Vocea Basarabiei: V-o prezint pe invitata noastră de astăzi, care este dna Maria Roibu, directoarea Liceului „Alexandru cel Bun” din orașul Bender/Tighina. De ce se zice Bender/Tighina, dna Maria? Bine ați ajuns la Vocea Basarabiei!
Maria Roibu: Bună ziua, bine v-am găsit! Bună ziua, lume dragă! Eu mă bucur că am reușit totuși astăzi să ajung aici. Când zic Bender, îmi este aproape sufletului meu, pentru că așa se întâmplă ca în documentele oficiale ale Republicii Moldova orașul acesta să fie denumit Bender. Tighina clar că îmi este aproape, dar dat fiind faptul că eu sunt un director al unei instituții cu predare în limba română din Republica Moldova, sunt obligată să respect denumirea instituției. Când am venit în funcție, în 1999, într-adevăr, pe ștampila școlii era scris Tighina, eu am fost acea care am umblat pe la minister ca să schimb, să fie corect, făcându-mi griji ca nu cumva să aibă probleme absolvenții acestei instituții.
Vocea Basarabiei: Dar, în general, această școală activează din 1988, dacă eu spun corect?
Maria Roibu: Primele clase cu predare în limba română au fost deschise în anul 1982, apoi în 1988 a fost deschisă unica școală cu predare în limba română, Școala nr. 18, în numele lui Alexei Mateevici, ca mai apoi, în 1998, noi să fim acei care am trepădat pe la ușile Ministerului Educației ca să ni se deschidă și nouă clase de liceu, atunci dl Gremalschi, fiind ministru, a acceptat.
Vocea Basarabiei: Educației?
Maria Roibu: Da, ministru al educației, a acceptat, apoi în 2003, Școala nr. 19 a fost redenumită sau schimbată denumirea în Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din orașul Bender.
În clădirile instituției sunt acasă, iar pe străzi e altă atmosferă, nu mă simt atât de bine
Vocea Basarabiei: Dna directoare, dar de când activați dvs. practic ce se zice, că activați într-o zonă fierbinte, pentru că niciodată nu s-a spus că nu e o regiune separatistă, nu e o regiune unde limba română nu prea a fost la ea acasă și nu știu dacă astăzi a ajuns să fie la ea acasă. Ținând cont că totuși în stânga Nistrului autoritățile de la Tiraspol promovează o cu totul altă politică, ce înseamnă pentru dvs. această noțiune de separatism?
Maria Roibu: Dvs. ați zis zonă fierbinte, eu chiar i-aș zice parcă este un kotlovan unde permanent mocnește lava ceea. Pentru mine această zonă reprezintă sentimente diferite, sentimente de parcă sunt acasă atunci când sunt pe teritoriul instituției, în clădirile instituției, împreună cu cadrele didactice, cu părinții, cu elevii, acolo sunt acasă, dar, ieșind pe străzi, nu mă simt eu atât de bine, nemaivorbind de faptul când îmi dau seama care este situația, cum legile sunt respectate acolo, ce fel de legi sunt acolo și care este atitudinea, în genere, chiar aș zice îndrăzneț față de toată lumea de acolo, pentru că conducerea tiraspoleană nu are grijă de oameni. Ei își mențin conducerea, hai să zicem așa, și își bat capul ca să fie această regiune în permanentă tensionare.
Vocea Basarabiei: Dar dvs. ați înțeles atitudinea autorităților de acolo de la Tiraspol pe parcursul acestor ani, pentru că s-a observat că parcă mai mult au vrut să vă umilească, să vă ignore, dar în ultimul timp am auzit și vorbe că chiar sunteți respectată, dna directoare?
Maria Roibu: Dacă atât de mult timp suntem acolo, am avut situații diferite, la început, atunci când a fost, într-adevăr, lupta ceea aprigă, chiar cu adevărat luptă, atunci când am fost nevoiți să scoatem persoanele care ne ocupaseră clădirea, când am fost nevoiți să blocăm calea ferată, să ținem blocată calea ferată timp de 3 săptămâni, să blocăm o școală rusă, care era în afara teritoriului orașului, după satul Varnița, ca să atragem atenția. Într-adevăr, atunci era o atitudine, cum să vă spun?, parcă voiau să ne distrugă complet, să ne alunge chiar din oraș. Pe parcurs au mai fost diferite situații, chiar și în acel 2004, când am fost blocați 47 de zile și nopți, să ni se ia clădirea pe care noi o reparaserăm capital, clădire care nu ne aparținea și nu ne aparține nici până în ziua de astăzi, dar noi aveam o atitudine ca la noi acasă. Ca să ajungem la momentul actual că, într-adevăr, așa cum ziceți dvs., da, ne respectă, am să zic în cazul dat pe mine personal pentru curajul de a munci în așa situații vitrege, hai să le zicem așa, și pentru curajul de a merge cu capul sus și a vorbi cu fiecare dintre ei, bineînțeles că diplomat, dar spun absolut totul ce mă gândesc în formă diplomată.
