VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Maria Ivanov: Nu Șor ne va readuce zâmbetul pe buze

Bună dimineața, dragi prieteni ai Vocii Basarabiei! Sunt Iulian Ciocan, vă invit din nou la Radiografia Săptămânii, o emisiune în care luăm în dezbatere teme de actualitate cu reprezentanți ai artei și culturii. V-am spus-o anterior și vă spun și acum, impresia mea, părerea mea este că artiștii, scriitorii, actorii, regizorii, sculptorii, cântăreții pot avea păreri la fel de interesante ca acele ale unor analiști politici. Invitata mea din această dimineață este Maria Ivanov, scriitoare și director executiv la revista „Timpul” din România, ediția din Republica Moldova. Maria, bine ai venit la Vocea Basarabiei!

Maria Ivanov: Bună dimineața și bine te-am găsit!

Vocea Basarabiei: Vreau să încep, înainte să luăm în discuție câteva subiecte, care au venit peste noi în ultimele zile, iată cu ce, tu ai o carte de poezie intitulată: „Totul va fi bine”. Și întrebarea mea este – acest titlu are vreo legătură cu starea ta de spirit, cu felul în care te comporți în viața de zi cu zi, ești o optimistă incurabilă, tot timpul îți spui „totul va fi bine”?

Maria Ivanov: Așa este, are o legătură directă cu felul meu de a fi, sunt optimistă, mereu încerc să văd și părțile pozitive ale evenimentelor care mi se întâmplă mie personal în viață, că dacă ne uităm la scară largă, nu știu dacă putem vedea peste tot și o parte pozitivă, dar răspund cu fermitate că sunt un om optimist.

Vocea Basarabiei: Da, asta e interesant, pentru că noi din martie 2020, din punctul meu de vedere, traversăm o perioadă cam complicată. Mai întâi a fost pandemia, pe urmă a venit războiul, pe urmă inflația, deci, prețuri, e o situație cam complicată, așa, și sigur că e bine să poți trece cumva prin această perioadă grea, fără să cazi în depresie și fără să ai accese de acestea de pesimism. Uite, pentru că ești un invitat tânăr, vreau să te întreb iată ce, Dorin Recean, prim-ministrul, a fost recent într-o vizită în Elveția și Liechtenstein și a avut o întâlnire la Zürich cu moldovenii stabiliți în acea parte a lumii și iată am reținut o propoziție de-a lui spusă la această întâlnire: „Vă invit să lucrăm împreună pentru a construi un viitor mai bun în Republica Moldova”. Adică, eu aceste chemări le aud foarte des din partea guvernanților, adresate mereu unor tineri care au plecat, care ne-au părăsit: „veniți să construim împreună Republica Moldova”. Cum crezi, mesajele acestea cum sunt auzite de cei tineri plecați, vor veni să construim împreună un viitor mai bun în Moldova, unde mai pui că acum cumva guvernarea ne promite că până în 2030 vom intra în UE și vom avea perspective mai mari, deci s-ar părea că și tinerilor de acolo ar putea să le convină mai mult ceea ce se întâmplă aici?

Maria Ivanov: Este o întrebare destul de bună și destul de complicată în același timp, pentru că, da, ni se promite că vom fi în UE, dar nu știm ce ne așteaptă la următoarele alegeri, cumva suntem într-o instabilitate, incertitudine acum, nu știu nici măcar dacă i-ar motiva acest parcurs european al Moldovei pe cei plecați să revină, pentru că oricum urmează o lungă perioadă de regândire a țării noastre, a sistemului în sine în care se întâmplă anumite lucruri, or asta înseamnă să mai aștepte, mai înseamnă încă 10 ani după 2030. Și nu știu dacă tinerii plecați acum peste hotare mai au răbdare, din moment ce ei trăiesc acum în confortul la care noi abia aspirăm, trăiesc într-o lume în care predomină anumite valori. Oricât de mult ne-am dori noi cu toții ca ei să revină, pentru că, cu părere de rău, pleacă cei mai buni, dacă e să ne gândim la tinerii care pleacă la studii, nu oricine reușește să-și facă studiile undeva în America sau Franța, oricum nu merge cu mita acolo, trebuie să depui un efort, să înveți și să demonstrezi că meriți să te afli în una sau alta dintre universitățile pe care le aleg și bineînțeles că vor rămâne acolo, nu cred că ar reveni, cei plecați nu cred că ar reveni acasă, iar dl Recean cred că ar trebui să se preocupe de cei rămași aici, să se gândească poate cum să-i motiveze, să-i țină, să-i păstreze la noi, să-i păstreze acasă.

