Bună dimineața, dragi prieteni ai Vocii Basarabiei! Sunt Iulian Ciocan, vă invit din nou la „Radiografia Săptămânii”, o emisiune, așa cum bine știți, în care invit oameni din zona artei și culturii pentru a discuta teme de actualitate. Invitatul meu din această dimineață este scriitorul și actorul Ronin Terente, de fapt, un coleg de-al meu de aici, de la Vocea Basarabiei, realizator al unei emisiuni, „Despre Asta”.
Vocea Basarabiei: Bine ai revenit, Ronin Terente, la Vocea Basarabiei, de această dată pe post de invitat, nu de moderator!
Ronin Terente: Bun, asta-i a treia oară când vin pe post de invitat aici, bine că vin mai des la lucru decât invitat.
Vocea Basarabiei: Ne bucurăm și noi că avem această posibilitate să te întrebăm niște lucruri, să ne răspunzi la niște chestii despre care altminteri nu prea auzim să vorbești în emisiunile tale. Vreau să încep iată cu ce, ai avut o postare pe pagina ta de Facebook pe care am remarcat-o eu zilele acestea. Era un soi de postare despre o prăpastie, o falie existentă între generațiile din zona culturii.
Ronin Terente: Te referi la postarea apărută după publicitatea cu Doga și toată?…
Vocea Basarabiei: Vreau să te întreb, apropo, și despre acest spot în care a apărut compozitorul Eugen Doga și în care el cumva…
Ronin Terente: Chiar ieri la emisiunea pe care am avut-o am vorbit cu Igor Dînga, din Cuibul, dacă îți mai amintești acea formație. Ei au început să reîmprospăteze niște piese mai vechi și vor avea și ceva mai nou și chiar vorbeam cu dânsul despre subiectul acesta, că la un moment dat și eu am făcut rock, într-un fel, bine, eu sunt mult mai tânăr, dar eram și eu destul de popular la vremea mea cu trupa pe care o aveam, și el a făcut, dar noi abia ieri la emisiune ne-am întâlnit face to face și am stat un pic de vorbă. Adică, ce vreau să zic? E faptul că, aflându-ne într-un oraș foarte mic, într-o comunitate foarte mică, practic de tip închis, noi abia ieri, după atâția ani, el face din ‘91, eu fac din 2007-2009 rock, adică plutim în același acvariu și abia ieri ne-am văzut, ceea ce înseamnă că lipsește elementul acesta de comunicare, noi suntem împărțiți în grupulețe…
Vocea Basarabiei: De vină că v-ați întâlnit abia acum e această diferență de vârstă?
Ronin Terente: Da. Știi de ce? Pentru că oamenii comunică, se întâlnesc, își petrec timpul cu oamenii, să zic așa, din primul cerc, al doilea cerc, din preajma lor, ei foarte rar acceptă să iasă, să se dezbată și să treacă de partea cealaltă, să se întâlnească și să vorbească cu alții din alte generații. De ce? Pentru că la un moment dat noi toți avem impresia că noi am înțeles cum funcționează treaba. Uite, noi știm cum funcționează treaba, voi nu știți. Pe urmă vin alții și zic: „Stai, măi, Iulian, numai generația voastră, gata, de mult e moartă. Eu știu ce trebuie…” Și vin alții…
Vocea Basarabiei: Mie mi s-a spus asta de nenumărate ori...
Ronin Terente: Acum vin alții după mine, eu am fost nu demult la un eveniment, adică eu mă consider încă suficient de tânăr, deja am fost anulat. «Gata, tu ești moșu’». Acolo erau de 16, 20 de ani.
Vocea Basarabiei: Peste vreo 10 ani să vezi, vei fi…
Ronin Terente: Și atunci, uite cât de curios funcționează chestia asta, eu consider asta o enormă greșeală. Apropo de postarea despre care zici tu, acolo vorbeam de produsul cultural intern brut. Deci, noi avem un produs cultural intern brut pe care nu-l apreciem. Adică pe noi nu ne interesează ce a fost, noi vrem să venim să facem totul de la zero, dar nu funcționează așa, pentru că construiești pe nisip și vine ploaie și ți-l spală. Din acest considerent, mie mi se pare că vina o poartă și unii, și alții. Adică, tineretul că nu se interesează ce a fost până la ei, li se pare că ei vin și construiesc ceva, dar nu e așa, și până la voi s-a făcut muzică, și până la voi s-a scris, s-au făcut chestii, deci stați liniștiți.
