VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Igor Grosu: Încă mai avem de curățat țara de agenți străini, fie că vorbim de FSB, GRU și alte servicii rusești

Vocea Basarabiei: În cele ce urmează discutăm cu președintele parlamentului, dl Igor Grosu, care este și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, partid aflat la guvernare cu 63 de mandate. Pretextul e că a început și o nouă sesiune, o să aflăm care sunt prioritățile, dar pentru că șeful portalului Sputnik la Chișinău a fost expulzat din Republica Moldova, să-l întreb pe dl președinte – cum crede d-lui că relația cu Rusia ar putea să coexiste în continuare, pentru că, deocamdată, butonul e apăsat pe pauză?

Cei care fac propagandă, promovează agresiunea Rusiei și justifică toate crimele lui Putin nu au ce căuta în Moldova

Igor Grosu: Eu nă văd nimic senzațional în relația noastră cu Federația Rusă. Federația Rusă este stat agresor, care își ține armata în continuare pe teritoriul Republicii Moldova, care ne-a șantajat zeci de ani de zile cu gazul, cu electricitatea, cu coloana a V-a aici etc. Iată, dacă vorbim de acest individ despre care am citit și eu azi-dimineață știrea că a fost rugat să părăsească teritoriul Republicii Moldova, acest portal este un izvor de minciuni și de dezinformare al Federației Ruse, al Kremlinului în Republica Moldova. Și foarte corect, după mine, cam târziu s-au luat astfel de decizii și instituțiile trebuie să se miște un pic mai repede, pentru că asemenea indivizi, căci am citit că a lucrat, hai să zic așa, a împrăștiat minciuni nu numai pe la noi, ci și prin Azerbaidjan, prin Caucaz, la noi a ajuns așa, a treia destinație se pare că a avut-o. Tot în presă am citit și acest lucru. Mesajul este foarte clar: cei care se ocupă cu dezinformarea, cu propaganda, cu promovarea războiului, agresiunii Federației Ruse, justificarea crimelor de război și a criminalului de război Putin nu au ce căuta în Republica Moldova. Vă plimbați în altă parte, mergeți în țara voastră de origine, stați acolo, savurați ceea ce vă place acolo, că văd că mulți preferă să stea prin Republica Moldova sau prin țări ale Uniunii Europene. Mergeți acolo la origini, stați în mediul cela, dacă tot îl lăudați, și simțiți pe pielea voastră ce înseamnă un regim autoritar. Dar mă adresez instituțiilor: mai curajos, mai încrezuți în acțiunile voastre, pentru că mai sunt de aceștia. Mai sunt! Turuie la minciuni de dimineață până seara…

Vocea Basarabiei: Dar mai exact, unde s-ar regăsi aceste persoane?

Igor Grosu: În Republica Moldova, în așa-numitele posturi de televiziune și radio, posturi de propagandă care sunt aici, care migrează dintr-o parte în alta. Deci, aveți foarte mult de lucru, și agentură, și agenți de influență ș.a.m.d. Toată această companie trebuie bine documentată și, având toate argumentele pe masă, să fie luate decizii ca atare și de spus: „Colegi, la revedere!”.

Vocea Basarabiei: O investigație a colegilor de la Europa Liberă arată că cel puțin doi din cei 10 diplomați rămași la Ambasada Rusiei de la Chișinău după recentele expulzări au legături cu Serviciul Federal de Securitate rus (FSB), iar alții doi au înscriere la adrese din Moscova asociate cu direcția de spionaj a armatei ruse. Ce concluzie putem trage?