Tot mai multă lume de acolo își îndreaptă privirile spre Chișinău, cei mai mulți deja lucrează în dreapta Nistrului
Vocea Basarabiei: Deci, atunci verticalitatea totuși a meritat să o mențineți și iată anume pentru această dârzenie, pentru acest curaj, pentru această inteligență, pentru această rezistență într-un sfârșit și-au dat seama și autoritățile de acolo că merită totuși poate și uneori fals, dar să vorbească că sunteți cei care meritați tot respectul.
Maria Roibu: Nu știu eu dacă mult fals este acolo, mai mult este adevăr, pentru că și ei în ultimul timp parcă se trezesc și parcă văd o altă realitate, într-adevăr, văd realitatea, vorbesc despre faptul că tot mai multă lume își îndreaptă privirile spre Chișinău. Dar cum să zic? Eu nu mă prea bucur pentru faptul acesta, m-aș bucura dacă ei și în suflet ar avea atitudinea aceasta binevoitoare față de noi.
Vocea Basarabiei: Dar credeți că e mai mult oportunism acum?
Maria Roibu: Este mai mult, fiecare om încearcă să găsească un loc de muncă, care să-i aducă un venit ca să-și întrețină familia, la început este asta. Să sperăm că mai târziu lumea ceea care vine zilnic încoace la Chișinău la muncă vor vedea și bunătatea noastră, a poporului nostru, vor vedea o altă atmosferă, pentru că acolo ei sunt foarte speriați. Permanent li se spune că la Chișinău nu se vorbește limba rusă, la Chișinău dacă te duci, Doamne ferește ce o să fie, că poate să te ofenseze, poate nu știu ce să-ți facă. Ei, venind în fiecare zi la lucru, văd o altă realitate.
Vocea Basarabiei: Și totuși, eu mai ascult ce spune mass-media de acolo, ei oricum mai continuă acele mesaje pe care le auzeam și 30 de ani în urmă, că aici sunt dușmanii lor.
Maria Roibu: Desigur. Eu, sincer să vă spun, nu mai vreau să privesc, cu toate că cândva soțul meu zicea că trebuie neapărat să privim și să ascultăm ceea ce vorbesc ei, ca să știm suflul de acolo, dar eu nu mai vreau, pentru că orice emisiune, orice noutate începe cu faptul că Chișinăul așa, Chișinăul pe dincolo, că îi blochează și nu știu ce din punct de vedere economic, că le doresc răul, adică așa continuă să le afecteze creierul oamenilor de acolo în direcția că cei din partea aceasta sunt dușmanii celor de acolo. Dar zic încă o dată, oamenii care mai rămân cu capul limpede, mai au niște rude în partea aceasta au început deja să vină la lucru, își schimbă atitudinea.
Vocea Basarabiei: Probabil și războiul din estul sau de la hotarul Republicii Moldova, ne referim la invazia rusă în Ucraina, cât de cât încearcă să schimbe percepția cetățeanului, pentru că…
Maria Roibu: Iarăși vorbesc despre aceea că omului care i-a mai rămas un pic de limpezime în creier, mai mult o parte din ucrainenii care trăiesc acolo, ei, într-adevăr, și-au schimbat atitudinea și o parte din ei încearcă să-și îndrepte deja privirile încoace, mai ales înspre școlile cu predare în limba română. Iată este tendința aceasta, există ea, dar noi le vorbim foarte frumos, foarte bine, le dăm un termen oarecare să învețe limba nu în cadrul instituției, pentru că în cadrul orelor un vorbitor de limbă rusă care nu știe niciun cuvânt în limba română nu poate studia în școală și le dăm un termen ca mai apoi să vină să se încadreze, dar doritori, vă spun că sunt.
Vocea Basarabiei: Deci, mai mulți elevi, părinți vorbitori de limba rusă optează pentru licee cu predare în limba română din stânga Nistrului?
