VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Maia Sandu: Republica Moldova este cea mai premiată țară din Europa de Est la concursurile vinurilor de calitate

Republica Moldova este cea mai premiată țară din Europa de Est la concursurile vinurilor de calitate. O declarație în acest sens a fost făcută de președinta țării, Maia Sandu, la cea de-a a XXI-a ediție a Zilei Naționale a Vinului.

”I-am salutat cu drag pe vinificatorii și viticultorii care participă la Ziua Națională a Vinului, azi și mâine, în centrul capitalei și în regiuni. Mi-am exprimat admirația și recunoștința pentru toți cei care muncesc în această industrie în Moldova – un sfert de milion de oameni ce duc departe în lume bunul nume al țării noastre – și pentru partenerii de dezvoltare care sprijină dezvoltarea și modernizarea sectorului.

Am vorbit despre mândria pe care am trăit-o atunci când, în 2022, un vin moldovenesc a fost declarat cel mai bun de pe mapamond, într-o competiție cu alte 5000 de vinuri din întreaga lume. Republica Moldova este, de altfel, cea mai premiată țară din Europa de Est la concursurile vinurilor de calitate, cu 1200 de medalii câștigate doar într-un an, dintre care aproape jumătate sunt de aur.

Este dovada calității muncii și talentului vinificatorilor noștri, industria vinului fiind exemplul viu și concludent când o criză poate fi transformată în oportunitate, iar o catastrofă – într-o revoluție a calității, într-o cale nouă spre rezultate și succes”, a menționat Maia Sandu.

În cadrul evenimentului, Maia Sandu a înmânat Vinăriei „Purcari” Premiul mare pentru performanțe în domeniu.

”M-am bucurat totodată să văd, în Piața Marii Adunări Naționale, multe afaceri mici și crame de familie, prin care arta de a face vin este transmisă noilor generații. Semn că industria vinicolă din țara noastră are viitor”, a mai subliniat președinta țării.

Amintim că 86 de vinării din întreaga țară și-au expus oferta în Piața Marii Adunări Naționale la cea de-a a XXI-a ediție a Zilei Naționale a Vinului.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.