Igor Grosu: Concluzia e că lupta continuă și noi încă mai avem de curățat spațiul nostru sau teritoriul nostru de agentură, că vorbim de FSB, GRU, Serviciul de Informații Externe, că ele-s vreo trei instituții, care concurează între ele și au reprezentanți aici. Când spun „reprezentanți”, asta-i oficial și asta-i corect să vii și să spui: „Din partea statului nostru reprezentantul instituției de informație și inteligență este cutărică”. Asta-i oficial, dar pe lângă acești oficiali sunt foarte mulți, acum au rămas mai puțini, care sub paravanul, acoperirea pașaportului diplomatic, a statutului de diplomat desfășoară activități împotriva Republicii Moldova. Și din aceștia mai sunt pe ambele maluri ale râului Nistru, inclusiv acei doi care au fost „spălați”, așa, bine. Dacă bine-bine îi „speli”, apar dovezi că ei numai diplomați nu sunt și nu vin din Ministerul de Externe al Federației Ruse, dar vin din alte instituții militare. Din ăștia mai sunt și eu sunt sigur că la timpul potrivit au să fie acumulate suficiente dovezi ca ei să fie rugați amabil să-și caute alte destinații.

Vocea Basarabiei: Dl președinte, dar dvs. astăzi puteți defini interesul Rusiei în Republica Moldova din moment ce se vorbește că…

Igor Grosu: Interesul a rămas același, constant – de a menține Republica Moldova în zona de influență a Kremlinului.

 Vocea Basarabiei: Dar ce înseamnă să o mențină în zona de influență?

Igor Grosu: Asta înseamnă de a nu admite dezvoltarea proceselor democratice în Republica Moldova; asta înseamnă a nu scăpa Republica Moldova din zona de propagandă a Federației Ruse; asta înseamnă pentru Kremlin de a nu scoate armata de aici, care se află ilegal pe teritoriul Republicii Moldova; asta înseamnă de a nu permite Republicii Moldova să se apropie de Uniunea Europeană și, în general, teama Kremlinului este foarte clară – cu cât mai aproape de hotarul Rusiei se dezvoltă democrații după modelul occidental… Ce înseamnă simplu vorbind pentru oameni model occidental? Alegeri libere, libertatea de exprimare, libertatea de circulație, acces la servicii de calitate, mobilitatea capitalului, investițiilor ș.a.m.d., cu cât în proximitatea Rusiei apar mai multe țări și societăți de felul acesta, pentru Rusia asta este un pericol, pentru că cetățenii ruși inevitabil, făcând comparație, întrucât acum nu poți doar să construiești un zid (glumesc acum) așa la hotar și să nu le permiți cetățenilor să treacă dintr-o parte în alta, cetățenii văd, fac comparație și-și pun întrebări legitime: „Dar la noi de ce unul stă de 20 de ani?”. Era o glumă undeva, tot la ruși am auzit-o: «Бесконечных 20 лет, мы с надеждой ждем балет». Deci, o persoană stă la putere după modelul Uniunii Sovietice, până nu-l scot cu picioarele înainte și deodată îl duc în mausoleu. Și oamenii își pun pe bune întrebarea – de ce în țările vecine, în Țările Baltice, spre exemplu, de ce în Republica Moldova, de ce în România, de ce în Polonia oamenii trăiesc într-un fel, iar ei acolo trăiesc în altă situație? Și acolo sunt două poluri de dezvoltare, sunt două orașe – Moscova și Sankt Petersburgul – și este altă țară.

În UE viața omului are valoare, în Rusia, însă, omul e carne de tun

Vocea Basarabiei: De treburile lor trebuie să se ocupe ei…

Igor Grosu: Deci, temerea lor este de a nu arăta, de a ține cât mai departe modelele acestea democratice. Și cea mai mare diferență pe care o văd eu, în Uniunea Europeană, în modelul european viața omului are valoare. Iaca, simplu vorbind, viața omului are valoare, pe când acolo omul e carne de tun, a dat ordinul și zeci de mii sunt trimiși în focul războiului pentru niște ambiții imperiale, prostești, care țin de Evul Mediu, de perioada Războiului Rece, unde liderul lor, după mine, criminal de război, el trăiește în altă lume. 

Vocea Basarabiei: În relația moldo-rusă ce s-a crezut și ce s-a spus? Că Rusia are pârghii, are mecanisme de a șantaja Republica Moldova, în primul rând cu resursele energetice, în al doilea rând cu dosarul transnistrean, în al treilea rând cu piața de desfacere, în al patrulea rând cu cetățenii Republicii Moldova aflați la muncă în Rusia, acum parcă…

Igor Grosu: Haideți să le luăm pe rând.