Vocea Basarabiei: Pentru că să-i întoarcă pe cei care au plecat va fi mai greu?

Maria Ivanov: Exact! Sau imposibil. Eu cred că vor reveni cei care au copii, dacă e să ne gândim deja la o altă categorie de vârstă, vor reveni în cazul în care copiii vor dori să rămână aici, dar de cele mai multe ori ei îi iau și pe copii încolo. Tinerii chiar nu cred că și-ar dori să revină, nu știu în ce condiții ar putea să revină ei acasă.

Vocea Basarabiei: Uite, tu ești o tânără, nu știu exact câți ani ai, în jur de 30, sub 30 de ani.

Maria Ivanov: 30.

Vocea Basarabiei: Tu te-ai gândit vreodată că ar fi bine să pleci din Republica Moldova, ai avut asemenea gânduri?

Maria Ivanov: Cu siguranță! Eu am și plecat, am fost plecată în România, iar de acolo îmi doream să plec în Canada. Am stat în România 5 ani, am revenit acasă din cauza pandemiei și în momentul în care am venit în Republica Moldova, am venit cu gândul că stau o lună-două, până se limpezesc apele și revin în România, dar din cauza faptului că o aveam deja pe Alexandra și nu aveam încă cetățenia română redobândită n-am putut să mă întorc și am rămas aici, dar gândul de a pleca, cel puțin înapoi în România, persistă.

Vocea Basarabiei: Deci, nu e clar încă dacă vei rămâne în Republica Moldova pentru totdeauna?

Maria Ivanov: Nu.

Vocea Basarabiei: OK! Uite, am văzut niște statistici zilele astea făcute de Veaceslav Ioniță, am vorbit și cu un invitat anterior despre asta, și acolo se spunea că în ultimii 2 ani de zile populația noastră descrește cu 2 virgulă nu știu câte procente, adică devenim mai puțini, și asta cu toate că avem o guvernare care cumva vrea să ne ducă în Uniunea Europeană, probabil sunt de vină și crizele acestea care au fost multe și s-au suprapus, dar ce se va întâmpla în cazul în care numărul moldovenilor de peste hotare va deveni mai mare decât al acelor rămași aici?

Maria Ivanov: Cred că spre asta mergem, cu siguranță, mai ales că rata de natalitate este în descreștere. Mama mea, de exemplu, este asistent medical la punctul medical din sat, ea este responsabilă de 3 sate din comună și anul acesta are o singură femeie însărcinată din toate cele 3 sate dintr-o comună.

Vocea Basarabiei: În cursul acestui an o singură femeie?

Maria Ivanov: Da, un singur nou-născut într-o…

Vocea Basarabiei: În 3 sate, da, mi se pare totuși cam puțin.

Maria Ivanov: Și referitor iarăși la plecări și nemaivenirea acasă, cred că oamenii caută, mai întâi de toate, stabilitate și ziceați că în ultimul timp iată s-a înregistrat această rată a plecărilor, a descreșterii populației, păi, dacă e să ne uităm la ce se întâmplă iarăși din 2020 încoace, înțelegem că oamenii fug, efectiv fug dintr-o țară care nu le asigură sentimentul de siguranță.

Vocea Basarabiei: Dar guvernanții spun că fac tot ce le stă în putință ca să schimbe cumva decorul și să avem o viață confortabilă?

Maria Ivanov: În momentul în care oamenilor le este frică, nu mai ascultă promisiunile și văd mai curând partea goală a paharului decât lucrurile bune care se întâmplă și aleg să se protejeze pe ei, să-i protejeze pe cei apropiați și pleacă să le asigure un trai îndestulat.

Vocea Basarabiei: Dar care, din punctul tău de vedere, ar fi, să zic așa, motivul cel mai important care-i face pe oameni să plece? Războiul?

Maria Ivanov: Dacă e să ne referim la ultimii 2 ani, da, cu siguranță războiul, în rest banii, chiar și acum, ieri era o știre despre 60 de oameni, care au fost mințiți, care au plătit bani, câte 600 de euro de persoană, pentru că le-a promis cineva că îi ia la muncă peste hotare. Iarăși vedem că sărăcia totuși își spune numele, e un factor decisiv și acesta pentru plecări, erau printre ei oameni care cu întreaga familie voiau să plece, toată familia: mama, tata și copilul.