Vocea Basarabiei: Și literatură s-a scris…
Ronin Terente: Da, s-a scris, s-a făcut, stați liniștiți, s-a făcut. Că bine, că rău, deja e o altă chestie, dar nouă ni se pare că, uite, ei, ramoliții ăia. Eu dau acum un exemplu care te asigur că așa și o să fie: știm cu toții problemele prin care trece Gheorghe Urschi și, vulgar vorbind, faptul că e pe ducă, da? Eu am auzit despre dânsul vorbindu-se așa, din când în când, când fiică-sa mai postează câte-o fotografie, super-rar și eu te asigur că au să înceapă să se facă ode, deci despre Urschi au să facă share la toate emisiunile.
Vocea Basarabiei: Doamne ferește se întâmplă ceva…
Ronin Terente: Da, dar asta-i viața; viața-i un drum lung spre moarte, sau mai scurt, depinde. Și atunci, la un moment dat, toată ipocrizia asta, eu așa o văd ca un fel de ipocrizie, pe alocuri ridicolă chiar, mie mi se pare greșită. De ce? Pentru că noi ar trebui să facem tot posibilul să vorbim despre oamenii care, la rândul lor, au făcut ceva sau care fac ceva – indiferent de generații – cât mai des posibil. Or, noi nu facem lucrul acesta, noi nu vorbim despre asta în emisiuni, noi nu vorbim despre asta în podcasturi, majoritatea podcasturilor îs despre fitness, business și ego, ego, ego, psihologie, pseudo-psihologie, fake-psihologie și business – cam asta-i tot podcastul. Bine, și mai este câte un nebun de-alde mine care face podcast cultural, care el e by default, o chestie nișată, pentru că prea puțin ne interesează cultura, dar despre lucrurile astea trebuie de vorbit și trebuie de vorbit cât mai mult, și trebuie și tineretul să înțeleagă că tu vii într-o ogradă unde a mai trăit cineva, tu nu vii într-o ogradă unde n-a mai stat nimeni.
Vocea Basarabiei: Acum 10 ani erai și tu un demolator de moșnegei, nu?
Ronin Terente: Eu eram un demolator de tâmpenii, nu de moșnegei, adică de lucrurile proaste pe care ei le fac. Bine, proaste… Pentru că mie nu-mi prea plac oamenii care își dau foarte multă importanță neavând cu ce. Eu am avut, la rândul meu, probleme și cu oameni din teatru, am avut și cu oameni din academie, am avut certuri, aveam un blog de critică socială și culturală și am avut, să zic, probleme mai mici și mai mari. Am avut și cu „Satiricus”, cu alde Grecu, și cu Vutcărău de la „Ionesco”, am avut și cu Druc, deci am avut, la rândul meu, diferite chestii, dar nu cu vârsta sau cu felul, sau cu ce sunt ei, că ei sunt niște oameni super-faini, oameni care au făcut pentru Republica Moldova lucruri, dar la un moment dat au încetat să mai facă, adică au intrat într-un făgaș al redundanței.
Vocea Basarabiei: …al autosuficienței.
Ronin Terente: Da, și ei lucrul acesta cumva nu-l… Mie îmi displăcea și-mi displace în continuare, la drept vorbind, dar eu nu anulez nici pe o secundă faptul că oamenii aceștia reprezintă niște lucruri, reprezintă niște valori, adică eu nu anulez lucrul acesta, doar că dacă cineva, să zicem, dl Jereghi ar face un film și acesta ar fi prost, eu i-aș zice că-i un film prost. De ce să-l laud? Un exemplu…
Vocea Basarabiei: Da, bine, e clar că nu-i o scuză vârsta pentru o creație proastă. Uite, tu vorbeai despre această falie, această prăpastie care există între generații, dar eu vreau să-ți spun că există o falie și o prăpastie chiar în interiorul unei generații. Eu, bunăoară, care am 55 de ani, pot să-ți spun că am ajuns la concluzia că sunt foarte diferit ca creator de mulți alți reprezentanți ai generației mele. Și mie nu mi-ar plăcea, bunăoară, să fiu pus într-o oală cu X, Y, care au și ei 55 de ani, pentru că diferențele mi se par enorme. Or, unul mai tânăr s-ar putea să ne vadă pe noi toți tocmai așa: toți băgați într-o oală, ei toți sunt la fel.
