Bună dimineața, dragi prieteni ai Vocii Basarabiei! Sunt Iulian Ciocan, vă invit din nou la „Radiografia Săptămânii”, o emisiune în care iau în dezbatere teme de actualitate cu oameni din zona artei și culturii, dar și a învățământului. Invitata mea din această dimineață este dna Ludmila Armașu-Canțîr, prorector pentru relații internaționale la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău. Ludmila, bine ai venit la Vocea Basarabiei!
Ludmila Armașu-Canțîr: Bine te-am găsit, Iuliane! Mulțumesc pentru invitație!
Vocea Basarabiei: Mă bucur foarte mult că am reușit să te conving să vii, am fost cândva colegi la Facultatea de Litere a Universității Pedagogice, au trecut mulți ani de atunci, între timp ai devenit prorector. Sunt multe subiecte pe care vreau să le iau în discuție cu tine, dar unul a apărut așa, cumva pe nepusă masă. Chiar înainte de a te invita aici, la Vocea Basarabiei, a fost într-o emisiune a Valentinei Ursu proaspătul ministru al educației și cercetării, Dan Perciun, și el vorbise despre ridicarea prestigiului meseriei de pedagog, spunea că la pedagogie vor veni acum nu cei mai slabi, dar chiar probabil studenți foarte buni, tineri foarte buni, vorbea despre mărirea burselor parcă. În general, vreau să te întreb pe tine, ca prorector al acestei Universități Pedagogice, cum stăm cu pedagogia acum și cum vezi dorința autorităților, a dlui Perciun de a îmbunătăți lucrurile în domeniu?
Ludmila Armașu-Canțîr: Mi se pare o pornire sănătoasă să se gândească fiecare ministru și, de fapt, fiecare cetățean al acestei țări la ridicarea prestigiului meseriei de pedagog, pentru că de calitatea pedagogului depinde și calitatea educației, iar calitatea educației are influență directă asupra tuturor domeniilor. De fapt, în momentul în care ne-am pomenit într-o situație în care nu mai suntem mulțumiți de ceea ce se întâmplă în țară, fie că e vorba de profesioniști, fie că e vorba de aspectele sociale, vedem că avem niște carențe serioase în educație, care vin din politici neinspirate, din tendințe nesănătoase, din abordări pur economice a segmentului educațional și în momentul în care societatea tratează într-un mod nu tocmai adecvat pedagogii, oricine din societatea moldovenească este expert în educație, oricine poate să vină să-ți dea sfaturi, oricine poate să vină să-ți facă reforme, din punctul meu de vedere, în educație ar trebui să vină de la educator până la miniștri și guvernanți care se implică să vină totuși din domeniu, cei care înțeleg nu din spuse, din auzite, ci din interior acest segment. Și în momentul în care nu o să se confunde politicul cu profesionalismul, atunci eu cred că s-ar putea schimba unele lucruri, pentru că funcția de ministru este o funcție politică, memoria instituțională este totuși memorie instituțională, pe care nimeni și niciodată nu o perturbă, nimeni niciodată nu o modifică în funcție de culoarea politică a ministrului care a venit, mai ales că în republica noastră miniștrii se schimbă foarte des și nu reușești să faci față unor începuturi de reforme, că vine altul, le anulează și începe altă reformă care uneori contravine, și de fiecare dată la mijloc sunt puși profesorii, sunt puși copiii, care, la un moment dat, nefiind tratați oarecum corect și din punctul de vedere al salariilor, și din punctul de vedere al atitudinii societății, și de către mass-media. Apropo, în tot văd un fel de discriminare, pentru că cei mai loviți am impresia că sunt pedagogii, sunt cei mai vulnerabili și în momentul în care un profesor universitar, un conferențiar ridică un salariu de 8.000, că e 9.000-8.000 salariul, și 600 de lei pentru titlul de doctor lunar, în condiția în care ai întregul salariu, că dacă ai jumătate de salariu, atunci 300 de lei pentru titlul de doctor. Eu cred că prestigiul meseriei pedagogice e cam de domeniul science fiction, nu mai poate fi ridicat așa de rapid sau într-un mandat de ministru, este o chestie care s-ar putea…
Vocea Basarabiei: Dar, probabil, ei vor încerca să mărească salariile, mă gândesc, de vreme ce au vorbit despre ridicarea prestigiului?