Vocea Basarabiei: Am înțeles. Da, mergem mai departe. Uite o știre, bine, nici nu știu dacă e și un eveniment pe care chiar nu avem cum să-l trecem cu vederea, această rebeliune din Rusia, făcută de compania aceasta militară privată Wagner, în frunte cu Prigojin, care a început cumva așa, foarte tare, dar repede s-a dezumflat și Putin a învins. Tu cum ai văzut rebeliunea sau ce crezi despre ea?

Maria Ivanov: Nu știu dacă sunt neapărat în măsură să-mi exprim părerea, adică nu știu cât de bine am înțeles.

Vocea Basarabiei: E clar că nu ești expert militar sau…

Maria Ivanov: Da, nu știu cât de bine am înțeles eu ceea ce se întâmplă acolo, dar aș avea două idei, două gânduri care s-au născut în creierul meu în momentul în care am auzit despre cele întâmplate. Pe de o parte, Prigojin se afla, totuși, cumva într-o situație limită, dat fiind faptul că era forțat să facă parte, cumva să vină în subordinea lui Șoigu, ceea ce nu i-a plăcut, rămânând fără arme deja și dat fiind faptul că a pierdut și mulți oameni, cumva impulsul acesta al lui nu pot să zic că este de acceptat sau este, cel puțin, unul firesc, uman, el a promis ceva oamenilor cu care a pornit la muncă, dar poate că pe lângă asta, pe lângă conflictul acesta dintre ei poate că mai e cineva în joc, poate e cineva care chiar pregătește o răsturnare de stat acolo, nu știu, mă gândesc.

Vocea Basarabiei: Pentru ucrainenii care luptă cu Rusia și pentru Republica Moldova ar fi fost mai bine dacă învingea Prigojin și Putin cădea, pentru că Putin este un tiran ș.a.m.d.?

Maria Ivanov: Nu știm cât de mai mic sau mai mare tiran este Prigojin. Adică aici cumva nu știu dacă ar fi fost mai bine sau mai rău, cu siguranță că ucrainenii au prins mai multă încredere și au luptat cu mai mult avânt, aflând că iată se pornește, cel puțin erau semne de revoluție, parcă se mergea spre asta, dar s-a oprit foarte brusc. Oricum, tot ce se face și tot ce se întâmplă rău în Rusia e spre binele Ucrainei cu siguranță.

Vocea Basarabiei: Și spre binele Republicii Moldova?

Maria Ivanov: Nu știu dacă neapărat, dat fiind faptul că nu suntem implicați direct, slavă Domnului, într-un conflict armat, dar avem Transnistria care e ca o mină care poate să explodeze dintr-un moment în altul. Deci, cel puțin, stabilitate ne-ar fi asigurat, dacă au problemele lor, nu mai vin să le rezolve pe ale noastre, nu ne mai eliberează pe noi, stau acolo și se eliberează pe ei.

Vocea Basarabiei: Apropo, pentru că tot am început discuția aceasta cu tinerii, vreau să te întreb, tu îi cunoști mai bine pe tinerii de vârsta ta, cei de 25, 30 de ani – cum văd tinerii din generația ta războiul din Ucraina? Cât de îngrijorați sunt, în ce măsură cred că acest război le poate afecta viața de zi cu zi?

Maria Ivanov: Deja ne-a afectat-o, pentru că nu mai poți avea încredere în ziua de mâine, te culci, nu știi la 5 dimineață ce se întâmplă și desigur că primul sentiment care a fost resimțit a fost cel de stupefacție, parcă nu te așteptai ca în secolul XXI, când am ajuns la un progres tehnologic inimaginabil acum 50 de ani, să ajungem iarăși să luptăm cu arme de foc. Adică, în mod normal, doi oameni s-ar putea înțelege în urma unui dialog și asta iarăși sperie și acutizează sentimentul nevoii de siguranță.

Vocea Basarabiei: Crezi că războiul acesta poate să ajungă și în Republica Moldova?

Maria Ivanov: Atâta timp cât avem ceea ce avem în Transnistria, sigur că da, sigur că riscul este unul destul de mare, dar să sperăm că nu se va ajunge acolo.

