VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Video/ Dragoș Galbur, președinte PNM: Pe 21 mai vom fi în PMAN, la Adunarea ”Moldova Europeană”, ca să scăpăm de ciubota rusească

Vocea Basarabiei: Astăzi discutăm cu liderul unui partid extraparlamentar. În Republica Moldova a apărut recent Partidul Național Moldovenesc, Dragoș Galbur a fost cel care și-a propus să mai creeze o formațiune politică. Data trecută l-am întrebat pe Dragoș Galbur de ce e nevoie să mai fie un partid, dacă avem în Republica Moldova peste 60 de formațiuni politice și dacă nu cumva cetățeanul rămâne și mai zăpăcit, și mai rătăcit pe arena politică? Dragoș încerca să ne convingă că e nevoie încă de o formațiune politică. Bine ai revenit la Vocea Basarabiei! 

Dragoș Galbur: Bine v-am regăsit! Vă mulțumesc pentru invitație.

Vocea Basarabiei: Într-o zi simbolică, 27 aprilie e Ziua Tricolorului, Ziua Drapelului de Stat… 

Dragoș Galbur: Frumos! Felicitări, în primul rând, tuturor celor care poartă tricolorul în suflet și Dumnezeu să le dea sănătate celor care au luptat și să-i ierte pe cei care nu mai sunt cu noi, cei care au luptat pentru ca noi să avem astăzi acest frumos tricolor. 

Vocea Basarabiei: Unde e arborat cel mai des tricolorul?

Dragoș Galbur: În Republica Moldova e arborat pe clădirile guvernamentale. Chiar astăzi mergeam prin Chișinău și mă întrebam – de ce nu-i și la noi ca în Statele Unite, ca în Germania, pe fiecare clădire să fie arborat tricolorul? Pe o clinică stomatologică, instituție medicală, liceu etc., peste tot trebuie arborat, este zi de sărbătoare. Nu avem noi încă această cultură patriotică, în alte țări și când joacă echipa de fotbal, în Anglia, de exemplu, pe toate străzile, la fiecare 2-3 metri sunt arborate drapelele de stat, iar noi am rămas în urmă. 

În 30 de ani, s-a cultivat la scară mică patriotismul, dragostea de limbă, de tricolor, iar azi culegem roadele

Vocea Basarabiei: Și totuși, când participă sportivii din Republica Moldova la competiții, acolo e arborat și Drapelul de Stat, atunci când are loc un eveniment diplomatic cu tentă politică, pe relații bilaterale, în cadrul organismelor internaționale Drapelul de Stat al Republicii Moldova este prezent?

Dragoș Galbur: Și aș zice că în ultima perioadă sportivii noștri bravi chiar ne alintă cu performanțe și au devenit cei mai buni ambasadori și cei mai frumoși ambasadori ai Republicii Moldova. În ultima perioadă avem niște performanțe extraordinare mai ales la lupte, la haltere și când vedem drapelul nostru pe primele poziții din toată Europa și din toată lumea ni se umple sufletul de bucurie.

Vocea Basarabiei: Dar eu văd și cetățeni în grădina cărora sau pe acoperișul casei cărora fâlfâie tricolorul, și în UTA Găgăuzia am văzut drapelul arborat, nu l-am văzut în stânga Nistrului, în regiunea transnistreană.

Dragoș Galbur: Din păcate, nu și nici măcar în Cetatea Tighina, renovată din bani europeni, nu stă nicăieri nici drapelul nostru și nici al Uniunii Europene nu l-am văzut, stă drapelul sau vechiul steag al Imperiului Rus chiar în cetate.

Vocea Basarabiei: Și de ce atât de greu sentimentul acesta de patriotism încolțește, să zic așa, în sufletul cetățeanului?

Dragoș Galbur: E simplu, din lipsă de educație. Dacă o să întrebăm pe cineva astăzi de la Ministerul Educației și Cercetării, au avut azi în Republica Moldova „Ora clasei”, știți cum se făcea pe vremuri, ca să le vorbească tinerilor despre importanța Drapelului de Stat, cum a ajuns tricolorul Drapel de Stat, cine au fost cei care au votat și de ce anume tricolorul? E foarte important, pentru că e o apartenență a neamului. 

Vocea Basarabiei: Și de ce? Ne amintim, Gheorghe Ghimpu a fost cel care a arborat tricolorul pe clădirea guvernului.

Dragoș Galbur: Da, Gheorghe Ghimpu a fost un mare patriot, dar povestea din spatele arborării pe clădirea legislativului de atunci e una interesantă. De fapt, trebuia să-l arboreze Gheorghe Muruziuc. Gheorghe Muruziuc a arborat prima dată tricolorul pe teritoriul fostei Republici Sovietice Socialiste Moldovenești, în 1966, pe Fabrica de zahăr de la Alexăndreni. Pentru asta l-au arestat și l-au persecutat, atunci el a devenit un simbol al rezistenței, doar că el s-a îmbolnăvit subit și atunci Gheorghe Ghimpu i-a luat locul și a arborat tricolorul pe actuala clădire a guvernului… E frumos și a fost o victorie, pentru că era simbolul Mișcării de Renaștere Națională și cumva era și un indiciu sau un simbol de apartenență la neamul românesc. A fost o victorie, dar e păcat că nu a ținut tricolorul, mulți nu cunosc, mulți cred că tricolorul cu stemă a fost primul Drapel de Stat al Republicii Moldova, ceea ce nu este adevărat, a fost tricolorul românesc primul Drapel de Stat, până în 1994, când s-a schimbat…

Vocea Basarabiei: Atunci când s-a schimbat și imnul, pentru că inițial Imnul Republicii Moldova a fost „Deșteaptă-te, române”, după care a fost înlocuit în parlament cu „Limba noastră”. 

