VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Igor Grosu: Cei care vor face politică pe vechi să-și asume consecințele, instituțiile statului vor urmări felul cum reprezentanții lui Șor se vor comporta în campania electorală

Vocea Basarabiei: Acum doi ani, mai exact, la 11 iulie se vor împlini doi ani de când partidul proprezidențial, Partidul Acțiune și Solidaritate, a câștigat alegerile generale anticipate cu 52,80 la sută din voturi, având și majoritatea în parlament, 63 de mandate. Nu este o majoritate absolută necesară pentru schimbări constituționale, dar e o majoritate confortabilă. Câte din promisiunile pe care le-a făcut PAS în acel scrutin parlamentar anticipat au fost onorate?

Igor Grosu: În marea lor parte cred eu că le-am onorat pe cele mai principale. Bine, a trebuit să le onorăm și cele pe care nici nu le-am anticipat că o să se abată asupra noastră, nu e o scuză, este un angajament și o obligație a fiecăruia care este la putere să facă față tuturor provocărilor. Sigur că suntem mult mai aproape de visul nostru de integrare europeană, am reușit și în această criză, și în cadrul acestei crize de securitate să devenim țară candidat împreună cu Ucraina, un lucru fără precedent într-o perioadă atât de scurtă de timp și cred eu că în viitorul cel mai apropiat o să mai atingem o țintă pe care ne-o propunem, până la sfârșitul acestui an să deschidem negocierile de aderare. Eu sunt optimist.

Într-o criză de securitate am reușit să devenim țară candidat la aderare împreună cu Ucraina, un lucru fără precedent

Vocea Basarabiei: Ați venit de la Bruxelles, există această posibilitate ca Republica Moldova să poată să înceapă din toamnă, de la sfârșit de an, aceste negocieri pentru aderare?

Igor Grosu: Noi avem toate șansele, am primit și încurajări pe recomandările pe care deja le-am îndeplinit, în opinia colegilor de la Bruxelles le-am îndeplinit completamente.

Vocea Basarabiei: Doar 3 sunt îndeplinite în totalitate…

Igor Grosu: Completamente, altele 3 sunt pe rol de a fi îndeplinite, încă 3 până la sfârșitul acestei toamne noi o să le îndeplinim, eu sunt optimist, noi unele angajamente, unele legi, hai să zic așa, care fac parte din cele 9 recomandări, o să le votăm până la sfârșitul acestei sesiuni, de aceea eu cred că noi avem toate șansele.

Vocea Basarabiei: Adică ce urmează să mai votați ca să fie trecut la capitolul realizare?

Igor Grosu: Bine, în ceea ce ține de reforma justiției mai sunt modificări la lege, la ceea ce ține de Consiliul Concurenței niște modificări, ceea ce ține de administrarea proprietății publice, deci sunt legi care deja îs în procedură legislativă și eu sunt sigur că până la sfârșitul sesiunii acesteia o să le votăm.

Vocea Basarabiei: Și aceste condiționalități, ca să fie clar și pentru cetățeni, ele au și tentă politică, și tentă tehnică?

Igor Grosu: Bine, nu poți să spui că el este unul curat politic sau curat tehnic. Cum o să calificăm, spre exemplu, o relație, un mecanism foarte clar de interacțiune cu societatea civilă, e vorba de politici pe care noi, apropo, în opinia Comisiei Europene, aici ei zic că noi am îndeplinit totul, deși, eu cred că noi putem și mai bine îmbunătăți interacțiunea noastră. Sigur, focusul este spre reforma justiției, și aici nu doar modificarea legislației, funcționalitatea deplină în noua componență a  Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor, Curtea Supremă de Justiție, dar și combaterea corupției, recuperarea bunurilor, banilor. 

Vocea Basarabiei: Asta ați promis și în campania electorală, să luptați ca judecătorii și procurorii corupți să fie dați afară din sistem, iar averile lor să fie confiscate, ale celor care nu le pot justifica?