Ludmila Armașu-Canțîr: Iuliane, asta-i problema, că vor încerca. Noi, cei care suntem în domeniu de 30-40 de ani, așteptăm să nu să se încerce, chiar să se facă ceva, pentru că în momentul în care vrei să rezolve vii cu politici concrete, și nu doar cu promisiuni, în momentul în care vrei să găsești soluții peste un an, peste trei, eu cred că o să fie cozile foarte lungi la instituțiile pedagogice și la catedre, să stea cei mai buni dintre cei mai buni. Este foarte important să înțelegem că nu doar la pedagogie trebuie să vină cei mai buni dintre cei mai buni, și la inginerie, și la IT, și la medicină…
Vocea Basarabiei: Peste tot…
Ludmila Armașu-Canțîr: Da, și în chimie, și în biologie, și în economie, eu cred că ar fi trebuit să se revină la normalitate în momentul în care, bine, nici media nu este un indicator, hai să zicem, pentru că sunt persoane care, deși au medii bune, nu fac față și, deși au medii de care nu s-au interesat până la momentul admiterii la facultate, își urmează chemarea și au vocație sau, să zicem, eu am o prestanță foarte bună la matematică, nu-mi place, de exemplu, obiectul X și la urmă media este totuși medie. Ce înseamnă o medie? Până la urmă, cred că ar fi fost real să se revină la niște evaluări pertinente din partea specialiștilor în domeniu, atunci când își selectează candidații, ori la noi vin, tehnic vorbind, selectați de la etapa preuniversitară și ni se aduc mediile care nu neapărat corespund, acel „10” dintr-o școală X cu acel „10” dintr-o școală Y nu neapărat…
Vocea Basarabiei: Nu reflectă realitatea, să zicem așa.
Ludmila Armașu-Canțîr: Nu reflectă realitatea. Și atunci s-ar putea întâmpla ca un copil cu media „7”, de exemplu, dintr-o instituție unde rigorile sunt foarte dure să fie mai bun decât un „9” sau un „10” de la o instituție unde rigorile au fost un pic diferite.
Vocea Basarabiei: Ludmila, dar vreau să mă întorc cumva la ceea ce spuseseși anterior. Mi s-a creat impresia că, în opinia ta, dl ministru Dan Perciun nu are experiența necesară funcției date?
Ludmila Armașu-Canțîr: Păi, nu am constatat eu, este CV-ul dlui ministru, nu am nimic împotriva dlui ministru, știu că are foarte multe rezultate, vorbeam despre altceva, domeniul educațional totuși este un domeniu strategic. Și în momentul în care un domeniu strategic este foarte greu de gestionat, pentru că acesta cuprinde de la grădinițe, educație timpurie, până la academie și cercetări, și internaționalizări, am impresia că totuși ar trebui cumva, din punctul meu de vedere, poate greșesc, să se găsească și persoane din mediu pentru acest domeniu atât de complicat. De ce? Pentru că în momentul în care nu vii din domeniu, nu ești independent în luarea deciziilor, așa cred eu, pentru că, până la urmă, trebuie să ajungi prin intermediul unor persoane pe care le-ai selectat să-ți fie alături și să ai o foarte mare încredere, dar în momentul în care ești din domeniu și chiar vine cineva cu o părere bună, dar ai putea să ai altă părere, această libertate ți-o rezervi în momentul în care ești totuși din domeniu, adică nu am nimic împotrivă, dar personal…
Vocea Basarabiei: Ai niște rezerve…
Ludmila Armașu-Canțîr: Cum să zic? Eu, de exemplu, n-aș putea să accept să vin undeva unde chiar nu cunosc domeniul și toată lumea să-mi spună ce să fac, unde să fac, ce să votez, pentru că atunci când nu cunoști lucrurile, ești totuși dependent de păreri diferite.