Vocea Basarabiei: Felul în care gestionează guvernanții relația cu Transnistria cum ți se pare?

Maria Ivanov: Guvernarea e destul de îndrăzneață și destul de curajoasă, nu știu dacă am avut noi vreodată la conducere un partid, un președinte care să ia decizii atât de ferme, radicale, să știe exact ce-și dorește, să-și cunoască exact identitatea culturală și să-și mențină poziția.

Vocea Basarabiei: Dar există oameni care critică guvernarea pentru faptul că are un soi de relație economică cu Transnistria, adică: noi vă dăm gaze, voi ne dați energie electrică mai ieftină; voi cumva nu știu ce ne dați, noi vă dăm autorizații pentru Uzina metalurgică din Râbnița, și acești critici spun că lucrul acesta nu este bun, fiindcă e un soi de colaborare cu un regim, să zic așa, separatist și criminal, zic ei. Alții, pe de altă parte, chiar din zona guvernării, spun că asta e OK, că această colaborare, de fapt, ar fi un pas spre reîntregirea țării.

Maria Ivanov: Exact asta voiam să zic și eu că, oricum ar fi, se consideră ei separatiști, poate, dar ei fac parte din Republica Moldova. Noi suntem o țară, că se consideră ei altfel, nu este neapărat problema noastră, e a lor, trebuie să conștientizeze și ei că suntem un neam. Cât despre critici, tot timpul vor fi critici – dacă o să ia, vor fi criticați că iau, dacă nu, și ar aduce din altă parte mai scump, i-ar critica iarăși că de ce nu iau de acolo, că poate să fie mai ieftin, dar aduc din altă parte. Am mai avut situații și antecedente, când am rămas fără curent, și la fel au fost critici foarte mari. Oricum, n-ar putea nimeni niciodată să găsească o soluție care să le placă tuturor.

Vocea Basarabiei: Dar crezi că cei de la Chișinău trebuie să negocieze cumva cu cei de la Tiraspol, deși negocierile acestea parcă ar fi complicate mereu, parcă s-a mai încercat?

Maria Ivanov: Ar trebui, dar nu știu dacă acum este momentul cel mai potrivit, pentru că toți stau ca pe ace și…

Vocea Basarabiei: …toți se uită cumva să vadă ce se întâmplă în Ucraina.

Maria Ivanov: Da, da, da. Și cu siguranță că trebuie să se poarte anumite discuții, trebuie să se ia o decizie, dar când anume nu știu.

Vocea Basarabiei: Uite, ca să terminăm această discuție cu Transnistria și cu Federația Rusă, iată așa un subiect. Știi că dinspre Rusia vin mereu amenințări spre Chișinău, nu e săptămână ca vreun oficial de acolo să nu ne amenințe? Foarte vocală așa, foarte volubilă așa este dna Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Federației Ruse, mereu ne amenință, a avut și incursiuni în istoria noastră, a încercat să ne demonstreze că limba pe care o vorbim este moldovenească, și nu română etc. Și iată ce am citit eu acum, o declarație a unui domn căruia îi spune Aleksei Juravliov, prim-vicepreședinte al Comisiei pentru apărare din Duma de Stat, „prin interzicerea forțelor de opoziție”, se face referință la Partidul Șor, „conducerea Republicii Moldova repetă calea Ucrainei de transformare a țării într-o anti-Rusie”, iar un alt domn, Leonid Sluțki, președintele Comisiei pentru afaceri externe din Duma de Stat, a spus tranșant: „Republica Moldova continuă să meargă pe calea regimului nazist ucrainean”. Deci, noi ca și cum ar veni că suntem un soi de naziști. În general, cum e posibil în anul 2023 niște oameni, care ocupă niște funcții undeva într-un stat (nu mai contează care), să te numească nazist? Noi doar nu suntem naziști sau suntem totuși naziști, cum vezi tu lucrurile acestea?

Maria Ivanov: Nu suntem, cu siguranță că nu suntem, iar în ei cred că vorbește un soi de frică, pentru că cumva rușii din Republica Moldova pierd teren și eu am totuși speranța, dar și certitudinea aproape că, oricum, un partid proeuropean va câștiga și la următoarele alegeri, adică un partid de dreapta în tot cazul, nu cred că mai are vreo șansă să fie Partidul Socialiștilor, iar coaliția asta a lui Șor în general e aberant, e absurd faptul că ei susțin un criminal.