Ronin Terente: Știi, aici e o monedă cu două părți și are două tăișuri povestea asta, pentru că, pe de o parte, am citit asta nu mai țin minte concret la cine, poate o să mă corectezi tu, „omul nu e o insulă, are nevoie de alte insule pentru a forma un arhipelag”. Adică, noi avem nevoie de alți oameni pentru a construi o comunitate, noi nu putem de unii singuri să ne separăm. De exemplu, eu am făcut rock, eram un super-rebel, generația mea, să zic, dacă acum am 36, imaginează-ți la 25 de ani, 12-13 ani în urmă, când eram foarte activ pe scena culturală. De atunci s-au mai întâmplat lucruri, dar ideea e că, da, și atunci erau mulți de aceeași teapă, cum ar veni, și eu mă ciocneam și atunci, și mă ciocnesc și acum cu ideea că nu, ei, dar acela, dar acesta-i prea pop, dar acela-i prea nu știu ce, dar noi suntem așa, dar noi suntem mai underground, dar… Și asta în timp s-a adeverit a fi o greșeală, pentru că Moldova, în genere, e foarte mică, e același public. Dacă ei văd că voi între voi vă mâncați, cum tu vrei să fii un exemplu sau vrei să fii, nu știu, un purtător de cuvânt, purtător de cultură sau chestii, dacă tu ești mizerabil, dacă tu ești mărunt, dacă tu gândești mărunt. Or, tu ca artist, mi se pare mie, nu ai dreptul să gândești mărunt, tu trebuie să gândești amplu. Mai mult de atât, bine, sunt eu în ecuația asta, de exemplu, la ora actuală eu sunt un om care comunică cu artiști și oameni din diverse domenii și dacă îți spun nume cu care eu comunic și cu care sunt foarte OK, tu ai să zici: „Măi, dar nu se poate! Și chiar și cu aista, și cu aista, și cu aista? Nu-i serios, tu ești un „pește” de aista care”…
Vocea Basarabiei: Poți comunica cu oricine. Dar dacă ai niște concepții, tu nu renunți la ele de dragul comunicării?
Ronin Terente: Într-adevăr, tu nu renunți. Vezi că puțin probabil eu să cânt coveruri în Sister sau Zaxi. Asta n-o să se întâmple în viața asta, dar, în același timp, eu nu anulez oamenii care își fac o bucată de pâine acolo, însă cândva îi anulam. Am fost nu demult, de exemplu, la o tabără de creație, unde au fost oameni din domeniul pop, chestii, nu-i genul meu, eu nu ascult asta în căști, eu nu stau pe așa tip de muzică, dar eu am apreciat enorm faptul că oamenii aceștia fac niște lucruri, diferite de mine, dar ei le fac. Și chiar vorbeam acolo cu niște oameni că noi trebuie să începem să scoatem din capul nostru chestia asta, oricum nimeni nu-ți fură bucata ta, tu ai felul tău de a fi.
Vocea Basarabiei: Este loc sub soare pentru toți.
