VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Dinu Plîngău: Dacă cei din PAS vor să obțină măcar 30 de mandate la viitoarele alegeri, atunci trebuie să-și modifice comportamentul

„Dacă cei din PAS vor să obțină măcar 30 de mandate la viitoarele alegeri, atunci trebuie să-și modifice comportamentul”. Această opinie a fost exprimată de liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Dinu Plîngău, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Totodată, Dinu Plîngău consideră că al doilea lucru extrem de important pe care trebuie să-l facă actuala guvernare este să consolideze o forță alternativă pro-europeană.

Ei au 63 de mandate și puterea lor este legală. Doar că, dacă vor să mai aibă măcar 30 de mandate la viitoarele alegeri, pentru că nu sunt foarte departe, sunt peste 2 ani, atunci trebuie să-și modifice atât comportamentul, cât și să vadă unde nu merge bine în actul de guvernare, pentru că asta lovește nemijlocit în imaginea lor. Al doilea lucru extrem de important care trebuie făcut, este ca să fie consolidată o forță alternativă pro-europeană. Majoritatea partidelor mai mici și-au analizat forțele la acest scrutin electoral și, din punctul meu de vedere, ar trebui să existe o unitate a acestor forțe în contextul viitoarelor alegeri parlamentare pentru a nu ne trezi cu o majoritate mai puțin pro-europeană la viitorul scrutin electoral. Sunt două lucruri extrem de esențiale care trebuie să fie făcute acum. Cât ține de argumentul PAS-ului, eu vă spun că este interesul statului și interesul menținerii parcursului european să fie făcute aceste două lucruri gândite de pe acum. Ceea ce s-a întâmplat până la acest scrutin local, a fost o „canibalizare” a forțelor pro-europene”, a declarat Dinu Plîngău.

Potrivit politicianului, PAS trebuie să-și reseteze formatul de guvernare.

Este nevoie să facem următoarele două lucruri: în primul rând, trebuie resetat formatul de guvernare, pentru că a fost foarte clar că, grație unor persoane care se bucură mai puțin de încredere din partea cetățenilor, sunt persoane miniștri sau persoane vizibile care iau decizii în actul de guvernare, care au rating similar cu cel al lui Igor Dodon. Acest lucru l-am auzit și din discuțiile cu cetățenii Republicii Moldova. Acești oameni trebuie să fie înlocuiți cu alți oameni, asta dacă vorbesc de actul de guvernare și ca un sfat pentru partidul de guvernământ, ca să nu piardă și mai mult din încrederea cetățenilor”, a mai menționat liderul PPDA.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.