VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Andrei Spînu: Ceea ce noi am reușit să negociem cu MGRES este cantitatea de energie electrică, mai puțin tariful

Potrivit ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, prețul de 73 de dolari/MW pe care-l achită Republica Moldova Centralei de la Cuciurgan (MGRES) este cel mai mic preț posibil negociat cu Tiraspolul. Andrei Spînu spune că prioritatea autorităților este asigurarea cetățenilor cu energie electrică, iar formula convenită cu MGRES a redus probabilitatea deconectărilor.

„Da, prețul contează. Evident, că 73 este mai mult decât 62,5 dolari. Ceea ce noi am reușit să negociem este cantitatea de energie electrică, mai puțin tariful. Când am început negocierile, MGRES voia un preț și mai mare la energia electrică, dar am reușit să găsim consensul care asigură toată țara cu energie electrică și asta a dus la reducerea tarifului”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Oficialul a menționat că au loc discuții cu reprezentanții Tiraspolului și cu autorități din România pentru a încheia contracte pe termen mai lung. Spînu a precizat că obiectvul autorităților de la Chișinău este diversificarea surselor de aprovizionare cu energie electrică a țării.

„Discutăm inclusiv cu reprezentanții Tiraspolului, inclusiv cu colegii din România, ca să avem contracte pe termen mai lung, pentru că problema pe care o avem acum toată lumea înțelege că nu este doar de 4 luni, este o problemă care va dura încă câțiva ani. Obiectivul nostru ca diversificarea pe care o facem să fie una și previzibilă, să nu semnăm contracte în fiecare lună, stând în situații neclare – vom avea, nu vom avea. Respectiv, la fel cum am făcut-o anul trecut cu gazele și avem depozite, la fel vom face pentru iarna viitoare, inclusiv cu energia electrică”, a conchis Spînu.

Pe 3 decembrie, Energocom a încheiat un contract cu MGRES care prevede reluarea achizițiilor de curent, fiind vorba de o cantitate de 204 mii MW la un preț de 73 de dolari per MW/h [53% din tot consumul malului drept]. Chișinăul a anunțat că este examinată posibilitatea extinderii acestui acord până în martie 2023. Totodată, MoldovaGaz livrează 5,7 milioane m3 de gaz pe zi, primite de la Gazprom, malului stâng, inclusiv MGRES. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.