Vocea Basarabiei: Da.

Igor Grosu: Șantajul energetic – gaz, lumină. Slavă Domnului, după două ierni, când ei au încercat să ne șantajeze – și pe bune au încercat să ne șantajeze! – ne-au oprit gazul, au ridicat prețul la cât au vrut ei, deși țări din Occident la care gazul ajunge mai departe îl primeau mai ieftin, acum nu mai depindem de ei deloc. 

Vocea Basarabiei: Dar chiar se poate spune că deloc Republica Moldova nu mai este dependentă de gazul rusesc?

Igor Grosu: Da, acum noi nu consumăm niciun metru cub de gaz rusesc.

Vocea Basarabiei: Dar Centrala de la Cuciurgan consumă gazul venit din Federația Rusă, pe care îl achită inclusiv cetățenii de pe malul drept al Nistrului?

Igor Grosu: Nu-i adevărat! Gazul care vine și este consumat de către malul stâng sunt întrebări către malul stâng, către malul drept nu este nici o întrebare.

Vocea Basarabiei: Energia electrică pe care o consumă cetățenii de pe malul drept este plătită pentru Centrala de la Cuciurgan, care consumă gazul rusesc.

Igor Grosu: Noi cumpărăm energie electrică și atâta timp cât o să ne fie convenabil nouă s-o cumpărăm de acolo în comparație cu prețul de pe piață, noi o s-o cumpărăm, când lucrul acesta n-o să mai fie convenabil pentru interesul Republicii Moldova, noi o să luăm altă decizie. Deci, cu gazul s-a terminat, nu ne mai pot șantaja, nu ne mai pot opri gazul ș.a.m.d., avem rezerve, am cumpărat, ne-am învățat să cumpărăm, ne-am învățat lecția, am învățat că este și alt gaz în afara celui de la Kremlin.  

Vocea Basarabiei: Vreau să terminăm gândul la acest capitol, referitor la dependența Republicii Moldova de resursele energetice. S-a făcut acel audit, rezultatele lui nu sunt pe potriva așteptărilor celor de la Gazprom și?…

Igor Grosu: Dar pe noi mai puțin cumva ne-a preocupat obiectivul ca auditul să fie pe placul lor.

Vocea Basarabiei: Dar e un litigiu?

Igor Grosu: Bine, sunt discuții între părți, noi am făcut acest audit cu companii de prestigiu, care au mai făcut astfel de exerciții la timpul lor.

Vocea Basarabiei: Inclusiv în Ucraina…

Igor Grosu: Exact! Și rezultatele auditului au arătat că ceea ce avem noi de achitat este o cifră compusă dintr-o cifră, dar nu peste 800 de milioane, așa cum ne imputau ei. Acum că place asta Gazprom-ului sau nu place, asta nu-i o chestie de gust. Dacă au pretenții la calitatea documentului, să le formuleze, asta-i toată întrebarea. Noi ne-am achitat factura, poziția noastră este foarte sinceră și clară, noi ne-am achitat factura, iar această sumă pretinsă, că nu am stat noi așa și am zis, dlor, haideți să facem noi un audit internațional. Evident că am vrut să înțelegem foarte clar: sunt aceste datorii, de unde au apărut, că acolo sunt și pretinse datorii, și pretinse penalități pentru datorii ș.a.m.d. Un fel de ghem, așa, o bulă de zăpadă la care îi dai drumul la vale. Va trebui să ne întâlnim în instanțele internaționale? Da, o să ne întâlnim și o să prezentăm argumentele noastre. Dar, repet, ceea ce am consumat, noi am plătit din modestia și sărăcia noastră, suntem cu facturile achitate și nu datorăm nimănui nimic. Referitor la gaze: de pe 19 septembrie, rețelele unbundling, ceea ce numim noi separarea distribuitorului, deci, rețelele au să treacă în administrarea, că nu-i vorba că le luăm, o să fie administrate de o altă companie, Vestmoldtransgaz. Din 19 septembrie, ea a obținut dreptul de gestionare a rețelelor de transport al gazelor naturale în Republica Moldova. Asta ce înseamnă? Asta înseamnă, la modul practic, că nu doar Gazprom-ul sau Moldovagaz vor avea posibilitatea să aducă gaz prin aceste rețele. Deci, oricare companie care este înregistrată are dreptul să facă lucrul acesta, poate licita sau poate veni cu oferta sa și compania care se ocupă de achiziții, comparând prețurile, decide. De asemenea, poate oferi servicii de tranzit pentru ceilalți care tranzitează din Ucraina spre România sau viceversa, sau de la nord la sud. Acestea sunt regulile, a fost și un angajament al nostru și-i corect să fie așa, să nu fim la cheremul unei companii.

