VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ministrul Energiei susține că contractul cu MGRES va fi renegociat

Ministrul Energiei, Victor Parlicov susține că autoritățile de la Chișinău doresc să renegocieze contractul de furnizare a energiei electrice semnat de S.A. Energocom și Centrala termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES), pentru a obține un preț mai bun la energia electrică furnizată malului drept.

În cadrul unui interviu pentru Vocea Basarabiei, Victor Parlicov spune că prioritatea autorităților este asigurarea securității energetice, iar în context, ministerul Energiei dorește renegocierea contractului cu MGRES pe o perioadă mai mare pentru a avea previzibilitate.

„Dacă e să vorbim de securitate și prețuri, da, ne propunem să avem un impact pozitiv asupra prețurilor, în special să renegociem un contract cu Centrala termoelectrică moldovenească, să avem energie electrică la preț mai bun decât avem acum și să avem o perioadă mai lungă, pentru care avem previzibilitate și cu această ocazie să încercăm să aducem vești bune consumatorilor din perspectiva reducerii tarifelor”, susține Victor Parlicov.

Ministrul Energiei afirmă că spre deosebire de situația de acum un an, astăzi R. Moldova are sursele de aprovizionare cu energie electrică diversificate și poate achiziționa curent electric de pe piețele externe, însă la un preț mai mare.

 „Spre deosebire de situația de acum un an, sau chiar jumătate de an în urmă, astăzi Energocom este capabil să procure energia necesară din alte surse, imediat, dacă nu avem un contract cu MGRES. Însă această energie probabil că va veni la cu totul alt preț, ceea ce precis nu va fi pe placul consumatorilor”, a precizat ministrul Energiei.

În data de 3 decembrie Energocom a semnat cu MGRES contractul de livrare a curentului electric în schimbul celor 5,7 milioane metri cubi/zi. Prețul energiei fiind de 73 USD/MWH. Ulterior contractul a fost prelungit în fiecare lună pentru o perioadă de circa 30 de zile.

Potrivit autorităților, energia electrică procurată de la MGRES constituie 88% din necesarul de energie, restul este achiziționată din România.

Invitat la emisiunea „Puncte de Reflecție”, fostul ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat că prețul de 73 de dolari/MW pe care-l achită Republica Moldova Centralei de la Cuciurgan este cel mai mic preț posibil negociat cu Tiraspolul.

Citește și: Andrei Spînu: Ceea ce noi am reușit să negociem cu MGRES este cantitatea de energie electrică, mai puțin tariful

Citește și: Maia Sandu despre contractul cu MGRES: „Am câteva întrebări în raport cu condițiile în care s-a semnat”

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.