Igor Grosu: Absolut! Au apreciat foarte mult și abordarea cu care noi ne propunem să venim, acele, în cazul în care există decizii care ne permit să sechestrăm și să preluăm acele bunuri, să fie folosite de stat, iar procesul să meargă mai departe, în cazul în care într-un final indivizii vin acasă, se hotărăsc să vină acasă, pentru că e vorba de condamnare în absență, fugarii, dacă la un moment dat ei se hotărăsc să vină acasă și să reia procesul, atunci să putem sta, în cazul în care statul nu ar câștiga, să-i putem întoarce o parte din sau ceea ce statul a preluat și a folosit ca bani, ca bunuri, le-a vândut, pentru că ele se devalorizează în timp și acele bunuri, active, deci, ele trebuie folosite cât au o valoare cât mai mare, asta chiar în discuție cu unii din comisari, le-au plăcut această idee, această abordare și au salutat-o.

Vocea Basarabiei: Dle președinte, dar dacă eventual, totuși toți cei care sunt incluși în lista țărilor care-i sancționează pentru destabilizarea situației din Republica Moldova sau pentru că ar fi certați cu legea, dacă ei ar reveni acasă, la modul serios, ei v-ar da bătăi de cap, pentru că mulți din ei ar putea să revină în politică, chiar au declarat în spațiul public că ei vor să vină să facă politică?

Igor Grosu: Dar care-s cei care vor să revină acasă? Să vină! Iată noi îi așteptăm.

Vocea Basarabiei: Am reținut declarația pe care o făcea Vladimir Plahotniuc ceva mai înainte.

Igor Grosu: Și nu numai el, și alții de la Londra, și alții din…

Vocea Basarabiei: Da, și Veaceslav Platon a spus…

Igor Grosu: Și unde-s? Îi așteptăm, haideți, lăsați-i să vină acasă până la proba contrariilor, în rest nu vreau să comentez interlopi care sunt certați cu legea.

Vocea Basarabiei: Dar dacă ar reveni în Republica Moldova și ar încerca să facă politică?

Igor Grosu: Ei mai întâi trebuie să dea binețe cu procurorii și cu judecătorii înainte de a face politică, iată asta trebuie să facă ei și noi de aia și reformăm justiția, ca, în primul rând, să se întrețină cu domnii procurori, asta trebuie să se întâmple, și, ulterior, dacă o să se demonstreze că nu-s vinovați, deși eu nu cred, lasă-i să facă și politică, așa cum își propun, dar până atunci haideți ei să se întrețină cu procurorii.

Vocea Basarabiei: În altă ordine de idei, a fost declarat neconstituțional Partidul ȘOR, iar pe de altă parte, acțiunile fruntașilor acestei formațiuni sunt exact cele pe care le făceau și până a fi radiat.

Igor Grosu: Nu mai sunt chiar așa, încă nu-i iradiat.

Vocea Basarabiei: Încă nu-i, e în proces.

Igor Grosu: E în proces de radiere, noi am reușit în parlament, pentru că procedurile noastre îs mai simple, să-i scoatem din toate comisiile, să-i lipsim de acele beneficii pe care le au ei, iar acum Ministerul Justiției, înțeleg că Ministerul Justiției este abilitat să pună în aplicare decizia Curții Constituționale, va radia din registru, va face evaluarea patrimoniului acestui…

Vocea Basarabiei: Dar ei au zis că nu-i afectează atât de grav și că vor continua toate activitățile.

Igor Grosu: Nu, dar ei ce o să spună, că-s bandiți? Ei doar nu o să recunoască că-s bandiți și au fost condamnați pe nedrept, este partea de implementare a deciziei Curții Constituționale, în paralel avem dosarul în instanță privind finanțarea, pe partea penală, hai să zic așa, pe finanțarea partidului respectiv, le-a fost adusă la cunoștință celor vizați, încă în mai cred că le-a fost adus la cunoștință, dosarul e în instanță, o să meargă în paralel, se va merge în paralel pe ambele piste, ca să zic așa.

Vocea Basarabiei: Și în toamnă credeți că ei nu vor fi activi și foarte activi în campania electorală pentru alegerile locale?

Igor Grosu: Eu știu că noi o să fim activi, eu știu că instituțiile statului o să fie active pentru a urmări foarte atent felul cum acești indivizi se comportă în campania electorală. Și Comisia Electorală Centrală, și Consiliul Audiovizualului, și procuratură, și Serviciul de Informație și Securitate, și MAI o să stea cu ochii pe acești penali.