Vocea Basarabiei: Da, dar Moldovagaz are un contract cu Gazprom-ul, el este valabil până în 2025. Asta ce înseamnă? Că Republica Moldova totuși are o relație cu gigantul rus, din moment ce această societate pe acțiuni Moldovagaz…

Igor Grosu: Moldovagaz și Republica Moldova sunt două lucruri separate, în Moldovagaz cuvântul Moldova este cam de prisos, căci acolo-i Gazprom, da, este Moldovagaz și este Republica Moldova. Compania Moldovagaz n-are decât să discute la consiliul lor, să analizeze care sunt perspectivele, să vină cu oferte, este un jucător pe piața de gaze, care lasă să funcționeze, n-are nimeni nimic împotrivă. 

Vocea Basarabiei: Am auzit experți care spun că ar putea să ajungă și la faliment.

Igor Grosu: Aici e iarăși narativul de la Kremlin, vezi Doamne, 8 miliarde acelea pe care le-a păpat sau le-a ars…

Vocea Basarabiei: Dar acum îs 10 miliarde de dolari… 

Igor Grosu: De-acum îs 10? S-ă fie sănătoși, sunt ale lor, nu ale noastre, ci ale Transnistriei. Dar unde era Gazprom-ul 30 de ani, de când s-au format aceste datorii? Ei astăzi s-au trezit că-s 10 miliarde? Nu vă supărați, dragilor, este politica voastră deliberată de susținere a unui regim separatist, asta trebuie s-o spunem, că nu a fost binefacere, totul a avut un preț. Acum cei din stânga Nistrului, da, ei trebuie să-și pună întrebări și să examineze toate opțiunile posibile, pentru că noi nu știm…

Vocea Basarabiei: Dar nu prea sunt așa multe opțiuni…

Igor Grosu: Noi nu știm ce e în mintea și în planurile Kremlinului, la cât îs de cinici și la cât îs de criminali, ei asta au demonstrat în Ucraina cu vârf și îndesat, așa, am văzut și vedem în fiecare zi, că urmărim. Da, trebuie să înțeleagă un lucru, că pentru ceea ce consumi – trebuie să plătești, iată acesta-i cel mai simplu lucru pe care ne învață realitatea, și e corect să fie așa.

Vocea Basarabiei: Dar dvs. cunoașteți că există încă foarte multe păreri care spun că Republica Moldova întreține acel regim separatist din moment ce consumă energia de la Cuciurgan și banii îi mențin pe linie de plutire pe cei care au format această entitate?.

Igor Grosu: Eu vreau să le spun la cei care vin cu astfel de enunțuri să coboare cu picioarele pe pământ, noi nu trăim într-o lume abstractă și nu suntem într-un birou unde facem exerciții intelectuale teoretice, noi avem o realitate, și realitatea este Republica Moldova, care are un teritoriu necontrolat, place asta teoreticienilor noștri, experților de birouri și de studiouri, nu le place asta – asta e altă treabă, dar este o realitate. Și cetățenii din stânga Nistrului îs ai noștri, nu-s ai Federației Ruse.

Vocea Basarabiei: Și Moldova ar putea să fie pusă în fața unui fapt împlinit… 

Igor Grosu: Care fapt împlinit?

