Vocea Basarabiei: Moldovenii au ales și mai continuă să aleagă în mare parte să plece peste hotare în speranța că vor găsi un trai mai bun acolo peste hotare, în speranța că vor putea să economisească și ceva bani și, eventual, să-i aducă și să îi investească aici, în Republica Moldova, într-o mică afacere, ca să dezvolte un business pentru a trăi o viață mai bună. Asta e speranța multora dintre cei care au ales calea pribegiei. Printre cei mulți care au decis cu mulți ani în urmă să plece peste hotare este și dna Ana Butucea. Dna Ana Butucea este profesoară de limba română din satul Ratuș, raionul Criuleni. Bine ați ajuns la Vocea Basarabiei!
Ana Butucea: Mulțumesc pentru invitație! Salut și bună ziua tuturor celor prezenți de la Vocea Basarabiei, tuturor colaboratorilor, salut familia, conaționalii din diasporă și pe toți cetățenii din Republica Moldova.
Vocea Basarabiei: De câte ori ați spus că plecați și reveniți și de câte ori ați spus de acolo, din străinătate, că reveniți pentru totdeauna și nu mai plecați?
Ana Butucea: Cred că de sute de ori, nu am numărat, dar totdeauna spuneam că revin în țară și nu mai plec, dar tot spunând așa, ne reîntoarcem în diasporă, revenim. Eu, pur și simplu, vin pentru 3 luni în fiecare an și asta înseamnă că sunt multișor timp și în Republica Moldova, alături de o familie numeroasă, că vreau să spun că, în afară de soție și mamă, sunt și bunică la 6 nepoți și am cu cine colabora, vorbi.
Ar trebui să împrumutăm atitudinea multor europeni de empatie față de cei neajutorați
Vocea Basarabiei: Sănătate multă! Și toți nepoții sunt aici, în Republica Moldova?
Ana Butucea: Toți, și fiica, și feciorul, și nepoții toți îs în Republica Moldova. Pur și simplu, cel mai mare nepot, de 21 de ani, a vrut să studieze în Danemarca și este în anul III la Facultatea de Economie din Danemarca, fiindcă din clasa a X-a de liceu spunea: „Plec în Danemarca, că studiile acolo nu se plătesc și, dacă muncești 10 ore pe săptămână, îți dau bursă 850 de euro. E clar că îți opresc impozite, dar rămâi undeva cu 770 de euro”. Visul lui s-a îndeplinit și e independent acum în Danemarca.
Vocea Basarabiei: Și visul dvs. de a alege străinătatea s-a împlinit cu mai mult de 12 ani în urmă, pentru că dvs. aveți o ședere de 12 ani, dar ați mai făcut și pauze. Ca să împrospătați un pic amintirile, totuși când și de ce ați decis că trebuie să plecați?
Ana Butucea: Când aveam copiii mari, erau studenți și am hotărât că pentru a-mi îmbunătăți starea familiară, pentru a-mi pune feciorii la cale trebuie să am ceva surse financiare.
Vocea Basarabiei: Era anul 2000 sau când?
Ana Butucea: Era anul 2003 și am hotărât să plec în străinătate, urma să fie și nunta fiicei și trebuia să avem finanțe, dar în învățământ atunci aveam un salariu de 160 de lei, cu care nu puteam face nimic. Soțul lucra tot la școală și banii erau foarte puțini, de aceea am decis să plec în străinătate. După 4 ani pe care i-am lucrat permanent, lucrând la negru, am venit în țară, fiindcă a fost adoptat un decret al premierului Romano Prodi ca să se pună în regulă toți străinii care muncesc în Italia. La început era decretul de 150 de mii, pe urmă de 300 de mii în 2008, apoi a fost de 700 de mii, după care au decis să pună în regulă toți străinii care muncesc și pot contribui cu impozite la bugetul statului italian. Astfel au fost puși în regulă 880 de mii de străini care lucrau în Italia și, iată, datorită acelui decret al lui Romano Prodi am putut veni în 2008 în Republica Moldova să-mi fac actele.
Vocea Basarabiei: După 5 ani de ședere în Italia?
Ana Butucea: Da, de la sfârșitul anului 2003, după 4 ani de ședere în Italia.
