Vocea Basarabiei: Astăzi avem un oaspete special, avem un oaspete mult așteptat, Lucreția Bârlădeanu, scriitoare. De aproape un pătrar de veac stabilită în Franța, dar deseori face naveta Chișinău-Paris, Paris-Chișinău și iată am surprins-o aici, în capitala Republicii Moldova, și am insistat foarte mult să vină la Vocea Basarabiei, să ne povestească despre Moldova celor rămași și Moldova celor plecați, în primul rând. Ce părere aveți despre această depopulare a Republicii Moldova, despre acest număr mare de cetățeni ai Republicii Moldova care au ales străinătatea, mulți dintre ei s-au integrat, unii se gândesc să revină, alții spun că puțin probabil să se mai întoarcă la baștina lor, pentru că deja și-au întregit familiile acolo, și-au cumpărat imobile, și-au făcut și carieră unii dintre ei? Ce părere aveți dvs. despre această migrație?
Lucreția Bârlădeanu: E o problemă, așa cum ați surprins-o dvs. în aceste câteva detalii, foarte complexă, foarte complexă. Moldova nu este novice în acest domeniu, pentru că istoria civilizației umane a cunoscut mai multe cazuri când anumite țări, în anumite condiții speciale locuitorii acestor țări au trebuit să emigreze în căutarea unui trai, mă rog, decent, ca să nu zic altfel. Mă gândesc și la italieni, mă gândesc la irlandezi, mă gândesc la…
Părerea mea este că nu întotdeauna trebuie să dramatizăm lucrurile acestea, pentru că de multe ori, și am un exemplu concret, de multe ori aceste plecări pot presupune și o reîntoarcere, și o reîntoarcere cu multe investiții în țara natală, și o prosperare a acestei țări…
Vocea Basarabiei: …portughezi.
Lucreția Bârlădeanu: Da, portughezi, da, foarte adevărat. Deci vine un timp în dezvoltarea societății umane când, uite, se întâmplă câteodată această hemoragie a populației din trupul țării care, uite, trebuie să se îndrepte spre o altă destinație. Părerea mea este că nu întotdeauna trebuie să dramatizăm lucrurile acestea, pentru că de multe ori, și am un exemplu concret, de multe ori aceste plecări pot presupune și o reîntoarcere, și o reîntoarcere cu multe investiții în țara natală, și o prosperare a acestei țări. Mă gândesc în sensul acesta la Irlanda, care se aseamănă în foarte multe privințe cu Moldova, tot are o populație sau avea inițial o populație destul de mică, vreo 4-5 milioane de locuitori, care a trecut și ea cam prin aceleași vitregii ale sorții prin care a trecut Moldova. Știm că cu sute de ani înaintea foametei din Moldova, Irlanda a avut și ea o foamete organizată, de altfel, tot de statul britanic, care a omorât peste un milion de oameni și pe alte două milioane i-a făcut să plece peste ocean. Ei bine, după câteva decenii irlandezii, mai ales cei plecați în America, s-au îmbogățit, s-au întors înapoi prin anii ‘70, dacă nu mă înșel, ’70-’80, Irlanda a intrat în comunitatea europeană, au venit și au investit în cele mai bune locuri, ca să zic așa, în tehnică, în computere, în microaparatele acestea tehnice, moderne ș.a.m.d., și ne-am trezit, adică surpriza a fost că Irlanda a avut cel mai înalt PIB pe cap de locuitor. O surpriză foarte plăcută și neașteptată, pentru că Irlanda a devenit o țară europeană foarte bine-mersi. În această idee optimistă, mă gândesc că cei plecați din Moldova sunt și ei niște mesageri, sunt și ei un fel de verigă de legătură între țara asta, țara noastră, cu o populație, care eu sunt convinsă și am toată certitudinea că noi suntem un popor foarte competitiv, un popor care putem să ne sincronizăm foarte repede cu civilizația, cu noile…
Vocea Basarabiei: Acest lucru îl demonstrează și acest milion de cetățeni ai Republicii Moldova, bună parte din ei care au reușit să se integreze ușor, așa cum spun ei, în acele țări unde au decis să rămână?
