și Zelenski cumva a zis că dacă voi aveți nevoie de ajutorul nostru – noi, pentru că acolo prietenii noștri care sunt: Viorica Tătaru și Andrei Captarenco, care petrec luni de zile în Ucraina și fac material de război acolo, au zis că au fost acum, după război, în Transnistria, ei mai fuseseră și încercau să ia interviuri și au zis că s-au schimbat lucrurile, adică noi vedem pe fața lor cum s-au schimbat lucrurile și noi vedem că oamenii ăia au să înceapă un război. Credeți că ei o să lupte? Ei sunt moldoveni care au două cetățenii, au cetățenie rusă și cetățenie moldovenească.
Vocea Basarabiei: Cred că și 3, au și transnistreană unii.
Mihaela Popescu: Au cetățenie transnistreană, da?
Vocea Basarabiei: Este și cetățenie transnistreană.
Mihaela Popescu: OK, pentru că eu știu că într-un timp ei în loc de lei aveau chestii din astea din cazino, aveau banii lor, erau din aceștia din plastic.
Vocea Basarabiei: Asta la început...
Mihaela Popescu: Și eu am rămas șocată, zic: băi, cum e posibil așa ceva?
Vocea Basarabiei: Au banii lor transnistreni, cu Suvorov, mă rog, pe bancnote. Da, eu sper totuși…
Mihaela Popescu: Eu cred că problema Transnistriei trebuie soluționată și ea nu trebuie lăsată, eu nu cred că în continuare este corect să se afle armata Rusiei acolo și toți vorbesc despre depozitul acela de armament ș.a.m.d. Eu cred că sunt mai mult speculații, pentru că între timp din depozitul acela cine știe ce a mai rămas, dar poate sunt niște chestii care ar putea fi chiar periculoase.
Vocea Basarabiei: Da, având un grad de uzură, fiind mai vechi, ar putea, de aceea există riscul acesta să se producă o explozie. Trecem la altă temă, uite așa o știre, a avut loc un protest al agricultorilor zilele astea și circulația rutieră pe șoseaua Hâncești, la intrarea în Chișinău a fost blocată de tractoarele unor agricultori care au venit acolo cu tehnică. Poliția a spus atunci că toți acești conducători ai unităților de transport amplasate neregulamentar sunt deja documentați pentru nesubordonare la cerințele lor, așa a spus poliția. Legat de protestul acesta există foarte multe păreri, bunăoară, un analist economic, Veaceslav Ioniță, a spus că oamenii aceștia într-adevăr au niște probleme foarte mari, cică costurile pe care le suportă sunt uriașe: motorină, chestii, nu știu ce acolo, au nevoie de foarte multe lucruri, iar pe de altă parte, a spus că prețurile cu care-și vând marfa cam au rămas la nivelul anului 2019. Deci, ei într-adevăr au nevoie de ajutoare, statul trebuie să-i ajute. Pe de altă parte, iată un jurnalist foarte cunoscut, Vitalie Călugăreanu, poate îl cunoști, a zis așa: „Statul să dea subvenții țăranilor care au nevoie ca să crească, nu barosanilor cu jeepuri, care răstoarnă brazda cu tot cu grâu și așteaptă subvenții”. Deci, ca și cum nemulțumit de… Dar unii au fost foarte nemulțumiți de faptul că acești agricultori pur și simplu au blocat strada și le-au provocat niște inconveniențe, oamenii voiau să treacă cu mașina pe acolo, strada a fost blocată, s-a produs un soi de ambuteiaj, ceva nu le-a mers. Pe tine, actriță, care ești în bula ta artistică, te interesează protestul acesta al agricultorilor?
Mihaela Popescu: Nu știu, adică pe mine mă interesează, dar nu știu la ce nivel pe mine mă afectează. Pe mine poate mă afectează la nivelul că au fost blocate străzile din Chișinău, în același timp, eu sunt de acord că acești agricultori trebuie să fie susținuți de către stat, pentru că sunt în niște perioade foarte grele. În același timp, eu știu că foarte mulți agricultori continuă să transporte marfa în Federația Rusă, adică eu țin minte chiar și vara asta la vamă erau camioane și tiruri întregi care transportau prin…
Vocea Basarabiei: Asta ce ar însemna atunci, dacă continuă această colaborare cu Federația Rusă și ceri subvenții, asta ar însemna că din punct de vedere moral ceva nu e OK?
Mihaela Popescu: Da, eu cred că da, pentru că eu nu știu cât este de corect să transportăm acum, în timp de război, marfă în Federația Rusă. Știți care e chestia? Că și aceeași Transnistrie care transportă și ea zice că iată pe primul loc este piața rusă, pe când asta nu este adevărat, pe primul loc Transnistria transportă marfa în România. (…)
