VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Primele declarații ale noului ministru al Muncii: Îmi asum acest mandat pentru o Moldovă mai egală și mai solidară

Alexei Buzu, noul ministru al Muncii și Protecției Sociale, promite că va reforma protecția socială și va reduce sărăcia.

În cadrul unei conferințe de presă, Alexei Buzu a mulțumit prim-ministrei Natalia Gavrilița pentru încrederea acordată.

Dna prim-ministru vă mulțumesc mult pentru încrederea și onoarea de a face parte din Guvernul pe care îl conduceți. Un Guvern care și-a asumat și a reformat reformele substanțiale în beneficiul cetățenilor acestei țări…Într-un an extrem de dificil cu toții am văzut imensa dedicație, caracterul și determinarea dvs de a mișca lucrurile spre bine. Vă mulțumesc!”, a declarat noul ministru.

Totodată, Alexei Buzu s-a adresat și către Marcel Spătari și i-a mulțumit pentru deschiderea și dedicația sa.

„Dle Spătari, vreau să vă mulțumesc pentru că la minister lăsați o echipă consolidată, unită și determinată să implementeze până la capăt reformele inițiate de dvs. Reforme pe care și eu sunt determinat să le continui.

Stimați cetățeni, îmi asum acest mandat pentru o Moldovă mai egală, mai solidară și mai inclusivă. Un mandat prin care vom susține tinerele familii, să ajutăm mamele și tații să combine mai ușor viața de familie cu cea profesională. Un mandat pentru a oferi mai multe programe eficiente tinerilor și persoanelor cu dizabilități, programe care să ajute oamenii să-și găsească un loc de muncă demn și dorit. Un mandat prin care vom încerca să reformăm protecția socială pentru a reduce substanțial sărăcia în rândul copiilor, pentru a crește accesul la serviciile sociale și a ridica calitatea acestora. Un mandat pentru a promova pe bune egalitatea între bărbați și femei, pentru că înțelegem cu toții că atunci când avem inegalități în domenii precum educația, sănătatea sau piața muncii, nu ne putem dezvolta din plin. Aceste proiecte și multe alte inițiative urmează să fie implementate împreună cu echipa ministerului”, a conchis Alexei Buzu.

Amintim că Alexei Buzu este noul ministru al Muncii și Protecției Sociale, după ce Marcel Spatari și-a dat demisia din această funcție. Un anunț în acest sens a fost făcut luni, 9 ianuarie, de către prim-ministra Natalia Gavrilița în cadrul unei conferințe de presă.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.