VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Video/Partidul Politic „Șor” a scos din nou oamenii la protest

Mii de oameni organizați de Partidul Politic „ȘOR” protestează astăzi, 25 septembrie, la sediul Președinției, dar și în fața Legislativului. Mulțimea, echipată cu pancarte, scandează „Demisia!” „Alegeri anticipate.” și „Jos, Maia Sandu”. Ca și la protestele precedente, deputatul fugar care s-ar afla în Israel, Ilan Șor a apărut pe un ecran instalat provizoriu de pe care s-a adresat protestatarilor și le-a spus că „trebuie să cerem demisia și să organizăm alegeri anticipate parlamentare și prezidențiale”. Acesta a anunțat că pe 2 octombrie va fi organizat un alt protest.

Astăzi, Poliția Republicii Moldova a anunțat că a sesizat în repetate rânduri Primăria municipiului Chișinău despre încălcările pe care le admit participanții la acțiunea de protest organizată de Partidul ȘOR, însă „nu s-a luat atitudine”, și îndeamnă, în mod repetat, organizatorii protestului „să fie responsabili de acțiunile participanților, iar Primăria să țină cont de recomandări și să asigure buna desfășurare a acțiunilor”.

Duminică, 18 septembrie, Partidul Politic ȘOR a organizat o acțiune de protest la care, potrivit Inspectoratului General al Politiei au participat aproximativ 6 500 de cetățeni, deși formațiunea politică susține că a organizat transport pentru 9 634 de cetățeni. Tot atunci, Ilan Șor, a declarat că proteste similare vor fi organizate în fiecare duminică de acum înainte, până când guvernarea își va da demisia. 

Într-o postare video publicată vineri, 16 septembrie, pe Facebook, deputatul fugar Ilan Șor a anunțat că se află în Israel și că în scurt timp se va întoarce în R. Moldova.

Anterior, magistrații au emis mandat de arestare pe numele președintelui Partidului ȘOR, Ilan Șor. În 2017, Șor a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru escrocherie şi splălare de bani. În 2019, la scurt timp ce Partidul Democrat din Moldova a cedat puterea și a trecut în opoziție, Șor a părăsit ilegal teritoriul R. Moldova. Tot în 2019, deputatul Șor a fost lipsit de imunitate parlamentară. Pe numele lui Șor există şi o cerere de extrădare, care se este încă în proces de examinare.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.