Vocea Basarabiei: De ce ați ales Italia, cine v-a spus că e bine să ajungeți acolo?
Ana Butucea: Am ales Italia, pentru că mai multe colege de-ale mele de muncă erau plecate în Italia și-mi spuneau: „Vino, noi o să te întâlnim și o să te ajutăm să te angajezi la muncă”.
Vocea Basarabiei: Atunci era problemă mare cum să obții o viză?
Ana Butucea: Am plecat clandestin, cu mulți bani.
Vocea Basarabiei: Cu câți bani?
Ana Butucea: La început am împrumutat 3.500 de euro, am luat și la procente, la 10% și am dat acele datorii în decurs de un an. Am muncit un an ca să-mi achit plecarea în Italia.
Vocea Basarabiei: Și a fost și suferință?
Ana Butucea: Foarte mare suferință, mai ales dacă începem de la călătorie. Călătoria a fost foarte grea, nu era plănuit bine cum să ajungem în Italia, am plătit 3.500 de euro și ne-au lăsat în Ungaria, am stat două săptămâni acolo, mâncam numai salam. Pe urmă ne-au trimis cu un autobuz din Ungaria în Austria, fără niciun însoțitor, care să ne spună cum să ajungem, unde să ajungem, ne-au lăsat în mijlocul orașului, noi nu cunoșteam limba germană. Știam precis locul unde trebuia să ajungem – Sud-Bangkok – și am scris pe o foaie Sud-Bangkok, opream taxiuri și puneam semnul întrebării la euro. Înțelegeau că nouă ne trebuie la Sud-Bangkok, ne arătau că 10, e clar că spuneau în germană, dar noi nu știam limba germană și ne-au dus taxiurile la Sud-Bangkok, acolo, chipurile, trebuia să ne aștepte două taxiuri care să ne ducă în Italia și am șezut de la ora 9 dimineață până la ora 6 seara într-un parc aproape de Sud-Bangkok. A venit o femeie cu colivă de la biserică și am înțeles că-i moldovenească sau româncă. Și ea zice: „Voi sunteți români”, dar nouă ni se spusese să nu vorbim românește, că o să ne ia poliția. Și noi la început nu voiam să spunem că suntem moldoveni, dar ea ne-a servit cu colivă și ne-a spus: „Femeilor, dacă nu plecați până la venirea înserării, vine poliția și vă ia și vă duce la sectorul de poliție”. Și atunci noi am hotărât să nu mai așteptăm cele două taxiuri care, chipurile, trebuiau să ne ducă în Italia. Norocul sau nenorocul nostru a fost că a venit un român și ne-a spus că el știe cum să ajungem la stația de autobuze ca să plecăm de acolo în Italia și la ora 7 seara este autobuz spre Verona. Și noi când am auzit că o să ne ia poliția de acolo din parcul cela din Sud-Bangkok…
Vocea Basarabiei: Vă era frică mare?
Ana Butucea: Foarte mare era frica și am acceptat, dar am avut noroc numai eu din acel grup de oameni.
Vocea Basarabiei: Câte femei erați?
Ana Butucea: Noi am fost opt – și băieți tineri, și femei tinere și oleacă mai în vârstă. Și când a intrat poliția să ne controleze actele, că noi aveam pașapoarte bulgare, eu am zâmbit nu știu cum și astfel m-am salvat. Adică m-au lăsat pe loc, dar restul, pe sora mea și pe toți ceilalți i-au dus și au stat două săptămâni închiși.
Vocea Basarabiei: Și ați ajuns la destinație, dar nu știați unde o să înnoptați, unde o să activați?
Ana Butucea: Am ajuns la destinație, dar cea mai mare problemă era că eu le-am ajutat la toți să mai dea la autobuz 60 de euro și eu am rămas fără niciun ban, dar de la Verona trebuia să ajung la Padova. Mergeam prin stația de la Verona și plângeam și am avut un mare noroc, al doilea noroc de când mă pornisem în Italia, că am întâlnit un român, care m-a întrebat: „Sunteți româncă sau moldoveancă?”. I-am zis că-s moldoveancă. – „Dar de ce plângeți?”. I-am spus că trebuie să ajung la Padova, dar nu am nicio copeică, i-am povestit istoria care mi s-a întâmplat. El m-a luat de mână, m-a dus în stație, mi-a procurat bilet la Padova și astfel am ajuns la Padova.