Lucreția Bârlădeanu: Problema este ca lucrurile să meargă bine aici la noi acasă, pentru că, vreți sau nu vreți, noi, cei care suntem plecați acolo, suntem deprinși totuși cu un anumit, nu-i vorba în standard de viață doar economic mai bun, este vorba și de multe alte structuri sociale, este vorba, dacă doriți, chiar și de o etică în societate, de lipsa, uite, a acestor acțiuni mafiotice, cu care te întâlnești încă în Moldova, de o deservire fie că în spațiul public, fie că în spitale sau în alte domenii, care înțeleg că mai există, chiar poți să crezi că omul contează ceva în societatea estică. Și lucrurile acestea noi le simțim, și din aceste considerente bineînțeles că nu este chiar așa de ușor să revii, pentru că pentru mine personal și pentru mulți alții nu banul, nu faptul că te îmbogățești, nu asta contează, contează libertatea, contează democrația, contează un nivel de viață socială în care tu ești considerat un om cu toate drepturile.
Vocea Basarabiei: Și totuși se iau în considerare și investițiile care se fac sau care trebuie să fie făcute, iar bani trebuie foarte mulți ca să fie îmbunătățită infrastructura, servicii de bună calitate care să le fie prestate cetățenilor de la educație până la sănătate sau până la asistența socială, dar foarte mult se vorbește despre schimbarea mentalității, da, de toate aceste schimbări e nevoie, pentru că Moldova este încă în această tranziție interminabilă. Dar când se vorbește despre schimbarea mentalității, dvs. vă este clar, totuși, ce se poate de făcut în societatea Republicii Moldova ca mai repede să fie schimbată mentalitatea, pentru că unii mai trăiesc cu acea nostalgie după Uniunea Sovietică și chiar mai cred că s-ar putea reconstrui, reface URSS-ul?
Lucreția Bârlădeanu: Da, asta e altă problemă – nostalgia, ea este alimentată în mod intenționat de foarte…
Vocea Basarabiei: Dar tot semenii dvs…
Lucreția Bârlădeanu: Exact, dar ea este alimentată, zic, de televiziunea rusă, de nu știu ce, de nu știu care, adică ea este alimentată și social această nostalgie, care vine, să zic așa, colac peste pupăză peste acest sentiment al nostru de dor la care noi ținem atât de mult, dar câteodată el devine și un element care nu este chiar atât de progresiv sau nu ne lasă să mergem înainte, nu?
Vocea Basarabiei: E un element păgubos?
Lucreția Bârlădeanu: Da, pentru că Mircea Eliade, de exemplu, a luptat foarte mult ca să scape de sub imperiul sentimentului de dor, pentru ca să poată avansa. Adică atunci când tu ești mereu legănat de dorul acesta și de nostalgia tinereții tale sau nu știu cui, eu nu știu cum să vă zic, mie îmi place ca oricărui om să mă întorc cu foarte mult drag în trecut, îmi place să-mi amintesc foarte mult de copilărie, de satul meu, dar nu consider că asta a fost unicul lucru scump în viața mea sau tinerețea, sau perioada studenției, sau nu știu ce, pentru mine toate elementele vieții sunt importante și e important, în special, prezentul și, în special, ce se va întâmpla mâine. Deci, eu cred că oamenii trebuie să-și educe această calitate de a trăi din plin fiecare clipă, nu că, wow, în tinerețea mea… Da, în tinerețea mea a fost minunat, dar și în clipa asta este minunat. Eu consider că, chiar la anii pe care îi avem, și eu, și dvs., poți să trăiești lucruri foarte frumoase, fabulos de frumoase, și nu îmi pare rău deloc pentru ziua de ieri, pentru că o am pe asta de azi.
Vocea Basarabiei: Da, dar să te gândești întruna că a fost bine atunci când eram tânăr, atunci când mi se spunea ce trebuie să fac, la ce oră să mă scol, la ce oră să mă culc…
Lucreția Bârlădeanu: Cred că sunt niște oameni care au niște probleme și trebuie să le dezrădăcinăm, dar mă întrebați, ca să merg…
Societatea asta trebuie să înțeleagă că relația între oameni trebuie să se schimbe, asta-i una. Al doilea moment la tema activismului, eu am scris nu demult o piesă care se cheamă: „Crimă la Paris”, este o istorie concretă, patru moldoveni îl omoară pe al cincilea, dramatic…
Vocea Basarabiei: Despre mentalitate.