Vocea Basarabiei: Și coruperea politică acum nu va fi, cum să zic, la ea acasă, pentru că mulți ani la rând cetățenii au fost ademeniți cu pomeni electorale?

Igor Grosu: După decizia Curții Constituționale s-a tras linia roșie. Deci, cei care vor să facă politică pe vechi trebuie să-și asume consecințele, nu mai merge, dle, ei că-i dă, ia și tu 200 de lei aceia și votează cum vrei, nu, de la asta se începe și se propagă un fel de pseudocultură, un comportament de acesta degradant până la urmă, de a umbla cu banii și cu sacoșele de bani prin târg, nu, aceștia trebuie să știe că o să fie dur sancționați, cei care se lasă folosiți în toate procesele acestea trebuie să-și asume consecințele.

Vocea Basarabiei: Sărăcia e cea care uneori încă îi mai face pe unii cetățeni, chiar și prin umilință, să accepte aceste pomeni electorale și să fie de acord cu unele viziuni ale politicienilor.

Igor Grosu: Haideți să nu dăm vina pe sărăcie, pentru că eu chiar azi am venit, am participat la un eveniment în care s-au comemorat 74 ani de la deportarea cea mare din…

Trebuie să folosim acest moment important, istoric pentru noi și să ne rupem de trecutul acesta sovietic și rusesc

Vocea Basarabiei: Valul doi al deportărilor…

Igor Grosu: Da, 6 iulie 1949, iaca oamenii aceștia nu s-au lăsat și îs oameni pe care i-am văzut acolo alături, toți împreună, oameni modești, oameni, că se vedea pe ei că nu-s extraordinar de bogați, sunt oameni simpli, oameni care au trecut printr-un calvar și au o demnitate, au o poziție a lor. Deci, eu zic să nu generalizăm lucrul acesta, sunt care se lasă cumpărați, se lasă manipulați, că, dle, în Uniunea Sovietică era excelent. Erau lipsuri, cei care au apucat Uniunea Sovietică, era și deficit, și rânduri, și lucruri deficitare, pe atunci numai partocrația avea acces, noi, pur și simplu, eram marea majoritate în aceleași condiții, dar noi acum trebuie să privim spre integrarea europeană, trebuie să folosim acest moment important, istoric pentru noi și să ne rupem de trecutul acesta sovietic și rusesc.

Vocea Basarabiei: Dle președinte, și oricum sărăcia încă bântuie prin Republica Moldova, ministrul muncii, dl Buzu, a fost aici la o emisiune și a spus că 30 la sută din populația Republicii Moldova trăiesc în sărăcie, iată acest segment al populației…

Igor Grosu: Este, îs de acord. Da, este fenomenul acesta, dar eu altceva vreau să vă spun, că nu cei care cu o condiție economică precară nu sunt cei care toți îi etichetezi manipulabili și care se lasă cumpărați cu 200 de lei sau cu 300 de lei la vot, dar sunt oameni care înțeleg istoria, înțeleg momentul prin care noi trecem acum, înțeleg cine-s bandiți, și-s oameni modești, care rămân cu pozițiile lor, pe care nu le cumperi cu 200 de lei. 

Vocea Basarabiei: Explicați-le cetățenilor în ce condiții se va mai putea identifica o sumă bună de bani ca să fie majorate pensiile, în primul rând, e o problemă bolnăvicioasă în societate.

Igor Grosu: Bine, nu-s doar pensiile, haideți să lăsăm, să nu vorbim numai de pensii, noi trebuie să vorbim și de salarii, și pentru profesori…

Vocea Basarabiei: O să vorbim și despre salarii, dar…

Igor Grosu: Nu, dar dați-mi voie, că eu am ansamblul meu, că acum dacă o să spun că numai pentru pensionari majorăm, n-o să fie corect față de polițiști, care sunt în prima linie, nu o să fie corect față de profesori, care ne educă copiii noștri, medici, alți funcționari publici. Deci, noi trebuie să ne gândim în ansamblu și să vedem, să identificăm resurse, inclusiv acest lucru l-am discutat la Bruxelles acum, în cadrul vizitei, am avut o bună interacțiune și cu colegul nostru Siegfried Mureșan, care conduce acum… 

Vocea Basarabiei: …responsabil de bugetul Uniunii Europene.

