VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

„Energocom” a achiziționat încă 18 milioane de metri cubi de gaze naturale pentru stocare. Anunțul vicepremierului Spînu

SA „Energocom”, companie de stat, a achiziționat vineri, 21 octombrie, încă 18 milioane de metri cubi de gaze naturale pentru stocare. Un anunț în acest sens a fost făcut de către viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Potrivit ministrului, stocurile de gaze naturale vor fi folosite în cazul în care Gazprom va închide robinetul pentru R. Moldova.

„Azi, SA Energocom a mai cumpărat 18 milioane m3 de gaz pentru stocare. În total, avem 81,5 mln m3 de gaz achiziționat. Aceste volume vor fi folosite în cazul în care Gazprom va decide să sisteze livrările de gaz pentru cetățenii țării noastre, contrar angajamentelor contractuale”, precizează Spînu.

Premier Energy: Energocom semnalează practic zilnic despre existența deficitului de energie electrică, în special în orele de vârf

Tot vineri, SA Energocom a achiziționat 10 milioane m3 de gaze naturale pentru asigurarea securității energetice a R. Moldova, la preț de 997 EUR/1000 m3. Gazele naturale vor fi stocate în depozitele subterane din Ucraina și vor fi utilizate de R. Moldova în cazul limitării sau a întreruperii livrărilor de gaze naturale de către compania Gazprom. Detalii aici

Concernul rus Gazprom a anunțat, la începutul lunii octombrie, că va sista livrarea de gaze naturale R. Moldova, „în cazul încălcării obligațiunii privind achitarea gazului până la 20 octombrie 2022”. Reprezentanții companiei susțin că, „partea moldovenească încalcă în mod regulat prevederile contractului privind termenele de plată pentru gazul furnizat”, iar din acest motiv Gazprom are dreptul să rezilieze actualul contract în orice moment.

În acest sens, pe 19 octombrie, Comisia Situații Excepționale (CSE) a decis ca SA „Energocom” să acorde un împrumut în sumă de un miliard 50 de milioane de lei SA „Moldovagaz”. Dacă banii nu vor fi restituiți pâna la data de 1 mai 2023, statul va prelua conductele, gajate de companie.

Acestă decizie a permis achitarea integrală de către Moldovagaz către Gazprom a consumului de gaze pentru luna septembrie și avansul pentru octombrie.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.