Ronin Terente: Da. De exemplu, dacă ai observat, este așa o editură, Bestseller se numește, care scoate tot ce nu scot alții. Ca un exemplu îți dau, deci, editura aia scoate tot ce-i trece ei prin cap, adică tot-tot rahatul, scuză-mă de expresie. La un moment dat am citit pe acolo niște chestii de proastă calitate, dar cine sunt eu să judec, la urma urmei? Ce eu sunt marele critic? Da, nu mi-au plăcut mie, eu le consider proaste, dar acolo poate sunt alți sute de oameni care le citesc și zic că-i super-faină chestia asta. Și unul, și altul, și acela care face chestia ceea, și eu care-mi fac treaba mea, și altul care face chestii pop, noi împreună, de fapt, facem același lucru fără să ne dăm seama, noi încercăm să aducem elementul acesta de cultură în rândul oamenilor din jurul nostru, în primul rând, al doilea, al treilea și până în mase. Și într-un fel sau altul, ca să termin gândul acesta, dacă cineva s-a intersectat vreodată cu ceva cultural, data viitoare el o să fie un pic mai deschis și o să primească și ceea ce eu am pentru dânsul. Înțelegi ce am în vedere? Adică dacă el citește numai „Fluturi” de Binder, la un moment dat faptul că citește deja-i bine, îi dezvoltă un pic imaginația, îi dezvoltă un pic vocabularul…
Vocea Basarabiei: Da, dar dacă citește numai Binder nu e bine.
Ronin Terente: Bine, nu numai pe dânsa, dar care o citesc numai pe dânsa trec la altă literatură de femei și după asta, încet-încet, poate trec la un Iulian Ciocan, poate le nimerește întâmplător.
Vocea Basarabiei: Pe mine te rog să nu mă bagi în ecuația asta.
Ronin Terente: OK! Nu vrei să fii citit de farmaciste? (Râde.)
Vocea Basarabiei: Nu, mă poate citi oricine, dar eu nu sunt un scriitor care e citit de foarte multă lume. Dar să rămânem cumva la subiectul pe care începuserăm să-l discutăm. Ceea ce spui tu este adevărat, e loc sub soare pentru oricine, trebuie să existe o comunicare chiar și între oameni foarte diferiți, dar eu totuși rămân la părerea că dacă sunt textualist și țin foarte mult la teoria mea textualistă nu este obligatoriu să cobor în albia celui care e druțian sau semănătorist, rămân la ideile mele.
Ronin Terente: Dar nu ți se pare un pic snoabă viziunea asta?
Vocea Basarabiei: Nu. Adică, cum să spun? În același timp îmi dau seama că pot să existe diferite puncte de vedere, diferite teorii și concepții, dar încerc cumva să văd lucrurile și din perspectiva mea, pentru că mi se pare că, de exemplu, să scrii în felul în care scrie X este vetust, perimat. Am dreptul la această părere? Sau, de exemplu, o editură elitistă, pentru că tu vorbiseși despre o editură, poate să-i reproșeze editurii despre care vorbeai că cumva coboară ștacheta, că publică autori de aceștia care, să zic așa, în funcție de criteriul valoric cumva lasă de dorit.
Ronin Terente: Bine, acolo la editură îmi dau seama că-i vorba de business, până la urmă, n-au nicio treabă, dar în altă ordine de idei, cine, de fapt, e judecătorul, adică cine hotărăște dacă, uite, cutare chestie… De exemplu, tu poate consideri că opera ta e faină și câțiva prieteni poate consideră că tu ești cel mai fain, cel mai mare scriitor din generația ta, da? Hai să-i însumăm pe toți și să zicem că aceștia-s 30 de oameni…
Vocea Basarabiei: Generația mea, 30 de oameni, poate-s mai mulți totuși?
Ronin Terente: 30, 50, poate-s mai mulți. Cine, de fapt, e elementul final în toată ecuația asta, cine spune: „Uite, cutare chestie, cutare om îi fain, cutare scriitor îi fain, cutare scriitor nu-i fain?”, de exemplu, dacă vorbim de scriitori.
Vocea Basarabiei: Pot să formuleze niște critici, dar, până la urmă, cred că e timpul.