Igor Grosu: Exact, conduce procesul de evaluare a cadrului de cheltuieli pe termen, da, este un cadrul de cheltuieli de 7 ani al Uniunii Europene și d-lui moderează, ca să zic așa, și este și această predisponibilitate de a identifica resurse suplimentare pentru Republica Moldova. Aici o să identificăm, există acel angajament pe care îl avem din partea statului român, chiar aseară în drum spre casă am avut câteva ore la București și am profitat de ocazia să mă întâlnesc cu dl Ciucă, președintele senatului, iarăși am trecut în revistă proiectele care sunt pe rol, am discutat despre desbursarea… 

Vocea Basarabiei: …primei tranșe de 10 milioane din 100 de milioane de euro?

Igor Grosu: O să fie mai mult, acum discutăm să fie mai mult decât acele 10, dar…

Vocea Basarabiei: Dar cât și-ar dori Republica Moldova?

Igor Grosu: Bine, la momentul de față noi vorbim de 25, 10 s-au făcut, se caută posibilități ca să se ridice această primă desbursare la 25 de milioane. Suntem în căutare, evident că o să găsim și în momentul când va trebui să ajutăm și fermierii…

Vocea Basarabiei: Vorbim și despre fermieri, dar dvs. când mergeți în teritoriu, pentru că discutați și dvs. foarte des cu cei care v-au votat și cu cei care nu v-au votat și ei vă pun întrebarea: cu 2.000 de lei, cu 3.000 de lei e posibil astăzi să te descurci în Republica Moldova?

Igor Grosu: E complicat, evident că e complicat. Noi înțelegem lucrul acesta, nu suntem străini de el și noi venim din sate, avem părinți, avem rude care lucrează în aceleași condiții, în același mediu, noi înțelegem foarte bine, dar nu facem populisme să spunem că o să curgă lapte în 3 zile, n-o să fie lucrul acesta. Când ne putem permite, venim și spunem: facem asta, realizăm lucrul acesta, când s-au creat condiții de micșorat prețul la electricitate s-a făcut lucrul acesta, la gaze s-a făcut lucrul acesta. Deci suntem transparenți, cei care am fost în campanie suntem și acum, nu suntem alții.

Vocea Basarabiei: Pentru fermieri ați găsit bani?

Igor Grosu: O parte din bani i-am găsit.

Vocea Basarabiei: Ei au vrut mai mult, dvs. le-ați promis 200 de milioane?

Igor Grosu: Evident că ei vor mai mult, dar noi trebuie să privim iarăși în ansamblu, ei privesc problema lor concretă, a fermierilor, noi trebuie să ne uităm la toate categoriile. Le-am zis că pe moment acestea sunt resursele pe care noi le avem, chiar atunci eram în proces de modificare a Legii bugetului, am alocat 100 de milioane, între timp s-au mai găsit încă 100 de milioane pentru a face infuzia asta de bani acum când ei au nevoie, cum spun ei, de material circular, capital circulant pentru a strânge roada, pentru că acum e timpul secerișului, strâng prima grupă de cereale. O să continuăm discuțiile și cu colegii de la Bruxelles, cred că vinerea aceasta urma să continue discuțiile la Bruxelles cu colegii de la Ministerul Agriculturii să încercăm să găsim și alte soluții pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor lor.

Vocea Basarabiei: Pentru că mai sunt și alte categorii, inclusiv de agricultori? Dvs. v-ați referit la cei care cresc pâinea, cei care produc cereale, dar mai sunt și alte categorii.

Igor Grosu: Bine, acuși vine toamna, evident că au să vină și cei din grupa a doua sau cu multianuale, problemele sunt cunoscute.

Vocea Basarabiei: Și cei care sunt cu fructele, și cei care-s cu strugurii…

Igor Grosu: Exact.

Vocea Basarabiei: Dar, pe de altă parte, am avut aici și reprezentanți ai mediului din procuratură și ziceau că și procurorii ar avea nevoie de salarii mai mari… 

Igor Grosu: După evaluare…

Vocea Basarabiei: …pentru că sunteți focusați mai mult pe judecători și lor li s-a mai majorat salariul.

Igor Grosu: Nu-i adevărat, nu li s-au mai majorat. Când s-a majorat în 2014, s-a majorat și la unii, și la alții – și la judecători, și la procurori.

