Procuratura Anticorupție (PA) informează că, în rezultatul perchezițiilor efectuate în seara zile de 2 noiembrie, au fost reținute opt persoane care sunt bănuite de participarea în calitate de complici la săvârșirea infracțiunii de acceptare cu bună știință a finanțării Partidului Politic din partea unei grup criminal organizat.
Potrivit PA, în termenul de 72 ore va fi luată o decizie cu privire la aplicarea unei măsuri preventive.
Potrivit PA, în cadrul perchezițiilor efectuate au fost depistați și ridicați bani în sumă totală de 321 700 lei.
„Mijloacele bănești erau destinate pentru plata neoficială a salariilor, achitate în plic angajaților partidului din partea grupului criminal organizat”, susține PA.
Pe 20 octombrie, procurorii anticorupție au efectuat percheziții la membrii și activiștii partidului politic „ȘOR” în cauza penală privind finanțarea ilegală a partidului politic „ȘOR”. Atunci, 24 de persoane au fost reținute. În urma perchezițiilor, procurorii au ridicat 20 de pungi negre cu aproximativ 3,5 milioane de lei. Ulterior, cinci persoane învinuite în cauza penală privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „ȘOR” au plasate în arest preventiv, iar alte 17 persoane au fost plasate în arest la domiciliu.
Liderul Partidului Șor, Ilan Șor, a venit cu o reacție după ce oamenii legii au efectuat percheziții la membrii și activiștii partidului politic „ȘOR” în cauza penală privind finanțarea ilegală a partidului politic „ȘOR”. Într-un video publicat pe pagina sa de Facebook, politicianul confirmă că a expediat 5,5 milioane de lei pentru transportarea protestatarilor și hrană.