Dragoș Galbur: Da, așa este.

Vocea Basarabiei: Și ziceam de partide și patrioți. 

Dragoș Galbur: Există patrioți.

Vocea Basarabiei: Există astăzi, pentru că ce încearcă să spună politicienii? Că unii sunt trădători și că alții sunt sau nu sunt patrioți?

Dragoș Galbur: Sunt patrioți. Din păcate, în număr considerabil mai mic față de cei cu tendințe așa mai, nu aș zice de trădători, dar cei care nu au deschis o carte în viața lor. Eu așa îi numesc, ca să nu-i supăr, poate e și jignitor cumva, dar, din păcate, aceasta-i calitatea multora dintre concetățenii noștri și asta arată încă o dată cât de slab a fost sistemul nostru de învățământ în acești 30 de ani și cât de puțin s-a cultivat patriotismul, dragostea de țară, de limba și literatura română și astăzi noi culegem consecințele, roadele a ceea ce s-a întâmplat în 30 de ani de zile.

Vocea Basarabiei: Se pot uni cetățenii sub tricolor?

Dragoș Galbur: Uitați-vă, astăzi fiind Ziua Drapelului de Stat, nu am văzut evenimente în masă.

Vocea Basarabiei: Au fost…

Dragoș Galbur: Au fost cu arborarea, dar nu am văzut zeci, sute de cetățeni. Cred că la noi nici pe 27 august, de Ziua Independenței, când la fel tricolorul e la loc de cinste, nu există, a dispărut chestia asta ca să te unești pentru tricolor, pentru o idee națională. Oamenii ies pur și simplu la distracție, la un pahar de vin, la un grătar. E o chestie dureroasă, dar dacă stăm și încercăm pe toate să le descâlcim ajungem iarăși la concluzia că sistemul de educație nu a creat, nu a plantat în oameni, atunci când au învățat la școală, acest sentiment de patriotism, de dragoste față de locul în care trăiești. 

Vocea Basarabiei: Să sperăm că nu e totul pierdut și că „Onor la tricolor!” încă se va spune începând din grădinițe și, cum se zice, de la naștere și până la moarte. 

Dragoș Galbur: Așa este. 

Un partid politic nu îl faci pentru ștampilă și CV, ci pentru a transmite un mesaj și să fii prezent în public

Vocea Basarabiei: Să revenim la politică.

Dragoș Galbur: De când ne-am văzut data trecută, dvs. ați menționat acum că sunt peste 60 de partide politice, păi, bine, în politica moldovenească vă spun noutatea că deja îs peste 75. 

Vocea Basarabiei: Nu, pentru că acolo, eu am studiat foarte bine lista partidelor din Republica Moldova, și sunt partide care și-au schimbat denumirea și încă nu au fost radiate din registru și de asta numărul este încă mult mai mare, dar, în general, ar fi 62-63 de partide. 

Dragoș Galbur: Eu zic despre asta, pentru că noi am fost înregistrați sub numărul 75 și când am luat actele și am văzut 75, am zis că n-am înțeles, parcă erau vreo 60 de partide, nu știam că nu au fost radiate denumirile cele vechi. Asta arată că statul trebuie să privească și în această direcție și să facă regulă în lista și în legea privind partidele politice, așa cum a făcut, dacă nu greșesc, Voronin în 2005, când au fost radiate aproape 25 de partide politice din Registrul partidelor politice din Republica Moldova. Este foarte simplu. Cum să avem partide politice marea majoritate a cărora la alegerile parlamentare nu iau voturi nici măcar câți membri au acolo pe hârtie?

Vocea Basarabiei: Dar sunt, în general, partide care nu participă la alegeri.

Dragoș Galbur: Și atunci, de ce? Îți trebuie cred că o jumătate de oră ca să faci un amendament acolo, să-l strecori și să spui: partidele politice care nu participă de 3 ori consecutiv la alegerile locale, parlamentare, prezidențiale, bine, prezidențiale putem să nu le includem, pentru că sunt cumva mai naționale, dar la locale și la parlamentare – au plecat-o. Pentru că partidul politic de la sine înțeles impune o implicare activă, dinamică. De ce mai faci partid politic, pentru ștampilă, pentru CV? Nu, tu îl faci ca să duci un mesaj, să ai activități, să ieși în public și să fii prezent.   

Vocea Basarabiei: De ce a făcut partid Dragoș Galbur și de ce Partidul Național Moldovenesc?