Vocea Basarabiei: Ce face țara dacă Gazprom-ul nu mai livrează gaz către malul stâng?

Igor Grosu: O să găsim soluții, de aia am și spus, lumea și consumatorii de pe malul stâng trebuie să înțeleagă că pentru tot ce consumi trebuie să plătești.

Vocea Basarabiei: Și dacă ei nu au capacități, se ajunge la o criză umanitară?

Igor Grosu: O să găsim noi soluții, au avut capacități până acum, că acolo unii plătesc, la așa-numitul buget de acolo se plătește, întreprinderile plătesc, nu-i așa de…

Vocea Basarabiei: Deci, unde-s banii, da?

Igor Grosu: Întrebarea e că banii aceștia undeva se duc. Că se duc în buzunarele corupților de la Kremlin, că o parte rămân în buzunarele corupților de la Tiraspol, că oligarhului local? Iată sunt multe întrebări la care se poate găsi răspuns și banii se pot găsi…

Vocea Basarabiei: Ideea că autoritățile Republicii Moldova ar trebui acum să avanseze un plan de soluționare a problemei transnistrene cum o agreați dvs.? E posibil totuși în aceste împrejurări să se caute și să se găsească o soluție pentru această problemă transnistreană?

Igor Grosu: Noi dintotdeauna, noi continuu am monitorizat situația de acolo și se discută la nivel de Birou de Reintegrare opțiunile care ar fi pe diferite domenii, că vorbim iată de situații ce țin de domeniul energetic, blocul economic, social, politic ș.a.m.d. În cadrul Biroului se poartă astfel de discuții, sunt lucruri care se analizează, se pregătesc și la momentul potrivit noi o să fim gata să discutăm.

Vocea Basarabiei: Dar și parlamentul are o responsabilitate când e vorba de cum trebuie să fie soluționată această problemă, deseori se amintește despre votul care a fost unul prin consens luat și că majoritatea deputaților au votat altădată ca…

Igor Grosu: Votat ca ce?

Vocea Basarabiei: În 2005, când au votat deputații că Transnistria este parte componentă a Republicii Moldova și că nu prea ar trebui să se ajungă la un statut aparte pentru această regiune.

Igor Grosu: Bine, eu nu știu care erau, nu mai țin minte care erau circumstanțele. Atunci cine erau, comuniștii?

Vocea Basarabiei: Comuniștii, da.

Igor Grosu: Ei au votat și mare treabă, ei aveau toate – și marea frăție, și marea prietenie pe atunci cu Putin. Sau erau deja la al doilea mandat, când erau…

Vocea Basarabiei: La al doilea.

Igor Grosu: A! Atunci erau proeuropeni deja, da. În primul mandat erau pro-ruși, în al doilea mandat s-au vopsit repede în proeuropeni. Evident, parlamentul o să-și aibă rolul său în acest proces, ceea ce, slavă Domnului, că noi am reușit, este să menținem liniștea și stabilitatea în Republica Moldova și, în special, pe malul stâng al Nistrului. Cetățenii nu-și doresc să fie implicați, asta e bine. Nici chiar așa-numita administrație de acolo vedem că nu își dorește să fie implicată în crima pe care o fac acum Kremlinul și Putin în Ucraina. Și asta iarăși e bine, nu că e vorba de compliment, dar e ceva omenesc și firesc să nu faci parte, să nu participi la crima pe care o face Moscova în Ucraina și important e noi să pregătim, și o să pregătim propunerile, și când o să fie momentul oportun, sigur că vom reveni la acest subiect, așa, într-un alt climat și în alte circumstanțe.

Vocea Basarabiei: Dar pentru că urmează trei ani electorali, ce fac adversarii politici, merg și discută cu cetățenii și le promit: „Votați-ne pe noi la alegeri și noi, dacă ajungem, vom ameliora relația cu Rusia și veți achita mai puțin pentru gaz, pentru energie electrică”?

