Vocea Basarabiei continuă seria de interviuri cu oameni de creație, avem încă un episod despre viața în cuplu, nu un cuplu oarecare, ci Anatol Durbală și, nu, scuzați, cred că invers ar fi trebuit, ar fi fost politicos – Olesea Sveclă și Anatol Durbală, pentru că noi, recunoaștem, în sânge avem asta – omul și cu femeia lui. Și scăpăm tare greu de asta. Eu sper că dvs. ați făcut tot posibilul ca să schimbați modul acesta de gândire și am să încep din start cu o chestiune care, trebuie să recunosc, m-a surprins într-un promo la un interviu ce urmează la un post de televiziune, la Jurnal, se spune, parcă printre altele, că aveți contract nupțial.
Olesea Sveclă: Da!
Vocea Basarabiei: Atunci să vă întreb – în ce măsură contractul acesta vizează cuplul de creație, pentru că, hai să spun pe înțelesul telespectatorilor, de o manieră vulgară, oamenii se iau ca să facă economii, da? Un morcov îl taie în două și viața îi mai ușoară sau nu-și cumpără ambii aceeași carte, dar cumpără o carte și o citesc ambii. În contractul acesta atingeți criteriile de creație, ca să nu vă călcați unul pe altul sau, dimpotrivă, să vă ajutați, cum se practică atunci când bărbatul e regizor, numaidecât găsește un rol pentru nevasta lui etc.? Legende, da? Vă rog, cine vrea să înceapă…
Olesea Sveclă: Eu cred că o să-i dau voie lui Anatol, el a fost primul.
Vocea Basarabiei: El a făcut draftul?
Olesea Sveclă: Da, el a făcut draftul, el m-a chemat la semnat și eu l-am citit, așa că…
Anatol Durbală: Nu, contractul nu a mers chiar până acolo, ca noi să stipulăm anumite, nu știu, în chenar artistic sau legat cumva de artă, este un contract pragmatic legat mai mult de latura materială a lucrurilor și eu nu regret că am făcut acest pas…
Olesea Sveclă: Eu aș mai schimba niște puncte acolo acum… (Râde.)
Vocea Basarabiei: Dar asta în poantă l-ați făcut sau chiar pe bune?
Anatol Durbală: Nu, nu, pe bune…
Vocea Basarabiei: Juridic?
Anatol Durbală: Eu înțeleg de ce ni se pun des întrebări la tema acestui contract și l-am văzut și noi prin titluri la tot felul de știri despre noi când apar, probabil e ceva mai puțin obișnuit pe la noi, dar noi cu Olesea de-atâta am și rămas fiecare cu numele său, nu le-am contopit, nu a devenit ea Durbală, mai ales că are un nume așa de frumos și eu, cel puțin, împărtășesc ideea că dragostea și familia sau, în general, doi oameni e bine să stea împreună atunci când își pot contura individualitatea. Eu nu împărtășesc ideea că soțul cu soția trebuie să devină un tot întreg, totul la fel, cum spuneți dvs., o carte la doi, un morcov la doi, dimpotrivă. Și noi, cel puțin, încercăm așa să fim și am făcut acel contract din simplul motiv că noi înțelegem foarte bine că viața ne poate oferi surprize sau, nu știu, poate cârni foarte diferit, mai ales că noi avem o diferență de vârstă foarte mare, 20 de ani aproape, și acesta este încă un factor care ar putea da tulburări, să zicem, sau neliniști, cel puțin în înțelegerea noastră rurală a lucrurilor și de aceea noi doar am stipulat niște lucruri că, dacă ajungem să ne despărțim…
Olesea Sveclă: …fiecare se duce cu ce a venit.
Anatol Durbală: Da, fiecare rămâne cu ceea ce a fost. Deci e o chestie extrem de simplă, ca să nu ne scuipăm, să nu strigăm, să nu…
Vocea Basarabiei: Am înțeles.
Anatol Durbală: Și cu asta am vrut să închei, pe mine nu că nu mă deranjează acest contract, mie mi se pare că, dimpotrivă, este un lucru care…
Vocea Basarabiei: Pernă de oxigen…
Anatol Durbală: Da, el, dimpotrivă, nu știu cum dezleagă parcă lucrurile și ne simțim mai liberi.