Maria Roibu: Da. Și chiar, știți, o parte din vorbitorii, adică băștinașii, nici nu știu cum să zic, ca să fie corect, vorbesc despre persoanele care ambii sunt de-ai noștri vorbitori, că n-am să zic acum români, că se sperie ei, dar sunt vorbitori de limbă română, nu știu din ce considerente, uitându-se spre Moscova la banii ceia câștigați prin chin și osândă…
Vocea Basarabiei: …au evitat limba română…
Maria Roibu: Da, și-au dat copiii în școlile ruse, ca acum, iată din cauza situației care este, din cauza războiului din Ucraina, ei să-și dea seama că copiii lor trebuie să învețe în școala cu predare în limba română, și nu în școala cu predare în rusă. Și s-a început un fenomen de transfer înspre școala asta, dar zis încă o dată: toată lumea care vrea să învețe în instituțiile cu predare în limba română, în cazul de față în Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din orașul Bender, trebuie să aibă o pregătire, adică să cunoască limba română, nu la perfecție, dar cel puțin să fie la nivelul înțelegerii și măcar vorbirii.
Vocea Basarabiei: Dar îmi amintesc mai multe discuții pe care le-am avut cu dvs. și permanent era ca reper luat anul 2002, când a fost cel mai mare număr de copii, peste 2.000, da?
Maria Roibu: Cel mai mare număr de copii au fost în anul 2002 – 2.018 elevi, în 75 de clase și în fiecare set de clase de clasa I – câte 250 de copii. Noi, la acel moment, aveam în școala primară 36 de clase, cu 1.070 de elevi.
Vocea Basarabiei: Doar primare 36 de clase, de la I-a până la a IX-a?
Maria Roibu: Da, 36 de clase primare: 9 de-a I-a, 9 de-a II-a, 9 de-a III-a și 9 de-a IV-a. În total erau 1.070 de elevi doar în școala primară. Și să vedeți prin câte momente grele am trecut noi atunci, da, era îmbucurător faptul că atâta lume înțelege, că atâta lume vine, are dorință, noi încercam să le satisfacem această dorință, dar în perioada ceea când erau atât de mulți, noi am fost nevoiți în clădirea în care noi eram să învățăm după un orar special. Adică, o săptămână clasa I ședea acasă și învățau a II-a, a III-a, a IV-a…
Vocea Basarabiei: În ture, da?
Maria Roibu: Da, în ture. Prin momente de acestea foarte grele am mai trecut și în 2003, când am făcut o reparație capitală la aceeași clădire și am fost nevoiți din mai multe considerente, primul a fost că am avut foarte multe impedimente pentru a face această reparație, ni s-a interzis să trecem materialele de construcție, absolut totul.
Vocea Basarabiei: Un calvar ați trăit anumite perioade.
Maria Roibu: Aș scrie o carte aparte despre acea perioadă.
Vocea Basarabiei: Ce se zicea? Despre un genocid spiritual, despre o bătaie de joc din partea autorităților, la punctele acestea de trecere trebuia să argumentați…
Maria Roibu: Atunci nici nu ni se permitea, eu nu vreau să vorbesc acum despre modul de trecere a tuturor materialelor de atunci, pentru ca cineva din cei care erau atunci angajați vamali din partea transnistreană să nu aibă de suferit, dar foarte greu. Iată noi atunci am învățat așa: clasele I învățau 5 zile în săptămână, restul – pe ture, câte 7 zile în săptămână. Jumătate de an, noi, administrația, șoferii nu am avut nicio zi liberă.
Vocea Basarabiei: Deci, ați spus că 2.018 elevi erau în 2002 și în 2023-2024?
Maria Roibu: Am să încep cu faptul că atunci, în 2004, când 47 de zile și nopți am fost asediați, și-a lăsat amprenta acea situație și dacă absolviseră 7 clase de-a IX-a, apoi în clasa I au venit doar două la 1 septembrie. Și de atunci până acum avem un număr constant. Anul trecut l-am încheiat cu 421 de elevi, la 1 septembrie cred că numărul va depăși 460 de elevi, numărul acum este în creștere.
Vocea Basarabiei: Bine, dar s-a mai depopulat și regiunea și de acolo mulți cetățeni au plecat peste hotare în căutarea unui loc mai bun, la asta mă refer.
Maria Roibu: Desigur!
Numărul populației în regiune a scăzut considerabil, lumea nu are la ce sta
Vocea Basarabiei: În general, nu știu dacă cunoaște cineva care e numărul real al populației din stânga Nistrului astăzi.