Vocea Basarabiei: Am înțeles. Spune-mi, Ludmila, ca să terminăm subiectul acesta cu pedagogia, eu auzisem de-a lungul anilor, în ultimii ani, cam din 2000, de când am plecat de la Universitatea Pedagogică, până acum, suntem în anul 2023, deci auzisem de-a lungul anilor un laitmotiv, că tot mai puțini și mai puțini studenți merg la Universitatea Pedagogică, că numărul celor care vor să îmbrățișeze meseria de pedagog devine tot mai mic. Cum ați rezistat în aceste condiții, e adevărat că veneau mai puțini în ultima vreme?
Ludmila Armașu-Canțîr: Vreau să spun că la pedagogie totuși, în mare parte, vin cei care își simt chemarea sau își urmează chemarea, pentru că nu fiecare acceptă să stea într-un program de muncă cu condiții draconice, să stea 10, 20, 30 de ani din considerentul că orice meserie, ești lucrător bancar, ai venit la 8 la serviciu, la 5 ai plecat, ai închis ușile și… În pedagogie nu e așa.
Vocea Basarabiei: Deci, poți să stai și la 10 seara și să faci ceva?
Ludmila Armașu-Canțîr: Și seara, pentru fiecare zi trebuie să-ți elaborezi plan, proiect, pentru fiecare zi trebuie să selectezi materiale, în funcție de contingent, pentru fiecare zi trebuie să verifici ce au făcut…
Vocea Basarabiei: Nu e cam multă hârțogărie?
Ludmila Armașu-Canțîr: E foarte multă. Pentru fiecare aspect trebuie să dai rapoarte acolo, dincolo, trebuie să faci statistici, pentru fiecare copil trebuie să ai abordare diferită, pentru fiecare. Spune-mi, te rog, pentru salariu absolut, nu modest, indecent, câtă lume vrea să-și dedice, să-și consacre viața, chiar dacă și simte chemarea, câtă lume vrea să rămână în domeniu? Pe de altă parte, fiecare profesor școlar sau profesor universitar este impus de condiții și de acreditări ca să intre în proiecte, să repereze fonduri, să aducă, să doteze spații, să-și doteze lucrul, să-și aducă toate lucrurile de acasă, în momentul în care eu pot să lucrez la o bancă sau să lucrez în business, sau să lucrez, să-mi fac interesul și să aduc familiei beneficii, și să am o zi normată de la 8 la 5. Și acest lucru nu este doar în Republica Moldova, acest lucru se atestă și la case mai mari, și în afara țării noastre, unde în pedagogie și în psihologie vin tot mai puțini, pentru că acest lucru înseamnă, prin comparație cu ceilalți, că eu trebuie să mă dedic celorlalți și ceilalți își fac bine-mersi treaba, iar eu permanent trebuie pe bani puțini și cu nervi mulți să stau fiecare oră, 20, 50, 70 de studenți, și toți să aibă pretenții, inclusiv așa cum am spus, fiecare cetățean este expert în educație, fiecare om poate să-mi spună ce să fac, în timp ce în alte meserii le dau echipamente, le dau salarii, le dau pensii, le dau salarii tot mai mari și mai mari, pentru că, vezi Doamne, să nu fie corupție, le dau cât mai multe privilegii și pensii foarte devreme că, vezi Doamne, să nu se streseze.
Vocea Basarabiei: Te referi, probabil, la domeniul justiției?
Ludmila Armașu-Canțîr: Și justiției la fel. Adică, oamenii din secolul XXI sunt mai pragmatici, oamenii din secolul XXI vor acum și aici să am un beneficiu, și chiar în momentul în care am acceptat și mă dedic, mă consacru pentru un salariu decent, am nevoie și de respectul, de feedbackul acesta pozitiv, de respectul societății, ceea ce la noi lipsește cu desăvârșire.
Vocea Basarabiei: Dar cam cât ar trebui să fie salariul unui pedagog, hai să zicem, unui profesor la Universitatea Pedagogică, ca să se simtă, cumva, dl acesta profesor om și să poată lucra în liniște și fără gânduri rele?
Ludmila Armașu-Canțîr: În momentul în care salariul nostru racordat la piața de unde pot să-mi cumpăr eu produse și servicii, și celelalte, un salariu, nu știu, de 20-30 de mii de lei este un salariu care cât de cât ar încerca să acopere niște necesități.