Ronin Terente: Timpul, așa mă gândesc și eu. De exemplu, eu scriu în felul în care scriu; eu scriu poezie, o scriu în versul acesta clasic. De-a lungul timpului, mulți mi-au dat cu piciorul că e o bazaconie ceea ce fac eu, ca până la urmă să ajungă să scrie…
Vocea Basarabiei: Ți-au reproșat acest…
Ronin Terente: Eu folosesc foarte multe link-uri, cuvinte noi, branduri, chestii, eu fac un amestec, un talmeș-balmeș din astea… Ei bine, când am început să fac treaba asta, era un fel de hi-hi, ha-ha, că toată lumea era triplată pe vers alb, deci, toți ca nebunii erau numai pe vers alb, Doamne ferește, ce-au scris. Deși s-a scris până la dânșii mult mai bine, eu am citit câțiva poeți atât de buni, că de asta m-am lăsat de versul alb, că nu avea nici un sens, nu avea nici un rost. Bine, și în rimă să scrii nu are nici un sens, că deja s-a scris atâta, dar eu am găsit o altă formă, eu am găsit o serie de cuvinte, care nu erau pe vremea lui Eminescu și el nu avea nicio șansă să le folosească. Eu dau așa un exemplu poate tâmpit, sau pe vremea lui Arghezi, sau a altora, și eu le-am băgat azi, nimeni nu… Adică la început îmi spuneau ha-ha-ha, hi-hi-hi, ca după asta să ajungă să scrie exact așa, dar chiar scriitori din ăștia de vers alb super-mari încep a scrie în rimă, săracii, pentru că s-au săturat și ei de versul alb. Adică la un moment dat există o suprasaturație.
Vocea Basarabiei: Deci i-ai reabilitat cumva?
Ronin Terente: Bine, nu eu i-am reabilitat, că eu îmi făceam treaba, dar ce vreau să zic? E faptul că eu la un moment dat m-am gândit la așa o chestie, uite, cel mai greu, cel mai complicat mie mi se pare pentru un artist e să-și găsească felul lui de a fi, vocea lui, uite, eu din prima literă, din primul sunet… Și mie mi-a reușit cu greu, dar eu consider, și aici nu zic în semn de laudă sau ceva, eu consider că eu sunt un artist care și-a găsit felul lui de a fi, anume al lui. Adică e de ajuns o notă, e de ajuns să înceapă o piesă de-a mea, pur și simplu, primul sunet, prima respirație sau să începi a citi o poezie de-a mea primul rând, tu ai să știi mai departe, fără să vezi autorul, tu ai să știi că acesta-s eu. Gata! Deci, acesta-i Ronin Terente. Gata, n-are nicio șansă. Și din generația mea sunt foarte mulți mult mai buni, dar pe unii dintr-înșii dacă nu vezi autorul, nu vezi numele și le citești chestia sau le vezi chestia, sau le auzi materialul, tu nu știi precis – stai, ăsta parcă-i, dar parcă-i, Doamne, trebuie să fie de la Republica niște…
Vocea Basarabiei: Scriitura ta are niște chestii distincte așa, care o fac inconfundabilă, să zicem.
Ronin Terente: Da, și mie mi se pare… Uite, noi vorbim de timp, dar într-o mie de ani ceea ce facem noi azi o să fie absolut irelevant și inutil, n-o să mai știe nici naiba de faptul că am existat. Hai să nu ne amăgim, știi, timpul când zicem, sunt foarte puțini cei care vor supraviețui în timp, din moldovenii de azi eu foarte tare mă îndoiesc că cineva într-o mie de ani o să mai fie valabil, eu mă îndoiesc mult de treaba asta.
Vocea Basarabiei: Poate că Eugen Doga, care a apărut în acest spot, care a fost luat în discuție și pe rețelele de socializare? Poate Eugen Doga va rămâne? Are o muzică, într-adevăr, foarte faină, dar vreau să te întreb nu despre muzica lui acum, ci despre acest spot – ce părere ai, pentru că el în acel spot ne suscita interesul pentru un cârnat sau pentru un salam, nu știu exact ce?