Maria Roibu: Eu cred că nici în Republica Moldova nu se știe numărul concret al populației. Sigur că acolo numărul a scăzut considerabil, pentru că nu are lumea la ce sta, tot tineretul pleacă, rar de tot cine mai rămâne acolo, reieșind din considerentul că mai au părinți sau din alte motive. Dar anul acesta, zic, numărul este în creștere față de anii precedenți, datorită faptului că în clasa I avem 60 de elevi, un număr mai mare decât în ultimii ani și din partea aceasta a republicii încearcă lumea să-și procure apartamente acolo, că-s mai ieftine. Dar să vedeți ce este interesant, apartamentul este mai ieftin, serviciile comunale, corespunzător mai ieftine din motivul că…
Vocea Basarabiei: …resursele energetice sunt mai ieftine, pentru că pentru ele nu se plătește adevăratul preț.
Maria Roibu: E corect. Eu am vrut să zic, dar nici nu știu care cuvânt să-l folosesc – datorită sau din cauza, cred că din cauza. Din cauza că transnistrenii nu achită plata pentru gaz, pentru electricitate așa cum trebuie să fie, dar locuri de muncă acolo nu sunt și oamenii închiriază apartamentul, dar lucrează în partea aceasta. Dimineața la punctele acestea de trecere este un rând imens de mașini, pentru că lumea pleacă la lucru și exact așa este și seara.
Vocea Basarabiei: În chirie mai stați cu sediul liceului?
Maria Roibu: Dna Valentina, ați pus sare pe rană și sarea aceasta este permanentă, nu se mai cicatrizează rana noastră din motivul că așa cum a fost la început – problema sediului nu este rezolvată și nu vedem cum ar putea fi ea soluționată. Până în 2019, la 1 septembrie am fost în trei clădiri așa cum eram, din 1 septembrie 2019 suntem în două – în clădirea închiriată de la administrația locală, aceeași grădiniță pe care noi am renovat-o, cu clasele a I – a V-a și în clădirea Școlii-internat pentru copii orfani, acum deja se numește un pic altfel, din orașul Bender, care este subordonată Ministerului Educației din Republica Moldova, cu clasele a VI-a/a XII-a. Cu toate că clădirile nu ne aparțin, noi avem o așa o atitudine de parcă permanent casa noastră trebuie să arate ca în ajun de Paște, ca pentru sărbătoare. Asta este casa noastră, cu toate că nu ne aparțin clădirile, dar atitudinea este foarte frumoasă.
Vocea Basarabiei: Eu știu, pe când era dl Iovcev director la Liceul „Lucian Blaga” am rugat să facă o socoteală cam câți bani a plătit el chirie administrației publice de la Tiraspol și vă întreb și pe dvs. exact același lucru, știu că și această chirie a crescut, era mai întâi 5-600 de dolari, ca să ajungă până la peste 100.000 de dolari pe an, da? Nu mai știu exact, dar întreb.
Maria Roibu: Da, da, bine că mă întrebați. Vreau să vă zic că permanent s-au achitat taxe pentru locațiune în clădirea grădiniței, administrației locale am plătit, am ajuns din 2014 și până în 2018 s-au plătit câte 2.000.000 de lei pe an pentru acea clădire, cu toate că noi făceam reparație, era o atitudine strașnică. Ca mai apoi, totuși, Biroul politici de reintegrare, Guvernul Republicii Moldova, nu știu prin cine anume, au reușit să încheie un acord. Este un proces-verbal, ca să-i zic așa, un acord din 25 noiembrie 2018, care spune că au ajuns la o concluzie ca noi să achităm, pentru că noi achităm în ruble, valoarea unei mii de lei lunar.
Vocea Basarabiei: Doar pentru sediul grădiniței?
Maria Roibu: Da. Asta e foarte puțin, dar eu zic că niciodată n-o să stau liniștită eu personal și permanent le amintesc tuturor că în contractul pe care l-am încheiat noi pentru 10 ani este un punct care le permite transnistrenilor în orice moment să verifice suma aceasta pentru chirie, așa au făcut-o ei special. Oricât de mult am insistat eu și nu voiam să semnez contractul, am fost impusă de împrejurări.
Vocea Basarabiei: Și l-ați semnat împotriva convingerilor dvs.?
Maria Roibu: L-am semnat. Ei, dacă aș face-o eu numai pe asta, pentru că, dacă ar fi din partea mea, niciun bănuț nu le-aș da.
Vocea Basarabiei: E soarta copiilor totuși.
Maria Roibu: Așa e. Dacă ar fi din partea mea, clădirea ar fi a noastră.