Vocea Basarabiei: Ei spun că este o diferență și că e o nedreptate.

Igor Grosu: O să corectăm nedreptatea, dar haideți mai întâi să facem evaluarea. Pornim de la aceea, da, noi am zis că înțelegem, trebuie să revenim și la judecători, și la procurori, dar n-o să avem obraz pur și simplu să facem o majorare fără a porni procesul de evaluare. Da, cei care trec prin acest proces sau cei care deja vor trece promovarea prin Consiliul Superior al Procurorilor sau Consiliul Superior al Magistraturii, atunci o să avem și noi temei politic, ca să zic așa, nu juridic, că juridic tot noi o să decidem, dar din punct de vedere politic să spunem: „Da, dlor, vrem să creăm și să avem o Procuratură Anticorupție care să se ocupe numai cu cazurile mari de corupție și oamenii aceștia trebuie numai cu asta trebuie să se ocupe, nu să se gândească cu ce să-și întrețină familia”. Facem efortul acesta, investim aici, dar știm că cerem și putem avea siguranța că procesele n-au să fie tergiversate. Iată acum sunt modificări la Codul de procedură penală și o să tăiem din tertipurile acestea prin care dosarele erau amânate, tergiversate ședințele ani și ani de zile, o să tăiem din posibilitățile acestea de manevră și să-i vedem că livrează, asta le-am spus. Noi să vedem că se livrează, sunt identificate activele, sunt aduși banii înapoi în țară și ai un argument politic și spui: „Dlor, am investit, dar vedem că sistemul funcționează și dă rezultate”. 

Vocea Basarabiei: Dar partidul aflat la guvernare are o idee clară, totuși, Procuratura Anticorupție și Centru Național Anticorupție trebuie să rămână entități separate?

Igor Grosu: Separate.

Vocea Basarabiei: De ce, ați tras linia și…

Igor Grosu: Procuratura Anticorupție va deveni acel DNA, generic vorbind, care se va ocupa doar de corupția mare, de dosarele mari de corupție, nu va merge în instanță să reprezinte dosare de sume mici sau cazuri nesemnificative, cum se mai întâmplă, iar CNA trebuie să se ocupe de corupția sistemică și deja în colaborare cu procuraturile municipale, raionale ș.a.m.d.

Până la sfârșitul acestei sesiuni vom propune spre dezbateri modul în care va funcționa Tribunalul Anticorupție

Vocea Basarabiei: Deci, se creează Tribunalul Anticorupție, care se va preocupa de dosarele mari?

Igor Grosu: Da, aceasta este ideea. În curând o să se vină cu un proiect supus discuțiilor publice…

Vocea Basarabiei: Până la finele acestei sesiuni?

Igor Grosu: Angajamentul acesta-i – până la finele acestei sesiuni să fie propus spre discuții publice și să avem o dezbatere referitoare la cum să arate acest tribunal. Este mult de lucru, asta ni s-a spus și la Bruxelles. Ei salută toate procesele pe care deja le-am pornit, se uită foarte atent, ne-au încurajat, ne-au și lăudat, dar au zis că au nevoie și să fie livrate rezultate concrete pe cele 9 condiționalități. Ei ne ajută, ați văzut sistemul de sancțiuni, cred că este fără precedent într-o perioadă atât de scurtă de timp, de la inițiativă până la instituirea mecanismului de sancțiuni cred că 2-3 luni au trecut. 

Vocea Basarabiei: Dl Grosu, dar toți cei care sunt incluși în lista de sancțiuni spun că nu-i afectează atât de mult?

Igor Grosu: Dar ce au să spună? Au să vină și au să spună că, gata, mă predau, s-a terminat viața mea? Ce au să spună ei? Evident că îi bravadă de asta care cumva să-i mențină pe așa-numiții simpatizanți. E clar că-i ustură, când știi că activele tale dacă nu azi, mâine, dar poate deja s-a întâmplat că sunt înghețate și nu-ți poți vinde vilele sau vinde pământurile pe care le are peste hotare și nu-și poate folosi banii îi deranjează. N-o să vină ca la preot să se spovedească: „Doamne, iartă-mă, iaca pun aici pe masă tot ce am furat, luați-le”.

