VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Maia Sandu, mesaj de recunoștință pentru cetățeni: Moldova trebuie să devină membru cu drepturi egale al Uniunii Europene până în 2030

Președinta țării, Maia Sandu, a postat pe o rețea de socializare un mesaj de recunoștință pentru cetățenii care au venit ieri, 21 mai, în PMAN pentru a susține parcursul european al R. Moldova.

În mesaj, președinta subliniază că Moldova trebuie să devină membru cu drepturi egale al Uniunii Europene până în 2030.

Ieri, 21 mai 2023, am fost o mare familie europeană! Ieri am fost impresionant de mulți, însă vocea noastră a fost una singură – moldovenii sunt europeni și Moldova trebuie să devină membru cu drepturi egale al Uniunii Europene până în 2030. Ne-am adunat tot neamul grămăjoară, din toate raioanele Moldovei, ne-am adunat în peste 50 de orașe din lumea întreagă, ne-am adunat și am spus răspicat că Moldova este europeană și că locul țării noastre este în rândul țărilor libere din Uniunea Europeană”, a scris șefa statului.

Totodată, Maia Sandu, a menționat că este mândră de faptul că moldovenii sunt fermi în deciziile ce țin de țara noastră.

Ieri Moldova a fost mândră – toată lumea a văzut că suntem un popor demn, spunem ce vrem și suntem fermi în deciziile care țin de țara noastră. Adunarea „Moldova europeană” a reunit oameni cu lumină și credință în suflet, cetățeni din toate colțurile lumii care cântau Imnul țării și se legau în hore, copii și vârstnici care priveau cu bucurie și optimism în viitor. Împreună vom aduce Uniunea Europeană acasă!”, a mai scris Maia Sandu.

Reamintim că zeci de mii de cetățeni ai Republicii Moldova au participat duminică, 21 mai, la Adunarea Națională „Moldova Europeană” desfășurată în Piața Marii Adunări Naționale, la inițiativa șefei statului, Maia Sandu. Potrivit Poliției, la evenimentul din centrul capitalei au participat circa 80 de mii de oameni.

Moldovenii au venit cu drapelele Republicii Moldova și Uniunii Europene, cu pancarte pe care erau scrise mesaje pro-europene. Mulți dintre ei au cântat și au ascultat muzică patriotică și chiar s-au prins în hore.

Totodată, sute de moldoveni din diasporă s-au întrunit astăzi în mai multe orașe și capitale europene.

La finalul Adunării a fost adoptată Rezoluția „Moldova Europeană”.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.