VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Un deputat ucrainean care a trecut de partea rușilor, împușcat: Ce spun anchetatorii

Aleksei Kovalev, deputat al Radei Supreme a Ucrainei, care a trecut de partea Rusiei, a fost ucis în regiunea Herson.

Potrivit BBC, Kovalev era singurul oficial ucrainean din administrația de ocupație a regiunii Herson care putea controla exportul de cereale din regiune.

Primele informații despre uciderea lui Kovalev au apărut în weekend. Luni seara, informația a fost confirmată de Comitetul de anchetă al Rusiei.

Potrivit datelor preliminare, Aleksei Kovalev, vicepreședintele administrației militare-civile a regiunii Herson pentru agricultură a murit în urma unei răni de armă. Atacul a fost efectuat la domiciliul său la data de 28 august 2022. Victima atacatorilor a fost, de asemenea, o tânără care locuia cu Kovalev”, menționează anchetatorii.

Serghei Hlan, consilier al șefului administrației ucrainene Herson, a scris pe pagina sa de Facebook că lângă cadavrul lui Kovalev a fost găsit un pistol înregistrat pe numele său.

Potrivit canalului de telegrame Baza, atacul a avut loc duminică, în jurul orei 15:00, ora locală. Kovalev a fost găsit cu o rană în cap, iar iubita lui cu o rană la gât.

De subliniat că în regiunea Herson în mod regulat se înregistrează tentative de omor asupra oficialilor care colaborează cu autoritățile de ocupație.

Menționăm că trupele ucrainene ar fi străpuns primele poziții defensive ale trupelor rusești din regiunea Herson, potrivit presei ucrainene. Pe rețelele sociale au apărut informații conform cărora rușii își evacuează posturile de comandă din orașului ocupat Nova Kahovka din cauza intensificării atacurilor ucrainene.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.