Vocea Basarabiei: La Vocea Basarabiei facem totalurile anului 2023, an care intră în istorie, încercăm să aflăm care dintre evenimente au marcat acest an, invităm oameni de la care avem ce învăța. De această dată, am decis să îl avem oaspete pe Alexandru Pleșca, care de ceva timp ne este coleg, îl auziți în fiecare dimineață de la 7:30 până la 9:00, este moderatorul matinalului la radio Vocea Basarabiei. Îi mulțumesc pentru faptul că reușim să începem ziua cu bună dispoziție. Maestre, bine ați revenit la locul de muncă! Alexandru Pleșca este și actor la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Talent, perfecțiune, admirație, prețuire, respect, toate le merită Alexandru Pleșca, pentru că joacă bine în scenă, am mers și eu la teatru, l-am urmărit. Viața e o piesă de teatru, iar noi suntem actorii. De fapt, spectacolul în scenă și teatrul politic în societate-chiar atât de mare să fie diferența?
Alexandru Pleșca: Da, dar, după părerea mea, fiecare dintre noi, chiar și în societate, avem o mască, jucăm un fel de teatru și, cred că, suntem sinceri doar în momentul când suntem cu noi înșine, din păcate.
Vocea Basarabiei: La ce ajută și cât de mult dăunează această mască pe care o purtăm?
Alexandru Pleșca: Cred că ajută ca să existăm, să putem exista, să putem să ne integrăm la serviciu, unde am fi noi, într-un colectiv. Dacă vrei să fii prieten cu cineva, sau dacă vrei să tragi niște beneficii de la cineva, bănuiesc că trebuie să îmbraci o mască, să accepți unele lucruri și să fii cum ar place unora.
Vocea Basarabiei: Nu ar fi în viața și lumea mai frumoasă, fără măști în societate?
Alexandru Pleșca: Cred că ar fi mult mai frumoasă viața fără măști, dacă am putea să le scoatem cu toții. Bănuiesc că majoritatea avem niște măști pe noi, poate nu chiar toți, dar o mare parte dintre noi, ca să ne putem infiltra, ca să putem afla, ca să putem exista până la urmă.
Fiecare dintre noi, chiar și în societate, avem o mască, jucăm un fel de teatru și, cred că, suntem sinceri doar în momentul când suntem cu noi înșine, din păcate…
Vocea Basarabiei: Asta e existența, ca să poți să joci frumos mai multe roluri în societate?
Alexandru Pleșca: Vedeți că depinde de joc până la urmă, cred că sunt unii care joacă prost și poți să-i depistezi: „Băi, stai o clipă că mi se pare că totuși ai o mască pe față”. Chiar vorbeam recent cu un coleg de al meu, care este și actor, și regizor, și vorbeam zic: „măi, cum iată persoana respectivă, parcă era într-un fel și acum vedem că țuști! și a sărit în altă parte”? Colegul cu care discutăm a zis: „păi el toată viața a purtat o mască” și ziceam că a jucat bine. Unii cred că nu joacă atât de bine și poți să-i depistezi, alții joacă bine și nu poți să le vezi adevărata față.
Vocea Basarabiei: În multe cazuri mai mult pierzi, decât câștigi, pentru că falsul developează la un moment dat ceea ce ascunde omul.
Alexandru Pleșca: Până într-un final adevărata față a omului apare. De exemplu, noi vorbim: „dăi omului, un post de muncă un pic mai ridicat, să fie director și după care o să vezi cine este el cu adevărat”, este într-adevăr sincer, așa când este un om simplu, ori este un prefăcut și până la urmă îi vezi adevărata față atunci când este pus sus undeva.
Teatrul are menirea de a aduna orice om, nu contează culoarea lui politică
Vocea Basarabiei: În societatea Republicii Moldova se observă că foarte greu se consolidează, se unesc cetățenii. Mai degrabă dezbinarea este cea care vorbește despre existența acestui tânăr stat, Republica Moldova, independența căruia a fost proclamată în 1991. În teatru deseori pot să văd reprezentanți ai mai multor partide, oameni cu diferite viziuni, cu diferite puncte de vedere. Ei se adună în sală, teatrul poate să identifice consensul care ar fi valabil pentru o societate atât de scindată?