Ronin Terente: Eu bănuiesc că dl Eugen Doga nici n-a avut cea mai vagă idee că o să iasă o memă la final, că o să iasă publicitatea în felul în care a ieșit. Tipul acesta de publicitate se filmează pe green screen-uri, adică tu stai cu o felie de asta în mână și zici… De exemplu, tu stai în fața unui ecran verde și zici că Iulian Ciocan e bravo și după asta apare cum bate un ciocan, o chestie, își bat joc de numele tău cum vor ei. Dar eu asta nici nu știu, eu mi-am luat acei 300, 500 de euro cât costă, cât mi-au plătit ei, bine, în cazul lui Doga cred că au plătit mai mult, dacă m-ar fi luat pe mine, mi-ar fi plătit mult mai puțin, de exemplu, și eu nici nu știu ce o să fie după. Înțelegi? Și apare publicitatea. Pentru că ei cum fac? Sunt două feluri de a face publicitate, este publicitate care-i gândită să fie o memă, să fie un hi-ha-ha, cum a fost asta, asta se vede, e vizibil, pian alb, ăsta cântă în costum alb, pianul e pe fundal, după aia apare o masă enormă cu cârnații întinși pe dânsa, făcut aiurea, adică filmat aparte și după asta pus Doga pe tot fundalul acesta, cum ar fi, Doga e folosit ca un paravan în chestia asta de a vinde cârnații, pentru că ei știau, eu cred că oamenii care au făcut publicitatea asta sunt suficient de deștepți, de dezghețați la minte, că ei se mai uită ce fac americanii și fură de acolo ca atare, că asta o să funcționeze, în sensul că o să trezească discuții. Și la un moment dat ajunge fiica lui Doga sau Doga să zică: „Mă fraților, dar de ce m-ați folosit în ecuația asta?” – „Ei, dar dvs. ce n-ați știut, dacă ați semnat aici? La revedere!” Așa funcționează lucrurile acestea. În altă ordine de idei, dacă e să ne raportăm la faptul că s-a filmat sau nu s-a filmat, ei și dacă s-a filmat, care-i treaba? Ce crezi că asta-i anulează muzica lui? După mine, eu personal pe Doga îl cunosc ca omul unei piese, eu în afară de valsul Dulcea și tandra mea fiară nu prea știu multe opere de Doga, dar, în același timp, el este inclus în lista compozitorilor din secolul XX și el există în acea listă, unicul moldovean, de altfel, așa că, ne place nouă sau nu ne place, o să mâncăm cârnat sau n-o să mâncăm, omul acesta o să rămână în lista respectivă forever, pentru totdeauna. La fel cum nouă ne place, nu ne place Druță. Druță a fost un mare scriitor, de altfel, că ne place, că nu ne place e o altă discuție.
Vocea Basarabiei: Așa crezi…
Ronin Terente: Mie personal mi-a plăcut și eu cred că mie mi-a marcat copilăria. Un scriitor care, de exemplu, eu nu aveam ideea ce înseamnă ruși, neruși, comuniști, necomuniști, mie îmi era totuna, eu citeam o chestie care pe mine mă prinde sau nu mă prinde. Și aici nu vorbesc de motănași, eu vorbesc de lucruri ca Toiagul păstoriei, chestii care mie mi-au plăcut foarte mult. Dar ce vreau să zic? Că, uite, sunt anumiți, noi obișnuim să le spunem boșorogi, moșnegi, care deja ni se par nouă îmbătrâniți, dar asta pentru că nu mai vorbim de ei, dar oamenii aceștia au însemnat lucruri, adică au însemnat lucruri și ei o să continue să însemne, înțelegi? Adică, ție poate să-ți placă, poate să nu-ți placă Jocul, dar Curbet o să rămână veșnic, ție poate să-ți placă sau să nu-ți placă Sulac, dar Sulac o să rămână veșnic, adică noi n-o să mai fim, dar asta o să funcționeze.
Vocea Basarabiei: OK, eu am înțeles, acesta e reproșul pe care cumva îl aduci tinerilor, faptul că ei nu sunt foarte atenți cu cei vârstnici. Dar ce reproș ai putea să aduci celor mai vârstnici, ei cum privesc spre cei tineri? Sunt aroganți, infatuați?