Olesea Sveclă:Atunci când are mai multă libertate, omul este mult mai atașat sau nu știu cum e mult mai aproape de tine. Și pentru mine acest contract, inițial părinții mei, recunosc, au fost destul de mirați când au aflat. Wow, cum se întâmplă, de ce? Pe urmă le-am zis că sunt chestii absolut normale, mi se pare în secolul în care trăim acest contract, iată, în primul rând, când vrei să te căsătorești, asta pentru viitoarele mirese, dacă au de gând, să facă acest contract și pentru a se asigura, pentru că niciodată nu știi ce se întâmplă peste 10, 20 de ani, 5 ani, 1 an. Adică chiar e necesar un astfel de contract.
Vocea Basarabiei: N-am vrut să insist pe asta, doar ca să fie o intrare în subiectul care mă interesează foarte mult în cazul dvs. și în cazul altor cupluri de creație. Când trăiți în cuplu, inevitabil se confruntă școlile teatrale, concepțiile artistice, se confruntă niște viziuni asupra unor opere pe care le vedeți, produceți – împreună sau separat – niște spectacole, niște filme, la oricare dintre emisiunile pe care le produce Durbală dumneata ai putea să ai obiecții. Și atunci, într-un contract mutual vă acordă dreptul să aveți păreri critice sau, dimpotrivă, tot ce face Durbală e genial?
Olesea Sveclă: În acest contract iată nu este stipulată această prevedere.
Nouă, din contra, ne place că suntem destul de diferiți, ne contrăm foarte des la multe capitole. Mie nu-mi place muzica pe care o ascultă el și, invers, cărțile le citim.
Vocea Basarabiei: Înțeleg, dar dacă facem abstracție, un contract mutual, tocmai o cutumă familială?
Olesea Sveclă: Dacă facem abstracție, noi nu avem nicio… Nouă, din contra, ne place că suntem destul de diferiți, ne contrăm foarte des la multe capitole. Mie nu-mi place muzica pe care o ascultă el și, invers, cărțile le citim. Eu îi zic să citească asta, el îmi spune alta; de filme, el privește mai multe filme decât mine, reușește, pentru că eu mai am doi copii, trebuie să-i spăl, trebuie să-i adorm…
Anatol Durbală: Și eu am doi copii…
Olesea Sveclă: Și tu ai doi copii?… (Râde.) Nici nu știam că ai doi copii.
Anatol Durbală: Tu – doi, eu – doi, avem patru.
Olesea Sveclă: Dar tu zici că mai vrei copii…
Anatol Durbală: Mai vreau…
Olesea Sveclă: Și cumva mi se pare și interesant într-un astfel de cuplu. Imaginați-vă că am fi fericiți și nu am vorbi despre nimic, despre spectacolul pe care l-am văzut astăzi, despre filmul pe care l-am vizionat și suntem cred că…
Vocea Basarabiei: Nu, dar doi doctori când vin acasă spun: lăsăm râia și oftica acolo la spital, vorbim acasă numai despre, doctori sunt și totuna încalcă regula asta, dar dvs., mă gândesc, tot sunteți sătui de ceea ce…
Anatol Durbală: Noi nici nu fixăm o asemenea regulă, pentru că ar fi peste puterile noastre să nu vorbim.
Vocea Basarabiei: E imposibil?
Anatol Durbală: Totuși, arta sau, nu știu, domeniul acesta nu-l poți, eu cel puțin nu-l pot porni așa, ca de la întrerupător, am intrat în casă, am terminat. E un proces care este continuu.
Vocea Basarabiei: Sau să-ți iei concediu…
Anatol Durbală: Mie pot să-mi vină idei când merg în troleibuz sau când spăl vase. Și la capitolul aceasta avem tensiuni, să spunem așa, avem chiar și ridicări de voci, dar ele toate-toate sunt total pe alături de relația noastră, asta obișnuită.
Vocea Basarabiei: Nu afectează, da?