Alexandru Pleșca: Eu cred că teatrul, până la urmă, are menirea de a aduna orice om, nu contează culoarea lui politică, fiindcă îl atrage cea ce este pus pe scenă, dacă este o piesă care te atrage și care cumva vorbește despre problemele societății, pentru că, de fapt, până la urmă asta este într-un fel menirea teatrului, ca să vorbească despre problemele societății în care te afli. Marele Shakespeare zicea că „teatrul trebuie să fie oglinda societății”. Chiar dacă ai o altă părere vizavi de conducerea țării, până la urmă, vii la teatru și vezi cum ar trebui să mergi în această societate în care trăiești, chiar dacă e o piesă de teatru clasică, noi, actorii și regizorii, încercăm cumva să aducem acel text clasic la ziua de azi și să vorbim prin acel text clasic cu problemele cu care se confruntă societatea noastră. Până la urmă, teatrul este o instituție care ne adună pe toți.
Teatrul Național Mihai Eminescu nu face parte dintr-un oarecare partid, nu susținem un oarecare partid nici pe departe.
Vocea Basarabiei: Despre teatru ca o instituție la cheremul politicianului, politicului putem să vorbim, au fost perioade din astea?
Alexandru Pleșca: Nu pot să vorbesc acum despre toate teatrele, dar cel puțin, pot să răspund despre teatrul unde activez acum, Teatrul Național Mihai Eminescu nu face parte dintr-un oarecare partid, nu susținem un oarecare partid nici pe departe. Noi suntem cu Basarabia, mare parte dintre noi suntem pentru unirea cu România și suntem pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Vocea Basarabiei: Și una din două care ar fi?
Alexandru Pleșca: Cred că e complicat de vorbit, dar cred că cea mai aproape de noi, probabil că este integrarea în Uniunea Europeană. Dacă e să vorbim de dorință, din punctul meu de vedere, ar fi să ne realipim la țara-mamă, la România, pentru că suntem o regiune, acest petic de pământ Republica Moldova.
Vocea Basarabiei: Acest subiect este excesiv de politizat.
Alexandru Pleșca: Este foarte politizat, evident, dar este important ca cei care sunt prin partide politice și care zic că vor ca Republica Moldova să se unească cu România, să nu ne mintă, pentru că ni s-a întâmplat de multe ori, când, eu, fiind mai tânăr dar și mulți concetățeni de ai noștri au crezut în acești pseudo-lideri și am văzut că ne-au dezamăgit.
Vocea Basarabiei: Dar trebuie să crezi în lideri, în politicieni sau în ideal?
Alexandru Pleșca: Evident că în ideal, dar e nevoie de cineva pe care să îl pui sus undeva acolo și în același timp, să hotărască problemele acestei țări.
Vocea Basarabiei: Există, ar trebui să existe această dorință de sus în jos, de jos în sus, voința și dorința marilor puteri, pentru că așa se zice că aici, în această regiune, se mai împart uneori zonele de influență?
Alexandru Pleșca: Din ambele părți.E adevărat că marele puteri, cum este Rusia, cred că are o mare influență asupra țării, acestei regiuni, Republica Moldova.
A venit timpul să ne trezim și să ne dăm seama că în Est nu mai există nicio speranță și ar trebui să ne focusăm spre Vest.
Vocea Basarabiei: Cum reușește să-și mențină această influență?
Alexandru Pleșca: Diferit, și agenți bănuiesc eu, și prin tot felul de finanțări, de care noi nu știm și se introduc în țara noastră ilegal bani, și prin frică. În felul ăsta își menține influența în Republica Moldova și, din acest motiv, țara noastră este cumva divizată și unii vor ori cu partea estică, alții vor cu Vestul. Cred că ar trebui deja, după atâta timp de independență, să ne trezim și să ne dăm seama că în Est nu mai există nicio speranță și ar trebui să ne focusăm spre Vest.