Ronin Terente: Bine, vezi că nici ei nu-s prea… La dânșii cred că nici măcar nu-i aroganță, știi, la un moment dat, după o anumită vârstă, și cred că cunoști lucrul acesta mai bine decât mine, la un moment dat ajungi într-un fel de infantilism, într-un soi de naivitate chiar pe alocuri, adică mă refer cu vârsta, dar după un 60 încolo, după un 65, bine, în cazul tău o să fie mai greu, că tu îmbătrânești mai greu, dar, de exemplu, chiar și la dl Doga, deci, el nu mai este un copilandru. Adică, eu sunt absolut convins că, în primul și în primul rând, nivelul cu care trăiesc la noi artiștii, eu am văzut un film documentar despre Quincy Jones odată, nu pot să-i compar, sigur că nu pot să-i pun alături, adică Quincy Jones asta înseamnă Michael Jackson, înseamnă Frank Sinatra, înseamnă lucruri faine și nu pot să-i pun alături, dar într-o altă ordine de idei, raportat la America, raportat la Moldova e cam aceeași chestie, mă refer la numărul de lucruri pe care le-au făcut ei. Și acum ce vreau să zic e că omul acela trăiește, adică acum nu mai e, bine, trăia, putea să-și permită: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9… Aici la noi artiștii ajung la pensie și ei stau singuri și mor de foame sau vai de capul lor, cum s-a întâmplat cu dl Zubco, de exemplu, un mare actor, și nu numai cu dânsul, super-mulți care ajung la un moment dat inutili. Gata, de dânșii s-a uitat, 20 de ani în urmă…
Vocea Basarabiei: Oamenii nu-i mai remarcă.
Ronin Terente: Nu-i mai remarcă, îi cheamă numai în publicități de acestea tâmpite, dar în sens că nu mai vorbesc de dânșii și ei ajung să trăiască ultimii 10, 15, 20 de ani singuri, uitați, lăsați de chestii, cu pensii mizere de câteva mii de lei, adică din care el nici nu poate să-și permită niște lucruri, nu mai vorbesc de faptul ca să mai creeze. El, într-adevăr, la vârsta…
Vocea Basarabiei: O voce cârcotașă ar putea să-ți reproșeze, dar acești oameni n-au contribuit la Fondul de asigurări sociale și de aia au pensii mici.
Ronin Terente: Bine, știi cum? Sunt oameni care promovează țara, într-un fel sau altul, adică nu politicienii, politicienii trebuie scoși din ecuație deodată. Deci, aceștia îs oamenii de cultură, sportivii, adică sportivii și oamenii de cultură, în oamenii aceștia trebuie să bagi și, de exemplu, în inventatori, dacă sunt oameni care inventează brevete, chestii trebuie să-i susții cu tot ce ai la îndemână, pentru că tu trebuie să-ți promovezi țara pe plan internațional, despre țara ta trebuie să știe ca despre o chestie în care, băi, există minte acolo.
Vocea Basarabiei: Creatori…
Ronin Terente: Există creatori, există chestii, dar noi astăzi, de exemplu, spunem și îți mai dau un exemplu care zilele acestea mi-a venit, în genere, chiar și în lumea artistică, iată în teatre, teatrele nu-și cresc nume, adică dă-mi azi echivalentul unui Caraciobanu, dă-mi-l azi, cine poate să fie acesta? Un actor pentru care să se ducă la teatru și să se bată pe bilete.
Vocea Basarabiei: Probabil fiecare teatru ar avea așa…
Ronin Terente: Ar avea, dar teatrul nu face lucrul acesta. Adică ce vreau să zic? Că noi trebuie să creștem oameni de cultură, valori, trebuie să le creștem de mici, să le creștem și să le promovăm, nu mă refer neapărat publicitar la modul iată cum aici, dar să le promovăm la justa lor valoare, înțelegi? Noi, mă refer ca societate, noi fiecare trebuie să ne batem capul și să zicem, băi, stai un pic, da, e super, există TikTok, e super, există tâmpenii super-populare, dar asta nu scoate numele în afară.
Vocea Basarabiei: Vreau să mai întreb ceva, există o părere foarte des întâlnită, de altfel, părerea că pentru a fi remarcat și apreciat în Republica Moldova trebuie mai întâi să te impui undeva în străinătate și cam deseori așa se întâmplă.