Vocea Basarabiei: Și ați ajuns acolo, la cine ați ajuns?
Ana Butucea: Am ajuns acolo. O fetiță de la noi din sat îmi spusese: „Cum numai ajungeți, îmi dați un telefon”. Ne-am dus la stația de telefoane…
Vocea Basarabiei: Era o elevă de-a dvs.?
Ana Butucea: Da, era o elevă. Mulțumesc mult acelei fetițe, ea ne-a ținut în gazdă două săptămâni pe mai multe femei care eram venite. Acesta a fost un plus foarte mare pentru noi că n-am rămas pe drumuri.
Vocea Basarabiei: Și cum v-ați găsit primul job?
Ana Butucea: Tot doamna ceea de la noi din sat ne-a ajutat foarte mult. Oleacă a mințit, a spus că „cunoaște limba italiană, hai luați-o”, că trebuia să înlocuiesc o româncă pentru 40 de zile. Și am avut un mare noroc, al treilea noroc din Italia, că a fost o bătrână de 95 de ani cu o fiică, care avea nevoie să-și facă o intervenție la picioare. Și atât de inteligentă era, înțelegeți, chiar să nu știi limba italiană, dar știi că îți spune cuvinte care te încurajează, spunea că „tu ești o femeie inteligentă, tu ai să înveți limba, văd că ai și dicționar”. A doua zi ea s-a dus la operație, dar în prima zi mi-a arătat tot ce trebuie să fac…
Vocea Basarabiei: Prin gospodărie.
Ana Butucea: Da, o casă cu două niveluri, cu grădină. Mi-a spus că o să cureți copacii, eu am spus că pot curăța, dar nu puteam, dar m-a lăudat nu știu de ce, poate că nici ea nu știa cum să curețe acei copaci. În fiecare zi, după ce a venit de la intervenție, mă îmbărbăta și spunea că: „hai, Ana, că tu ești bravo”. Și eu i-am spus de-acum că am studii superioare, ea mi-a dat schema satului și îmi spunea: „du-te la magazinul cutare, du-te la bancă”, și pe baza schemei eu mă duceam. La cimitir m-a trimis ca să schimb florile de la mormântul părintelui ei, m-a trimis, a fost un muzeu foarte frumos închinat Primului Război Mondial, cu diferite obiecte cu care au luptat în Primul Război Mondial. Și tot așa, după schemă, m-am dus acolo la muzeul cela și în zilele de luni îmi permitea să mă duc, că erau diferite expoziții la un fel de Casă de Cultură, cu pictură, cu diferite iarmaroace. Mai pe scurt, a fost ca un ghid al meu.
Vocea Basarabiei: Și v-ați împrietenit cu italienii încă necunoscând limba italiană, da? În cât timp ați însușit limba italiană?
Ana Butucea: Foarte mult, din prima zi ne-am împrietenit… Într-o lună, de-acum știam cuvintele, dar mi-a dat și o carte să citesc, mi-a spus: „îți dau o carte să citești, scrisă de o scriitoare de vârsta ta”. Și era o carte psihologică, dar totuși am înțeles-o, că acolo era vorba despre cum să-și creeze singur omul dispoziție, cum îi trece dacă cade în depresie, să mergem desculț prin iarbă. Mai pe scurt, a fost o carte psihologică din care mai mult de jumătate…
Vocea Basarabiei: Deci, lecții de psihologie ați învățat din acea carte? Ca să puteți să insuflați acest curaj că trebuie să depășiți greutățile, să nu cădeți în depresie, da?
Ana Butucea: Din acea carte, da.
Vocea Basarabiei: Și ați rămas la aceeași familie mulți ani?
Ana Butucea: Nu, pentru că mi-a spus deodată că eu trebuie să înlocuiesc o româncă, care plecase acasă pentru 40 de zile.
Vocea Basarabiei: Și după 40 de zile cum ați găsit altă familie?