Vocea Basarabiei: Dar să vorbim despre cetățeanul turmentat…
Alexandru Pleșca: …vorba lui Caragiale…
Vocea Basarabiei: În scenă se joacă teatru de peste 100 de ani și cine îl turmentează și, mai ales, cine îl ajută să scape de această stare?
Alexandru Pleșca: Cine îl ajută? Noi, societatea, ar trebui cumva să-l ajutăm să scape de această stare de turmentare. Dacă autoritățile noastre ar pune mai mult accent pe cultură, educație și învățământ, cred că, poate am avea mai puțini cetățeni turmentați și ar deschide ei înșiși ochii și nu se vor mai îmbăta cu apă chioară. Cine îi îmbată? O, Doamne, cred că sunt multe structuri care lucrează pentru a îmbăta asemenea persoane, asemenea cetățeni și cred că sunt unii și care sunt slabi cu slabi cu duhul și foarte repede cad în plasa unor asemenea scheme.
Vocea Basarabiei: De la proclamarea independenței și până astăzi se insistă mult că e nevoie de investiții foarte mari în educație, în cultură. Au trecut 30 de ani, crește o generație, mai crește una și tot o să vorbim că e nevoie să fie direcționați mai mulți bani din produsul intern brut către aceste două domenii importante, educația și cultura, tot noi o să insistăm că e nevoie de aceste investiții, iar pe de altă parte, tot o să vorbim că și cultura și educația mai rămân cenușărese.
Alexandru Pleșca: De exemplu, prin sate, nu prea sunt pedagogi și cunosc cazuri când un pedagog de biologie poate să predea și istoria, din motivul că nu sunt cadre didactice.
Ar trebui să ne trezim și să ne dăm seama că fără cultură și educație nu putem merge mai departe…
Vocea Basarabiei: 7 000 de cadre didactice ar lipsi oficial, dar neoficial s-ar putea să fie și mai mare cifra.
Alexandru Pleșca: Poate să predea și o materie pe care el în general nu o cunoaște și o trece fugitiv, din momentul când sunt teme destul de importante, am luat așa aleatoriu istoria. Cred că ar trebui statul să investească mult mai mult și în educație, și în cultură, să nu facă ceva de genul că dacă lipsește undeva o gaură de bani „De unde luăm? Hai luăm de la educație sau de la cultură” și să băgăm acolo pentru ca să astupăm acea gaură. Ar trebui să ne trezim și să ne dăm seama că fără cultură și educație nu putem merge mai departe, din păcate.
Vocea Basarabiei: Reprezentanții tuturor domeniilor asta spun: „Fără agricultură, nu vom avea pâine pe masă; fără armată, nu vom avea securitate; fără administrație publică, locală de bună calitate, nu vom reuși să depășim provocările din mediul rural și nu doar din mediul rural; fără salarii mari la profesori, nu vom avea servicii de calitate; fără salarii la medici, nu vom avea servicii de calitate în sănătate; fără ridicarea salariului la profesori nu vom avea instruiri bune”.
Alexandru Pleșca: Și profesorul și medicul și agricultorul, toți au nevoie de educație din punctul meu de vedere. Eu îmi aduc aminte o istorie, când în 2012 am fost în Georgia cu un spectacol și pe mine foarte tare m-a mirat faptul că portarul de la hotel își cunoștea atât de bine istoria. Am avut o discuție cu el, discutam în limba rusă și el a început atât de bine să-mi zică absolut tot despre istoria țării lui, prin ce a trecut și îmi zicea: „Alexandr, my crovi ne zbudem”, majoritatea georgienilor așa spun despre ceea ce s-a întâmplat în 92 și în 2008 cu ei. Iată că noi, nu știu de ce, din păcate, uităm. Ca să revenim, din punctul meu de vedere, și agricultorul, și medicul, și polițistul, și toți au nevoie de educație. Chiar dacă ești papuc, ai nevoie de educație.
Vocea Basarabiei: Dar tu ai crescut într-o familie de dascăli?