Vocea Basarabiei: Doar că de la sechestru până la confiscare e o cale iarăși lungă…

Igor Grosu: Este, dar vreau să vă spun că atitudinea, iată, reacția țărilor Uniunii Europene la adresările instituțiilor noastre – că vorbim de Procuratura Anticorupție, că vorbim de CNA, Oficiul prevenirii spălării banilor sau Serviciul de Informații și Securitate – s-a schimbat, este cu totul altă deschidere. Altă dată eram priviți cu atenție, ca să zic așa, acum este o deschidere, colaborare bună, care ne permite mai ușor să identificăm unde se află bunurile.

Vocea Basarabiei: Dar acolo unde trebuie să livreze Republica Moldova rezultate, ca să fie îndeplinite cele 9 condiționalități, este și crima organizată. De ce aici e mai greu, ați putea să ne spuneți?

Igor Grosu: Adică de ce e mai greu sau de ce e mai ușor? E greu peste tot, dar…

Vocea Basarabiei: Dar aici totuși, iată, altele 3 au fost îndeplinite, 3 sunt mai mult de 50 la sută îndeplinite, aici e mai…

Igor Grosu: Haideți să luăm așa, când e vorba că a fost menționat că am îndeplinit tot ce ține de actualizarea Codului electoral, apărarea drepturilor omului, minorităților, aici mingea este curat pe teritoriul tău, aici tu trebuie ca țară să modifici Codul electoral, să aplici cota dublă la alegeri, să creezi condiții pentru integrarea romilor ș.a.m.d. Când e vorba, de exemplu, de recuperarea activelor, cumva este partea de acțiune care e pe teritoriul tău și aici nu e nicio clemență, ca să zic așa, și atunci când indivizii sunt în afara țării, bunurile sunt în afară, că sunt criminali, crimă organizată sau că sunt…, dar între oligarhi și crimă organizată mare diferență nu-i, aici deja depinzi și de jurisdicțiile țărilor în care ei se află sau presupunem noi că ei se află. Și aici, iarăși, e un spațiu de dialog și la nivel politic, bineînțeles, se discută, se solicită respectuos ca și țările Uniunii Europene să fie, pe lângă agenda lor foarte încărcată, să nu uite de solicitările autorităților noastre, pentru că au și ei problemele lor.

Vocea Basarabiei: …probleme, au și legislația respectivă care trebuie respectată.

Igor Grosu: Da. Și alții ne întreabă: „Dar condiții de detenție aveți pentru ispășirea pedepsei?” Și oricât de paradoxal ar suna, da, trebuie să pregătim și niște facilități de cazare mai…

Vocea Basarabiei: În penitenciar?

Igor Grosu: Păi da, în altă parte unde, că n-o să-i cazăm la hotel?

Vocea Basarabiei: Pentru că atunci ar putea să se plângă pentru condiții proaste și să…

Igor Grosu: …condiții inumane, proaste de detenție, repede au să alerge la CEDO. Ei știu să-și apere drepturile. Chiar dacă nouă ni s-ar părea – chiar merită așa  condiții bune? Dar Occidentul pune această întrebare, adică să nu fie torturat, înseși condițiile de detenție să nu reprezinte o formă de tortură psihologică ș.a.m.d. De aceea trebuie să ținem cont și de lucrurile acestea și să mergem mai departe, să avansăm. 

Vocea Basarabiei: Ce mesaj aveți pentru cetățeni?

Igor Grosu: Anul acesta este crucial prin două aspecte…

Vocea Basarabiei: Toți anii sunt cruciali.

Igor Grosu: Nu, anul acesta în mod deosebit.

Vocea Basarabiei: Alegeri locale și începerea negocierilor de aderare.

Igor Grosu: Deci, iată aceste două obiective care, oameni buni, trebuie să facem tot posibilul fiecare la locul lui, noi exemplar să îndeplinim toate condiționalitățile ca în toamnă să obținem deschiderea negocierilor. Și acesta-i încă un pas spre ireversibilitate, spre această direcție. Și doi – da, trebuie să facem alegeri locale ca la carte, nu ca în Găgăuzia, mai repet o dată, dar ca la carte, civilizat, corect, iar cei care încă nu au înțeles că trebuie să fie corecți – a se citi decizia Curții Constituționale.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.