VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Percheziții în dosarul finanțării ilegale a partidului ȘOR. Șefa PA: „24 de persoane, reținute. Procurorii au ridicat 20 de pungi negre cu aceleași embleme”

Procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA), de comun cu ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) efectuează joi, 20 octombrie, percheziții la membrii și activiștii partidului politic „ȘOR” în cauza penală privind finanțarea ilegală a partidului politic „ȘOR”. Potrivit șefei PA, până la această oră au fost efectuate 55 de percheziții la domiciliul mai multor suspecți, iar 24 de persoane au fost reținute de procurori.

Șefa PA susține că, în cadrul urmăririi penale, procurorii au ridicat 20 de pungi negre cu aceleași embleme – denumirea raioanelor. Potrivit lui Dragalin, pe parcursul zilei de astăzi acuzatorii de stat au ridicat din pungile negre aproximativ 3,5 milioane de lei.

„Procuratura Anticorupție continuă să demareze acțiunile de urmărire penală efectuate de CNA în cauza penală în care sunt investigate acțiunile pretins ilegale de finanțarea ilegală a partidului „ȘOR”. Grupul de urmărire penală format din procurori din cadrul PA și ofițeri CNA acționează cu suportul SIS. (…) Grupul de urmărire penală a audiat mai multe persoane. A fost identificată modalitatea de transmitere a banilor, de finanțare a partidului și organizarea protestelor. În cadrul urmăririi penale a fost documentată și plata în numerar către persoane care au fost transportate în capitală pentru a participa la protestele care au avut loc în fața sediilor Președinției și al Parlamentului. Aici, aș dori să menționez că ancheta a folosit informații de la jurnaliștii de investigație pentru a urmări pistele și a documenta aceste tipuri de plăți. La fel,  am lucrat cu colegii noștri de la Inspectoratul general al Politie, care ne-au ajutat cu informații legat de transportarea persoanelor la protestele organizate în capitală.

Grupul de urmărire penală a audiat mai multe persoane, unii dintre ei au cooperat pentru a identifica această distribuție de numerar.

În baza probelor acumulate, Procuratura Anticorupție și organele de urmărire penală au identificat modalitatea de transmitere a banilor de către grupul criminal organizat în vederea finanțării partidului politic Șor și, în special, pentru acoperirea cheltuirilor de transportare, și de  participare a persoane organizate la protestele.

Ieri seara, începând cu ora 23.00, o echipă de trei procurori din Procuratura Anticorupție, și mai mulți ofițeri CNA, PA și SIS au efectuat urmărire vizuală pentru a documenta distribuirea banilor de către persoanele suspectate în distribuirea de numerar în toată țara. La aproximativ ora 5.00 dimineața, o persoană a fost identificată cu o geantă, care a părăsit  orașul Chișinău și s-a deplasat spre nordul țării.  În jurul orei 7 dimineața, persoana a fost reținută în flagrant în timp ce transmitea bani unui  lider al organizației teritoriale raionale al PP Șor. În cursul zilei au fost efectuate  55 de percheziții  la domicilii și mijloace de transport ale mai multor persoane suspectate, care, în acest moment, mai sunt în derulare.

Vă pot raporta despre unele sume de bani depistați și ridicați astăzi.

Din mai multe locații au fost ridicate aproximativ 20 pungi negre cu același emblemă. Pungile au o etichetă albă lipită pe ele cu cuvinte scrise de mână, care sunt nume de raioane. În total, estimăm că, astăzi, s-au ridicat aproximativ 3,5 milioane de lei în astfel de pungi. Ca și exemplu, într-o pungă neagră cu cuvântul CĂLĂRAȘI am depistat suma de 25.600 lei. Sumele ridicate, astăzi, includ lei și dolari.

Urmărirea penală a documentat aceeași metodă de distribuție a banilor  și în săptămânile anterioare, prin urmare, credem că această sumă de bani, 3,5 milioane de lei, reprezintă cheltuieli săptămânale.

Până la această oră au fost reținute  aproximativ 24 persoane, urmărirea penală continuă. Mâine vom anunța rezultatele activităților de astăzi, a declarat șefa PA, Veronica Dragalin.

Una din cele trei persoane reținute vineri în dosarul finanțării ilegale a Partidului Politic „ȘOR”, eliberată, iar alte două au plasate în arest preventiv în Penitenciarul nr.13

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.