Vocea Basarabiei: Deci, 20-30 de mii? Mi se pare cam greu pentru guvernanți de făcut chestia asta, dar, mă rog, poate reușesc.
Ludmila Armașu-Canțîr: Dacă pentru un ministru se face 50 de mii salariul, n-am nimic împotrivă, plus și un doctor în științe cu un 9.000 de lei salariul, cred că fiecare o să vrea să fie ministru și o să fie foarte…
Vocea Basarabiei: S-a ridicat prestigiul meseriei de ministru, aici au reușit.
Ludmila Armașu-Canțîr: De acord. De asta zic, în momentul în care, noi acum judecăm așa, ceea ce spune fiecare profesor în momentul în care vine să-și ridice salariul și în momentul în care vrea să completeze prin tot felul de activități conexe, eu despre asta vorbeam, și un începător sau un specialist din segmentul meu, relații internaționale, când are 5.000 de lei salariul sau 6.000 de lei salariul și trebuie să vorbească limbi străine, trebuie să stea să lucreze la calculator, și astea-s salariile reale de la universitate, și atunci trebuie să faci din fondul universității ceea ce înseamnă cu tot din extra, să reperezi proiecte, să faci totul. Băi, dar când să mă mai ocup în sala de curs, când trebuie să mai stau să fac un suport de curs, când trebuie să fac niște publicații, când trebuie să ies undeva în proiecte, dacă eu tot timpul trebuie să mă gândesc, în comparație cu celelalte meserii, care vin, deschid biroul, la ora 5 pleacă și atunci profesia o să fie prestigioasă.
Vocea Basarabiei: Eu sper lucrurile să se îmbunătățească. Mergem mai departe, avem câteva subiecte pe care vreau să le luăm în discuție, trecem la situația din orașul Chișinău. Uite, zilele astea președintele Partidului „Puterea Oamenilor”, Ruslan Codreanu, care a mai fost în primărie, a mai lucrat, se pare că a fost viceprimar, dacă țin minte eu bine, deci, Ruslan Codreanu va candida pentru funcția de primar al municipiului Chișinău, el este președinte al Partidului „Puterea Oamenilor”, am mai văzut că și PAS, partidul de guvernământ l-a înaintat pe dl Lilian Carp, am văzut că dl Chironda, se pare că e al Platformei DA, dacă nu mă înșel, socialiștii au înaintat un candidat la aceste alegeri, deputatul Adrian Albu. Mi s-a părut curios că nu e dl Dodon sau nu e dl Batrîncea, adică cumva e o candidatură neașteptată, un tip mai puțin cunoscut decât domnii Batrîncea și Dodon. Deci, am impresia că se aglomerează cumva parcela asta electorală acolo în Chișinău, sunt foarte mulți doritori și se pare că vor mai apărea, deocamdată, dl Ceban încă nu a spus tranșant va candida sau nu, dar e cert că va fi candidat. Iată, dl Codreanu, despre care începusem să vorbesc, promite să facă dintr-un oraș înădușit de trafic, poluat, furat, sărăcit, bolnav un Chișinău dezvoltat, curat, educat, sănătos. Mi se pare foarte frumos, adică dacă va reuși lucrul acesta, sigur, pentru asta ar trebui să învingă și să devină primar. Și Partidul „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare”, din care faci parte, acum le divulgăm acest secret celor care ne ascultă, are un candidat la funcția de primar, un tânăr, Ion Bulgac, dacă nu mă înșel…
Ludmila Armașu-Canțîr: Da.
Vocea Basarabiei: Cum vezi această situație electorală, sunt mulți candidați, cine, în opinia ta, ar avea șanse mai mari, de cine ar avea nevoie Chișinăul, care sunt problemele Chișinăului pe care ar trebui să le rezolve un primar?
Ludmila Armașu-Canțîr: Cu excepția celor politice, cred că primarul de Chișinău trebuie să se ocupe de la infrastructură până la momentele educative și culturale. Problema este, m-ai întrebat dacă e în regulă să se depună atâtea candidaturi la funcția de primar al capitalei, că sunt prea mulți, asta ai în vedere?
