VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Alaiba, acuzații la adresa lui Ceban privind situația de la Apă-Canal: Guvernul nu trebuie să subvenționeze corupția și incompetența

Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, îl acuză pe primarul Capitalei, Ion Ceban, de situația creată la Apă-Canal Chișinău.

Într-o postare pe o rețea de socializare, acesta menționează că din cauza incompetenței și corupției s-au acumulat datoriile colosale către Premier Energy.

”Când iei un împrumut și nu-l poți întoarce, ce faci? Încerci să economisești. Dacă nu te isprăvești, ceri de la prieteni. Desigur, prietenii te pot ajuta, dar nu va fi deloc cinstit dacă iei banii altora, fără să faci nici o schimbare în propriul comportament, fără să strângi și tu cureaua. Nu așa face un om decent. Când o companie se confruntă cu datorii, fondatorul le va soluționa făcând ajustările și optimizările necesare pe interiorul companiei. Apă Canal este compania primăriei. Primarul a numit la Apă Canal prieteni, rude și (viitori) colegi de partid. Corupția și incompetența înfloresc”, a scris Alaiba pe o rețea de socializare.

Totodată, ministrul a subliniat că că Guvernul nu trebuie să subvenționeze corupția și incompetența de la Apă-Canal.

Fără a arăta absolut nici un plan de redresare, unica soluție a proprietarului Apa Canal (primăria) este să ceară bani. “Dați bani și în schimb noi nu vom face nici o schimbare și vom continua cu aceeași ineficiență” – asta e mesajul primarului Ceban. Acel “prieten” de la începutul postării nu este guvernul. Sunteți voi, dragi cetățeni. Primarul cere bani de la voi, cei care vă plătiți impozitele.

Guvernul nu trebuie să subvenționeze corupția și incompetența de la Apa-Canal. Totuși…s-ar putea să fie nu doar corupție și ineficiență. În această iarnă, dacă era voia Moscovei, cetățenii noștri erau, cel puțin parțial, fără gaz și fără electricitate. Dar Kremlinul are noroc de ajutorul lui Ion care încearcă cel puțin cu apa să creeze probleme de aprovizionare. Un tipic act de sabotaj. Dacă decide să îl aplice până la urmă, va răspunde tot Ion, nu curatorii din Moscova pentru care se chinuie cu mult zel”, a mai scris Alaiba.

Reamintim că Premier Energy a anunțat la data de 26 ianuarie, că din cauza datoriilor mai multe puncte de consum ale S.A. „Apă-Canal Chișinău” vor fi deconectate de la sursa de energie electrică.

Potrivit instituției, datoria totală a „Apă-Canal Chișinău” constituie deja 73,2 milioane de lei, din care 44,7 milioane de lei conform facturilor cu termenul expirat.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.