Dragoș Galbur: Uitați-vă, eu am venit cu ideea, dar noi suntem un grup de tineri care am pornit acest proiect politic, Partidul Național Moldovenesc. Denumirea nu noi am inventat-o, acest partid nu noi l-am inventat, noi pur și simplu l-am copiat, ajustat, reinventat, reconstituit istoric și juridic de la strămoșii noștri, de la cei care în 1917 au rupt Basarabia din ghearele Rusiei, au fondat Sfatul Țării și mai târziu au votat Unirea cu România, pentru că ei erau toți români, erau naționaliști români. Dar pentru că era Basarabia după 100 de ani de ocupație și oamenii evident că mai aveau anumite sentimente față de Rusia țaristă, au ales această sintagmă de Partid Național Moldovenesc, ca să-i împace pe toți – și bulgari, și ruși, și ucraineni, și găgăuzi, și români, evident, pe toată lumea. Și acest partid, mulți mă întreabă: de ce Moldovenesc? Pentru că noi trăim în Republica Moldova și noi astăzi acționăm, gândim, reieșind din ceea ce avem astăzi. Și reconstituirea acestui partid a fost nu doar un capriciu al nostru în politica moldovenească, ci și un tribut, un omagiu adus strămoșilor noștri. Asta este ideea.

Vocea Basarabiei: Ce am auzit eu de la cei care îl încurajează sau îl critică pe Dragoș Galbur? Că sunt atâtea partide stataliste și de ce ar mai fi trebuit încă unul?

Dragoș Galbur: Eu nu accept sintagma de „statalist”. Ce înseamnă „statalist”? Există Republica Moldova, există cadrul legal și partidele politice sunt înregistrate în Republica Moldova, nu eu am născocit asta, nu eu am promovat asta, eu reies din ceea ce este. Există cadrul legal, există Constituția, ne place, nu ne place, suntem obligați să o respectăm. Aceasta e realitatea. Da, eu am sentimente la fel ca toată lumea față de Unirea cu România, față de limba română, față de tot ce înseamnă românesc, dar, oameni buni, suntem în 2023, avem o Transnistrie, avem o Găgăuzie, avem nordul țării, care pur și simplu încă nu s-a separat, dar e la fel de rusificat și dezinformat ca și altele. Și, reieșind din toate acestea, partidul cum poate fi altfel decât partid înregistrat în Republica Moldova?

Vocea Basarabiei: Și iată, ținând cont de aceste argumente, câți membri de partid a reușit să adune grămăjoară Dragoș Galbur?

Dragoș Galbur: La ora actuală suntem peste 1.500, pentru că legea s-a schimbat și numărul a scăzut de la 4.000 până la 1.000. Noi ne-am dus mult peste și acum ne extindem, avem foarte mulți tineri, chiar în această duminică intenționăm să constituim organizația de tineret, care va purta numele unuia dintre cei mai tineri membri ai Sfatului Țării, Anton Crihan, care a votat pentru Unirea cu România și organizația de femei am denumit-o Organizația de femei „Elena Alistar”, unica femeie care a votat pentru Unirea cu România. Mai are cineva întrebări și suspiciuni că noi am fi, nu știu cum zic, putiniști, stataliști?

Internetul dă tonul în societate, nici măcar intelectualii sau politicul nu-l mai pot combate

Vocea Basarabiei: Da, da, că sunteți creați în laboratorul de la Moscova… 

Dragoș Galbur: Da, la noi e prea ușor acum, în Republica Moldova, din păcate, nu intelectualitatea, nici măcar nu clasa politică și nici măcar nu jurnaliștii, dar internetul dă tonul discuțiilor în societate, inventează subiecte din astea de importanță națională care nu au nicio valoare juridică și nici istorică și-i foarte ușor dacă pe Facebook, pe TikTok, pe Instagram sau pe alte rețele a apărut o informație și se răspândește destul de repede, intelectualitatea nu mai are nicio armă ca s-o combată și nici politicul. 

Vocea Basarabiei: În Republica Moldova se constată că politizarea este una excesivă, doar că cetățenii sunt dezgustați de atâta politică. Cum să se înțeleagă acest lucru? 

Dragoș Galbur: Vai! Noi ne-am confruntat foarte mult, ne-a luat vreo 3-4 luni ca să adunăm semnăturile și, spre deosebire de alte partide, nu am mers undeva să le luăm pe toate odată dintr-o bază de date, am mers cinstit pe la oameni prin sate, am mers prin zona de nord preponderent, pentru că suntem majoritatea de acolo. Și dezamăgirea oamenilor, ba chiar o repulsie față de clasa politică este enormă, dar prin discuții, prin căldura discuțiilor și prin insistență le-am explicat că, uitați-vă, noi nu am fost în politică până acum, noi nu am avut funcții prin parlament, prin ministere, toată lumea de la noi este cu cazierul curat, pentru că eu abia acum înțeleg cât de importantă, din punct de vedere juridic și moral, este integritatea oamenilor cu care mergi într-o echipă în politica moldovenească, pentru că s-au compromis atât de mult toate clasele politice de până acum.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.