Vocea Basarabiei: Dar Partidul Șor a învins recent în autonomia găgăuză. De ce n-ar putea să aibă ambiții și mai mari?

Maria Ivanov: Ar putea, eu nu zic că nu ar putea, dar el este susținut doar de cei care simt și gândesc ca și cei care îl susțin pe Putin.

Vocea Basarabiei: OK! Am ajuns și la Partidul Șor. Deci, la o săptămână de la scoaterea în afara legii a Partidului Șor, iată că politicianul, oligarhul fugar Ilan Șor anunță că va forma o nouă formațiune politică. El îi zice Blocul „Șansă, Obligație, Realizări, adică, de fapt, tot Șor. Potrivit lui Ilan Șor, noul partid va continua proiectele inițiate de fostul partid Șor. Și are două obiective – așa a spus el – această nouă formațiune: „de a obține victoria totală la alegerile prezidențiale și parlamentare, și la cele locale, dar și de a face tot posibilul ca Moldova să devină bogată și prosperă, și cu adevărat independentă”. De asemenea, a spus Șor: „vrem ca cetățenii Republicii Moldova să aibă mereu zâmbetul pe buze și să fie mândri de țara lor”. Mai întâi vreau să te întreb – crezi că existau suficiente motive ca acest partid Șor să fie scos din câmpul constituțional?

Maria Ivanov: Cu siguranță că da, cu siguranță! Pe lângă faptul că este condus de un criminal, de un hoț, au mai încercat și să provoace dezordine. Oare nu e suficient faptul că trăim alături de o țară în care se desfășoară un război dur în care mor oameni, ne mai trebuiau și nouă proteste și starea aia de frică constantă ca să nu revenim și noi la ceea ce am trăit în aprilie 2009? Adică nu știam cu ce scop au venit oamenii lui Șor acolo în Piața Marii Adunări Naționale. Zic că da, au fost suficiente motive să fie scos și înțeleg că altcineva își face interesele, dat fiind faptul, cum ziceam mai înainte, că partidele proruse pierd teren, e nevoie de un nou partid care să-i susțină.

Vocea Basarabiei: Și Șor este în măsură să ne readucă zâmbetul pe buze?

Maria Ivanov: Nu, nu Șor ne va readuce zâmbetul pe buze și nu văd cum ar putea să zâmbească oamenii când asistăm la inflație, când avem un război, când abia de-am ieșit din pandemie, adică sunt alte probleme de rezolvat decât înlăturarea Maiei Sandu sau ce și-au mai propus ei.

Vocea Basarabiei: Tu crezi că îi va reuși să facă această nouă formațiune, adică îi va fi înregistrată oare?

Maria Ivanov: Nu cred, dar vreau să rectific, că poate o să fie interpretat ceea ce am zis, adică nu este nevoie de înlăturat Maia Sandu, zic că ceea ce își propune el este aberant, nu de asta este nevoie pentru noi.

Vocea Basarabiei: Da, el a și spus-o cumva deschis că vrea să înlăture actualii guvernanți.

Maria Ivanov: Da, da, și nu cred că va fi înregistrat, mai ales că Partidul „Ai noștri” este format doar din simpatizanți ai lui Putin și doar din oameni care încurajează până și agresiunea Rusiei în Ucraina.

Vocea Basarabiei: Dar uite, Evghenia Guțul, proaspăta bașcană a Găgăuziei, a fost imediat după ce a învins în alegeri în Israel, era o delegație mai mare, a discutat cu Ilan Șor și Șor în discuția cu Evghenia Guțul a spus că din septembrie vor fi niște adaosuri, se va adăuga ceva la salariile și pensiile celor din autonomie. Adică cu asemenea mesaje poți pe oameni să-i atragi spre tine?

Maria Ivanov: Sigur că da! Dacă are bani, are și putere, dar nu știu dacă este suficientă autonomia găgăuză ca să câștige el cu adevărat alegerile. (…)

Autor

  • Iulian Ciocan

    Este realizatorul și moderatorul emisiunii „Radiografia săptămânii, o trecere în revistă a subiectelor de actualitate cu invitați din zona culturii, și autor al rubricii „Antiteze”. Timp de 20 de ani a activat la Radio Europa Liberă, biroul din Moldova. Este scriitor, eseist.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.