Vocea Basarabiei: Da, adică mi se par cam mulți, da, poate, bine, au tot dreptul să candideze, bineînțeles.
Ludmila Armașu-Canțîr: Bine, faptul că oamenii vor să participe este un exercițiu sănătos al democrației și eu nu văd în asta o problemă că ar trebui să înainteze cineva candidaturi, este altceva că în momentul în care de 30 de ani încoace, pentru că până la 30 și ceva de ani în urmă erau lucrurile mai simple, îți spuneau să ieși în ziua cutare, să ridici mâna pentru singurul candidat și să pleci, atunci nu aveam tradițiile acestea democratice, când am putea să discernem, să ne învățăm cum să selectăm candidații ș.a.m.d. Bine, în momentul în care după destrămarea Uniunii Sovietice nu a fost interesată societatea noastră și statul să se preocupe și de acest aspect, de educația electoratului și de educația în masă a culturii democratice a alegerilor ne-am pomenit aici unde ne-am pomenit. Acum este foarte la modă să spui că, vai, Doamne, nu așa, nu așa, ce ne trebuie și cum trebuie, nu suntem noi în măsură să dăm sfaturi, este bine că se încearcă să se depună candidaturi, e altceva că în momentul în care se includ foarte multe partide de aceeași orientare, fără să-și aleagă un candidat comun, cam șansele sunt foarte mici, în momentul în care șansele sunt foarte mici pentru cei care chiar ar putea să miște lucrurile, vor putea foarte rapid să acceadă la putere cei care vor dăuna foarte mult imaginii, adică partidele care nu sunt proeuropene vor dăuna și mai mult imaginii capitalei și statului Republica Moldova, pentru că, până la urmă, capitala, pentru capitală se vor da bătăliile mari în toamnă.
Vocea Basarabiei: Deci, ideea ta este că partidele, să zicem, de pe dreapta eșichierului – democratice, liberale, proeuropene – ar fi trebuit să vină cu un candidat, un singur candidat?
Ludmila Armașu-Canțîr: Cel puțin. un candidat sau doi candidați ar fi fost suficient. Și vorbeai și despre candidatul CUB-ului, Ion Bulgac…
Vocea Basarabiei: Da!
Ludmila Armașu-Canțîr: De ce tocmai tânărul Ion Bulgac? Pentru că, în primul rând, vine o generație care încearcă să stea cu picioarele pe pământ și încearcă să spună că „eu nu vreau să plec, eu vreau să schimb lucrurile acasă”, dar acest lucru este foarte important și, în al doilea rând, prin prisma faptului că, de fapt, cea mai scăzută rată de participare la alegeri este cea a tinerilor din Chișinău, cea mai mică rată de participare tocmai în orașul unde sunt atâtea universități, unde sunt studenți, tineret foarte mult, mai mult decât în alte localități, procentual vorbind, și tocmai aici este punctul acesta vulnerabil, nu au fost până acum candidați care să-i convingă să iasă din neîncrederea aceasta cronică – „de ce aș merge la alegeri, oricum nu se schimbă nimic, ei oricum nu ne înțeleg?”. Și s-a mers pe ideea că este un candidat energic, care are studii în Drept, care este foarte axat pe realități, care este pragmatic, care vine cu experiența vieții acesteia tinerești și care, având în spate o echipă foarte bună, specialiști în domeniile prioritare din municipiu, să încerce, pentru că oricum lucrul se face în echipă, să încerce să atragă generația tânără, pentru că, de fapt, tineretul ar trebui să vină cu soluții și tinerii sunt cei care pe viitor vor fi miniștri sau vor fi politicieni, parlamentari…
Vocea Basarabiei: Scuză-mă că te întrerup, eu am înțeles miza voastră. Deci, un primar care să atragă cumva tineretul din oraș, dar noi anterior vorbiserăm despre dl Dan Perciun și lui cumva parcă îi reproșase-i lipsa de experiență. Nu cumva ar putea să-i joace festa dlui Ion Bulgac la alegerile acestea din oraș faptul că totuși e tânăr, adică, da, atrage tinerii, dar nu știu dacă are suficientă experiență pentru a conduce un oraș?