Igor Grosu: Iată o să vă dau un exemplu, permiteți-mi să nu numesc țările care îs mai occidentale ca noi, chiar și din Uniunea Europeană, care la începutul iernii primeau gaz mai ieftin…

Vocea Basarabiei: Ungaria…

Igor Grosu: …ca să se trezească mai târziu cu gaz mai scump decât alte țări din vecinătate, care nu au înghițit momeala Gazprom-ului. Nu există, în raport cu Federația Rusă, gaz ieftin sau gaz pro bono, pe gratis, nu există, în relațiile cu Kremlinul totul are un preț. Și uneori prețul acesta, nu că uneori, tot timpul, el e și politic, și economic, și geopolitic, și îl plătești din greu. De aceea, ceea ce promit adversarii noștri, da, ei acum văd, au alergat pe la nu știu ce congrese, forumuri, asiatici, în Orientul Îndepărtat, tradițional, merg, poate speră să se întoarcă cu o poză cu dictatorul, cu țarul de acolo, Dumnezeu cu dânșii.

Vocea Basarabiei: Republica Moldova a reușit să găsească alternative și acum promiteți cetățenilor că următorul sezon rece, iarna aceasta va fi mai ușor de depășit situația critică, pentru că ea oricum se mai menține critică, dar în spațiul public deja se spune că ar putea să scadă prețul la consumul de gaze, pentru că până acum s-a menținut un tarif mare, inclusiv din vina unor colegi de-ai dvs., care ar fi făcut stocuri la prețuri foarte mari.

Igor Grosu: Nu, lăsați… Iată, experți de aceștia de-ai dvs., întrebați-i azi cât gaz noi trebuie să cumpărăm pentru iarna din 2025 și iaca să vă spună dvs., puneți asta într-un plic undeva…

Vocea Basarabiei: În arhivă…

Igor Grosu: Îngropați undeva cifra cât gaz noi trebuie să cumpărăm pentru iarna din 2025 și o deschidem în 2025, să-i vedem cât îs ei de specialiști, ca și în cazul COVID-ului, toți erau specialiști în COVID, după care a venit criza gazelor și tot aceștia care criticau felul cum se descurcă medicii au început să devină specialiști în gaze. Acum, vedeți, se fac achiziții la prețul cel mai bun de pe piață, discuții privind micșorarea se poartă, numai că Moldovagaz, adică Gazprom-ul se opune la micșorare. Ei, dar vorba aia, Moldovagaz, Gazprom-ul nu e de neocolit, sunt alte instituții care trebuie să reglementeze, să propună modificările respective, este ANRE-ul, este Ministerul Energeticii, care poate veni cu poziția sa, este Energocom-ul…

Vocea Basarabiei: Dar va scădea acest tarif?

Igor Grosu: Haideți să așteptăm momentul și să facă anunțul cei care sunt cu cifrele pe masă, cu toate argumentele, să nu spună că politicienii influențează deciziile. Noi o să cerem corectitudine, transparență și să arătăm cetățenilor: dlor, de aici am ajuns aici, pentru că am făcut așa cum am promis, am diversificat sursele, am cumpărat câte puțin, am pus în depozite, și acolo, și dincolo, ne-am asigurat, am scos rețelele de sub Gazprom, le-am dat la un operator independent, separat și așa o să continuăm și cu electricitatea, o să continuăm construcția liniei Isaccea-Vulcănești-Chișinău, să nu mai treacă prin altă parte, să fie la noi, o să lucrăm la Suceava, Bălți, avem și acolo conexiune foarte clară și se lucrează și la acest capitol. Deci, ați auzit, n-am să dau denumirea acum, și un jucător de pe piața de electricitate din Republica Moldova vrea să facă o investiție, semn bun, să producă mai mult aici electricitate, ca să nu depindem de fluctuații și de altcineva. Și asta o să pună presiune pe mulți, da, să nu se simtă monopoliști, dle, dacă nu cumpărați de la noi, vă închidem. Gata, s-a terminat cu perioada șantajului!

Deciziile Gazprom-ului sunt mai puțin economice, ele se iau la Kremlin și sunt dictate de raționamente geopolitice

Vocea Basarabiei: Dar care scenariu pare mai realist, ca Gazprom-ul să închidă robinetul, pentru că sunt voci care spun că Gazprom-ul are interes să nu închidă robinetul, sau ar putea Republica Moldova să zică: am găsit alternativă și asigurăm întreg teritoriul țării din ceea ce am găsit? 