Anatol Durbală: Nu afectează deloc, mie, dimpotrivă, asta îmi place enorm. V-am zis, mie îmi place individualitatea, mie îmi place, noi când ne-am căsătorit cineva a băgat un titlu: „Durbală a sveclit-o”, și eu ziceam că eu nu vreau să mă sveclesc și tare n-aș vrea ca Sveclă să se durbălească, adică să rămânem cu individualitățile noastre. Mie îmi place enorm că ea e altfel și toți nervii mei, și toate argumentele mele, când vin, vin cu argumente să-i spun de ce nu mi-a plăcut un spectacol sau un film, sau de ce cred că e altfel decât, și ea vine cu argumentele ei, este extrem de OK ca noi să rămânem fiecare la pozițiile sale și asta nu afectează deloc, dimpotrivă, pentru mine…
Vocea Basarabiei: Am înțeles. Aici, o paranteză, că mi-ați ridicat mingea la plasă, când ați spus de titlul acesta și „Durbală a sveclit-o”, deci, în registrul pe care îl practicați dvs. la Jurnal, adică un satirist notoriu, și atunci îi place soției dvs. să facă mișto pe seama numelui și al ei, pornind de la faptul, adică ca și cum umbra asta de satirist se răsfrânge asupra ei și ea e nevoită să suporte, iată, miștouri, glumițe de astea?
Olesea Sveclă: Ei bine, haideți să luăm că totuși pârjoalele îs aparte și muștele aparte, dar eu sunt o fire destul de veselă, eu azi-dimineață, pentru că filmăm dimineața, dar în rest eu sunt, nu știu care din noi doi ar face comedy mai mult, dacă să luăm asta, eu am un vis să fac stand-up, dar cred că atunci când o să cresc mai mare un pic.
Anatol Durbală: Zi că noi avem un plan să facem un, nu neapărat stand-up, dar să facem umor în doi.
Olesea Sveclă: Dvs. bineînțeles că îl cunoașteți mai bine pe Anatol, pe mine nu aveți cum să mă cunoașteți.
Vocea Basarabiei: De la sticlă, da.
Olesea Sveclă: Da, doar de la sticlă? Ei bine, și la spectacole…
Vocea Basarabiei: La spectacole, evident, Cernota, de exemplu, s-a lipit de Anatol așa în capul meu, încât cred că l-a…
Avem un plan să facem un, nu neapărat stand-up, dar să facem umor în doi.
Olesea Sveclă: Iată, vedeți? Dansatoarea nu vi s-a lipit, dar iată Cernota s-a lipit. Eu sunt diferită și diferența asta de vârstă, când întrebați de contrarii, de unde, iată aici lupta de generații cumva este, când vorbim de studenți, am mai zis de spectacole, unele chestii eu nu le înțeleg și eu înțeleg că asta este școala lui, și în cazul acesta ce fac? – mai bine tac, mai las un pic de timp să treacă și pe urmă abordez subiectul din nou, dacă cumva el e încă actual și e bun.
Vocea Basarabiei: Dar el insistă sau apleacă urechea?
Olesea Sveclă: Nu, noi nu insistăm. Iată, eu nu insist, tare îmi place și țin la libertatea fiecăruia, mie îmi place că Anatol se duce și scrie cu nopțile în camera lui și eu nu-l deranjez. Adică, dacă are de lucru, eu mă duc și îmi caut de treburi, iau copiii, ne ducem la plimbări în parc, pentru că eu știu că el are deadline, el trebuie să dea scenariul pentru film sau scenariul pentru altceva, sau trebuie să rezolve o chestie, să monteze și, invers, dacă eu lucrez, el se străduie să se ducă cu copiii la Șoldănești, unde vrea.
Vocea Basarabiei: Cu copiii lui, da…
Olesea Sveclă: Da, cu copiii lui, eu cu ai mei, și tot așa.
Vocea Basarabiei: Întrebare pentru telespectatori, dar și eu sunt curios – vă flatează faptul că v-a remarcat pe dvs. în șirul indian de fete frumoase, studente care s-au perindat în fața lui, pentru că profesorii îs alintați în sensul acesta?
Anatol Durbală: Actorii, în general, sunt alintați, e o meserie în care…
Vocea Basarabiei: Și actorii, nu mă mai duc la bârfe, dar v-a remarcat pe dvs., s-a oprit, a pus jalon aici, în dreptul doamnei Sveclă?
Olesea Sveclă: Știți cum spune el? „Câți trandafiri am dat eu la o parte, ca să dau de-o Sveclă?”. Ca să dea el de-o Sveclă…
Anatol Durbală: Asta e o glumă.
Olesea Sveclă: Da, asta e o glumă.
Vocea Basarabiei: Înțeleg.
Olesea Sveclă: Nu știu cum, asta pe dânsul trebuie să-l întrebați, pentru că…
Vocea Basarabiei: Nu, dar v-am întrebat dacă vă flatează, dacă autoevaluarea vă…
Olesea Sveclă: Nu știu cum să zic. Eu nu prea am concurente, dacă de perioada aia, nu prea aveam concurente, să zic eu așa, ca să nu simt frumusețea sau să nu înțeleg că eu pot cădea tronc la inima unui bărbat, mai ales ca Durbală, așa că…
Vocea Basarabiei: Și aici lista, vă rog, cu ce anume l-ați prins? Inclusiv cu stand-up-urile?
