VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Vicepremierul Nicu Popescu va întreprinde o vizită la Praga unde va avea loc reuniunea Gymnich a miniștrilor de externe ai UE

Șeful diplomației R. Moldova Nicu Popescu va conduce delegația R. Moldova la reuniunea informală a miniștrilor de externe ai statelor Uniunii Europene (UE) care va avea loc în perioada 30 – 31 august la Praga, Cehia. În cadrul reuniunii, la invitația ministrului afacerilor externe al Cehiei Jan Lipavský, țară care deține președinția Consiliului Uniunii Europene, miniștrii vor discuta pe data de 31 august despre provocările geopolitice, perspectivele europene pentru R. Moldova, Ucraina și Georgia (țările din Trio asociat) și viitorul Parteneriatului Estic.

Ministrul de externe Nicu Popescu va vorbi șefilor diplomațiilor europene despre situația de securitate din Moldova și regiune în contextul războiului din Ucraina, impactul socio-economic asupra țării noastre și eforturile susținute ale autorităților în procesul de reforme și modernizare în parcursul de aderare la Uniunea Europeană.

De asemenea, la Praga, vicepremierul Nicu Popescu va avea întrevederi bilaterale cu Hadja Lahbib, ministra afacerilor externe, europene și comerțului exterior al Belgiei, Urmas Reinsalu, ministrul afacerilor externe al Estoniei, Tanja Fajon, ministra afacerilor externe a Sloveniei,  Ann Linde, ministra afacerilor externe a Suediei, Jean Asselborn, ministrul afacerilor externe și europene a Luxemburgului, José Manuel Albares, ministrul afacerilor externe, Uniunii Europene și cooperării al Spaniei, Dmytro Kuleba, ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Ilia Darchiashvili, ministrul afacerilor externe al Georgiei, Robert G. Berschinski, asistent special al președintelui și directorul principal al Consiliului de Securitate Națională pentru Democrație și Drepturile Omului la Consiliul de Securitate Națională și alți înalți oficiali.

Pentru informații actualizate din cadrul vizitei, invităm instituțiile mass-media naționale să urmărească conturile oficiale ale ministrului Nicu Popescu pe TelegramTwitter și Facebook.

Kit-ul pentru presă, inclusiv sursa video și audio de la reuniunile respective, poate fi consultat aici.

Notă: Reuniunea Gymnich a miniștrilor afacerilor externe ai UE este numită astfel după locul unde a avut loc prima întâlnire informală în 1974. În cadrul reuniunii din acest an miniștrii europeni vor discuta două subiecte principale: agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și relațiile UE cu Africa. Informații suplimentare pentru presa națională pot fi consultate pe site-ul președinției cehe în cadrul Consiliului Uniunii europene.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.