Alexandru Pleșca: Mama mea a fost și este profesoară până în ziua de astăzi. Din păcate, este nevoită să predea în două școli, sunt din comuna Sculeni și mama predă și în satul Gherman și într-un sat de lângă raionul Ungheni. Face naveta dintr-un sat în altul, pentru că, evident, salariile sunt destul de mici și ca să poți exista, trebuie să mai faci un job. Eu sunt actor la teatrul Mihai Eminescu, vin și la Vocea Basarabiei, la radio, o fac din plăcere, dar în același timp, mai e nevoie și de un salariu, pentru că salariul pe care îl am la teatru, evident că nu-mi ajunge ca să astup toate găurile pe care le am în familia mea.
Vocea Basarabiei: Ai predat și tu în școală?
Alexandru Pleșca: Am predat și mi-am făcut cruce… E foarte complicat în ziua de astăzi să fii în calitate de pedagog și i-am zis și mamei și cred că astăzi pedagogului ar trebui să i se pună monument, pentru că dacă în momentul când învățam eu, toate drepturile erau doar a pedagogului, acum lucrurile s-au inversat. Chiar dacă se întâmplă ceva, chiar dacă un copil a lovit alt copil, tot pedagogul este de vină și e cam complicat.
Vocea Basarabiei: Și dacă ar renunța fiecare pedagog? Totuși unii dintre ei sunt și cu vocație și cu dedicație.
Alexandru Pleșca: E adevărat. Eu cred că sunt unii care, din punct de vedere psihologic, sunt mult mai echilibrați și în același timp pot să facă această distanțare, or, eu fiind actor, cu emoțiile prea aprinse, pe mine repede mă înspăimântă în momentul când văd scene că un licean vine cu cuțitul la școală. Vă imaginați asta? Mi se pare absurd și nu pot să-mi dau seama cum vii la liceu, ai ales un profil teatral, discutăm despre artă, despre frumos, despre teatru și, în același timp, ești cu cuțitul în rucsac? Asta mi se pare absurd, adică pentru mine asta nu se leagă. Nici nu poți ridica vocea la un elev, pentru că el deodată a scos telefonul: „ia mai zi odată ce ai zis acum” și te filmează și fac în așa fel încât până la urmă pedagogul să fie de vină. E cam complicat, cred că și în sfera asta, cred că, ar trebui cumva de lucrat, pentru că mi se pare un pic ieșit din comun ceea ce se întâmplă cu pedagogii, o luptă între pedagogi și elevi și părinți. Iată, de exemplu, auzisem o știre, care mi s-a părut deja absurd, de exemplu, în Anglia, dacă un elev la școală vine și el vrea ca astăzi să fie pisică, pedagogul trebuie să-l perceapă ca atare și dacă el miaună trebuie să-l mângâie, pisică sau câine, dacă vrea să latre la lecție, la ore, nimeni nu trebuie să-l deranjeze, nici pedagogul, trebuie să lăsăm așa, pentru că așa i-a venit lui. Eu sper să nu ajungem la asemenea situație.
Vocea Basarabiei: Dar ce ar trebui, să intervină o normă legală care să spună foarte clar: „uite ce trebuie să facă elevul, iată astea sunt drepturile, dar și obligațiunile”? Într-adevăr, în ultimul timp s-a vorbit și se vorbește foarte mult despre drepturile copilului și mai puțin despre drepturile pedagogului. Am văzut inițiativa sindicatelor din educație, care propuneau ca totuși să fie adoptată o lege anti- violență, să poată proteja învățătorii, pentru că mai sunt copii destul de obraznici care își permit inclusiv la ore să umilească pedagogii și situația se complică mult, dar noi vorbim despre nevoia unui prestigiu mare al dascălului.
Alexandru Pleșca: Cred că până la urmă aici ar trebui să vină și din partea familiei, din partea părinților care ar trebui să impună un respect și să vorbească cât de important este un pedagog la liceu și care ar trebui să fie atitudinea elevului, liceanului față de pedagog. Am auzit și știu că mulți dintre cei care absolvesc Facultatea de Pedagogie nu rezistă și încearcă cumva să se reprofileze, sau în același timp abandonează, sau își caută altă profesie, sau pleacă peste hotare.
