VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Autoritățile au sistat activitatea companiei care deține silozurile de la Portul Giurgiulești mistuite de foc

Inspectoratul pentru Protecția Mediului a dispus sistarea, începând cu 23 ianuarie, a activității companiei „Danube Oil Company”, care deține silozurile de cereale din Portul Internațional Liber Giurgiulești. Inspectoratul pentru Protecția Mediului a luat această decizie, după ce în cadrul controlului a depistat mai multe încălcări. Totodată, Agenția pentru Supraveghere Tehnică (AST) a dispus demolarea silozurilor neconforme.

Autoritățile de resort au raportat, la indicația prim-ministrei Natalia Gavrilița care a solicitat ministerelor responsabile să investigheze cauzele incendiilor repetate de la silozurile din portul Giurgiulești, rezultatele controalelor efectuate și încălcările depistate la compania care deine silozurile de cereale.

Astfel, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a constatat că, agentul economic este generator de emisii de poluanți în atmosferă. Totodată, inspectorii de mediu au constatat că întreprinderea activează în lipsa avizului expertizei ecologice de stat și nu deține autorizație de mediu, nici nu sunt stabilite normativele emisiilor admisibile pentru sursele de poluare, ceea ce contravine Legii.

De asemenea, AST a efectuat un control unde a constatat mai multe neconformități iar prin urmare a emis o prescripție de demolare a silozurilor și a acordat un termen de 60 de zile lucrătoare pentru înlăturarea încălcărilor.

Potrivit responsabililor de la AST, soluția de proiect adoptată pentru depozitarea șrotului de la procesarea semințelor de floarea soarelui nu a fost adecvată, conform pașaportului tehnic, silozurile cu bază conică fiind concepute pentru stocarea materialelor nelipicioase și neagresive. Exploatarea neconformă a acestora a afectat rezistența, stabilitatea și siguranța la foc.

Totodată, AST a constatat că agentul economic activa în lipsa contractului de deservire tehnică a instalațiilor împotriva incendiilor și a mai multor registre de evidență a deservirii tehnice, expertizei obiectelor industriale periculoase etc. De asemenea, silozurile au fost instalate contrar prevederilor Codului Transportului și în lipsa condițiilor tehnice pentru amplasare coordonate de către Portul Internațional Liber Giurgiulești și Î.S. ”Calea Ferată Moldova”.

Menționăm că în dimineața zilei de 16 ianuarie, pompierii au intervenit la lichidarea unui incendiu produs la un rezervor de păstrare a cerealelor din Portul Internațional Liber Giurgiulești. Potrivit IGSU, din cauza mocnirii unei încărcături de peste 1000 tone de șrot de floarea soarelui, a avut loc prăbușirea cisternei, după care a luat foc.

La data de 20 ianuarie, un alt rezervor cu încărcătură de șrot de semințe de floarea soarelui situat în Portul Giurgiulești a luat foc. Potrivit informațiilor, rezervorul nr. 2 avea o capacitate de 1.100 de tone, iar la momentul izbucnirii incendiului, în el erau depozitate 50% din volumul total.

Ulterior, Agenția de Mediu a declarat că la Giurgiulești nivelul de poluare a aerului depășește norma admisibilă. Investigațiile de laborator au demonstrat menținerea unui nivel sporit al conținutului de fenol, care a depășit norma sanitară de la 2,2 până la 3,8 ori, în probele colectate la distanțe de până la 100 m de rezervoarele incendiate.

Citește și: Gavrilița, după incendiul de la Giurgiulești: Voi dispune verificări la toate silozurile din țară

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.