Igor Grosu: Eu nu vreau să mă dau în speculații, ce o să facă Gazprom-ul, eu nu cunosc. Eu știu un lucru, că deciziile Gazprom-ului sunt, în mare parte, geopolitice, ele sunt mai puțin economice, acolo deciziile nu se iau la Gazprom, deciziile se iau la Kremlin și ele sunt dictate de cu totul alte raționamente. Noi ne-am fript, cum spune moldoveanul, de multe ori cu Gazprom-ul și toate experimentele acestea le-am simțit pe propria piele, iată de ce ne-am creat instituțiile noastre, care să se ocupe cu achiziții, stocuri ne-am făcut, sistemul acesta de compensare pentru cei care îs mai afectați pe categorii ș.a.m.d., am diversificat sursele și stăm și dormim liniștiți. Nu te trezești în noiembrie, decembrie că pe nepusă masă el îți spune că îți micșorează cu 60% volumele. Și atunci, vorba aia, du-te și cumpără de pe piață, dacă ai, n-ai în momentele celea, nu așa se fac lucrurile. De aceea, treaba lor cu politica lor.

Vocea Basarabiei: Piață de desfacere și câte mărfuri din Republica Moldova mai penetrează piața rusă?

Igor Grosu: Bine, eu sunt sigur că mult mai puține, că acum undeva 60% din mărfurile noastre deja…

Vocea Basarabiei: Statistica arăta că altădată erau 70 pe piața rusă, acum 70 sunt orientate către piața occidentală.

Igor Grosu: Vă dați seama, logistic a devenit foarte scump. Deci, transportatorii trebuie să facă un ocol enorm, Ucraina sau Polonia, Belarus sau Țările Baltice, până să ajungi, e un cost enorm.

Vocea Basarabiei: Și asta majorează prețul?

Igor Grosu: Absolut, un cost de transport, plus tot felul de bariere, pentru că e vorba de stare de război. Iată de ce majoritatea exportatorilor, da, s-au orientat spre piața occidentală, predictibilă, cu respectarea contractelor. Citeam zilele acestea, aceleași exporturi de cireșe de 12 ori au sporit au sporit anul acesta, au crescut volumele de export.

Vocea Basarabiei: Dar merele?

Igor Grosu: Merele… Aici trebuie să ne învățăm un lucru – să diversificăm, și asta o să ia timp, să cultivăm acele sorturi de mere nu pe care le cultivam tradițional de la bunelul încoace, trebuie să cultivăm acele sorturi, să creștem acele sorturi de mere care sunt solicitate pe piețele europene, asiatice. Iată, India, Egipt, Asia apropiată, aici țările din bazinul Mării Mediterane, trebuie să diversificăm, aici va dura, pentru că acestea sunt plantații multianuale, evident. Investiții la partea cu struguri, Costeștiul, dacă să luăm cel mai apropiat exemplu, logistica este una foarte bună, spații de depozitare, de sortare, tipuri de ambalare…  

Vocea Basarabiei: Infrastructura post-recoltare acum e bună pentru mulți agricultori.

Igor Grosu: Și mie îmi spuneau că în luna martie depozitele erau goale, frigiderele erau goale, adică solicitarea e foarte clară, sigur că e și un standard, trebuie să-l respecțăm, toate tehnologiile. Cu alte cuvinte, noi trebuie să ne orientăm spre piețele europene și să diversificăm destinațiile, așa cum am făcut-o cu vinul. Iată cu vinul cum am făcut-o, tot după un embargou al rușilor. Țineți minte experimentele, cum își băteau joc de vinul nostru, vopseau gardurile? Că acesta-i moldovenesc, acesta-i nu știu de care, care-i culoarea mai bună? Acum, slavă Domnului, exportăm unde vrem, la ce cantități ne permitem și la ce preț mai bun putem negocia.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.