Olesea Sveclă: Of! Nu, nu, nu de stand-up, cred că am răbdare multă, abilitate de muncă, nu știu, că eram studentă.
Vocea Basarabiei: De ce vă întreb? Pentru că iarăși e o rețetă de succes, cum trebuie să se comporte o femeie în fața unui om de arte, un artist, ca să-l cucerească?
Olesea Sveclă: Liberă, exact așa cum este, cu gândurile împrăștiate în 100 de părți, cu părul în vânt și să-și facă de cap așa cum simte ea, pentru că trebuie să arăți fața adevărată a ta, pentru că dacă o să te prefaci, o să începi să fii nu știu cum și să joci pe…
Vocea Basarabiei: Pe tocuri…
Olesea Sveclă: Pe tocuri, și o să joci pe altcineva, când la un moment dat o să apari tu, omul o să se sperie și o să zică: „Cine ești?” Din contra, cred că trebuie să fii așa cum ești, pe urmă o să te cizelezi sau o să-ți găsești varianta ta.
Vocea Basarabiei: Este nerăbdător să răspundă și el, dar aici vreau să continuu pe linia asta. Vi se întâmplă, că asta întreb femeile din cuplu, vi se întâmplă să folosiți armele perfecte actoricești ca să încercați să-l înșelați pe regizorul și partenerul de viață, și soțul Durbală, în lucruri elementare, când vrei să-l manipulezi ușor, când vrei să-i dai copiii ca să se ducă la Șoldănești? Ia spuneți…
Olesea Sveclă: D-apoi asta se întâmplă, asta la mine se întâmplă, ca să ajungi la Durbală tu nu trebuie, dacă tu ai un gând și tu trebuie să faci un plan, tu nu azi acționezi, dar tu acționezi cu 3 luni în urmă.
Anatol Durbală: Nici chiar așa…
Vocea Basarabiei: Începi primăvara...
Olesea Sveclă: Da, dacă tu vrei primăvara să faci asta, tu de-amu din toamnă ți-ai făcut planul și tu începi, de-amu începi ca picătura chinezească și te duci, și…
Vocea Basarabiei: Și se prinde ori nu?
Olesea Sveclă: Nu știu dacă se prinde, el așa zice că „ia uite ce bună idee, știi” și cumva ajungem la un numitor comun sau dacă îmi trebuie ceva, uneori mă duc: „Anatol, uite, tu știi, iaca eu am făcut mâncare, uite, acolo sunt hainele…” – „Spune ce vrei…” De-amu asta dacă eu vreau să ies undeva.
Vocea Basarabiei: Deci, ca Știrliț cu Shellenberg, da, care lansa?
Anatol Durbală: Cam așa.
Olesea Sveclă: „Spune ce vrei”. Dar eu zic: „Eu vreau să mă duc, să ies”. – „Nu, și n-ai putut să spui asta?” Știi, cumva mă gândesc că încă uneori trebuie să-l menajez, încă nu pot să-i spun franc lucrurile, că, na, mă rog, respect și uvajuhă este.
Vocea Basarabiei: Și acesta e un spectacolaș pe care îl jucați de dragul artei?
Olesea Sveclă: Dar nu știu, cred că așa vine firesc, nu cred că de dragul artei, cred că domeniul ne influențează foarte mult și aplicăm uneori la nivel de subconștient și arta.
Anatol Durbală: Teatrul este singurul loc în lume unde poți să nu joci, în tot restul cazurilor eu cred că lumea, într-o măsură sau alta, omul sănătos joacă.
Vocea Basarabiei: Intuitiv?
Anatol Durbală: Intuitiv, neintuitiv, special, intenționat. E mai greu să nu joci decât să joci, e mult mai greu.
Vocea Basarabiei: Și ce faci dar în teatru când nu joci? Am înțeles, dar ce faci în teatru, ca să intrăm în meseria dvs. de bază?