Ludmila Armașu-Canțîr: Înțeleg și sunt de acord, s-ar putea să fie și tinerețea un impediment, dar lucrurile totuși sunt diferite, un ministru al educației pe un domeniu foarte mare, eu nu zic că nu o să facă treabă, eu mi-am spus punctul de vedere, fricile, temerile, acum vreau să văd măcar 100 de zile de activitate a ministrului și pe urmă o să spun, eu mi-am spus punctul de vedere, dacă văd cumva în regulă faptul că în minister vin persoane de 20-30 de ani. Ministerul Educației este un minister strategic, în care trebuie să cunoști de la limbajul educatorului de la grădiniță până la cel al academicianului de la finanțări, tipuri de instituții ș.a.m.d. Când e vorba de Ministerul Ecologiei, de exemplu, un tânăr cred că ar putea să se descurce, pentru că acolo trebuie să vii cu strategii, trebuie să vii cu multe lucruri de îmbunătățire, nu știu ce, cred că aș vedea mai curând acolo un ministru foarte tânăr.
Vocea Basarabiei: Deci, să înțeleg că și gospodăria orășenească e un lucru mai ușor de condus?
Ludmila Armașu-Canțîr: Mai ușor, dacă ai în spate o echipă foarte bună, pentru că este un specialist în Drept și dacă o să aibă economiști, specialiști pe toate domeniile foarte bine axați, care să gestioneze, e totuși un alt segment, nu este un domeniu în care trebuie să vii cu politici pe fiecare tip sau pe fiecare treaptă educațională.
Vocea Basarabiei: Dar ce șanse îi dai actualului primar, Ion Ceban, supranumit în popor „făuritor al trotuarelor”?
Ludmila Armașu-Canțîr: Bine, eu locuiesc în oraș, în fiecare zi când mergi, acum 5 ani și, bunăoară, anul trecut, este vizibil că s-a schimbat ceva. Noi am avut echipe de experți din Franța, din Belgia, din Canada, care din 2008 până în 2018 au venit în fiecare an la Chișinău și, la un moment dat, când veneam de la un local unde au luat prânzul, un coleg din Bulgaria zice: „îmi place orașul tău, este foarte bun”, la care francezul a zis: „încetați să mai mințiți oamenii! Ludmila, sunteți minunați, dar orașul este dezastru, eu, de câte ori vin la Chișinău, îmi rup pantofii și stau o săptămână cu dureri de coloană, pentru că este imposibil”. Ei merg foarte mult pe jos. În momentul în care s-au schimbat niște lucruri în Chișinău, aceiași experți au zic că au văzut și schimbări. Cu ochiul liber se vede că s-a lucrat deja în unele pasaje pietonale subterane, care erau un dezastru, s-au schimbat la față, în măsura în care a realizat câte ceva fără multă demagogie, toată populația din Chișinău remarcă acest lucru. Care sunt șansele, acum eu nu știu care sunt toate detaliile din bucătărie, evident, aspectul politic mă sperie foarte mult, sunt niște lucruri care, nu știu, în fiecare dulap există câte un schelet, care poate la un moment dat să dăuneze nu numai imaginii filmului în care o să apară acest schelet, dar și societății, în general. Și, evident, mi-aș dori ca orașul să fie totuși condus de persoane cu viziuni proeuropene, să nu am surpriza asta că odată ce am dat votul, pentru că am mai avut dezamăgiri, când investești încredere într-un primar sau într-un președinte, sau într-un guvern, sau, nu știu, într-un partid și la sfârșit aceste dezamăgiri, ca un déjà vu, se repetă, aici nu pot să spun care sunt șansele dlui Ceban, dar vreau să spun că, în comparație cu predecesorii, niște lucruri vizibile, cum ar fi trotuarele sau pasajele, s-au schimbat. Nu știu dacă sunt făcute din fonduri care nu trebuie rambursate, nu știu foarte multe detalii și, până la urmă, cred că societatea trebuie să-și spună părerea, eu aș prefera să-mi dau votul pentru un candidat proeuropean. (…)