Ana Butucea: După 40 de zile, atunci era începutul anului 2004, se găseau foarte greu locuri de muncă, pentru că exodul era foarte mare. Și m-am dus la Padova, pentru că Padova avea nu că un respect, dar îi ajutau foarte pe mult străinii veniți, atât 10 zile puteai să trăiești în diferite mănăstiri de-ale lor, biserici, cât și ne hrăneau în fiecare zi. Iată asta foarte mult m-a ajutat, și nu că numai ne hrăneau, dar ne dau și mâncare acasă, ne dau pâine, diferite dulciuri, iaurt. Duminica nu lucra acea ospătărie care hrănea mulți străini și ne duceam la biserici, ne încurajau, ne purtau, de-acum era frig, era la sfârșitul anului, ne spuneau: „Fetelor, femeilor, care nu aveți de îmbrăcat, vă oferim și îmbrăcăminte, și încălțăminte și dacă cineva din poliție vă va urmări, să alergați în biserici, că biserica e a Vaticanului și vă protejează”. Mai pe scurt, s-au comportat ca și cu copiii lor cu noi.
Vocea Basarabiei: De-a lungul timpului am discutat cu foarte multe moldovence care au ajuns să muncească în Italia, fie că unele dintre ele au și rămas acolo, altele au revenit aici acasă și vorbeau cât de mare trebuie să fie recunoștința pentru poporul italian, pentru Italia, pentru că totuși e țara care a găzduit atâta lume, a oferit o șansă să-și câștige bucata de pâine și e un lucru pe care trebuie să-l menționeze cetățenii Republicii Moldova, pentru că unii dintre ei mai spun că au plecat de aici, erau cadre calificate, acolo s-au dus la niște lucruri unde, într-un fel, parcă îi făceau să se simtă umiliți. Dar ce înseamnă umilință și demnitate, în opinia dvs.?
Ana Butucea: Corect, noi trebuie să împrumutăm această experiență de la ei. Eu n-am simțit umilință, știai la ce lucru pleci și știai că acasă ai niște părinți tot în vârstă.
Vocea Basarabiei: Bine, acasă ați fost profesoară, învățătoare, acolo v-ați dus menajeră?
Ana Butucea: Menajeră am fost, dar vreau să zic că nu m-au tratat în nicio familie de sus în jos, parcă eram la egal, ori că așa este cultura lor, să nu demonstreze că, mă rog, noi suntem ca un fel de servitori, dar eu în orice familie am lucrat a fost un tratament foarte bun.
Fiind în diasporă, aveam o nostalgie pentru școală, pentru munca depusă în educația copiilor
Vocea Basarabiei: Și ați reușit să soluționați o parte din problemele din familie?
Ana Butucea: Da, în primul rând, am soluționat, după un an de zile am întors datoriile pe care le-am făcut pentru a pleca în Italia și pe urmă încet-încet și nuntă am avut cu fiică-mea și trebuia cheltuială mare. M-am dus pe un an și după 3 ani încă nu dădusem toate datoriile și iată așa am rămas pe 4 ani. După ce am terminat datoriile, am avut așa o nostalgie după munca pe care am făcut-o, că am lucrat 26 de ani în învățământ și parcă mă chema școala, un răsunet din școală că trebuie să mă reîntorc. Și m-am reîntors pentru 7 ani…
Vocea Basarabiei: Și ați predat în școală româna?
Ana Butucea: Am predat în școală, de-acum nu mai era liber locul meu de muncă care a fost, adică profesoară de limba română, dar la clasele primare, că eu am terminat și Școala pedagogică, după un an am dat cerere iarăși la categorie, am obținut categoria și m-am încadrat foarte bine în învățământ.
Vocea Basarabiei: Bine, și n-ați rezistat mult?
Ana Butucea: Nu că n-am rezistat, eram conștientă de faptul că aveam tineri în sat care au terminat instituții de învățământ superior pentru învățământul primar și limba engleză. Și e clar că au depus cerere ca să muncească la școală și eu mă gândeam că am încredere în tânăra generație, știu că la psihologie și pedagogie am învățat că orișicare generație care ne urmează, dacă îs oameni serioși, ei sunt cu 15% mai avansați ca noi. Și zic: „De ce să nu las o tânără care a studiat și engleza, și a făcut facultatea pentru clasele primare?”, și i-am oferit postul meu de muncă la o tânără care este foarte bravo.