Anatol Durbală: Da, dacă intrăm în meserie, actorul, vorbesc de actorul bun, este ca un vas gol, iată ca un vas care trebuie umplut cu ceva, el are sens numai atunci când e umplut, iar această goliciune este importantă, pentru că dacă el e plin cu ceva, fie asta, nu știu, lapte cu aur, deja e ocupat, dacă el e doar așa, și actorii buni, de regulă, vorbesc, sunt nevoit să zic buni că, de fapt, ar trebui să fie suficient actorii, sunt oamenii care imediat și foarte bine se pricep în a juca viața altuia și nu se pricep deloc în viața lor, de regulă, mai ales actorii buni. Adică atunci când îmbraci o haină, iată mie așa mi se întâmplă, poate chiar și la Ora de ras, și dvs. ați vorbit aici de satiră, eu înțeleg că majoritatea oamenilor mă percep de la sticlă, pentru că mă văd acolo mai mult, că la noi astăzi e mai simplu să pornești televizorul decât să ridici fundul de pe canapea și să mergi la teatru, iar noi totuși, deși eu sunt un om așa, ironic și cu luări peste picior, și Olesea are din astea, dar totuși latura asta satirică, ea este umbrită de teatru.
Vocea Basarabiei: Înțeleg, nu-i dominantă.
Anatol Durbală: Nu-i dominantă deloc, dimpotrivă, rolurile la care lucrăm, Olesea este un foarte bun regizor, eu asta v-o spun. Dacă noi am pornit de la ideea că erau anumite frustrări de la faptul că ea zicea că: „Eu îs soția lui Durbală”, cumva e în urma mea, eu îi zic: „Olesea, stai liniștită, că o să vină vremea când eu o să fiu soțul lui Sveclă”. Și vă zic eu că așa va fi, ea deja a pornit foarte bine și va reuși să-și impună acele atuuri și acele favoruri pe care le are, și poate nici ea nu bănuiește că le poate pune în frunte.
La capitolul actriță depinzi cine ce rol îți dă, în ce postură te vede, ieși sau nu în concediul de maternitate, că și acesta la femei rupe cumva și revenirea din concediul de maternitate
Vocea Basarabiei: În sensul acesta e mai mult regizoare decât actoriță? În sensul în care spuneați de vasul gol care trebuie împlut de la un spectacol la altul sau de la un film la altul.
Anatol Durbală: Vedeți că la capitolul actriță depinzi cine ce rol îți dă, în ce postură te vede, în ce ipostază, ieși sau nu în concediul de maternitate, că și acesta la femei rupe cumva și revenirea din concediul de maternitate…
Olesea Sveclă: Patru ani de zile am fost în standby, da.
Vocea Basarabiei: La toate femeile, da.
Anatol Durbală: …nu e chiar ca la bărbați, dar regia, totuși acolo ești mai stăpân, nu știu, ești împărat, tu alegi ce să montezi, tu ai o viziune și tu ți-o impui, și cel puțin e mai clar, e mai vizibil, cum Olesea…
Vocea Basarabiei: Până te lovești de buget, asta spuneți mereu.
Olesea Sveclă: Despre asta și noi discutăm.
Anatol Durbală: Da, cel puțin, Olesea a făcut câteva montări și acum, și are 3 sau 4 spectacole deja, 5 montate.
Olesea Sveclă: Șapte, cu astea două din vară.
Anatol Durbală: Șapte, iată, poftim, vedeți, cu astea două, și se joacă acum „Dragoste la pachet” la Teatrul Național, care este vândut bine și astea sunt…
Vocea Basarabiei: Mă întorc la vasul acesta gol. Unii spun că, de fapt, vasul acesta gol, care inevitabil trebuie golit de la un film la altul, transformă actorul într-un, pardon, instalator, meseriaș, care de fiecare dată are niște procedee, tehnici, învață texte, în funcție de talent le interpretează, le-a dat la o parte și a plecat mai departe, și atunci inevitabil devine insensibil, devine cu nervii atrofiați.
Anatol Durbală: Nu e chiar așa…
Vocea Basarabiei: Nu-i cazul dvs., dar cum purtați și cum paradoxul acesta îl rezolvați, pe de o parte, trebuie să golești vasul, trebuie să pregătești terenul și nervii pentru alt personaj, viața e la fel de bogată poate sau și mai, și atunci cum mergeți de la un spectacol la altul, de la un film la altul?