Lucreția Bârlădeanu: Vreau să vă spun ce se întâmplă cu noi, cei care venim aici, la Chișinău, și care în primele zile s-ar scântei. Am pe exemplul personal, așa s-a întâmplat că mi-a venit și nepoțica zilele trecute, și băiatul meu cel mic, și toți îmi povestesc cum asta: „Uite ce am pățit, uite ce am pățit, uite ce a fost…” Deci, ce se întâmplă? Societatea noastră are lipsă de mai multe elemente, în primul rând, nu există un activism social, s-o luăm de aici, deci, omul nu este responsabil, nu are responsabilitatea că de el depind foarte multe lucruri în viața asta. Hai să vă dau un exemplu concret. Într-o zi m-am dus să cumpăr ceva pentru bucătărie, nu știu ce, eram cu niște sacoșe, am intrat într-o cafenea să iau masa, mă grăbeam, am așteptat până când a venit fata ceea, până când m-a servit, până când mi-a adus ciorba ceea rece, până nu știu ce. Deci, ce am făcut eu? Am menționat ce era bun și i-am spus: „Domnișoară, adu-mi condica de reclamații, pentru că nu sunt mulțumită de asta, de asta, de asta”. A rămas un pic surprinsă. „O fac pentru binele dvs. și pentru binele clienților care vor veni după mine, pentru că nu se poate când, de exemplu, nu-i nimeni în cafeneaua respectivă să te aștept jumătate de oră și să nu-mi aduci ciorba ceea sau nu știu ce”. Bine, ies afară, mai departe, un bărbat vindea flori, ploua, tare erau florile frumoase, m-am apropiat, am întrebat: cât? El îmi răspunde, eu îi spun bună ziua, el îmi răspunde zdravstvuite, nu-i nimic surprinzător, vom reveni și la problema asta. Am zis: „Ce frumoase flori, îmi pare rău, dar nu am să le cumpăr, am să le cumpăr atunci când dvs. o să-mi răspundeți la bună ziua cu bună ziua, rămâneți sănătos” ș.a.m.d. Am mers mai departe, am ajuns la stația de troleibuz, acolo mă uit, niște afișe de la Șor, în care scrie că Maia Sandu a luat pâinea de la gura nu știu cui, ceva foarte denigrator despre Maia Sandu, afișele celea erau sus, afară ploua, mi-am pus torbele jos, m-am urcat abia-abia pe scaunul acela, am rupt toate afișele celea, le-am pus în pubelă, cineva dacă m-ar fi văzut dintr-o parte ar fi zis: „Femeia asta este nebună”. Nu eram nebună, așa îmi dictează sentimentul meu de activism social, nu pot când trec pe lângă o problemă să fiu indiferentă, nu pot. Dacă, de exemplu, în magazin eu spun bună ziua și doamna se uită la mine mirată sau nu știu ce, eu întreb: „Ce s-a întâmplat, doamnă? Bună ziua!”, adică sunt niște chestii de acestea, societatea asta trebuie să înțeleagă că relația între oameni trebuie să se schimbe, asta-i una. Al doilea moment la tema activismului, eu am scris nu demult o piesă care se cheamă: „Crimă la Paris”, este o istorie concretă, patru moldoveni îl omoară pe al cincilea, dramatic…
Vocea Basarabiei: E un caz real?
Lucreția Bârlădeanu: Da, un caz real, e o istorie concretă, chiar am asistat, chiar știu, am avut acces la documente, la oamenii aceștia, deci a fost ceva, o experiență pentru mine absolut „fabuloasă”, pentru că e foarte dramatică, de aia m-am și îmbolnăvit când am scris-o. Ce să vă spun, ce m-a mirat sau care a fost, cum am încercat să interpretez, sau ce m-a făcut să descriu sau să mă opresc la acest subiect? Faptul că criminalul, important, a luat trei copii, zic copii, pentru că erau de 20-21 de ani, i-a luat cu sine pentru ca să aducă niște lucruri dintr-o casă unde era cineva cu care el avea de explicat ceva, de clarificat cu persoana ceea, și acolo s-a început un conflict care s-a transformat în dramă. Problema este că a omorât sau a lovit o singură persoană, cel care i-a dus, și ceilalți băieți, trei băieți, unul venise de două zile, se pare, alții doi erau mai dinainte, nimeni nu a oprit mâna ucigașului, absolut nimeni. Deci au stat toți și au asistat la această tragedie, dramă.
Vocea Basarabiei: Adică iarăși indiferența?
Lucreția Bârlădeanu: De fapt, pe mine în această piesă, în această lucrare, pe lângă multe probleme, m-a interesat profilul acestor oameni – cine sunt acești oameni, veniți proaspăt din Republica Moldova? Ceea ce vorbeați dvs., mă întrebați: ce se cere educat sau ce se cere schimbat? Cum poți tu, ca om integru, să stai să privești, să vezi cum în fața ta se întâmplă o tragedie și tu să nu oprești mâna ucigașului, să nu-i zici: „Ascultă, stai, oprește-te!”? Cum să stai indiferent, de ce? Ce este în spatele lor, cine sunt acești copii? Cine sunt acești tineri? Ce educație au ei? De ce nu au empatie pentru oameni, de ce nu au responsabilitate socială? De ce?…
