VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Încă un deputat BCS părăsește fracțiunea și se alătură Mișcării pentru Popor, ghidată de Șor. Reacția PSRM

Deputata Irina Lozovan părăsește Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) și Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) și anunță că va adera la Mișcarea pentru Popor, coordondată de parlamentarul fugar Ilan Șor. Reprezentanții PSRM critică decizia deputatei Lozovan și o acuză de traseism politic.

Într-o postare pe Facebook, Irina Lozovan susține că motivul plecării sale din fracțiune este faptul că PSRM nu are un lider.

„Din păcate PSRM nu poate supraviețui fără un lider, noi, anterior cea mai mare forță de opoziție, nu am reușit să luptăm acestui regim antinațional care a adus poporul la sărăcie. Păcat că colegii au refuzat să își adune eforturile de a ieși în stradă și de a lupta pentru oameni. De aceea am decis să mă alătur mișcării Pentru Popor și să devin deputat independent. Voi fi alături de locuitorii țării noastre, în stradă, pentru a le apăra interesele și interesele statului nostru. Voi face totul în numele păcii în Moldova, pentru a mă asigura că pensionarii au o viață decentă, pentru a lupta pentru plata integrală a facturilor pentru lunile de iarnă, iar tinerii noștri să aibă un viitor, pentru ca oamenii să simtă sprijinul statului și al munca deputaților”, se menționează în mesajul postat de către Lozovan.

Membra Comitetului Executiv al PSRM, Olga Cebotari, critică decizia deputatei Lozovan și susține că politicienii schimbă partidele de la o zi la alta, în funcție de cât de generoși sunt noii lor sponsori.

Anterior, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Alexandr Nesterovschi, a anunțat pe 16 martie că părăsește echipa socialiștilor și trece la „Mișcarea pentru Popor” condusă de Partidul Șor. Tot pe 16 martie, 10 primari aleși pe listele PSRM au anunțat că părăsesc formațiunea și se alătură Mișcării pentru Popor. În decembrie 2022, deputatul Gaik Vartanean a părăsit BCS și PSRM și s-a alăturat Mișcării Alternativa Națională (MAN) conduse de primarul capitalei, Ion Ceban.

Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a menționat că deputații PSRM vor înregistra în Parlament un proiect de lege care prevede „interzicerea traseismului politic”.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.