Anatol Durbală: În ce ne asemănăm noi cu Olesea e că atunci când privim, înaintea premierei ultimului meu film, „Varvara”…
Vocea Basarabiei: Hai să zicem „celui mai recent”, nu „ultimul”…
Anatol Durbală: Celui mai recent, da, de până acum… Eu eram într-un hal fără de hal și Olesea mă tot susținea, eu ziceam că nu pot să ridic privirea la ecran, noi avem aceste… Iar ea mă încuraja și nu știu cum…
Olesea Sveclă: …te autobiciuiești.
Anatol Durbală: Exact așa se întâmplă când are ea ceva de proiectat, adică aproape cu aceleași replici îi zic eu ei: „Tu exagerezi, nu este așa, nu știu cum…” Și noi ne susținem reciproc.
Vocea Basarabiei: Și e consolare de politețe sau…
Anatol Durbală: Da, dar dacă intrăm în meserie, în ceea ce spuneți dvs., această tehnică despre care vorbiți, ea nu este chiar atât de simplă. Totuși, meseriaș, ремесленник în rusă, eu am învățat la Moscova în limba rusă…
Vocea Basarabiei: Și eu, deci vă înțeleg bine.
Anatol Durbală: Și nouă ni se spunea că искусство (arta) și ремесло (meseria) totuși sunt două poluri opuse, nu sunt alăturate, dar aici este o nuanță. Eu studenților mei mereu le dau acest exemplu și vă spun și dvs., părerea mea este că teatrul este făcut ca să tulbure emoțional. Înțelegeți? El nu este doar informativ, vii la teatru, da, mai și afli niște lucruri, afli niște cifre, dar nu vii doar să afli, trebuie să vii să trăiești o tulburare emoțională, care se întâmplă numai în contactul direct, altfel tu ești dat uitării.
Vocea Basarabiei: Dacă Durbală știe să rezoneze cu valul venit din sală...
Anatol Durbală: Exact! Dar aici este o mică nuanță pe care foarte mulți actori o confundă, mulți actori cred că, dacă se emoționează ei în scenă, sarcina îi rezolvată. Nu este așa!
Vocea Basarabiei: Adică să mimezi?
Anatol Durbală: Nu, sarcina este să emoționezi spectatorul. Și dacă pentru asta este nevoie să te emoționezi tu, dar este nevoie să te emoționezi tu, e foarte bine, dar asta nu-i destul. Înțelegeți? Când actorul este preocupat doar de sine și de lacrimile lui, el poate lăsa indiferent spectatorul din sală, care să zică: „Măi, dar ce miorlăie ăsta?”, mai ales că actorii au maniera asta.
Olesea Sveclă: Un fel de patetism…
Anatol Durbală: Un actor scurge o lacrimă, are tendința asta să meargă mai în avanscenă cu un pas, să vadă spectatorul cum îi curge lui lacrima aici. Nu asta este sarcina teatrului, trebuie să emoționezi spectatorul. Și tehnica, iată, sunt actori tehnici atât de buni, încât ei știu cum să provoace din interiorul lor 20-30% din motoare, dar, în schimb, spectatorul o să le trăiască pe toate 100.
Vocea Basarabiei: Și atunci mă întorc iar la întrebarea pe care i-am adresat-o soției dvs. referitoare la tehnicile astea folosite în cuplu. Dvs., simetric vă întreb, încercați mici manipulări și arta actoriei și a regiei în raport cu soția, cu copiii sau cu soacra, sau cu altcineva, sau acesta-i un tabu iarăși scris în…
Anatol Durbală: Nu sunt tentat, mai cu seamă că nu mi-ar reuși, Olesea mă ghicește în câteva secunde. Maximum ce am reușit să obțin eu de la mine este în anumite momente să tac, adică nu că să tac verbal, dar să nu spun ceva. Și acesta este un mare succes pentru mine, și asta poate fi considerată o manipulare sau cumva o influență, pentru că altă dată eu aș fi spus instantaneu un lucru și asta ar deregla, dar acum sunt situații când eu pot să creionez 3, 4, 5 pași în față și să zic: „stop!, asta rămâne în mine”. Și asta este o mare victorie a mea asupra mea, mulțumită Olesei.
Olesea Sveclă: De aceea că-i spun eu franc, trebuie să echilibrăm cumva. El a zis că eu nu am tact, pentru că spun lucrurile verde în ochi și „tu nici nu-ți imaginezi cum poți distruge omul în două secunde și pe urmă te întrebi ce ai spus”. Dar eu nu pot să mușamalizez cumva sau să mă fac că plouă, de asta cred că el cumva a găsit echilibrul. (…)