Ronin Terente: Da, asta e provincie, îți dai seama, așa funcționează provincia, așa funcționează periferia, dar în altă ordine de idei, periferia înghite centrul. Adică, noi suntem mai setoși de a ajunge undeva, mai muncitori, într-un fel, decât unul care e relaxat. De ce s-au dus ai noștri și au cucerit Bucureștiul? Că acei din București erau prea relaxați, gata, lor li se părea că lucrurile funcționează, gata, a venit Europa, erau așa, mai franțuzoși după felul lor de a fi. Și iaca au venit moldovenii, săracii, de la sapa lor de lemn și le-au luat tot, le-au luat IT-ul, le-au luat muzica, le-au luat chestii. Și la un moment dat aceștia au zis: „Măi, dar stai un pic, de unde dracu’ moldovenii aceștia, rușii aceștia au venit peste noi”? Ca în cartea aia a Mariei Pilchin, vine rusul. Adică la un moment dat lucrul acesta se întâmplă și mie mi se pare că eu, în genere, sunt de părere că în Moldova este foarte multă minte, aici sunt foarte mulți oameni faini, talentați, anume din pricina că e greu și vrei să ieși din sărăcie, dar asta e și o capcană, pentru că uite ce fac oamenii care ies din sărăcie, uite la Schinoasa ce se întâmplă, toți își iau case de 4-5 etaje și trăiesc numai în două camere, și veșnic se ocupă de reparația și de îngrijirea casei celeia, adică, știi…
Vocea Basarabiei: Pentru că copiii au plecat între timp.
Ronin Terente: În genere, eu am o teorie, apropo, legată de chestia asta, eu am observat asta în sat, eu dacă trăiesc în sat am observat, eu sunt așa un om care observă lucruri, ei bine, eu am observat așa o chestie: buneii noștri, străbuneii noștri au trăit în chibitce, în căsuțele alea mici, ții minte? Probabil ai fost și tu, care acum la înălțimea ta cred că trebuie să te apleci un pic ca să intri acolo, în bordeiele alea micuțe, copiii buneilor noștri, adică părinții noștri au scăpat oleacă de chestia asta, au mai venit, s-a mai întâmplat una-alta și au început să-și facă case oleacă mai mari, pe urmă au început să-și facă case mai mari cu gândul că, ei, copiii, nepoții o să trăiască, chestii. Dar ce vrea fiecare copil, bine, 95 la sută din copii ce vor? Să fugă mai repede de acasă, el crește și se duce, el nu se mai întoarce, nurorile și soacrele nu o să trăiască într-o casă, dacă trăiesc, asta-i un dezastru. Deci, lucruri, oamenii au să fugă. Și atunci ce se întâmplă? Părinții ceia ajung să îmbătrânească și trăiesc într-o cămăruță, restul stau și mucegăiesc, putrezesc, trebuie veșnic să o îngrijești și toată viața lor se duce pe o bucată de piatră, adică toată viața lor se duce investită într-o piatră. Și acum noi ce am făcut? Noi, care am crescut, venim alții mai tineri, noi n-am învățat nimic din asta și noi am început să facem case un pic mai mari decât ale părinților, dar în altă parte. Și toată viața stăm peste hotare ca nebunii și lucrăm sălbatic, 12-16 ceasuri, ca să facem o casă enormă, cu gândul că vreodată o să ne întoarcem, și casa aia între timp nu se poate întreține, pentru că trebuie să fie cineva într-însa ca să fie suflet, ca să fie cald și trebuie să încălzești toți pereții ca ei să nu mucegăiască iarna. Și la un moment dat ce se întâmplă? Adică, tu ți-au dus jumătate de viață sau mai mult de jumate pe o bucată de piatră? Iată acesta e tipul de mentalitate care, după mine, e greșit și iarăși facem legătură cu cultura de mai devreme, asta pentru că noi gândim în termeni, adică noi nu gândim în termeni largi, una la mână și a doua la mână – noi nu suntem un popor care-și trăiește viața, din păcate, noi nu ne trăim viața. Adică noi trăim, trăim, trăim, suntem tineri, super-frumoși luni și, brusc, vineri suntem bătrâni. Gata! Gata, s-a stins, noi nu avem trecerea aceasta faină de la o vârstă la alta, frumoasă, cu chestii, când tu oleacă mai prinzi la minte, olecuță știi de-acum să asortezi hainele, olecuță îți mai dau niște idei, mai știi de o băuturică bună, mai știi de o mâncărică bună – nu, noi asta nu avem, cum au europenii, de exemplu, noi am fost tineri, tineri, tineri și bătrâni. (…)
